O sugestie pentru vacanta dumneavoastra

[cristiboss56]

http://pelerinaje-la-manastiri.blogspot.ro/

[cristiboss56]

În ziua sărbătorii Adormirea Maicii DOmnului, la 15 august 2013, Mănăstirea Cheia îşi va cinsti ocrotitoarea. Pornind din Bucureşti spre Ploieşti, la numai 135 de kilometri, vom întâlni Mănăstirea Cheia, aşezată în mica depresiune de la poalele Munţilor Ciucaş. Situată într-un minunat cadru natural, la confluenţa Teleajenului cu pârâul Tâmpa, aproape de Pasul Bratocea (frontiera ce separa odinioară Valahia de Transilvania), mănăstirea a avut un rol important în menţinerea legăturilor frăţeşti dintre românii locuitori de o parte şi de alta a Carpaţilor.

Transilvănenii, primii ctitori

Potrivit mărturiilor de arhivă păstrate în mănăstire, pentru prima dată este menţionat un aşezământ monahal pe aceste meleaguri în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este vorba de un schit de lemn, fondat de câţiva ciobani din Săcele, de lângă Braşov, în anul 1770, dar distrus de turci în 1777. În 1790, pe acelaşi loc, a fost ridicat noul schit având hramul „Adormirea Maicii Domnului“, schit distrus de un incendiu în 1832. În locul unde se găsea altarul bisericii se află astăzi Agheasmatarul, utilizat pentru sfinţirea apei în ziua Bobotezei, în ziua hramului sau la alte mari sărbători bisericeşti.

Actuala biserică, având hramurile „Sfânta Treime“ şi „Adormirea Maicii Domnului“, menţinută în forma sa iniţială până în zilele noastre, a fost ridicată între anii 1835-1839, în această regiune de o rară frumuseţe naturală din judeţul Prahova. Realizarea a fost posibilă prin grija a doi ieromonahi, doi fraţi transilvăneni, pe nume Damaschin şi Iustin Bârsan, originari din Transilvania, mai precis din Siliştea Sibiului, dar veniţi pe aceste locuri de la Mănăstirea Căldăruşani. Terenul pe care cei doi ctitori au ridicat biserica a fost donat de marele vornic Mihai Ghica.

Cei doi fondatori sunt îngropaţi la dreapta şi la stânga altarului. Din inscripţia votivă de la intrarea în naos aflăm că Damaschin a fost primul stareţ. Din aceeaşi inscripţie mai reiese că biserica a fost sfinţită la 20 iulie 1839, de către episcopul Chesarie de Buzău.

Monument naţional de artă bisericească

Din punct de vedere arhitectural, biserica Mănăstirii Cheia, operă a meşterilor locali, aparţine stilului tradiţional muntenesc, cu pridvor deschis, specific arhitecturii româneşti. Este o construcţie masivă de 23 de metri lungime şi 6,5 metri lăţime, cu trei turnuri, care conferă eleganţă monumentului. Fresca interioară şi cea exterioară, începute în 1837 şi terminate la 26 august 1839, este opera pictorului Naum Zugravul, toată pictura bisericii fiind realizată în concordanţă cu cerinţele iconografiei ortodoxe naţionale.

Iconostasul din lemn sculptat şi aurit, o remarcabilă operă de artă, a fost realizat de meşteri vienezi în stil baroc, fiind donaţia vrednicului episcop Chesarie al Buzăului. Icoanele împărăteşti, de o mare frumuseţe, sunt opera renumitului pictor român Gheorghe Tătărăscu. Ulterior au fost argintate de către meşterul Lazăr din Ploieşti.

De jur-împrejurul bisericii se află chiliile călugărilor, iar în partea vestică a incintei, clopotniţa. Cea originală, din lemn, a fost înlocuită cu una construită din piatră şi cărămidă, în timpul patriarhului Justinian.

În partea nordică se află paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ridicat ă între 1924-1927, de către stareţul Grigore Georgescu. Paraclisul, în formă de cruce, are un turn deasupra naosului, fiind pictat în ulei, în stil neobizantin, de către pictorul Grigore Cepoiu din localitatea Izvoarele - Prahova.

Iconostasul, sculptat în lemn de cireş de sculptorul Profilescu, precum şi stranele sunt veritabile opere de artă. În naosul paraclisului s-au păstrat până în prezent patru icoane împărăteşti pictate de pictorul Constantin, în decembrie 1799, şi aparţinând fostei biserici.

http://www.crestinortodox.ro/biseric...eia-68179.html

[cristiboss56]

http://www.turismland.ro/manastirea-cheia-prahova/

[cristiboss56]

La 15 august Mănăstirea vâlceană Bistrița își sărbătorește hramul. Ctitorie a boierilor Craioveşti Mânăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490, potrivit arhiram.ro. Însă prima atestare documentară a mânăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842). A fost puternic avariată de expediţia condusă de Mihnea cel Rău în 1509. După înlăturarea acestuia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface între 1515-1519. Pictura a fost atribuită meşterilor zugravi Dumitru, Chirtop şi Dobromir de numele cărora se leagă şi fresca Mânăstirii Dealu de lângă Târgovişte şi executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeş.

Din ctitoria Craioveştilor astăzi se mai păstrează bisericuţa Bolniţei (1520-1521). Având o impresionantă frescă interioară din tradiţia paleologă târzie când începeau să pătrundă în Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani, biserica este închinată „Schimbării la faţă”.

Ulterior vornicul Şerban Cantacuzino i-a adaugat un pridvor deschis, de zidărie pe stâlpi de piatră, zugrăvit de Iosif ieromonahul şi Harinte, în stil brâncovenesc (1710).
De remarcat faptul că în complexul monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici - după opinia unor cercetători - s-a tipărit în 1508 "Liturghierul slavon" al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc.

Ieromonahul Eftimie, egumen al mânăstirii a redactat în limba română primul act mânăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573. Un alt reprezentant al şcolii slavo-române este ieromonahul Mihail Moxa care în 1620 tipăreşte "Cronica Universală" iar în 1640 "Pravila de la Govora".

În anul 1683 domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruieşte mânăstirii un policandrul ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare care cântăreşte 800 kg. Tot acum a fost reparat întreg complexul monahal, aşezământ zugrăvit în 1820 de banul Grigore Brâncoveanul.

Un puternic cutremur din 1838 va afecta întreaga construcţie ce va fi restaurată timp de 10 ani, începând cu 1846 în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu şi terminând la 15 august 1855 în timpul domnitorului Ştirbei Vodă, când a fost sfinţită biserica mare închinată Adormirii Maicii Domnului.

Pictura noii biserici, construită în stil neogotic, a fost executată de Gheorghe Tattarescu în 1850, o pictură realistă monumentală cu registre largi.

După 1877 au funcţionat în mânăstire diferite aşezăminte monahale. În 1948 a fost transformată prin hotărârea Sfântului Sinod în mânăstire cu obşte de maici, iar apoi prin decretul 410/1959 desfiinţată.

În 1984 se începe un amplu proces de revigorare a vieţii monahale sub îndrumarea Preasfinţitului Părinte Gherasim, organizându-se un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi. Din 2003 se va deschide în incinta mânăstirii Bistriţa şi un Muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene.

http://www.valceaturistica.ro/manastiri-valcea

[cristiboss56]

http://vacanta.infoturism.ro/impresi...-bistrita/1582

[cristiboss56]

În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 2013, Mănăstirea Adam din Eparhia Dunării de jos își serbează hramul.

Situată în satul Adam, comuna Drăguşeni, pe un deal care domină întreaga localitate, Mănăstirea Adam este una dintre cele mai importante sihăstrii vechi, din întreaga zonă de sud a Moldovei. Accesul spre mănăstire se poate face fie din drumul naţional DN 26 Galaţi – Bârlad, între localităţile Bursucani şi Bălăbăneşti, fie din drumul judeţean DJ 251A Tecuci – Tg. Bujor, prin localitatea Fundeanu.

Tradiţia locală, neconfirmată istoric, afirmă că prima aşezare monastică a fost întemeiată în părţile Adamului pe la mijlocul secolului al XVI-lea când un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrii acestor locuri o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice aici un schit. Aşa s-ar fi construit, se pare, o primă bisericuţă din lemn, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Documentele istorice unanim recunoscute afirmă, însă, că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam, la mijlocul secolului al XVII-lea, biserica fiind sfinţită la 14 octombrie 1652, potrivit edj.ro

La 1685, Mitropolitul Sava şi marii boieri confirmă dorinţa ctitorilor şi a egumenului Leontie ca mănăstirea să fie închinată Muntelui Sinai. Mai târziu, la 5 iulie 1759, egumenul Iorest Movilă scrie domnitorului Teodor Calimach că, după ample lucrări de refacere, hotărăşte să închine această mănăstire Mitropoliei de la Iaşi, deoarece părinţii din Sinai nu o considerau trebuincioasă. Domnitorul va întări această închinare printr-un document din 12 august 1759.

În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a prăbuşit, actuala biserica fiind ridicată până în anul 1813, la câţiva metri distanţă de cea veche, prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu. După 1820 mănăstirea este transformată în mănăstire de maici. La 1826, din motive neelucidate, maicile de la Adam au fost strămutate la mănăstirea Floreşti, jud. Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam, dar în 1835 se revine asupra acestei decizii, Adam-ul rămânând mai departe mănăstire de maici. După revenirea de la Floreşti, stareţa mănăstirii, Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Al. I. Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahii şi surori, numărul vieţuitoarelor crescând mereu şi ajungând în vremea secularizării la 148.

La 1864 mănăstirea este deposedată de averile sale, rămânând cu mici suprafeţe de teren, insuficiente pentru acoperirea nevoilor curente. Statul se obliga să plătească o parte din cheltuielile de întreţinere, dar viaţa de obşte este practic desfiinţată, maicile fiind nevoite să se întreţină singure.

Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 1869, precum şi la cel din 1940, când i s-au prăbuşit turla şi clopotniţa. După realizarea lucrărilor de consolidare, lăcaşul de cult a fost resfinţit de Episcopul Huşilor, Grigore Leu, la 15 august 1946.

Mănăstirea Adam a fost una dintre cele mai importante centre monahale din întreaga ţară în secolele XIX şi XX, la 1943, de exemplu, vieţuind aici 152 de maici şi surori, având 10 preoţi şi 12 cântăreţi. Pe lângă mănăstire funcţiona, încă din secolul al XVII-lea, o şcoală românească. În 1918 este înfiinţată o şcoală de fete, cu învăţătoare plătite de stat, dar administrată de personal monahal, iar în 1922, o şcoală de industrie casnică, pentru surorile din mănăstire şi tinerele din zona respectivă. Atelierele de covoare şi ţesături ale mănăstirii, înfiinţate în 1850, erau vestite în epocă, ele devenind, după 1948, cooperativa de producţie „Cooperatorul”. Între 1860 şi 1885, mănăstirea a administrat şi un spital de boli neuropsihice, care funcţiona în apropiere, mutat apoi la Socola, în Iaşi.

Desfiinţată la 1960, mănăstirea este reînfiinţată la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Casian al Dunării de Jos şi funcţionează cu obşte de călugări între 1991 - 2001, când redevine mănăstire de maici. După această dată, întreaga activitate se revigorează, realizându-se consolidarea bisericii, restaurarea picturii, construcţia unui nou şi modern corp de chilii, alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti.

Rolul spiritual al mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de primă mărime. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni”. Evlavia credincioşilor faţă „Sfânta”, cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului. Se adaugă şi prezenţa raclei cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi, adusă de la Ierusalim, în 1857, de către arhimandritul Epifanie.

De Mănăstirea Adam este legat şi numele Sfântului Rafail de la Agapia Veche, recent canonizat, născut în jurul anului 1560, în localitatea Bursucani, situată în imediata apropiere a mănăstirii. Sfântul Rafail a deprins de la călugării răspândiţi prin codrii Adamului primele noţiuni ale credinţei ortodoxe şi dorul după viaţa sihăstrească. Conform tradiţiei, ucenici ai sfântului au ridicat în satul de obârşie al acestuia, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, Schitul Zimbru, care a existat până la 1940, dependent de lavra de la Adam.

Descriere: Arhitectural, biserica este în plan treflat, cu abside poligonale la exterior şi semirotunde la interior. Pereţii sunt groşi, de circa 1,5 m. Pe latura vestică, biserica este susţinută de doi contraforţi. Altarul are o boltire în semicalotă, terminată cu un arc lat şi adăugit. Naosul este boltit, iar câteva arce încadrează absidele înguste. Naosul este despărţit de pronaos printr-un arc în semicilindru. Pronaosul este boltit, cu câte o fereastră la nord şi la sud, iar pridvorul este închis, cu acces dinspre sud. Pictura, realizată în ulei şi tempera, a fost restaurată în anii 2006-2007, împreună cu catapeteasma, de mare valoare artistică, ce datează din secolul al XVIII-lea. Cea mai veche pisanie cunoscută a bisericii datează din 1869 şi menţionează: „În zilele prea înălţatului Domn Carol I, 1869 octombrie 20, cu ajutorul Celui Prea Înalt şi al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au pus în reparaţie această biserică“.

http://www.edj.ro/index.php/mnstirea-adam

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/biseric...dam-68125.html

[DragosP]

În prealabil postat de cristiboss56

http://vacanta.infoturism.ro/impresi...-bistrita/1582

Dacă tot ajungem la mănăstirea Bistriţa să ne luăm inima-n dinţi şi să urcăm în munte cale de 3..4km la mănăstirea Arnota. Oază de linişte, colţ de rai, poată spre cer. Nu ştiu cum să descriu altfel acest loc minunat.
Cercetati-o şi nu veţi regreta.

[adam000]

Multumim Cristi pentru pozele acestea superbe pe care ai tu obiceiul sa le postezi pe forum de parca ar fi pozate cu ochiul sufletului, nu cu aparatul foto!
Aceasta de exemplu este pozata (cred) in drumul spre Arnota. Dupa cum spunea si DragosP, merita sa vizitezi si man. Arnota, pt ca tot drumul este o mare panorama spre valea in care se afla si manastirea Bistrita, privelistea fiind unica!

În prealabil postat de cristiboss56

La 15 august Mănăstirea vâlceană Bistrița își sărbătorește hramul. Ctitorie a boierilor Craioveşti Mânăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490, potrivit arhiram.ro. Însă prima atestare documentară a mânăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842).

[cristiboss56]

Biserica Mare a Mânăstirii Frăsinei își va sărbători hramul în ziua sărbătorii ”Adormirea Maicii Domnului”, la 15 august 2013.

Situată în comuna Muereasca, la 25 km de Rm. Vâlcea, Mânăstirea Frăsinei are de fapt două biserici.

Biserica Mânăstirii Frăsinei, zisă şi Biserica Mare, având hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între anii 1860-1863, an în care o şi sfinţeşte. Pictura, făcută în ulei de pictorul ardelean Mişu Pop, în stilul lui Tattarăscu, a fost spălată în anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Această biserică este monument istoric.

Biserica schitului vechi, cu hramul ”Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul”, a fost construita din lemn de călugării bulgari Ilarion şi Ştefan, în anul 1710 şi reconstruită din zid în anii 1762-1763 de Cârstea Iovipali şi Damian Iovipali, fraţii hagii din Râmnic, împreună cu Nicoliţă Iovipali, fiul lui Cârstea, având binecuvântarea episcopului de Râmnic, Filaret, potrivit arhiram.ro.

În jurul acestui schit au existat chilii care însă nu s-au păstrat. Din anul 1787, din timpul războiului ruso-turc, schitul este pustiit şi rămâne părăsit până în anul 1848, când este refăcut de călugărul cernican Acache, cu învoirea lui Gheorghe Iovipali, urmaşul primilor ctitori. Acesta închide pridvorul bisericii cu cărămidă, transformându-l în pronaos, îl zugrăveşte şi reface încăperile chiliilor. Biserica veche păstrează pictura din anul 1763, executată de Teodor Zugravul, cât şi pe cea din tinda din anul 1848.

Paraclisul cu hramul ”Sfinţii Trei Ierarhi”, clădirile de locuit dinspre miazăzi şi răsărit, au fost făcute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, care completează şi aripa de miazăzi şi răsărit a cetăţii monastice, pe partea de zid, care rămăsese necompletată de Sfântul Calinic în anul 1888.

Viaţa monahală de aici se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mânăstire nu au voie să intre femei (numai în biserica de sus, în cea de jos au voie şi femeile) şi nu se găteşte cu carne. În acest sens, Sfântul Calinic a aşezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire, unde este astăzi o biserică şi dependinţe pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legământ sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor călca hotărârea sfântului. Pentru a dovedi cele spuse iată ce spune textul gravat pe piatra de legământ:

ŤAcest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum : sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smerenie noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian.1867 ť

Legământul Sfântului Calinic se respectă cu stricteţe. Chiar în timpul păstoririi sale, cei care l-au călcat au fost pedepsiţi aspru. Este cunoscut episodul tinerei păstoriţe din satul Muereasca, care din greşeală a trecut hotarul şi s-a îmbolnăvit de epilepsie, fiind nevoită să ceară ajutorul Sfântului Calinic, pentru a fi iertată şi în acelaşi timp tămăduită.

Este singura mânăstire din ţară care nu a fost secularizată, păstrandu-şi tot terenul agricol până în zilele noastre.

Pisania: “†Intru mărirea Sf. Treimi Unuia Du(mne)zeu şi întru cinstea, Adormirii Maicii Domnului s-au zidit din temelie această Sf. Biserică cu clopotniţa şi cilii împrejur de smeri(tul) Epis(cop) al Rm-Noului Severin. D.D. Calinicu Cernicanu spre a fi locuită de părinţi monahi cu viaţa de obşte ; alăturându-se de dânsul şi Scitu Slătioarele tot din acest district prin actu Pra Sfinţiei Sale din anul 1860 legalizat de Prea Sf. Sa Părin. Mitro : D.D. Nifon Cernicanul sub : No. 2 acelaşi anu Mar. 9. spre a se îngriji amândouă de singur stareţu Frăsineiului. Pentru o mai bună susţinere a lor din venitul propietăţii lor ce au nesupuse la un alt stabiliment. Publicu s-au sfînt la 1863 ; Mai 12”.
http://www.crestinortodox.ro/biseric...nei-68223.html