Poveste interactiva

[fallen]

Doamna A a studiat biologia intr-un oras mare, dar acum locuieste cu ai ei locuiesc intr-o suburbe. Pana sa nasca a lucrat in orasul cel mare la un institut de profil, acum lucreaza in urbea ei intr-o florarie. In liceu/facultate a facut naveta, iar dupa ce s-a casatorit au locuit cu chirie intr-o garsoniera, pana a nascut. Apoi si-au construit/renovat 1-2 camere dintr-o fosta casa batraneasca a bunicilor, alaturi de cea a parintilor ei. acestia sunt intelectua;li pensionati.
Sotul dnei a a fost politist, dar a avut un incident la munca si a ramas cu un handicap fizic si mai ales emotional, pe care insa nu le trateaza cum ar trebui, ci are tendinte (puternice) de negare. El provine dintr-o familie foarte numeroasa si saraca din aceeasi suburbe. Tatal si un frate sunt diagnosticati cu boala bipolara, insa el spune ca tatal (alcoolic si violent cu sotia) era in pericol sa-si piarda jobul si a trebuit sa se pensioneze, iar fratele, mai nechibzuit din fire, a fost nevoit sa scape de o urmarire penala.
Este si el credincios, chiar a "vazut" pe Mantuitorul cand era la un pas de moarte, insa s-a intors impotriva Bisericii ortodoxe fiindca popii sunt corupti, pacatosi, dogmele nu sunt bune (iarta pe toti infractorii care se "pocaiesc" cu donatii de bani), sfintele taine nu pot fii valabile atata timp cat nici macar popii nu cred toti in ele, si crede ca mult mai bune sunt celelalte confesiuni unde nu exista preoti, taine, "proceduri", ci totul tine de credinta fiecaruia. Apoi, nu e de acord nici cu dogmele invocate de sotia lui : postul, spovedania, curatia in anumite zile/perioade, fidelitatea, contraceptia, obligativitatea mersului la slujbe si a impartasirii si considera ca mersul la biserica ii face rau la fel de mult ca oricarui fanatic dependent pe care incerci sa il opresti de la viciul pe care il are (zice ca daca nu ajunge intr-o duminica la biserica reactioneaza ca un alcoolic sau un drogat care nu si-a luat portia zilnica).
Doamna A se teme ca nu cumva intaorcerea lui pierzatoare de suflet impotriva ortodoxiei sa fie alimentata si de banuiala ca intre ea si parintele duhovnic ar putea fii ceva sentimente necurate, neortodoxe, ca acesta urmareste sa o atraga la biserica in scopuri perverse, si in acest fel s-ar putea face ea vinovata, deopotriva cu parintele , de pierderea sufletului nefericitului preaputin credincios, si se gandeste ca poate ar fi mai bine sa inceteze orice colaborare cu acest parinte cauzator de asemenea banuieli pierzatoare de suflet.

[fallen]

N-am reusit sa citesc pe telefon textele integrale, ci doar comentariile, ceea ce imi dau seama ca nu e suficient pt ceea ce vreau sa aflu...cel putin comentariul la Roxana mi se pare chiar putin malitios (lasa impresia ca ea era o vampa, iar popa era ravnitor dupa castiguri nemeritate, si in final a trebuit sa se calugareasca sa nu cada grav in pacat). In schimb "De la noi la Cladova" pare mult mai profunda,intr-adevar...trebuie neaparat sa o citesc.

In povestea mea insa lucrurile stau putin diferit, la fel si vremurile, oarecum....
Nu m-am gandit sa o omor pe femeie, cum a ales par. Galla Gallaction, desi poate era cea mai potrivita solutie...dar sa aiba o moarte martirica, nu sa cedeze ispitei si sa se sinucida, cum este atat de tentant.
In cele din urma a pierit sotul ei, rapus de boala, si de propria ignoranta (a refuzat sa i se instaleze pace maker sau cardioverter la sincopele precedente, iar doctorii l-au avertizat ca se vor repeta si daca nu va fii nimeni atunci langa el...)...erau langa el (slava domnului, ca daca era sa se intample cand erau ei plecati la biserica, nu si-ar fi iertat-o niciodata), insa s-a lovit la cap in cadere si situatia s-a complicat...pana la urma a mai cazut odata , duoa o saptamana de spitalizare, a vrut sa se ridice din pat, si s-a lovit din nou la cap si de data asta i-a fost fatal. Cat a fost semi-constient, intre cele doua caderi, doar a delirrat, nu a fost in stare sa faca macar o confesiune sincera si completa parintilor.
Acum femeia se crede vinovata pentru caderea in apostazie si pierderea sufletului lui. Crede ca de vina a fost ravna ei pentru practicarea dogmelor ortodoxe, iar el nu a putut tine pasul, si ar fi trebuit sa o lase si ea mai moale, iar duhovnicul sa nu mai "bata calul care trage", pt ca celalalt, tragand inapoi, il impiedica si pe cel binevoitor, il oboseste peste masura si il face ineficient.

In urma cu vreo 2 ani, intr-o duminica dimineata, doamna A trebuia sa plece la munca, muncea pe atunci si duminicile, cateodata, si inainte de a iesi din dormitor s-a parfumat si l-a deranjat pe sotul care voia sa se mai odihneasca, iar acesta s-a enervat si a izgonit-o, aruncand dupa ea cu ce i-a venit la mana. Desigur ea s-a revoltat, iar el in cele din urma socat de ceea ce facuse la nervi, s-a speriat si a fugit la parintele acuzand ca e "posedat de necuratul", Acesta nu l-a putut ajuta in mod particular pt ca era in plina slujba, i-a zis sa se linisteasca si sa asculte slujba pana la sfarsit, sa se roage, si sa faca cele crestinesti in continuare (post, rugaciuni, spovedanie, sf maslu, etc). Nemultumit, a incalecat (pe motocicleta) si a plecat mai departe in judetul invecinat unde era un parinte caruia ii mersese buhul ca face slujbe de exorcizare si altele asemenea. Ajunse acolo la sfarsitul slujbei, insa parintele il asculta si ii spuse, in mare cam acelasi lucru; atata doar ii spuse ca il intelege, ca si el sufera de aceeasi boala de nervi si duce aceeasi lupta, insa ca nu ii recomanda lui, ca mirean, sa lupte de unul singur cu necuratul, ci numai cu ajutorul Domnului si prin intermediul bisericii si sfintelor taine ale acesteia.

Dupa un timp, parintele cu pricina fu amenintat de niste oameni rai, si stiind ca domnul A are o firma de paza, ii solicita ajutorul. Acesta nu pregeta sa i-l dea, salvandu-l dintr-o situatie periculoasa, si intre ei se leaga o prietenie. Insa parintele nu uita niciodata sa-i reaminteasca ca toate necazurile li se trag din ravna lor prea mare si din cauza ca amandoi se inversuneaza sa lupte cu raul prin fortele proprii, in loc sa ceara ajutorul si ingaduinta lui Dumnezeu, iar acesta (cel rau) ii incurajeaza in ravna lor smintita tocmai pentru a-i prinde-n capcana si a-i pierde. De exemplu, parintele se bucura cand vede biserica si curtea plina de oameni veniti din toate colturile tarii la dansul, pentru sfaturi si nu numai , ci mai ales asteptandu-se la minuni, si e bucuros (si mandru) sa ii ajute, insa realizeaza abia tarziu ca poate oamenii aceia nu fac exact ceea ce trebuie si tot ceea ce e crestineste, iar el nu are cum sa ii urmareasca si sa ii indrume pe fiecare in parte...

Am facut aceasta paranteza pentru a mentiona posibilitatea ca in timpul cand domnul A hulea si il invinuia pe parintele lor de diverse, el totusi sa se mai fii consultat si cu prietenul lui, parintele din judetul invecinat, care a venit, indurerat, atat la inmormantare cat si la pomenirea de 40 de zile. Atunci sotia vazandu-l si-a luat inima in dinti si l-a intrebat despre framantarile ei. Si ce credeti ca i-a raspuns? Ca ravna ei nu a fost deloc rea, dimpotriva, a fost foarte buna, iar sotul nu era nemultumit, ci chiar invidios ca nu poate tine pasul. Ba din contra, il durea faptul cand vedea ca ea da inapoi, de frica lui, in loc sa-i tina piept. Si i-a mai spus ca foarte imortant este, indiferent de circumstante, sa asculte de duhovnic si sa nu se indoiasca de invataturile si indemnurile lui, ca acestea sunt inspirate de duhul sfant, si nu pot fi "partinitoare" decat dreptei credinte.

[fallen]

Am reusit sa nu merg la biserica vreo 3 duminici la rand...prima a fost cea mai grea, am fost in "sevraj". A doua mi se pare am periat covorul si am fos tfoarte bucuroasa ca am reusit s-o fac si ca mirosea asa frumos la mine-n casa. Nu m-a mai chinuit sentimentul de vinovatie ca fac treaba duminica. Al 3 lea wk, sambata in drum spre serviciu am intrat la o biserica doar sa ma inchin si sa aprind cate o lumanare; era frumos, as mai fi stat, daca nu aveam treaba. Duminica trecuta am iesit doar sa duc gunoiul si sa iau paine si am intrat tot asa doar sa aprind o lumanare. Era foarte urat afara si inauntru era plin de lume, asa ca am iesit foarte repede. Intr-o seara m-a intrebat al meu dacaam mai fost la biserica si de ce nu m-am mai dus. A zis ca sa am grija sa nu-mi fac pacate mai mari decat am deja. Parca e prost; a uitat ca el era cel caruia nu-i convenea ca ma duc? A zis din nou ca el nu crede ca eu chiar cred in Dumnezeu; i-am zis ca de unde stie el daca cred sau nu? Apoi a zis ca nu e bine sa merg la biserica daca nu cred; i-am zis ca tocmai de-aia nu am mai mers, ca a zis el ca nu trebuie neaparat sa mergem chiar daca credem. Si afara de asta am avut si alte treburi mai importante.
Ieri si alaltaieri am avut 2 zile cam grele, cam incercate, a trebuit sa apelez si sa ma rog si sa-mi pun toata nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. Si l-am primit, pana la urma. As fi vrut sa fac cumva sa-I multumesc, dar n-aveam cum. dar ca sa-mi dovedeasca puterea lui, cand veneam acasa (prin fata bisericii, ca trebuia sa iau paine) am gasit biserica deschisa si am intrat. Slujba era pe sfarsite, dar a trebuit sa stau sa termine parintele de citit acatistul, ca era in fata iconostasului si voiam sa ma inchin. Ceea ce am si facut, apoi am luat 2 lumanari, le-am aprins si am plecat acasa. Al meu a comentat ca am ajuns asa tarziu, dar i-am reamintit ca vinerea am mai multa treaba ca trebuie sa las totul in ordine la serviciu. Insa ceea ce-mi era frica s-a si intamplat : l-am visat pe parintele, cred ca mi s-a facut dor de el. Nu sunt indragostita de el cum o sa va grabiti sa credeti; doar ca atunci cand iti place, te multumeste cineva ori profesional, ori sufleteste, ai tendinta sa apelezi in ontinuare la pers respectiva si sa nu vrei s-o inlocuiesti. Dar, daca ne vom muta, acest lucru nu va mai fii posibil si chiar daca voi merge la alta biserica, ori nu-mi va placea, ori imi va placea dar s-ar putea tot sa mi se faca dor, sa-mi amintesc de biserica si de parintele de aici. Cunosc pe cineva care merge de peste 10 ani la aceeasi biserica si la acelasi duhovnic, nu aici la mine, dar sunt si aici persoane care vin de departe special pt parintele si/sau pt ca le place aici. Eu totusi as vrea sa-l "schimb" cu unul care sa imi placa mai putin, sa-mi fie indiferent sau chiar antipatic, sa nu imi fie niciodata dor de el sau sa simt nevoia acuta sa ma confesez la d-lui... s-o fac doar ca 'formalitate".Pana la urma asta si e, chiar daca unii nu-i recunosc nici macar aceasta valoare (sfintei taine). Acum sunt in faza nasoala in care mi-as dori, n-as accepta sa se intample altfel, sa ma cunune, sa-mi boteze copiii sau sa ma ingroape altcineva (dar, daca Dumnezeu va ingadui sa se intample aceste minuni vreodata, probabil nu va fii greu pt El sa ingaduie si ce vreau eu...)

[glykys]

Fallen, un mic comentariu la "Roxana" lui Gala Galaction: romanul este conceput sub forma unei spovedanii scrise a unui tanar calugar catre parintele sau. Deci personajul e calugar de la inceput pana la sfarsit, nu se calugareste in urma ispitelor. Este vorba, asadar, despre un tanar calugar neexperimentat, dar cu mare ravna, care este trimis sa faca o ascultare: sa ridice o biserica/manastire. Deci nici vorba de lacomie de castiguri nemeritate, el cauta mereu sponsori pentru finantarea bisericii, care, repet, nu e visul lui personal, e ascultarea lui. Numai ca se confrunta cu o gramada de ispite lumesti, pentru ca ravna lui nu e suficienta. Principalul donator al acestei biserici este sotul bogat al Roxanei, o femeie la varsta a doua, nefericita in casnicie, care ii face calugarului o buna impresie, prefacandu-se o femeie evlavioasa, care si-ar dori sa il ajute in marea lui misiune, dar care, de fapt, pare indragostita de el. Incet-incet, tanarul calugar, naiv si neexperimentat, este prins in niste mreje din care nu mai poate iesi, mai ales ca sotul Roxanei moare si el se simte, incet-incet, atras, la randul lui, de ea, mai sunt si fondurile materiale pentru biserica... e un roman psihologic, care nu se incheie nicicum, doar cu strigatul disperat de ajutor al calugarului catre duhovnic. Comentariul pe care l-ai gasit pe net este reductionist si tendentios, o sa incerc sa iti trimit cartea.


Cat despre "De la noi la Cladova", lucrurile stau altfel, in sensul ca preotul Tonea, protagonistul, tata de familie, care duce o existenta destul de banala, e un om experimentat si nu comite niciun pacat, gasind puterea sa faca ceea ce spune morala crestina, in ciuda numeroaselor ispite, desi e clar ca si el se simte atras de sarboaica Borivoje, tanara sotie a unui enorias de dincolo de granita. Citind finalul, mi se pare ca rezistenta eroica a parintelui Tonea si capacitatea lui de a-si transforma erosul in iubire crestina a salvat doua suflete.

Ultima postare e parte dintr-un roman de-al tau sau e o experienta reala? Cum adica sa faci abstinenta de biserica? Pai la biserica venim pentru Hristos, sa ne unim cu El, sa Il primim in sufletele noastre, sa Ii auzim cuvantul, sa Ii aducem slava, sa Ii cerem ajutorul, sa ne vindecam de patimi, nu pentru ca ne place preotul / strana / societatea / pictura. Preotul e doar un slujitor al Domnului. Incearca sa mergi la o alta biserica, Hristos va fi si acolo, iar Liturghia va fi la fel. Abstinenta se face de la pacate, nu de la biserica lui Hristos.

[fallen]

Daca nu o gasesc pe nicaieri si faci tu rost de ea si ai incredere sa mi-o imprumuti...ne-am putea intalni pe undeva, cred. Eu nu mai stiu pe unde sunt biblioteci, cand eram in liceu era una prin piata Amzei, Sadoveanu parca. Pe urma nu mai stiu ca aveam biblioteca noastra la facultate.

Intr-adevar, pr. Tonea a salvat doua familii si doua suflete, si la fel nadajduiesc ca am fii facut oricare dintre noi. Ma intreb insa, cateodata, daca Dumnezeu nu poate proceda si cu cei care isi necinstesc familia (si mai ales cei care nu vor sa-I dea copii, refuza darurile Lui) cum a procedat cu lucratorii cei rai din vie (adica sa o dea altcuiva). Adica, mai explicit, in romanul meu, daca domnul A isi pierde viata din vina lui sau nu, (sufletul speram totusi ca nu, ca se roaga toata lumea pt el), de ce nu i-ar fii ingaduit preotului care si el si-a pierdut sotia sa o ia pe doamna A si pe fiul ei?

O sa incerc sa merg si la alta biserica, e vorba sa ne mutam peste iarna, sa vedem. Insa mereu aud oameni ca se duc in diverse locuri, chiar indepartate, si nu neaparat renumite, pt ca acolo au duhovnic, spre exemplu, si ma gandesc daca nu cumva ar putea fii si asta o forma de mucenicie, de nevointa, sa te duci intr-un loc anume cand te poti duce undeva mai aproape de casa.
Tot ce-mi doresc insa cu tot dinadinsul (chiar "obsesiv") e ca acolo unde ne vom muta sa se poata ajunge totusi la o biserica daca voi avea copil, eventual pe jos, cu caruciorul, sa nu fie nevoie de masina sau autobuz, ca e mai dificil, pt ca eu sa zicem ma pot lipsi, pot citi predicile pe internet, dar copilul as vrea sa-l cresc crestineste, daca se poate , sa-l impartasesc cat de des (desigur, cand e vremea acceptabila, nu e bolnav, etc). Iar astia prin complexele rezidentiale (unele din ele facute pe mijlocul campului) au grija sa faca gradinita, sala de fitness, spa, centru comercial, dar la biserica chiar nu se gandeste nimeni... Mi-aduc aminte de filmele cu caravanele din vest (America), cum le citea duminica tatal din Biblie, apoi rupea o paine si-i "impartasea"... asa vrem sa ajungem si noi, liber- cugetatori? (si-asa suntem multi, prea multi chiar care nu mai cred in "sfintele taine")

[fallen]

E foarte greu sa descrii in cuvinte putine o multime de sentimente atat de profunde, asa cum a reusit Gala Galaction in opera sa; in decursul timpului am mai asternut si eu pe hartie asemenea fragmente, cand am avut timp si inspiratie; insa ritmul in care ia nastere povestea e mult mai rapid decat posibilitatile mele de a o imortaliza pe hartie. Iata cateva fragmente mai emotionante pe care am reusit sa le surprind:

"anul acesta a fost o aniversare trista pentru fiul meu. a picat si intr-o zi de miercuri si fiind prima zi de post din viata lui de 7 ani, a tinut mortis sa o tina...a trebuit sa-i fac pt la scoala saratele cu mac si susan si placinte cu mar si nuca. Apoi a vrut sa mearga la sf maslu si sa se spovedeasca pt intaia oara in viata lui, moment pe care-l astepta cu nerabdare de vreun an, desi la cat timp petrecuse impreuna cu parintele nu stiu ce mai ramasese nespovedit...Dupa parastasul de 40 de zile parintele a ramas la noi si a dormit cu fii-miu. Acesta mi-a marturist ulterior ca peste noapte l-a imbratisat si l-a sarutat pe partea stanga a pieptului, iar cand l-a intrebat de ce o face a spus ca din obisnuinta ca asa facea si cu taica-su, care avea o rana acolo. Eu habar n-aveam ca ei aveu asemenea momente de tandrete si ca taica-su ii permitea sa ii atinga rana, cand abia ma lasa pe mine...nu il mai durea, dar ii trezea amintiri dureroase. Apoi parintele i-a zis ca oricat ar cauta si ar incerca sa-l inlocuiasca, nimeni nu va resui sa-i ia locul tatalui lui; dar ca spiritul lui nu a disparut , ci e in continuare pe undeva. Doar ca unele spirite sunt puternice, ne ajuta si ne imbarbateaza, pecand altele sunt speriate si pierdute si trebuie sa ne rugam noi pentru ele sa gaseasca calea spre lumina, sa ajunga la Doamne-Doamne si de acolo apoi sa se roage pt noi..."

"am inercat sa discut si cu alt parinte, cu prietenul sotului meu, despre problema schimbarii duhovnicului si despre posibila lipsa de obiectivitate si nepartinire a acestuia, dar acesta a spus ca indeferent cum ar fi fost, era mai bine si aveam datoria sa ascult de el ca duhovnic, mai ales in cazurile concrete enuntate de mine: referitor la participarea la sfintele slujbe si mai ales la sfintele taine si tinerea randuielilor, duminicilor, etc, pt ca in aceste privinte parerile tuturor preotilor trebuie sa fie unanime, indiferent de situatia familiala a enoriasului si de 'parerile" si banuielile unora...'

"nu inteleg de ce pana acum a facut cu placere si mandrie, onoare toate randuielile pt cei plecati, asteptand chiar cu nerabdare momentele respective, pecand acum, in cazul sotului meu, nu mai am nicio tragere de inima, e parca o corvoada...poate si unde stiu ca el considera toate astea pierderi de vreme si cheltuieli inutile???"

'in continuare sunt confuza si ma simt vinovata de caderea si pierderea lui. De ce dintre toti prietenii si fiii duhovnicesti ai parintelui, doar noi doi suntem singurii care nu ne-am pocait si nu ne-am intors de la pacat, iar el chiar a murit neimpacat si nespovedit? Harul lui lucrator nu a mai lucrat, sau el si-a facut datoria, dar noi am fost impietriti, nepasatori? Ori s-a resemnat si el si a zis daca vor ei bine, daca nu...problema lor? (sau mai exact a lui; ca el pe sotul meu il vedea drept sminititorul meu, nu invers)
Poate pt mine mai e timp de pocainta, dar sotul meu e mort. Oare pocainta mea va mai ajuta la ceva? Daca eu (si eventual parintele) suntem vinovati de caderea lui, si ne pocaim la timp, poate pe noi ne va salva, dar pe el il va mai salva???"

"privind in urma, realizez ce casnicie frumoasa am fi putut avea si ce sot bun am avut...iar eu in loc sa ma rog pt salvarea casniciei, am umblat sa-l smintesc pe bietul parinte (fara sa-mi dau seama)...vezi doamne sa ma dau e bine in fata lui Dzeu cu ravna mea duhovniceasca...grav e ca atunci cand am avut ganduri de desfrau, le-am reprimat si le-am negat; i-am spus si parintelui ca am facut asta, si a zis ca foarte bine, bravo mie...dar n-a fost asa. Constanta din capul meu era :sotul banuie ca sunt indragostita, dar nu e adevarat. Interesul meu e pur spiritual. Iar parintele iarasi zicea:bravo, foarte bine! Continua asa! Iti admir ravna duhovniceasca". Iar sotul zicea "vezi de treaba, zicea asa fiindca te doreste, e indragostit de tine", si din pacate, cam avea dreptate...De fapt gresala mea si a parintelui deopotriva a fost ca in loc sa ne canalizam pe salvarea casniciei si intoarcerea sotului meu din apostazie, eu am fantetizat sa am un sot ca parintele, iar el...probabil sa ma vada salvata de un sot care nu-mi oferea ceea ce meritam, in opinia lui...niciodata nu a zis insista sa-ti salvezi casnicia, e crucial alcest lucru...dupa el dac-as fi divortat ar fi fost cel mai bun lucru, considera ca merit mai mult decat imi ofera sotul, iar pt mine ar putea exista alt barbat care sa-mi ofere aceasta (cum ar fi el de exemplu)."