Depresia-abordare religioasa

În prealabil postat de fallen

Lasand gluma la o parte, de multe ori ajungem sa suferim in urma interactiunilor mai mult sau mai putin placute pe care le avem unii cu altii. Uneori, atunci cand puterile noastre de adaptare sunt depasite, loviturile, durerea, socurile ( = traumatisme bruste, puternice, neasteptate) sau stresurile repetate, continui, ne pot face sa iesim din joc, sa simtim ca nu mai putem continua asa. Daca e drept sau nu e drept ce ni se intampla, daca suntem jigniti pe buna dreptate sau suntem victime ale unei rautati gratuite, asta e discutabil. Iarasi, daca e corect ca pentru greselile si neputintele noastre sa fim umiliti si loviti, pedepiti de catre semenii nostri, iar e discutabil, dar asta tine de pana la urma de sistemul de valori molare ale fiecaruia ( mai mult de ale agresorului, decat de ale "victimei"). Un lucru e cert: orice medicament am incerca sa luam ca sa atenueze durerea acestor lovituri, pe moment cel putin pare inutil. Putem incerca sa o stingem/atenuam cu diverse substante : tutun, alcool, mancare (zahar), si eventual pastile, insa rezultatele sunt aproximative. De multe ori durerea nu vine singura, pentru ca nu vine doar din mandrie (vai, eu am facut bine si am fost jignit, criticat , umilit pe nedrept) ci e insotita si de teama :daca nu am facut bine, daca nu sunt competitiv, si nu ma voi mai descurca in viitor sa-mi castig existenta; daca ma vor/va parasi toti prietenii, sotul/sotia etc, nu ma mai iubeste, voi ramane singur/a, etc. O sa ziceti, pe bune dreptate, de ce nu ai incredere in Dumnezeu ca nu te va lasa ? De acord, asa ar trebui sa se intample. Insa oricata credinta am avea, Dumnezeu nu ne va feri (si nici nu ar putea, pentru ca toti sunt copiii Lui si beneficiaza de aceeasi libertate de alegere) de rautatile si atacurile celorlalti oameni, mai ales ale celor rau intentionati, egoisti, mandri, etc. Ca isi vor primi candva rasplata cuvenita pentru purtarea lor, si asta e posibil, dar atunci cand e vorba de persoane dragi, apropiate, la care am tinut candva, poate ar trebui sa ne rugam sa le fie iertate toate greselile, insa atata timp cat ei ne ataca si ne agreseaza continu, asta ne face sa ne indepartam din ce in ce mai mult de aceste intentii bune, si mai lesne ne e sa uram si sa dorim raul, decat sa iubim si sa iertam, mai ales atata vreme cat se poate spune, aproape, ca locuim cu dracul in casa si suntem permanent ispititi sa facem rele.

Poate imi scapa acum "mecanismul" exact, insa eu zic ca depresia nu vine neaparat din mandrie, cat mai degraba (si) din deznadejde. Acum insa a nu se confunda depresia (cand nu mai poti sa faci nimic, nici sa speri, nici sa te rogi, nici sa crezi) cu durerea, tristetea (pentru o anume situatie, persoana, chiar si propria); poti sa te intristezi, sa suferi si sa plangi, pentru propriile greseli si pacate (si consecintele lor nefaste), sau pentru rautatile altora facute asupra ta sau celorlalti, fara insa a deznadajdui si a huli chiar impotriva sortii si a lui Dumnezeu. Oricat ai fii de credincios, asta nu te va scuti de suferinte, boli si necazuri, pentru ca asa e natura firii, pana la urma (dpdv teologic, odata cu pacatul primordial, am pierdut sansa nemuririi si a sanatatii depline si a lipsei de griji; iar datorita liberului arbitru, oamenii sunt liberi si pot, au optiunea, sa isi faca rau unii altora, intodeauna vor exista Caini si Abeli ).

Sa nu ne temem. Fara ispite nu ne mantuim. Oamenii nu cred in Dumnezeu pentru avantaje lumesti, ci in vederea mantuirii. Asadar, sa citim Vietile Sfintilor si sa vedem cum au procedat ei cand au avut ispite. Nimic nu le-a zdruncinat pacea interioara.

Sfantul Macarie, cand a fost acuzat ca a lasat-o pe o fata insarcinata, nu s-a aparat, ci i-a trimis fetei bani, asa cum a pretins, ca si cum ar fi fost sotia lui, pana cand a nascut. Dar ea n-a putut naste pana n-a marturisit adevarul.

Sfanta Teodora din Alexandria, femeie intrata intr-o manastire de calugari, la fel a fost acuzata ca a lasat-o insarccinata pe o fata. A stat la poarta manastirii, ani de zile fara sa-si aratate sanii si sa se dezvinovateasca.

Un alt sfant, furat fiind, i-a ajutat pe hoti sa-incarce grau in sacii lor. Sfantul Serafim de Sarov, a inceput sa se roage si mai intens

,,In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani."

Sursa:

http://bibliotecaortodoxa.blogspot.r...obandirea.html

Daca in momentele de ispitie nu avem rabdare si tarie, atunci necuratii ne biruie si ne pierdem mantuirea. Iisus Hristos S-a rastignit ca sa ne ajute sa ne mantuim prin pilda vietii Sale. Nu ne-a promis ca ne va scuti de necazurile pamantesti: ,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea."":
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=16&id=35

Adica sa insistam in rugaciune, respecatand poruncile evanghelice. Ni se ccere sa ne formam o gandire duhovniceasca, nu una lumeasca. Daca Dumnezeu ne-a invatat sa ne rugam ,,Faca-se voia Ta"', apoi sa avem incredere ca ne poarta de grija si atunci cand suntem ispititi. Sa repetam asadar ,,Faca-se voia Ta"',atunci cand avem o problema mai grava si sa credem ca ea ne-a fost ingaduita ca un test in vederea mantuirii. Promovam testul? Cu ce nota?

Daca ne comportam ca niste oameni duhovnicesti, atunci e bine, dar daca in ispite vrem sa se faca doar voia noastra, atunci ramanem corigenti in fata lui Dumnezeu.