Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi

@dobrin7m



<<Pentru ca noi chiar nu stim, nici unii nici altii, doar presupunem cu diverse argumente stiintifice, sau nu.>>

1. Daca „noi nu stim ci doar presupunem”, nu e mai corect, mai simplu, mai cinstit si mai benefic sa citim – mai intai, ca sa aflam – si pe urma sa avem pareri?

Cred ca toata atitudinea de respingere a citatelor din Biblie sau din Sfintii parinti, Sfintele Canoane etc. (pe care o vedem in general pe forumul nostru crestin ortodox) nu are darul de a ne ajuta.

Parerile „personale” care nu sunt argumentate prin Cuvantul din Biblie sau din Sfintii parinti, Sfintele canoane etc. pot sa fie neadevarate sau, si mai grav, la limita dintre adevar si neadevar; dintre adevar si smintire (sminteala). Aici e ca la matematica. Regula e regula; formula e formula. Nu e ca la discutiile de cultura generala: muzica, film, teatru, literatura, filosofie, arta etc.

A „argumenta” Credinta in Dumnezeu „in mod stiintific”, adica prin ceea ce numim „Intelepciunea acestei lumi” e lipsit de sens. Si nu mai are legatura cu Crestinismul. Tocmai aici e marea taina a Credintei: sa crezi fara argumente, fara dovezi. Sa CREZI pur si simplu.

2. << Bine era totusi sa fi vazut acele randuri din postarea mea, corect si atunci nu mai apareau zeci de pagini de contraziceri si de jigniri interminabile.>>

Aici, sa nu va suparati, e ca si cum ati spune: „Eu detin adevarul”. Deci: orice cuvant peste ceea ce spun EU cade, nu se pune, e neadevar etc. Cred ca e cam mult. Poate va mai ganditi. Mai ales ca, referitor la poza MINUNE, in unele mesaje ati cautat sa argumentati veridicitatea celor prezentate.
Poate va hotarati:
- poza e făcătură sau nu?
- avem nevoie, noi crestinii, de astfel de MINUNI?
Referitor la contraziceri, jigniri ai altele asemenea:
- Daca avem pareri contradictorii nu inseamna ca trebuie sa ne luam la bataie si sa ne jignim; asta tine de o minima educatie a dialogului.
- Cu adevarat credeti ca doar daca (noi toti) va citeam postarile „corect” dispareau neintelegerile? Atunci.....



3. <<oare sa spun si eu doamna, ca ortodoxistii de aici au simtit nevoia sa se impuna in fata celorlalti? daca stam sa privim bine, cine sunt ortodoxistii? Oare nu ar fi mai intelept sa nu acuzam pe nimeni de nimic?
consider ca pentru mine acest subiect este inchis.>>


Cred ca domnul Decebal a vrut sa faca diferenta intre ortodocsi (acei crestini care....) si aceia care, doar datorita botezului, isi aroga acest nume. Nu stiu daca a vrut sa acuze pe cineva; a constatat asa cum am facut si eu si dvs. Asa cum au facut si altii. Doar ca la dansul „constatarea” a fost mai dura si ne-a facut sa sarim, cu elan crestinesc, in lansarea de pareri.

Cand a aparut celalalt subiect, din aceeasi categorie si parca scris de aceeasi mâna, topicul despre „Intoarcerea raului Iordan – numai pe stil vechi”, reactia a fost restransa pentru ca, din nefericire, noi crestinii avem obiceiul de a ne baga capul in nisp ca strutul, si atunci ni se pare ca totul e perfect.

Pe acel topic discutiile s-au oprit pentru ca era o problema grea a crestinismului ortodox (si din tara noastra sau din tara naostra in special): stilismul. Ne facem ca nu exista; dar stilismul exista. Si din nefericire a dus si duce la dezbinarea Bisericii. Si e pacat mare. Daca cititi cam ce spun Stilistii despre noi, ceilalti.... o sa aveti mari dureri de cap. Dumnezeu sa ne ajute.

Iar daca discutam doar atunci cand argumentele sunt exclusiv in favoarea credintei pe care ne place sa spunem ca o avem, atunci ceva nu e in regula. Si poate mai reflectam.

<< Textul pune de fapt însăşi problema credinţei şi ne îndeamnă să ne întrebăm: ce este credinţa?

Ştim că a crede înseamnă altceva decât a vedea, a constata, a înregistra; că vorbele spuse de arhierei şi cărturari la răstignirea Domnului (Matei 27, 42; Marcu 15, 32) – „ca să vedem şi să credem” – nu înseamnă numai hulă, batjocură şi neîndurare ci şi o greşeală de ordin semantic, confuzia dintre două verbe opuse: A vedea, a crede.

Credinţa exclude vederea; este încredinţarea celor nevăzute, o afirmă în repetate rânduri Sf. Apostol Pavel în mai toate epistolele sale.

Dar spre o înţelegere mai adâncă a noţiunii, potrivit este să luăm aminte la textul din capitolul 9 (versetele 14-27) al Evangheliei Sf. Marcu şi îndeosebi la versetele 2l-24. Acolo, cuvintele „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” par a indica o gravă contradicţie şi existenţa unui paradox fără soluţie. Cum oare, judecă orice minte sănătoasă, poate cineva totodată crede şi-şi mărturisi necredinţa? Nu-i aceasta, pentru filosofii existenţialişti şi pentru atei în general, justificarea obiecţiunii adresată credincioşilor: sunteţi de rea credinţă, minţiţi ori vă amăgiţi pe voi înşivă?

Astfel par a sta lucrurile dacă pierdem din vedere felul cum sunt rostite cuvintele de tatăl copilului: textul ne arată că tatăl (1) cere ajutorul Domnului, (2) cu lacrimi şi (3) cu strigare.

Credinţa nu-i lovită de nulitate şi făţărnicie, de aparentul paradox deoarece tatăl copilului asumă precaritatea şi smerenia condiţiei omeneşti (mereu ispitită de necredinţă), însă o şi depăşeşte cerând cu lacrimi şi strigare ajutorul Domnului.

Paradoxul se rezolvă prin chiar această depăşire a momentului critic. Suntem ispitiţi de necredinţă (un soi de umbră a credinţei), însă ieşim din contradicţie şi paradoxal asumându-ne cu smerenie condiţia noastră instabilă şi incertă şi afirmându-ne credinţa nu cu teoretică, indiferentă răceală, ci cu lacrimi şi strigare, adică din adâncurile intimităţii noastre celei mai necontaminate de convenţionalism.>>
http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...inta/#more-106


<<Strigătul însoţit de lacrimi al tatălui e mai înainte de toate un act de smerenie: el recunoaşte şi mărturiseşte ticăloşia condiţiei sale omeneşti; îngâmfarea nu-l mai opreşte să ceară ajutorul interlocutorului său. Prin smerenie, lacrimi şi rugă, el (şi o dată cu el tot omul) trece de la starea complexă (dubioasă, apăsătoare) de credinţă – necredinţa la starea stabilă de credinţă.

Ce dovedeşte aceasta? Că e nevoie de har. Fiinţa omenească nu este îndeajuns de puternică pentru a putea ieşi singură din paradoxalitate, dispersiune şi fluctuaţie. Ii este însă larg deschisă poarta smereniei (rugăciune + lacrimi+ „strigare”); ea duce la credinţă, spre deosebire de ferecata poartă a marelui, tragicului Kafka (pentru a cărui mântuire nu mă îndoiesc că se va fi rugat şi Pascal şi Kierkegaard şi Dostoievski).>>

(Parintele Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Manastirii Rohia, 2005, Predica la Duminica a IV-a, din Postul Mare)
http://nicolaesteinhardt.wordpress.c...n-postul-mare/

[dobrin7m]

........................

[cezar_ioan]

Multe sunt darurile Duhului Sfânt în viaţa omului credincios, daruri-putere astfel ca harul îndreptării, primit prin Botez, să îl ajute pe creştin să câştige cele mai înalte virtuţi.
(Har peste har, aşadar, cum ne scrie Apostolul Ioan şi cum nu pricepea şi se mira cineva pe forum, mai demult...)
Dintre multele daruri, 7 anume (semnul plenitudinii harismatice exprimate prin numărul 7) se revarsă asupra creştinului nou-botezat prin Taina Mirungerii.
În ce constă această pecete a darului Duhului Sfânt?
Oare în vreo lumină cognoscibilă cu simţurile, direct sau indirect (pe suport material, de pildă printr-o hârtie sau, în cazul aparaturii electronice, prin fărâmiţe de siliciu)?

Ne poate ajuta pe drumul lămuririi proorocul Isaia, în Is. 11,2-3, enumerînd darurile/duhurile:
- al înţelepciunii
- al înţelegerii
- al sfatului
- al puterii
- al cunoştinţei
- al bunei credinţe (evlavia)
- al temerii de Dumnezeu.

Aceste duhuri nu sunt, evident, naturi materiale. Lumina lor e duhovnicească.
Unii cred că acestea (duhurile care sprijină înţelepciunea, puterea, cunoştinţa etc.) pot fi văzute cu ochiul, fie direct fie indirect. Şi încă, de orice om, indiferent cine şi cum ar fi persoana în cauză. De pildă, un miliardar american, beat-criţă, cu trabucul de Havana între degete, cât o mai fi-n stare să-l ţină, între două pahare de scotch, no problem, tolănit între două blonde poate contempla darul/duhul/harul ori imaginea lui aşazis fixată într-o poză pe net, cât pofteşte inima lui de miliardar adus la dreapta credinţă. Apoi, no problem, poate să-şi continue activitatea. Cu frică de Dumnezeu şi cutremur, pesemne... Să ne mai mirăm că iar va zice că a văzut extratereştri???
Alţii cred că nu pot fi văzute, deoarece nu au natură concretă, materială ci au natură spirituală (sunt duhuri). Ca urmare, unica modalitate de vedere a lor este cea duhovnicească. În nici un caz nu pot fi văzute cu aparatul foto, deoarece acesta este un aparat care operează cu energii fizice, nu duhovniceşti. Şi nici cu receptorii lui din siliciu, din acelaşi motiv precizat deja.

Biserica, însă, ne încredinţează, spre îndreptarea noastră, că Harul poate acţiona nemijlocit asupra materiei. De pildă, când Duhul Sfânt, prin preotul slujitor aflat între credincioşi, sfinţeşte apa, casa, corpul... Dar aceasta nu înseamnă că apa, casa ori corpul încep să strălucească, de pline de har ce sunt. Asta nu ne mai învaţă Biserica, nu, nu, nu.
Ochiul şi aparatul foto, cu toate ingredientele lui inclusiv hârtia ataşată şi siliciul, pot fi cel mult învăluite în lumină, dacă aceasta e de aceeaşi natură ca lumina contemplată de isihast la rugăciune, când rugătorul cu inimă curată primeşte în dar deschiderea vederii duhovniceşti. Dar nu avem date să o poată şi fixa şi reda privitorilor care, indiferent de credinţa sau necredinţa lor, se uită (uitînd dintr-odată de toate) la o poză.

Frica de Dumnezeu nu străluceşte în poze. Nici duhul/darul care o nutreşte. (Că doar nu e actriţă americană la Hollywood.)
De obicei, însă, ea îl ajută pe fotograf şi pe proprietarul de siteuri cu poze strălucitoare, să nu se avânte prea tare în expuneri publice şi în consideraţii care se pot întoarce împotriva lui, bumerang. Dumnezeu ştie când.

"Confirmările minunate" trec şi ele prin aceleaşi 7 daruri ale receptorului de "minunăţii", creştinul de pretutindeni, ca prin tot atâtea grile cu rol de epurare a falsităţii. Oare le-a dat Duhul Sfânt degeaba, creştinului botezat, în Taina Mirungerii?

[dobrin7m]

.....................

[cezar_ioan]

Nu.

Fericit, iubitul Părinte Paisie ar putea, desigur, dacă l-am convinge să ne spună, cumva,
şi ne-ar spune, spre folosul nostru duhovnicesc, musai dacă ar fi vreun folos, cât de mic, întru mântuire şi desăvârşire.

[cezar_ioan]

Aş putea, dar nu vreau.

Mă ţine ceva
sau Cineva. Fără ironie scriu, fără pic de ironie.

Am vorbit destul pe forum. Prea mult. O, mult prea mult.
Nu deznădăjduiesc, însă.

Din peste 3500 de postări, scrise fiecare din tot sufletul meu, precum cei ce-au voit cunosc deja,
trag nădejde că a sosit timpul s-o răresc serios pe aici.

Nu-i nimeni prooroc pe forumul lui!...

Dumnezeu să vă poarte, ferindu-vă, pururea, de poze minunate şi de alte confirmări de care, dacă aţi avea credinţă, precum citaţi voi înşivă, "cât un bob de muştar",

v-aţi fi lipsit din capul locului.
Dar n-aţi făcut-o, vai vouă
şi încă nu o faceţi.

Fie vouă după credinţa voastră! AMIN+

[catalin2]

Nu doresc o disputa cu Cezar (care e in continuare pe ignore). Vad ca incearca sa demonstreze inca odata ca nu intelege mai nimic, chiar daca a si scris depsre Sfantul Grigorie. Nici macar acum cu citatele date nu a inteles ca e gresit ce sustine el si ce sustinea si N.Priceputu.
Doar ultimul mesaj: "În ce constă această pecete a darului Duhului Sfânt?
Oare în vreo lumină cognoscibilă cu simţurile, direct sau indirect."
"Unii cred că acestea (duhurile care sprijină înţelepciunea, puterea, cunoştinţa etc.) pot fi văzute cu ochiul, fie direct fie indirect. "
Sa repet, harul este o lumina ce poate fi vazuta cu ochiul, ca pe Muntele Taborului. Aceasta e invatatura sf. Grigorie. Vaarlam spunea ca nu poate fi vazut, de aceea acea lumina este o lumina creata, adica nu este energia necreata.
Si vad ca in chiar primele secunde ale clipului spune clar: "Celor care nu marturisesc ca Lumina ce a stralucit din Domnul la dumnezeiasca Sa Schimbare la Fata este necreata si are har firesc si stralucire si lucrare, sa fie anatema."
Lumina aceea nu e o reprezentare, o reprezentare a harului, pentru ca ar fi creata, e insasi energia necreata, harul care este o lumina orbitoare. Asadar se poate vedea cu ochiul liber, atunci cand ingaduie Domnul.

[dobrin7m]

.........................

[dobrin7m]

..........................