Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[andrei_elena]

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andrei_elena

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

Am remarcat că Sfîntul Ioan Casian zice foarte bine ceea ce și alți teologi susțin, aproape cu aceleași cuvinte. Dacă trecem cu vederea ce scriu teologii obișnuiți, atunci să medităm la cuvintele Sfinților:

”Constatăm totuşi, la începutul secolului al IV-lea, din partea unor credincioşi, o reticenţa faţă de împărtăşirea deasă. Sfântul Ioan Casian este astfel obligat să precizeze că deși trebuie să fim vrednici să ne apropiem de Sfintele Taine, nu este necesar însă să fim desăvârșiți sau sfinţi: « Nu trebuie să ne oprim singuri de la împărtăşirea cu Domnul, pentru că avem conştiinţa faptului că suntem păcătoşi. Dimpotrivă, vom merge să-L primim cu o dorinţă mai mare pentru a obţine sănătatea sufletului şi curăția duhului, dar cu credinţă şi umilinţă, considerându-ne nevrednici de un asemenea har şi căutând mai degrabă medicamentul pentru rănile noastre. Dacă aşteptăm să fim vrednici, nu ne vom împărtăşi nici măcar o dată pe an. Practica împărtăşirii anuale este a multora din cei care rămân în mănăstiri. Ei îşi creează o anumită idee despre vrednicie, despre sfinţenie şi despre măreţia Sfintelor Taine, considerând că nu trebuie să ne apropiem de acestea, în înţelesul lor, decât dacă suntem sfinţi şi fără pată şi nu mai degrabă pentru a deveni. Ei cred că evită, astfel orice duh de mândrie. În realitate, ei cad într-o mândrie şi mai mare, căci cel puţin în ziua în care se împărtăşesc se consideră vrednici de împărtăşanie. Cât de preferabil este să primim Sfintele Taine în fiecare duminică, ca remediu pentru patimile noastre, cu inima zdrobită, plini de credinţă şi mărturisind că nu merităm acest har, în loc să ne umplem de această convingere deșartă că măcar la sfârşitul anului o să fim vrednici. » (Convorbiri, XXIII, 21).”

Și mărturiile altor Sfinți despre Împărtășirea deasă, aproape zilnică în acele vremuri:

Putem, în orice caz, constata că practica împărtăşirii dese a fost încurajată întotdeauna de marii duhovnici din toate timpurile. Am citat mai devreme pe Sfântul Vasile şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, dar putem cita de asemenea şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog (care recomandă împărtăşirea la fiecare Sfântă Liturghie), Sfântul Nicolae Cabasila (care nota că creştinii luau parte la aceasta « pentru că este Sfânta Taină desăvârşită, iar cei care se împărtășesc nu trec prin nici o încercare pe care să nu o biruiască »). Sfântul Grigorie Palama recomanda împărtăşirea aproape zilnică iar Sfântul Teofan Zăvorâtul afirma « Toţi sfinţii cred că nu există mântuire fără împărtăşire şi că nu există progres în viaţa duhovnicească fără împărtăşirea deasă »).

Numeroşi Părinţi și scriitori ai Bisericii – Tertulian, Clement al Alexandriei, Origen, Ciprian al Cartaginei, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Hilarie de Poitiers, Augustin, Ioan Casian – vedeau în cuvintele rugăciunii Tatăl nostru «pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi», o cerere către Dumnezeu pentru a putea primi în fiecare zi pâinea euharistică. Tertulian scria: «Creştinii ating în fiecare zi trupul Domnului». Sfântul Ciprian constata: «Creştinii se împărtăşesc în toate zilele, daca nu au făcut păcate grave», iar Sfântul Vasile cel Mare spune: « Împărtăşirea zilnică şi participarea la Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos sunt bune şi utile, pentru că El însuşi spune «Cine mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu rămâne întru mine şi eu întru el şi va avea viaţă veşnică» (Ioan 6, 55). Cine se poate îndoi că împărtăşirea deasă este echivalentul vieţii veşnice ? Noi mai puţin, căci ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta şi în alte zile, daca este pomenirea unui sfânt.» (Canonul 94).

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andrei_elena

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

Spovedania înainte de împărtăşire era cerută, în general. Trebuie însă să constatăm că, dacă acest principiu este aplicat cu stricteţe în Biserica rusă, în Biserica greacă faptul că nu toţi preoţii sunt şi duhovnici a avut drept consecinţă, în parohiile rurale, o discordanţă între ritmul de spovedanie şi cel de împărtăşire. Este totuşi adevărat că cele două Sfinte Taine nu sunt legate în mod obligatoriu, transformarea spovedaniei înainte de împărtăşire într-o obligaţie riscă să subordoneze una celeilalte şi să banalizeze spovedania. Pe de alta parte, separarea completă între împărtăşanie şi spovedanie şi concepţia conform căreia credincioşii nu trebuie să se împărtăşească decât atunci când simt nevoia, risca să îi abată de la efortul de recunoaştere a propriilor păcate şi mărturisirea lor şi contribuie, de asemenea, la banalizarea împărtăşaniei. Credincioşii trebuie oricum să ia la cunoştinţă regulile în vigoare în Biserica lor şi să consulte preotul parohiei lor pentru variaţiile posibile din aplicarea lor. Este exclusă cu desăvârşire împărtăşirea în caz de păcat grav sau fără pregătire (Biserica ortodoxă nu poate accepta practica împărtăşirii improvizate în forma în care este azi răspândită în cadrul confesiunilor catolice şi protestante).

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de andrei_elena

http://dogmaticaempirica.wordpress.c...i-tanar-roman/

Într-adevăr, Dumnezeu nu ne cere să fim desăvârșiți pentru a-L primi, nici să fim puri şi fără păcat : este un lucru imposibil pentru oameni, iar cel care s-ar crede desăvârșit este deja căzut în mândrie, deci într-o stare contrară celei cerute pentru împărtăşire, cel care se consideră a fi fără păcat ar fi, conform Sfântului Apostol Ioan, un mincinos (1 Ioan 1, 10). De aceea, la Sfânta Liturghie, înainte ca preotul să arate Sfântul Potir, el spune: « Să luam aminte, Sfintele Sfinţilor », credincioşii răspund : « Unul Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl! Amin ». Acest răspuns ilustrează bine atitudinea care trebuie să o avem atunci când ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie : este vorba de recunoaşterea faptului că suntem păcătoşi şi nevrednici de a primi un asemenea dar, adică de avea înainte de toate o atitudine de pocăinţă şi de umilinţă şi de a cere cu stăruinţă lui Dumnezeu să ne primească la Sfânta Împărtăşanie, să o rugăm pe Maica Domnului, pe sfinţii faţă de care suntem apropiaţi şi pe Sfântul Înger păzitor să mijlocească pentru noi pentru ca să fim vrednici de a primi Trupul şi Sângele lui Hristos. Biserica, în momentul Sfintei Liturghii, îi însoţeşte pe credincioşi in această atitudine, preotul cerând: « Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezvia sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă ».
...
Unele din efectele împărtăşaniei sunt de altfel cele pe care preotul le cere de mai multe ori în timpul Sfintei Liturghii: « curăţirea sufletului », « iertarea de greşeli», « mântuirea de păcate ». Toate acestea sunt amintite în cele trei rugăciuni care preced împărtăşirea : « Miluieşte-mă şi iartă-mi toate greşelile cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul [...] Nu spre judecată sau osândă să îmi fie mie împărtăşirea cu Sfintele tale Taine, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului. »