![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
In loc de introducere: ,,Sarah Ruden a publicat cartea ,,Paul Among the People" în anul 2010. Înainte de a o scrie, cu toate ca era creștină, nu-l avea la inimă pe Apostolul Pavel din pricina învățăturilor lui privind locul femeii în societatea creștină, familie și Biserică. Autoarea se afla în aceeași tabără cu toți ceilalți critici ai lui Pavel, cu cei nemulțumiți de atitudinile lui față de păcatele pe care le săvârșesc și pe care Pavel le condamnă, fie ca e vorba de relațiile sexuale imorale, beție ori hedonism. De fapt, Sarah Ruden dădea și exemplul, cu totul bizar, al vrăjitoarelor care sunt mâniate pe Apostol pentru ca în epistolele lui condamnă vrăjitoria. Pentru vrăjitoare, magia și vrăjitoria sunt practici care eliberează femeia de sub tutela societății creștine.
Între timp, însă, autoarea și-a venit în fire, aidoma Apostolului Pavel pe drumul Damascului, și a prezentat o perspectivă a epistolelor Apostolului care până acum, se pare, nu a mai fost făcută: o comparație a valorilor promovate de Apostol cu valorile și practicile de viață din lumea contemporană lui. A descoperit, spre uimirea ei, că Apostolul Pavel a revoluționat valorile lumii clasice, plasându-le pe fundamente valorice noi, creștine. Și probabil ca nimeni nu ar fi fost mai capabil să facă acest exercițiu intelectual decât Ruden. Sarah Ruden poseda toate calificativele, eminente mai adăugăm, pentru a face acest studiu atât de util. Vreme de 7 ani a studiat literatura clasică (greacă și romană) la Universitatea Harvard. Este o buna cunoscătoare a latinei și a limbii grecești clasice. A făcut muncă de cercetare în lumea clasică la Universitatea Yale, a tradus Eneida în limba engleză, iar în prezent, predă literatura clasică la Wesleyan University din Connecticut. Cu alte cuvinte, e vorba de un expert în cunoașterea limbilor, literaturii și civilizației clasice." Intregul articol despre cartea ,,Apostolul Pavel printre oameni" il puteti citi AICI In loc de final: ,,Astăzi, Pavel este mult criticat pentru statutul pe care-l acordă femeii în societatea creștină. Dar, spune autoarea, Pavel a revoluționat spre bine statutul social al femeii din antichitate, când acesteia nu i se permitea sa participe la dezbaterile publice ori să pună piciorul în areopag. Pavel impune rânduieli noi: femeia e egală cu bărbatul și are acces în ekklésia, adică în adunarea credincioșilor. Sarah Ruden dă citate numeroase din literatura clasică, în special Iuvenal și Aristofan, citate care reflectă viața grea și statutul inferior al femeii în perioada pre-creștină. Radicală a fost, deci, consideră autoarea, afirmația lui Pavel că bărbatul are datoria de a nu-și exploata soția ori de a o folosi ca pe un obiect de satisfacție sexuală, ci de a o iubi ca pe sine însuși, așa cum Hristos a iubit Biserica, dându-și viața pentru ea. O expresie mai radicală, spre bine, privind demnitatea femeii, consideră autoarea, nu ar fi putut exista în contextul cultural al lumii clasice." |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Hristos Domnul ridică femeia la demnitatea rânduită dintru început de Dumnezeu și atrage atenția bărbatului, cu maximă fermitate, asupra acestei reașezări.
Dar cum oamenii nu prea se sinchisesc de Bunul Dumnezeu (că au diverse treburi de făcut, mai importante și mai urgente, mereu) și femeia "creștină" a luat în treacăt porunca precisă, foarte precisă a Domnului, exprimată direct sau prin vocea Apostolilor, văzîndu-și nestingherită de treburile/vanitățile/ușurătățile ei personale. Demnitatea repusă de Hristos femeii a devenit repede un oarecare punct dintr-un continuum. Modele vremurilor au purtat printr-un larg evantai de ipostaze necreștine milioanele/miliardele de femei. Astăzi se experimentează la greu ipostaza țoapei cu diplomă și, desigur, a femeii popă. Popă de damă! Splendoarea femeii creștine, așa cum apare ea zugrăvită de Hristos și de Apostoli, rămâne un ideal greu de atins de hoardele contemporane. Lucru prevăzut/preștiut, desigur, de Cel Care a inspirat redactarea Apocalipsei. În România, țara unde femeia creștină a cunoscut, poate, cea mai lungă supraviețuire și cea mai deplină noblețe, avem azi eșecul cel mai usturător: căderea e mare, că s-au prăvălit de foarte sus. Dar se pare că nimic nu le excită mai tare decât vijelia căderii. După rezolvarea problemei maidanezilor, dacă voim să mai rezolvăm ceva în lumea noastră post-paulină și totodată băsesciană, cred cu tărie că ar trebui continuat la modul apăsat cu problema femeii: să redevină ceea ce au fost mamele și bunicile ei sau... să plece ca Dobrin. Fără femeia paulină, România creștină e sortită dispariției, oricâte avorturi s-ar contramanda. Femeia hărăzită de Hristos și zugrăvită de Pavel este mai întâi o stare de spirit, iar nu o țoapă postmodernistă și postacademică cu mașinuța la scară și cu icoane atârnate în biroul unde face contrabandă cu viitorul in statu nascendi al propriilor copii. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Intr-o lume de barbati necrestini nici femeile(multe dintre ele dar nu toate) nu vor face exceptie iar daca trebuie o schimbare ea vizeaza pe toata lumea.Am vazut recent un film extraordinar(bazat pe o poveste reala),numit ,,Miral",despre o femeie extraordinara numita Hind al Husseini.Intr-o lume in conflict,macinata de ura,o singura femeie are curajul,cu cata intelepciune si dragoste,sa salveze in loc sa ucida,sa iubeasca in loc sa urasca,sa invete in loc sa distruga.Este un exemplu pe care l-as recomanda multora,atat femei dar mai ales barbati,sunt multe lectii de viata in acel film.
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
....:)
Dacă dorești să amestecăm subiectele logice o putem face, desigur. Întrucât ai făcut-o deja, îți reamintesc că am scris despre relația femeii creștine cu Dumnezeu, prin prisma Învățăturii primite de la Hristos, direct și prin Apostoli, iar nu despre relația bărbatului cu femeia creștină. Demnitatea femeii creștine este oare conferită de bărbați, Pelerinule? .... Sau de Dumnezeu! Nu neg pertinența completării tale, măcar că e evidentă. Dar vorbim deja despre alt subiect. Te-aș ruga să comentezi ceva din interiorul subiectului lansat chiar de tine, iar nu altceva. Dacă nu, e binevenită și deplasarea subiectului, interesant și folositor fiind nouă și acest nou obiectiv, desigur. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citind despre amestecari curiose,Ioane,nu am putut sa nu remarc aparitia numelui doamnei Dobrin intr-o postare(printre ultimele postari de pe acest topic)despre apostoli si alte aspecte teologice :) Sa comentez?Nu ar fi multe de spus din punctul meu de vedere,suntem toti foarte departe de standardele apostolice,cel putin dupa aparente.De aceea am spus ca ar trebui o schimbare generala,apostolii le cereau,parca,femeilor sa-i castige pe barbati la credinta prin purtarea lor sfanta iar barbatilor nu mai zic ce le cereau pt ca suntem foarte departe de asa ceva :)
Last edited by Pelerin spre Rasarit; 26.09.2013 at 01:46:31. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Pelerinule, discuția asta ar merita purtată pe privat sau mai bine între patru ochi, la un suc, ceva...
Eu mă opresc. Sunt sigur că ești în asentimentul meu când spun că ar fi cel mai bine să ne întoarcem la Apostolul Pavel. Păcat de topic (și-așa destul de slab întreținut, din nefericire...). |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Ioane sunt foarte de acord,o sa inchei cu un citat dintr-o scriere a Mitropolitului Nicolae Mladin: ,,Pavel, apostol al lui Hristos...sunt cuvinte simple incrustate in cartea vesniciei si in filele istoriei care cuprind toata viata,toata truda,toata fapta plasmuitoare de veac nou a marelui misionar.Intradevar el a fost apostolul,trimisul lui Dumnezeu in lume ca sa vesteasca,sa impartaseasca tuturor comoara de viata si intelepciune daruita omenirii in Iisus Hristos.Si viata lui a fost o jertfa curata,o jertfa deplina pe altarul apostoliei.El l-a cunoscut pe Hristos si in EL a cunoscut dragostea lui Dumnezeu prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu.Si-a risipit viata pentru ca pe cat mai multi sa-i aduca la Hristos.El a trait numai in Hristos si prin Hristos.EL a fost instrumentul prin care Hristos a lucrat in lume si a cucerit lumea.Cine priveste harta calatoriilor misionare ale lui Pavel ramane uimit cum a fost posibil,intr-un timp relativ scurt si in imprejurarile de atunci,sa cuprinda toata jumatatea rasariteana a Imperiului Roman in reteaua comunitatilor crestine nou infiintate.Pavel trebuie pus in galeria celor mai mari cuceritori ai lumii.S-a si zis ca ,,Marile calatorii misionare ale Apostolului de la Antiohia pana la Roma au fost o a doua expeditie a lui Alexandru sens invers",au fost raspunsul Orientului la cucerirea Eladei.Expeditia lui Alexandru a unificat Orientul cu Occidentul,a cucerit Orientul pentru cultura greceasca;Imperiul Roman a stabilit pretutindeni justitia si ordinea romana.Dar amandoua aceste cuceriri au fost numai piedestalul marilor cuceriri pauline,cu adevarat fauritoare de istorie.Cu toate acestea Pavel a fost un biruitor numai pentru ca el insusi a fost biruit de Hristos:a fost un cuceritor pentru ca el insusi a fost cucerit de Hristos si ca un bun ostas al lui Hristos s-a bucurat in lipsuri,in necazuri,in rani si in moarte pentru ca prin el sa se arate puterea lui Hristos.
Toata fiinta lui era o flacara vie,aprinsa in dragostea lui Hristos si din flacarile ei a izbucnit marele incendiu care a cuprins lumea.Comunitatile pauline au fost samburele din care a crescut lumea crestina.Cu gandurile lui gandesc si cu vorbele lui vorbesc milioane de oameni.El traieste,adesea necunoscut,in cultura si civilizatia moderna.Un imens izvor de energie spirituala care lucreaza necontenit in lume si o transforma.Dar o energie ce-si are izvorul primordial in Iisus Hristos,un focar care primeste lumina si putere din Hristos.In el traieste Hristos si in toti cei ce urmeaza pildei si cuvantului lui.Caci aceasta a fost ravna lui cea mai mare:ca Hristos sa fie in toti si toti sa fie ai lui Hristos.Pavel,apostol al lui Iisus Hristos,care a ostenit mai mult decat toti ceilalti apostoli,este cel mai mare misionar,cel mai mare cuceritor din istoria crestinismului.Nu un simplu visator sau sentimental,ci un om al actiunii neobosite,un om al faptei neprecupetite.O vointa perseverenta,neinduplecata, care nu da inapoi in fata nici unor impotriviri.O inteligenta ascutita,o gandire profunda,care scurteaza deopotriva tainele sufletului omenesc si tainele vietii divine.O minte rapita in abisul de lumina al Dumnezeirii spre a talmaci oamenilor ,,taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta" a mantuirii noastra in Iisus Hristos. Un temperament aprins,drept,fara intortocheli,si o inima topita de iubire,care invaluie in undele ei pe fiecare credincios in parte si pe toti la un loc.In aceasta inima franta din iubirea divina a lui Iisus a fost forta care a subjugat inimile si le-a cucerit definitiv.El,ca un parinte care-si naste copii in dureri,ii hraneste in furtuna prigoanelor,ii calauzeste prin negura ispitelor si este in stare sa se aduca pe sine insusi jertfa pentru ei,numai sa-i vada crescand ,,pana la masura varstei lui Hristos".Cele mai impresionante pagini din epistolele lui-dupa cele in care izbucneste ca un vulcan dragostea lui fata de Hristos-sunt cele in care isi gasesc expresie adancurile de iubire ce izvorasc din inima lui pentru fiii lui duhovnicesti.Este o dragoste sincera,magnifica,o dragoste care copleseste,care imoaie si sufletele de piatra,le converteste,o dragoste care purifica,indoaie genunchii in cainta si inalta catre catre zarile izbavirii.Ea se bucura intru progresul fiilor ei,mustra cu lacrimi pe cei ce s-au abatut,nu spre a-i intrista ci spre a-i indrepta,indeamna,invata,se risipeste cu timp si fara timp,in lucrurile cele mai marunte,ca si in cele mai mari.Daca este departe arde de dorul de a-si vedea fiii si se roaga pentru ei ,,tuturor toate se face ca pe toti sa-i aduca la Hristos." De aceea viata lui este cel mai magnific imn al iubirii de Hristos si al iubirii de aproapele,dintre toate intruparile umane ale istoriei.Imnul acesta l-a invesnicit nu numai pe filele de pergament ci l-a scris cu sufletul lui,cu ranile lui,cu sangele lui,in cartea veacurilor,ca sa straluceasca mereu ca un luceafar al zorilor peste vremelnicia vremilor si nestatornicia lucrurilor omenesti.Ca toate pier,toate se sting:iubirea singura ramane in veac si peste veac..." Last edited by Pelerin spre Rasarit; 29.01.2014 at 03:29:37. |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Apostolul iubirii | Carmen FUNIERU | Moaste | 12 | 18.05.2013 23:48:25 |
| Apostolul Petru si evanghelia atribuita lui | alyna26 | Biserica Romano-Catolica | 4 | 25.09.2011 16:24:21 |
| Apostolul Luca a pictat icoane | spre_rasarit | Generalitati | 17 | 09.08.2011 16:49:36 |
| Apostolul Toma - un indoielnic? | costel | Generalitati | 20 | 03.05.2011 18:08:48 |
| Sfantul Andrei - Apostolul romanilor | Dumitru calin | Intrebari utilizatori | 0 | 01.12.2010 01:12:15 |
|
|