Spuneti NU vaccinurilor-VACCINAREA: EROAREA MEDICALA A SECOLULUI

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Eu nu vad nimic reprobabil in ce a scris mai sus.
Nici nu inteleg mare lucru si tu probabil si mai putin, asadar dc ar fi motiv de scanal?

Ce anume ?...
E o descriere neutrală, folosind doar câţiva termeni tehnici al căror sens poate fi dedus din context (nu sunt peiorativi ci sunt tehnici, referindu-se la jocul evident de proiecţii, joc iniţiat şi condus la nivelul inconştient al vieţii psihice, care se dezvoltă între oameni atunci când ei ajung într-o zonă cu semnificaţie emoţională mai mare).
Transferul şi contratransferul sunt, evident, cu totul caracteristice unei relaţii terapeutice. Dar s-a observat de mult că acest tip de relaţie apare între orice doi oameni atunci când ei se investesc reciproc cu atribute care au legătură cu una sau alta dintre însuşirile unor persoane din copilărie.
De pildă, e suficient să ştii sau să bănuieşti că un om e psiholog şi/sau psihiatru şi vrînd-nevrînd intri inconştient în relaţie de tip transferenţial. Cum va fi ea, depinde de relaţiile pe care le-ai avut în trecut cu oameni care au oarecare influenţă asupra oamenilor. Astfel, dacă ai avut o relaţie specială cu învăţătoarea, de pildă, sau cu antrenorul (în caz că ai făcut sport) vei deplasa, mai corect spus vei proiecta, oricine ai fi, urme din sentimentele şi resentimentele insuficient înţelese şi integrate (de pe o poziţie matură, vreau să zic, iar nu din poziţia copilului) de atunci.
Cu atât mai intens devine jocul dacă persoana investită (reinvestită, de fapt, în locul celui din trecut) te mai şi critică, ironizează etc. Practic, te respinge.
Va urma un val mare de reproşuri, ameninţări etc. pe care (aici e poanta!) nu ştii că de fapt le adresezi celor care te-au nemulţumit în trecut.
Când însă ai o astfel de situaţie de viaţă, te manifeşti ambivalent: pe de o parte ţii la persoana respectivă, pe de alta o urăşti... E un simplu joc al psihologiei omeneşti, însă, la suprafaţă, e însoţit de multă energie, violenţă, agitaţie.

Ceea ce e supărător pentru mulţi e că de jocurile astea nu scapă aproape nimeni...
Calea de depăşire a lor este una tehnică, mai întâi.
Se poate, mai lent, şi prin forţa însăşi a vieţii, care e mare doctor, precum ştim.
În fine, cel mai rapid şi mai deplin se face prin lucrarea pocăinţei. Dar aici sunt, din păcate, şi mai puţini clienţi decât în cabinetele psi...Mulţi fac primii paşi, puţini perseverează, încă şi mai puţini reuşesc. S-o recunoaştem, dacă ţinem la adevăr şi la Adevăr!

P.S. Consider că, păstrînd proporţiile, ceea ce e Rugăciunea minţii pentru rugător, e relaţia transferenţială pentru partenerii de dialog cu miză emoţională. În sensul că, aşa cum fără Rugăciune nu poţi să aduci la vedere "viesparul ascuns al stupului", pentru a cunoaştecu cine ai de fapt de luptat, similar nu poţi descoperi ce te macină în ascunsul inconştientului până când nu începi să nutreşti sentimente şi resentimente de tip transferenţial.
Ostilitatea, furia, gândurile de tot soiul, trăirile penibile şi alte reacţii (inclusiv organice) sunt "plastilina" pe care se poate lucra, deosebit de greu de unul singur, pentru a depăşi un nivel de funcţionare sufletească şi a trece la următorul, mai sănătos şi mai productiv. Uimitor însă e faptul că, oameni fără ajutor terapeutic de acest soi, au reuşit conştientizări şi reaşezări remarcabile, indiferent de nivelul lor de inteligenţă, instruire, cultură, doar prin practicarea rugăciunii şi ţinerea celor ale Bisericii. Rău e doar când noi ne oprim la început de drum fie cu analiza, fie cu îmbisericirea. Viespile riscă sădea buzna şi afară, din păcate. Rezultă că trebuie continuat lucrul, cu orice preţ, oricât de neplăcut şi usturător s-ar arăta viesparul dinlăuntrul nostru.