Dovezi ale existentei lui Dumnezeu

[Florinvs]

Aici nu cred ca este util sa incercam a explica cele ale credintei prin cele ale stiintei!
Nicioadata nu se va putea demonstra prin mijloace stiintifice, materiale, faptul ca exista Dumnezeu- aici cine are credinta si intradevar crede in existenta lui Dumnezeu nu are nevoie de dovezi stiintifice, care oricum nici nu pot exista!
De exemplul stiinta poate explica modul cum s-au format stelele, planetele, ce reactii chimice au avut loc, insa nu a reusit sa explice ce a fost inainte de celebrul "Big Bang""!

[Adriann]

În prealabil postat de Florinvs

Aici nu cred ca este util sa incercam a explica cele ale credintei prin cele ale stiintei!
Nicioadata nu se va putea demonstra prin mijloace stiintifice, materiale, faptul ca exista Dumnezeu- aici cine are credinta si intradevar crede in existenta lui Dumnezeu nu are nevoie de dovezi stiintifice, care oricum nici nu pot exista!
De exemplul stiinta poate explica modul cum s-au format stelele, planetele, ce reactii chimice au avut loc, insa nu a reusit sa explice ce a fost inainte de celebrul "Big Bang""!

Daca acceptam ca timpul a luat nastere odata cu Bing Bangul, atunci din punct de vedere temporal nu a existat nimic inainte de Bing Bang pentru ca "inaite" nu exita. Desigur exista si reversul, daca Dumnezeu a creat totul, deci si timpul,..., asadar nu gasesc hibe mai mari in stiinta decat gasesc in explicatiile de alta natura.

Acest „înainte” de Big Bang nu trebuie înțeles ca referindu-se la timp, ci la cauză, care este „înaintea” efectului.

[Adriann]

În prealabil postat de N.Priceputu

Acest „înainte” de Big Bang nu trebuie înțeles ca referindu-se la timp, ci la cauză, care este „înaintea” efectului.

Desigur ca oriunde se vorbeste de Big Bang se pune intrebarea "Care este cauza acestuia?"
Numai ca nu poti vorbi despre cauza si efect decat in prezenta timpului. Fara existenta timpului nu exista cauza si efect. Pe langa asta, daca eu intreb "Ce a fost inaintea divinitatii?" mi se va raspunde ca nu a fost nimic, ca nu este nevoie de o cauza.

Oricum numele topicului trebuia sa fie "Dovezi ale exitentei minunilor" fiindca stiu ca Dumnezeu, daca exista, nu poate fi vazut, masurat etc. el aflandu-se in afara acestei lumi, nu e nici material, nici spirit. Minunile insa, sunt fapte care se intampla, daca se intampla ele pot fi observate macar partial, insa pana acum nu am auzit de o minune pe care sa o gasesc veridica, asta fiind cauza topicului creat.

Nu înțeleg de ce cauza consideri că implică neapărat timpul. Dumnezeu, aducând lumea la ființă din neființă, creând-o din nimic, este cauza existenței.

Prin asta El este mai presus chiar și de existență, prin urmare nu este corect nici măcar să spunem că El există.

El, pur și simplu, este. Așa S-a și revelat lui Moise: „Eu sunt Cel ce este”. Tot ceea ce cunoaștem noi ca existență creată derivă din voința Lui, El fiind Cel necreat.

În ceea ce privește minunile, nu știu dacă pot fi adeverite așa cum ceri, fără putință de tăgadă. Ele rămân învăluite într-un oarecare mister mereu, lăsând oricui posibilitatea de a nu crede. Pentru că Dumnezeu nu vrea să forțeze omul, nu Se face cunoscut într-un mod incontestabil, ca să nu-i anuleze libertatea de a alege. Singura posibilitate și cale de a-L cunoaște este credința, pentru că numai ea ne poate duce dincolo de cele mărginite.

...Și cum un gând cheamă pe altul, iată-l și pe următorul:

Pornind de la faptul că Dumnezeu ne respectă libertatea. Nu doar atât, însă este de o nesfârșită și neînchipuită delicatețe. Atât de delicat și de diafan este, încât nu-L vedem și nu-L simțim; pare adesea cu totul absent. De ce? Pentru că lumea este grosieră; și cu cât este mai la periferie, cu atât mai grosieră este (și mai grosolană). Iar noi am vrea să-L vedem, să-L pipăim, să-L gândim cu simțuri și cu minte grosiere.

Ei bine, până nu ne vom subția și noi simțurile și gândirea, adică până nu ne vom pocăi, până nu ne vom împărtăși de felul acesta al Său de a fi, nu-L vom putea vedea, simți, crede.

[catalin2]

În prealabil postat de Adriann

Desigur ca oriunde se vorbeste de Big Bang se pune intrebarea "Care este cauza acestuia?"
Numai ca nu poti vorbi despre cauza si efect decat in prezenta timpului. Fara existenta timpului nu exista cauza si efect. Pe langa asta, daca eu intreb "Ce a fost inaintea divinitatii?" mi se va raspunde ca nu a fost nimic, ca nu este nevoie de o cauza.

La problema asta ti-am raspuns in mesajul precedent.

În prealabil postat de Adriann

Oricum numele topicului trebuia sa fie "Dovezi ale exitentei minunilor" fiindca stiu ca Dumnezeu, daca exista, nu poate fi vazut, masurat etc. el aflandu-se in afara acestei lumi, nu e nici material, nici spirit. Minunile insa, sunt fapte care se intampla, daca se intampla ele pot fi observate macar partial, insa pana acum nu am auzit de o minune pe care sa o gasesc veridica, asta fiind cauza topicului creat

Aici ai gandit foarte bine, doar prin existenta minunilor se poate observa de catre cineva care nu e credincios ca e ceva mai mult decat ceea ce se considera natural, normal.
Problema este ca si daca sunt multe minuni nu crede cineva doar asa, daca nu vrea. De exemplu evreii au vazut multe minuni ale lui Iisus si totusi majoritatea iudeilor nu au crezut in El. Romanii care ii torturau pe crestini vedeau multe minuni si multi din ei nu deveneau crestini, ba dimpotriva mai tare se incrancenau.
O sa iti dau doua minuni mai evidente. In primul rand Lumina de la Ierusalim de Pasti, numai din explicatiile celor ce sunt necredinciosi (lampa, fosforul si sarma), care sunt puerile, iti poti da seama ca nici ei nu pot explica fenomenul. Si nu e un fenomen natural pentur ca are loc doar cand sunt Sfintele Pasti si Patriarhul intra si se roaga.
O alta minune este a Sfantului Nectarie. Acest sfant a trecut la cele vesnice in perioada interbelica, iar minunea este din zilele noastre. Un preot din Grecia a facut cancer. Era intr-o stare mai grava si doar un doctor (din SUA, cred) a fost de acord sa il opereze. Preotul s-a rugat tot timpul la Sfantul Nectarie. Pe masa de operatie, dupa ce i-a fost facuta anestezia pentru operatie, pacientul s-a vindecat dintr-o data complet. Spune ca inainte sa adoarma l-a vazut pe Sfantul Nectarie venind la capataiul lui. E drept, e doar un punct de reper, nici macar nu mai gasesc acum intamplarea povestita pe net ca sa dau link.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Adriann

daca eu intreb "Ce a fost inaintea divinitatii?" mi se va raspunde ca nu a fost nimic, ca nu este nevoie de o cauza.

Atunci când gândirea călătoreşte pe o traiectorie liniară, din efect spre cauză şi tot mai departe, spre raţiunile dintâi, de obicei consideră că toate se petrec în timp. Şi merge mintea spre trecut, spre tot mai departe... spre imemorial....
Şi deodată întâlneşte pe Dumnezeu, Creatorul.
Şi află că timpul este, ca toate celelalte din Creaţie, creat de Dumnezeu.

Ajunsă în acest punct, mintea omului are de ales:
a) se odihneşte, ajunsă la limanul călătoriei
b) trece mai departe şi perseverează, neţinînd cont de ceea ce tocmai a aflat: că timpul, ca tot ce există, este creat de Dumnezeu.
Aşadar până să îl creeze Dumnezeu, timpul nu exista.
Cum vine atunci să întrebăm despre "înaintea Divinităţii"?
Că doar am pornit de la premisa că Divinitatea a creat timpul; ca urmare, un "înainte" şi un "înapoi" există doar prin Voinţa Creatorului, ca Operă a Lui.

Scormonirea cu mintea "înainte" de Dumnezeu arată că această minte nu acceptă că Dumnezeu a creat timpul. Îl face pe Însuşi Dumnezeu parte din timp, care timp l-ar fi conţinut şi pe Dumnezeu, "înainte" ca El să apară (de unde? L-a născut un alt dumnezeu? Dar pe acela cine l-a născut? vrem nu vrem iar ajungem să ne odihnim într-un dumnezeu, care nu poate fi altul decât Dumnezeu, Creatorul a toate.) Deci Îl face pe Dumnezeu creatură a unei alte puteri, care să fi creat şi timpul şi pe Dumnezeu. (???)

Dar orice om care acceptă adevărul că Dumnezeu a creat tot ce există, inclusiv timpul, găseşte întrebarea despre "înaintea Divinităţii" ca fiind un nonsens.
Sau un refuz de a accepta că Dumnezeu este Creatorul a toate cele ce sunt.

Este şi o dovadă de eroare a logicii aici. Nu poţi porni un raţionament sau o judecată de la o premisă pe care o consideri adevărată pentru ca mai apoi s-o negi pur şi simplu, fără nici un temei ci doar pentru că se poate formula, pur şi simplu, o propoziţie.
Propoziţia fără noimă nu face parte din şirul înlănţuirilor gândirii. Înţelegerea operează cu sens, nu cu nonsens. Nimicul cuvintelor goale nu interesează pe omul care gândeşte şi înţelege. Nu are ce face cu el.
Mintea înţelegătoare se ocupă cu noimele, nu cu nonsensul.

[Adriann]

În prealabil postat de cezar_ioan

Atunci când gândirea călătoreşte pe o traiectorie liniară, din efect spre cauză şi tot mai departe, spre raţiunile dintâi, de obicei consideră că toate se petrec în timp. Şi merge mintea spre trecut, spre tot mai departe... spre imemorial....
Şi deodată întâlneşte pe Dumnezeu, Creatorul.
Şi află că timpul este, ca toate celelalte din Creaţie, creat de Dumnezeu.

Ajunsă în acest punct, mintea omului are de ales:
a) se odihneşte, ajunsă la limanul călătoriei
b) trece mai departe şi perseverează, neţinînd cont de ceea ce tocmai a aflat: că timpul, ca tot ce există, este creat de Dumnezeu.
Aşadar până să îl creeze Dumnezeu, timpul nu exista.
Cum vine atunci să întrebăm despre "înaintea Divinităţii"?
Că doar am pornit de la premisa că Divinitatea a creat timpul; ca urmare, un "înainte" şi un "înapoi" există doar prin Voinţa Creatorului, ca Operă a Lui.

Scormonirea cu mintea "înainte" de Dumnezeu arată că această minte nu acceptă că Dumnezeu a creat timpul. Îl face pe Însuşi Dumnezeu parte din timp, care timp l-ar fi conţinut şi pe Dumnezeu, "înainte" ca El să apară (de unde? L-a născut un alt dumnezeu? Dar pe acela cine l-a născut? vrem nu vrem iar ajungem să ne odihnim într-un dumnezeu, care nu poate fi altul decât Dumnezeu, Creatorul a toate.) Deci Îl face pe Dumnezeu creatură a unei alte puteri, care să fi creat şi timpul şi pe Dumnezeu. (???)

Dar orice om care acceptă adevărul că Dumnezeu a creat tot ce există, inclusiv timpul, găseşte întrebarea despre "înaintea Divinităţii" ca fiind un nonsens.
Sau un refuz de a accepta că Dumnezeu este Creatorul a toate cele ce sunt.

Este şi o dovadă de eroare a logicii aici. Nu poţi porni un raţionament sau o judecată de la o premisă pe care o consideri adevărată pentru ca mai apoi s-o negi pur şi simplu, fără nici un temei ci doar pentru că se poate formula, pur şi simplu, o propoziţie.
Propoziţia fără noimă nu face parte din şirul înlănţuirilor gândirii. Înţelegerea operează cu sens, nu cu nonsens. Nimicul cuvintelor goale nu interesează pe omul care gândeşte şi înţelege. Nu are ce face cu el.
Mintea înţelegătoare se ocupă cu noimele, nu cu nonsensul.

Nu vreau sa supar pe nimeni, dar inlocuieste in tot ce ai spus cuvantul "Dumnezeu" cu "Big Bang" si poate o sa-ti dai seama ce am vrut eu sa zic.

[cezar_ioan]

Prietene, Dumnezeu şi Big-pleosc nu sunt interşanjabili.
http://www.dexx.ro/index.php?a=term&...r%C5%9Fanjabil