Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[stefan florin]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu aş vrea să pară că mă aliez cu fratele Ovidiu (pe care dealtfel sunt şi supărat deocamdată, din pricina pripitelor aserţiuni pe care le-a postat pe topicul antivaccin, dar nădăjduiesc să-mi treacă supărarea, prin Mila Domnului)
întrucât voi aveţi o discuţie a voastră şi nu e locul meu în ea,

însă aş vrea să reamintesc raportul corect dintre Sfânta Tradiţie şi Scriptură, aşa cum învăţăm dintotdeauna în Biserica Ortodoxă.

Ei bine, ne readucem mereu aminte că Scriptura apare, sub forma ei redactată în scris, ca o parte din Sfânta Tradiţie, iar nu invers. Oamenii îndumnezeiţi care au trăit experienţa convieţuirii cu Hristos şi cu Apostolii, au selectat, insuflaţi de Duhul Sfânt, anumite texte rezumative ale vieţii cu Hristos şi ale primelor evenimente din Biserică.

Faptele minunate ale Domnului şi ale creştinilor din primele veacuri sunt cu mult mai bogate (vezi cum se încheie Evanghelia după Ioan) decât a fost rezumat în NT. Depozitarul acestor fapte este Tradiţia, tezaurul viu al evenimentelor mântuirii.

Însăşi învăţătura Domnului şi învăţătura Apostolilor (exceptînd epistolele) s-au realizat pe cale orală, iar nu în scris.
Ulterior o parte din această Învăţătură a fost fixată în scris de către autorii NT.

Aşadar un temei patristic care nu se găseşte în Biblie ... ce poate însemna aceasta? Căci însăşi Biblia, în speţă NT, are temei patristic. Se fundamentează pe experienţa trăită în Duhul Sfânt a Părinţilor.

Ulterior, când s-a pus problema alcătuirii canonului (care texte să fie selectate şi fixate în NT şi care să fie respinse) au fost folosite câteva criterii dintre care unul era ca autorii să se fi numărat printre Apostoli sau să fi fost fii duhovniceşti ai acestora şi/sau să fi fost recunoscuţi de către Apostoli, aşa cum a fost recunoscut Sfântul Pavel (Sfântul Luca Evanghelistul fiindu-i ucenic Apostolului Neamurilor).

Deci Biblia, în speţă NT nu poate fi ruptă de Sfânta Tradiţie deoarece îşi are Tezaurul în aceasta din urmă; din ea provine, practic, sub formă de text.

E cu totul firesc aşadar ca, în Biserică, atunci când găsim un temei în Tradiţie, la unul sau altul dintre Sfinţii Părinţi, să considerăm că prin cuvintele acestor bărbaţi ni se adresează Însuşi Dumnezeu şi să nu ne îndoim deloc de sfinţenia mesajului lor.
Cu atât mai mult cu cât, dacă ne referim la primele secole, perioada în care vorbim la modul propriu-zis de Sfinţii Părinţi şi de Părinţii Apostolici (a explicat bine Pelerinul pe topicul de Patristică) - atunci ne aflăm în epoca marilor Sinoade Ecumenice, unde atâţia sfinţi au mărturisit pe Hristos, în Duhul Sfânt, cu o conştiinţă supraindividuală, colectivă, mai exact sobornicească.

P.S. E posibil ca un conţinut patristic să nu se găsească exprimat ca atare, foarte explicit, în Scriptură, sub o formă particulară, precisă. Nu toate amănuntele vieţuirii în Hristos au fost cuprinse în NT ci numai anumite texte, cele considerate esenţiale pentru transmiterea Mesajului Evanghelic.
Însă nu e greu să găsim mulţime de locuri în Scriptură care se află în unitate (dată de Duhul Sfânt) cu orice text patristic veritabil. Dacă această unitate lipseşte, atunci da, textul nu poate fi patristic. Dar nu ştiu vreun text patristic care să nu se afle în unitate cu Duhul Scripturii...

ok! Tu crezi in inmultirea prin cuvant?
ps: daca DA, atunci la ce a mai pus Dumnezeu la oameni, aparatul reproducator?

[Teodosie]

Stefan
Aparatul reproducator este pus pentru nasterea trupurilor destinate mortii.
Inmultirea "prin cuvant" ( sau cum o fi fost dar altfel decat cea numita acum fireasca ) era pentru nasterea de trupuri destinate vesniciei.

[stefan florin]

În prealabil postat de Teodosie

Stefan
Aparatul reproducator este pus pentru nasterea trupurilor destinate mortii.
Inmultirea "prin cuvant" ( sau cum o fi fost dar altfel decat cea numita acum fireasca ) era pentru nasterea de trupuri destinate vesniciei.

ok! Cu ce argumentezi afirmatiile tale?
PS:sa inteleg ca Dumnezeu a creeat ceva de la inceput cu "defectiuni" cum ar fi aparatul reproducator pentru ca este pus pentru nasterea trupurilor destinate mortii? Biblia spune ca: "Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau BUNE FOARTE. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea" (Geneza 1:31). Cred ca stii ca in ziua a 6-a Dumnezeu l-a creeat pe om. A fost adaugat aparatul reproducator dupa cadere sau inainte? Iar daca aparatul reproducator a fost de la inceput pus la om de Dumnezeu (asa cum spune Biblia ca: "Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa"-Geneza 2:2 ) a fost bun sau rau? Raspunsul il ai in versetul de mai sus. Iar daca aparatul reproducator a fost BUN FOARTE inca de la inceput, cum poti tu sa spui ca a fost pus de Dumnezeu pentru nasterea trupurilor destinate mortii? A fost omul destinat mortii inca de la creearea lui?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de stefan florin

ok! Tu crezi in inmultirea prin cuvant?
ps: daca DA, atunci la ce a mai pus Dumnezeu la oameni, aparatul reproducator?

Am remarcat, de când am impresia că trăiesc pe lumea asta, că mai toate vieţuitoarele cunoscute (exceptînd câteva feluri de păsări şi fiinţe acvatice, precum şi unele insecte şi flori) se înmulţesc pe cale sexuală, prin intermediul organelor genitale.
Mă gândesc că nu şi-au fabricat singure organe, din dorinţa de a-şi procura plăcere. Pesemne că le-o fi creat aşa Dumnezeu. Iar varianta că aşa le-o făcut dracu pică, întrucât dracu nu poate crea nimic, decât zarvă şi dihonie.

Acuma, unii pudici sunt aşa de hotărâţi să distrugă orice reprezentare a organelor genitale din mintea omului, încât pot spune, sub acoperirea unor nume sonore, că de fapt diferenţierea sexuală a fiinţelor e doar aşa de formă, din raţiuni probabil estetice. Ori că omul nu a avut iniţial aparat genital şi doar după cădere i-o fi crescut etc.
Dar oare de ce s-au ruşinat Adam şi Eva în Eden? De ce s-au acoperit ei cu niscaiva frunze? Că doar nu aveau iluzii perceptive ori halucinaţii de la etnobotanicele din acea mare Grădină... Evident că văzuseră ei ceva după muşcătura aia blestemată, le-o fi venit vreo poftă şi, lovindu-se de oarecare conştiinţă a opririi le-o fi fost, fireşte, ruşine (care simţământ ascunde întotdeauna în spatele ei frica, frica de pedeapsă - nu neapărat sub forma bătăii sau omorîrii ci chiar în forme nesfârşit de blânde; însă pedeapsă, pierdere nedorită, ceva...).

Pe de altă parte nu este exclus (dar asta ne pot tâlcui doar oamenii duhovniceşti) ca Dumnezeu să înmulţească oamenii prin Cuvânt. Dumnezeu poate orice, orice e compatibil cu Planul Său şi cu Fiinţa Lui de Iubire.

Însă eu cred că omul e făcut din ziua a şasea a Facerii cu aparat genital, că sexualitatea e calea consacrată de la bun început pentru înmulţirea oamenilor şi că da, în Împărăţia lui Dumnezeu oamenii vor avea altceva de făcut decât sex, nici nu se vor însura ori mărita; ordinea acelei Lumi ne scapă, cred, fiind ţinută tainică de Însuşi Dumnezeu.

P.S. Oamenii cu grave probleme sexuale (psihice, probleme sufleteşti legate de universul sexualităţii) emit o varietate uimitoare de bazaconii, indiferent cât sunt de inteligenţi, de culţi, de evlavioşi etc. Aşa e nu numai cu sexualitatea ci cu orice alt aspect al vieţii unde o persoană are anumite inhibiţii ori blocaje ori pur şi simplu incapacitatea personală de procesare. Unii, de pildă, găsesc imposibil să ai vreo avere, dorind să trăieşti în copaci (tu, că ei vor sta mereu la computer şi vor perora strălucit pe tema asta). Alţii vor să mori tu şi copiii tăi şi să se stingă neamul tău în veci, refuzînd de pildă vaccinarea sau alte măsuri medicale.
O pohtă abisală de dominaţie şi ucidere lucrează în fiecare om şi trebe doar prilejul, cât de mic, să i se ridice profilul în toată monstruozitatea lui ori, măcar, un mic steguleţ cu cap de drac rânjit desenat pe la colţuri... Tocmai pentru ca dihania asta să nu strivească lumea, omenirea a practicat dintotdeauna diverse forme de exorcizare şi ţinere în frâu a omului, culminaţia fiind atinsă de Biserică (în numele Căreia, din păcate, a curs însă mult, prea mult sânge în ultimii două mii de ani; în numele Ei dar nu din cauza Ei.).

Ce vrei, pe lume încape atâta varietate câtă îngăduie Bunul Dumnezeu. Să ne deprindem cât mai repede cu asta, dacă voim să avem parte de Împărăţie, într-o bună zi...

[cezar_ioan]

Uităm mereu că omul, omul creştin, are înlăuntrul inimii lui o fiinţă tainică numită om lăuntric sau om duhovnicesc. Acesta nu am auzit să aibă organe genitale dar am auzit că este hărăzit nemuririi şi fericirii din împreună-şederea cu Dumnezeu.
Eu cred că în general, atunci când gândim şi vorbim ceva, o facem strict din punctul de vedere al omului exterior, cu oarecare cultură teologică şi orizonturi mintale, însă omul duhovnicesc nu prea transpare în dialogurile noastre.
De ce?
Mai întâi pentru că îl cunoaştem foarte puţin, avem un contact extrem de prost cu el, fiecare îşi dezvoltă de fapt religiozitatea iar nu duhovnicia.
Oamenii duhovniceşti însă, atunci când au de-a face cu un om natural, cum cred că suntem mai toţi, au ceva dificultăţi de adresare. Ei trebuie să selecteze doar anumite informaţii, cât de cât pe înţelesul nostru (deşi le înţelegem de obicei prost, extrem de grosolan şi pocit, reducîndu-le la ordinea noastră întrucât nu suntem capabili să ne acomodăm mintea şi inima la ordinea lor) şi să opereze un fel de traducere, ca dintr-o limbă în alta...
De aici mult talmeş-balmeş precum şi o latură comică a dialogului cu aceşti "extratereştri" binevoitori care locuiesc nu în altă parte decât în noi înşine, în noi-înşile din persoana lor...

P.S. Apropos, de mult voiam să scriu asta, ca unul care am îndrăgit mult SF-ul în adolescenţă: dezvoltarea impresionantă a literaturii SF, ducînd uneori la cărţi absolut admirabile, delicioase, arată că mintea exterioară, neduhovnicească, tânjeşte în felul ei după Dumnezeu şi imginează splendid, uneori, ceea ce îi stă de fapt pregătit în original chiar sub frunte şi sub coaste. Cel mai bun SF, cel mai uluitor SF este contactul rugătorului (numesc doar rugăciunea, ca reprezentant, dar mă refer la omul îmbisericit în întregime, ca fel de-a fi) cu propriul univers lăuntric dincolo de care începe să se întrezărească lumea pe care nici mama lui Asimov n-a bănuit-o vreodată...
Dar oamenii nu cred în Hristos şi nu se roagă. Ce fac atunci? Printre altele, imaginează lumi SF, aşa de consolare, de singurătate, de plictiseală... Surogate, mari ratări ale unor lucruri simple pe care le avem în noi şi în jurul nostru dar pe care nu le voim.

[stefan florin]

În prealabil postat de cezar_ioan

Uităm mereu că omul, omul creştin, are înlăuntrul inimii lui o fiinţă tainică numită om lăuntric sau om duhovnicesc. Acesta nu am auzit să aibă organe genitale dar am auzit că este hărăzit nemuririi şi fericirii din împreună-şederea cu Dumnezeu.
Eu cred că în general, atunci când gândim şi vorbim ceva, o facem strict din punctul de vedere al omului exterior, cu oarecare cultură teologică şi orizonturi mintale, însă omul duhovnicesc nu prea transpare în dialogurile noastre.
De ce?
Mai întâi pentru că îl cunoaştem foarte puţin, avem un contact extrem de prost cu el, fiecare îşi dezvoltă de fapt religiozitatea iar nu duhovnicia.
Oamenii duhovniceşti însă, atunci când au de-a face cu un om natural, cum cred că suntem mai toţi, au ceva dificultăţi de adresare. Ei trebuie să selecteze doar anumite informaţii, cât de cât pe înţelesul nostru (deşi le înţelegem de obicei prost, extrem de grosolan şi pocit, reducîndu-le la ordinea noastră întrucât nu suntem capabili să ne acomodăm mintea şi inima la ordinea lor) şi să opereze un fel de traducere, ca dintr-o limbă în alta...
De aici mult talmeş-balmeş precum şi o latură comică a dialogului cu aceşti "extratereştri" binevoitori care locuiesc nu în altă parte decât în noi înşine, în noi-înşile din persoana lor...

P.S. Apropos, de mult voiam să scriu asta, ca unul care am îndrăgit mult SF-ul în adolescenţă: dezvoltarea impresionantă a literaturii SF, ducînd uneori la cărţi absolut admirabile, delicioase, arată că mintea exterioară, neduhovnicească, tânjeşte în felul ei după Dumnezeu şi imginează splendid, uneori, ceea ce îi stă de fapt pregătit în original chiar sub frunte şi sub coaste. Cel mai bun SF, cel mai uluitor SF este contactul rugătorului (numesc doar rugăciunea, ca reprezentant, dar mă refer la omul îmbisericit în întregime, ca fel de-a fi) cu propriul univers lăuntric dincolo de care începe să se întrezărească lumea pe care nici mama lui Asimov n-a bănuit-o vreodată...
Dar oamenii nu cred în Hristos şi nu se roagă. Ce fac atunci? Printre altele, imaginează lumi SF, aşa de consolare, de singurătate, de plictiseală... Surogate, mari ratări ale unor lucruri simple pe care le avem în noi şi în jurul nostru dar pe care nu le voim.

foarte frumos mai cuvantezi frate Cezar! Numai ca omul este destinat vietuirii cu Dumnezeu, omul cu trup si suflet si nu doar omul launtric si duhovnicesc. Si actul sexual tot Dumnezeu l-a lasat. Chiar si placerea pe care o produce actul sexual, tot bunul Dumnezeu a lasat-o. Doar nu ai sa spui ca acesta placere a pus-o in om vrajmasul, iar ceea ce a lasat Dumnezeu la om este "bun foarte" asa cum spune Geneza, chiar daca cu timpul s-a alterat datorita caderii primilor oameni

În prealabil postat de cezar_ioan

Alţii vor să mori tu şi copiii tăi şi să se stingă neamul tău în veci, refuzînd de pildă vaccinarea sau alte măsuri medicale.

Aiurea, poate rectifici "alte măsuri medicale" şi pe viitor încerci să citeşti tot topicul şi să nu mai deformezi realitatea (ceea ce susţin).

Neamul se stinge tocmai prin faptul că noi capitulăm în faţa unui sistem fals (fără de Dumnezeu) care încearcă să imite Adevărul şi prin acesta să ne depărteze de Adevăr.