Familia: părinţi, fraţi, surori...

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Luptele psihologice mă depăşesc. Mai ales că ei sunt mai mulţi. De aceea prefer să mă retrag cumva în mine, cu gândul că vor trece şi zilele acestea şi mă voi întoarce la viaţa mea liniştită.
Unii zic că nu e normal să te depărtezi de familie şi nici sănătos dpdv psihic, sufletesc. Trebuie să le văd greşelile ca pe nişte neputinţe, şi mă rog pentru depăşirea lor. E adevărat că ei m-au crescut şi într-un anumit sens (bun) şi datorită lor am ajuns unde sunt...
Cred că soluţia e rugăciunea, iar în rest contact limitat.

Greseli?Cine nu greseste?
Trebuie sa inveti sa-i accepti cu bune si rele.
Dar de sa-i judeci si sa-i scanezi de greseli si neputinte? Cine are timp de asta cu parintii care imbatranesc? :)
Intelegeti-va acum si iubiti-va cand inca mai sunt pe pamant;oricum cand vor muri nu-ti vei aminti decat momentele frumoase si vei suferi mult si te vei invinovati ca nu ai petrecut mai mult timp in compania lor.

În prealabil postat de Yasmina

Greseli?Cine nu greseste?
Trebuie sa inveti sa-i accepti cu bune si rele.
Dar de sa-i judeci si sa-i scanezi de greseli si neputinte? Cine are timp de asta cu parintii care imbatranesc? :)
Intelegeti-va acum si iubiti-va cand inca mai sunt pe pamant;oricum cand vor muri nu-ti vei aminti decat momentele frumoase si vei suferi mult si te vei invinovati ca nu ai petrecut mai mult timp in compania lor.

Da, Yasmina, toţi greşim, şi nu trebuie să judec pe nimeni. Dar atunci când vin către mine cu fel şi fel de reproşuri şi văicăreli, dar nu ascultă niciun sfat, nu am cum să îi ajut... Cel mai mult am suferit în viaţă atunci când am încercat să trăiesc după modelul lor. Cel mai bine mi-a fost când am reuşit să mă rup de acest model, descoperind că Tatăl din ceruri este mai important şi ne învaţă drumul vieţii adevărate, al bucuriei, al mântuirii...
De fiecare dată când stau mai mult cu ei, îmi doresc să plec cât mai repede. Când sunt departe, îmi pot aduce aminte de lucrurile bune. Faţă în faţă, avem de escaladat diferenţele de opinii.

„Şi duşmanii omului casnicii lui.” Matei 10-36

[Ekaterina]

Annyta, eu cred ca parintii tai sunt foarte mandri de tine, de faptul ca te-ai realizat profesional, dar neavand o perseptiva duhovniceasca nu reusesc sa se bucure cu adevarat de acest lucru.

In multe cazuri comunicarea dintre copii si parinti este una deficitara, mai ales cand valorile lor difera si vad lucrurile diferit. Cred ca singura solutie este sa-i suporti asa cum sunt, de schimbat sigur nu se vor schimba. Ei se vor obisnui cu tine, cu faptul ca vrei sa traiesti altfel viata si chiar daca nu le convine acest lucru, nu vor avea ce face.

Poate suna putin necrestineste, dar tinand cont ca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, cred ca nu gresesti daca le ascunzi anumite lucruri, pentru a pastra pacea si o atmosfera cat mai relaxata.

Cand nu poti avea o relatie deschisa, sincera, calda cu parintii este o mare durere, este si asta un fel de cruce.

[Leoaica]

Annyta, cand am citit mesajul tau..parca era scris de mine.Nu esti singura persoana intr-o situatie asa de ..delicata. Nu pot sa-ti spun decat "rabdare, rabdare, rabdare". Conform experientei proprii iti spun ca nu exista nici o solutie "perfecta". Bine ca stai in alta localitate.Construieste-ti momentele tale de bucurie si profita de ele la maxim.Oricum pe ei nu o sa-i multumesti niciodata, indiferent ce faci. Cu cat inainteaza in varsta cu atit sunt mai dificili.Doamne ajuta!

[anita]

E si situatia inversa ,cand parintii nu pot comunica cu copiii pe acest subiect ,credinta
Unde e iubire se poate ajunge la o intelegere ,mai sunt destule de discutat cu cei dragi
Sunt familii unde copiii si-au adus parintii la biserica ,i-au ajutat in drumul spre mantuire.