Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Oamenii au pierdut credinţa, fie pentru că au pierdut cu totul duhul rugăciunii, fie că nu l-au avut niciodată sau nu-l au încă; într-un cuvânt, pentru că nu se roagă. Stăpânul acestei lumi are toată libertatea să lucreze în inima acestor oa*meni; el se face stăpânul lor. Ei n-au cerut şi nu cer harul lui Dumnezeu (căci darurile lui Dum*nezeu nu sunt date decât celor care le cer şi le ca*ută), tot aşa şi inima lor, coruptă prin natură, se usucă, lipsită de roua dătătoare de viaţă a Du*hului Sfânt; în cele din urmă, le este atât de seacă, încât se aprinde şi arde din flacăra infernală a necredinţei şi a patimilor, iar diavolul ştie cum să stârnească patimile care îi întreţin acest teribil foc; el triumfă văzând ruina acestor fiinţe sărace, răscumpărate prin Sângele Celui Care a strivit cu picioarele puterea satanei.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Editura Sophia, Bucureşti 2008, p. 46)

[cristiboss56]

INCETEAZA A MAI LUCRA DUMINICA !



De obicei, înainte de Vecernia Sărbătorii sau a duminicii încetează orice lucrare. Este mai bine să se lucreze mai mult în ziua de mai înainte de ajun, atunci când se poate rândui aceasta, şi să nu se lucreze după Vecernia ajunului.
Altceva este să facă cineva într-o sărbătoare sau duminică un lucru uşor, după amiaza, atunci cand este mare nevoie, dar şi acesta cu mare grijă. Mai demult şi ţăranii care erau la ogoarele lor, de îndată ce auzeau clopotul de Vecernie, îşi făceau Cruce şi încetau munca. La fel şi femeile ce stăteau acasă, se sculau, îşi făceau Cruce şi lăsau împletitul sau orice altceva lucrau. Iar Dumnezeu îi binecuvânta. Erau sănătoşi şi se bucurau… Acum au desfiinţat sărbătorile, s-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică şi în cele din urmă tot ce scot din munca lor dau la doctori şi la spitale… Odată a venit un tată la Colibă şi mi-a spus: “Copilul meu se îmbolnăveşte adesea şi medicii nu pot afla ce are”. “Să încetezi să mai lucrezi duminica şi toate se vor schimba”, i-am spus. Şi într-adevar, n-a mai lucrat şi copilul lui s-a vindecat.
Întotdeauna le spun mirenilor să înceteze de a mai lucra duminicile şi sărbătorile, ca să nu-i ajungă nenorociri în viaţă. Fiecare îşi poate rândui treburile, astfel încât să nu le facă în duminici şi sărbători. Principalul este sensibilitatea duhovnicească. Dacă există sensibilitate, se pot afla soluţii pentru toate. Şi chiar de s-ar păgubi puţin din pricina unor schimbări ale treburilor lor, vor primi îndoită binecuvântare. Dar mulţi nu înteleg aceasta. Nu merg nici la Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi? Din pacate însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic.

Pr. Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Smerenia, dacă e să vorbim de etimologia rusă a termenului, are ca rădăcină cuvântul mir, ce poate fi tradus atât ca lume, cât și ca pace. Ea începe din momentul în care intrăm în starea unei păci interioare: a împăciuirii cu Dumnezeu, cu conştiinţa şi cu oamenii a căror jude­cată o exprimă pe cea a lui Dumnezeu; este deci o împăcare, o împăciuire. În acelaşi timp, este o împăcare cu toate cir­cumstanţele acestei vieţi, e starea omului care, orice s-ar întâmpla, le primeşte ca din mâna lui Dumnezeu.

Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Ed. Cathisma, București, 2007, p. 69

[cristiboss56]

Acolo unde Domnul ne pune, pentru motivele pe care El le cunoaşte, acolo se face mântuirea noastră. Şi mântuirea este (...) devenirea noastră întru fiinţă. Suntem pentru o scurtă durată aici pe pământ, precum am fost o scurtă durată în pântecele maicii. Am murit vieţii din pântecele maicii ca să ne naştem întru această viaţă, care este existenţă; nu este încă fiinţă. (...)
Deci, de la început devenirea noastră întru fiinţă este moarte. Ne învaţă Domnul oarecum să tăiem coarda asta ombilicală cu lumea prin despărţirea de lume. Şi atunci, moartea nu mai este nicicum tragedie, ci împlinire şi slavă şi, cum se spune în slujba de Rusalii, "mutare de la cele mai dureroase la cele mai bune şi la viaţă şi la împlinire". Şi trebuie depăşite, ne-a zis Domnul, nu dispreţuite, ci însuşite şi depăşite, toate cotingenţele astea trecătoare, căci zice Domnul iarăşi: "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece". Adică, dacă tu, omule, vrei veşnicie, îţi arăt Eu de ce trebuie să te alipeşti: de cuvintele Domnului. El are veşnicia.
(Celălalt Noica - mărturii ale monahului Rafail Noica, însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, Editura Anastasia, 2004; p. 63-64)

[cristiboss56]

Dacă încetăm să iubim, încetăm să existăm. Fără Duhul Său nu putem trăi. Așa că dacă pre unul iubești și pre celălalt nu iubești, ceasta înseamnă că nu iubești pre nimeni. Înțelegi? Dumnezeu ne-a dat Dragostea, ochii, inima, totul…în acest scop. Mai întâi, pentru a iubi pre El dintru toată puterea sufletului nostru, cum se spune în cea dintâi poruncă, și apoi, de asemeni, pentru a nu ne simți diferiți de ceilalți, El adaugă: și pre aproapele tău ca însuți pre tine.
Cine sunt eu ca să zic: Dar cesta este rău, nu trebuie să-l iubesc. Celălalt, este un mincinos. Ce am eu în comun cu el? Ah, nu așa, fratele meu. Dragostea nu este așa. Dragostea iubește pre toți, așa cum Dumnezeu iubește pre toți, așa cum suntem, în ciuda stării noastre de păcătoșenie. Nu are El motive să nu iubească pre noi? Cu toate cestea, El facă să răsară sorele și preste cei răi și preste cei buni, și plouă și preste cei drepți și preste cei nedrepți.
(Extras dintr-un dialog cu Maica Gavrilia Papaiannis)

[cristiboss56]

De te rogi, de şezi, de umbli, de te culci, de gândeşti, vorbeşti, te bucuri, te întristezi, de eşti sănătos sau bolnav, de eşti acasă sau în ospeţie, pe uscat sau pe apă, fii sigur că Dumnezeu te vede limpede – cum nu se poate mai limpede! – că îţi cunoaşte gândurile, dorinţele, faptele, stările sufleteşti, în fiecare clipă a existenţei tale, îţi aude mai bine decât cu cel mai fin auz toate vorbele, îţi percepe toate mişcările sufletului, deşi nu are vedere şi nici auz, aceste organe omeneşti atât de complicate şi de aceea imperfecte (deşi nouă ni se dovedesc perfecte), fiind El Însuşi, în substanţa Sa, totul numai vedere (de aceea L-au şi numit grecii Theos) şi tot numai auz, mai bine zis, tot Lumină şi Vedere.
(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 416)

[cristiboss56]

SF IOAN DE KRONSTADT - Pierderea credinţei



Oamenii au pierdut credinţa, fie pentru că au pierdut cu totul duhul rugăciunii, fie că nu l-au avut niciodată sau nu-l au încă; într-un cuvânt, pentru că nu se roagă. Oamenii au pierdut credinţa, fie pentru că au pierdut cu totul duhul rugăciunii, fie că nu l-au avut niciodată sau nu-l au încă; într-un cuvânt, pentru că nu se roagă. Stăpânul acestei lumi are toată libertatea să lucreze în inima acestor oameni; el se face stăpânul lor. Ei n-au cerut şi nu cer harul lui Dumnezeu (căci darurile lui Dumnezeu nu sunt date decât celor care le cer şi le caută), tot aşa şi inima lor, coruptă prin natură, se usucă, lipsită de roua dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt; în cele din urmă, le este atât de seacă, încât se aprinde şi arde din flacăra infernală a necredinţei şi a patimilor, iar diavolul ştie cum să stârnească patimile care îi întreţin acest teribil foc; el triumfă văzând ruina acestor fiinţe sărace, răscumpărate prin Sângele Celui Care a strivit cu picioarele puterea satanei.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde, Editura Sophia, Bucureşti 2008, p. 46)