Ce este sufletul?

[LiviuPopovici]

Multa vreme m-a framantat gasirea unei caracterizari cat mai exacta a sufletului. In special cand mai discutam cu adventisti care nici macar nu sustin existenta lui si implicit cred intr-un om dihotomic.
O definitie care m-a satisfacut a fost urmatoarea: Sufletul reprezinta a doua entitate a trinitatii antropologice reflectata in coeziunea ontogenetica dintre proiectia substantiala si cea invizibila a omului.
Biblia nu da o definitie a lui si nici momentul "integrarii" lui in om ci doar "a fost facut suflet viu".
O alta problema ontogenetica pentru mine a fost: bine, exista... si cu ce-i diferit de duh?
Dupa mult "research" am ajuns la concluzia: sufletul, prin definitia lui, se exteriorizeaza personificat prin sentimente, simtiri si tot ce tine de acest registru. Duhul se ocupa de partea rationala.
Sper ca am fost destul de explicit, daca nu, voi mai reveni si cu alte explicatii in masura capacitatii mele de intelegere.

[Tomita]

eu cred ca sufletul este o sfera luminoasa, de marimea unei mingi care merge la o distanta de pamant egala cu distanta dintre pamant si inima (nu stiu daca in mod real este localizat in jurul inimii) invizibila de cele mai multe ori si care are concentrata fiinta noastra.
Asta e parerea mea.

Am o intrebare pentru cei din topicul acesta.

Inteleg ca sufletul este o entitate care anima corpul material, care alftel ar fi fara viata.

Mai inteleg ca sufletul supravietuieste mortii fizice.
Gandurile si sentimenetele sunt ale sufletului nu ale corpului fizic.

Atunci va intreb un lucru: sufletul meu nu stie ca e suflet ? Sau in general, sufletele stiu ca nu fac parte din lumea materiala ? Ele stiu ca exista Dumezeu ?

Daca da, atunci cum de eu nu stiu ? Si cand zic eu, ma refer la sufletul meu, ca eu ca materie pura nu am cum sa stiu.

Tare ma tem ca nu e de loc asa cum ziceti voi cu sufletele astea.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de iliegh

Am o intrebare pentru cei din topicul acesta.

Inteleg ca sufletul este o entitate care anima corpul material, care alftel ar fi fara viata.

Mai inteleg ca sufletul supravietuieste mortii fizice.
Gandurile si sentimenetele sunt ale sufletului nu ale corpului fizic.

Atunci va intreb un lucru: sufletul meu nu stie ca e suflet ? Sau in general, sufletele stiu ca nu fac parte din lumea materiala ? Ele stiu ca exista Dumezeu ?

Daca da, atunci cum de eu nu stiu ? Si cand zic eu, ma refer la sufletul meu, ca eu ca materie pura nu am cum sa stiu.

nu stiu, dar intuiesc.

În prealabil postat de iliegh

Tare ma tem ca nu e de loc asa cum ziceti voi cu sufletele astea.

eh, toata viata omul joaca la risc.

[Demetrius]

În prealabil postat de iliegh

Am o intrebare pentru cei din topicul acesta.

Inteleg ca sufletul este o entitate care anima corpul material, care alftel ar fi fara viata.

Mai inteleg ca sufletul supravietuieste mortii fizice.
Gandurile si sentimenetele sunt ale sufletului nu ale corpului fizic.

Atunci va intreb un lucru: sufletul meu nu stie ca e suflet ? Sau in general, sufletele stiu ca nu fac parte din lumea materiala ? Ele stiu ca exista Dumezeu ?

Daca da, atunci cum de eu nu stiu ? Si cand zic eu, ma refer la sufletul meu, ca eu ca materie pura nu am cum sa stiu.

Tare ma tem ca nu e de loc asa cum ziceti voi cu sufletele astea.

Gândurile sunt ale creierului, care aparține de corpul fizic și prin care primește informațiile pe baza cărora le procesează, iar sentimentele care se nasc din aceste gânduri sunt ale sufletului și pentru aceste sentimente el va răspunde la judecată; așadar e foarte important ce sentimente permit să se formeze în suflet(inimă) pe baza gândurilor și informațiilor trupești pentru că pe baza gândurilor pot să nu făptuiesc nimic, dar pe baza sentimentelor este foarte greu să mă abțin. Peste gânduri se poate trece ușor, dar peste sentimente este aproape imposibil.

Sufletele știu că nu fac parte din lumea materială atâta timp cât nu sunt întrupate, când sunt în lumea de dincolo știu de Dumnezeu(pe care însă nu-L văd) prin însăși culoarea lor(aura sufletească) care le demonstrează credința și supunerea lor în fața lui Dumnezeu; acolo sufletele au vedere universală(atât în timp, cât și în spațiu), însă de îndată ce se întrupează nu mai știu nimic(uită tot) pentru că sunt înrobite de trup și primesc informații trunchiate numai prin intermediul organelor de simț trupești. Sufletele se întrupează cu destinul de a rezista în fața asaltului de pofte trupești(care sunt extrem de multe și insidioase, cum ar fi orgoliul sau inteligența) pe care el trebuie să le supună și prin asta(făcând deci Voia Lui) să dobândească mântuirea și reîntoarcerea la Dumnezeu cu o culoare luminoasă, curate.

Tu nu știi încă de Dumnezeu, dar tocmai de aceea aranjat Dumnezeu prin îngerul tău de ai venit aici, ca să înveți și să înțelegi că tu ești un suflet care momnetan ești în acest ”cort” trupesc pe care-l vei lepăda și te vei elibera și de gânduri deșarte. Atunci culoarea aurei tale sufletești va da mărturie în fața Luminii despre vrednicia faptelor tale pe care le vei re-vedea mai clar fără ochi și vei trece, sper, la dreapta...

În prealabil postat de Demetrius

Gândurile sunt ale creierului, care aparține de corpul fizic și prin care primește informațiile pe baza cărora le procesează, iar sentimentele care se nasc din aceste gânduri sunt ale sufletului și pentru aceste sentimente el va răspunde la judecată; așadar e foarte important ce sentimente permit să se formeze în suflet(inimă) pe baza gândurilor și informațiilor trupești pentru că pe baza gândurilor pot să nu făptuiesc nimic, dar pe baza sentimentelor este foarte greu să mă abțin. Peste gânduri se poate trece ușor, dar peste sentimente este aproape imposibil.

Sufletele știu că nu fac parte din lumea materială atâta timp cât nu sunt întrupate, când sunt în lumea de dincolo știu de Dumnezeu(pe care însă nu-L văd) prin însăși culoarea lor(aura sufletească) care le demonstrează credința și supunerea lor în fața lui Dumnezeu; acolo sufletele au vedere universală(atât în timp, cât și în spațiu), însă de îndată ce se întrupează nu mai știu nimic(uită tot) pentru că sunt înrobite de trup și primesc informații trunchiate numai prin intermediul organelor de simț trupești. Sufletele se întrupează cu destinul de a rezista în fața asaltului de pofte trupești(care sunt extrem de multe și insidioase, cum ar fi orgoliul sau inteligența) pe care el trebuie să le supună și prin asta(făcând deci Voia Lui) să dobândească mântuirea și reîntoarcerea la Dumnezeu cu o culoare luminoasă, curate.

Tu nu știi încă de Dumnezeu, dar tocmai de aceea aranjat Dumnezeu prin îngerul tău de ai venit aici, ca să înveți și să înțelegi că tu ești un suflet care momnetan ești în acest ”cort” trupesc pe care-l vei lepăda și te vei elibera și de gânduri deșarte. Atunci culoarea aurei tale sufletești va da mărturie în fața Luminii despre vrednicia faptelor tale pe care le vei re-vedea mai clar fără ochi și vei trece, sper, la dreapta...

Foarte bun post, destul de clar si explicativ.

Deci omul este animat de doua "entitati" : sufletul si creierul.

Se pare ca sufletul nu are memorie, se bazeaza doar pe creier pentru a-si forma sentimentele. Creierul ii furnizeaza sufletului datele primare din care se formeaza sentimentele.

In afara trupului, sufletul are o alta sursa de memorie si vede o alta lume.

Asta am inteles din ce-ai zis tu, si e destul de logic.

Atunci automat apare urmatoarea situatie. Dupa moartea fizica, sufletul care supravietuieste nu esti tu, e altceva. Memoria ta e stearsa, sufletul nu mai are acces la memorie, nici nu mai stie care era numele tau in timpul vietii.

La o eventuala judecata de apoi, sufletul va fi intreabt despre niste pacate despre care nici macar nu-si aduce aminte, pentru ca sursa memoriei, creierul, s-a dus.

Pare destul de coerent. Asa cum intrupat, sufletul nu-si aduce aminte de viata de dincolo, tot asa dupa destrupare, nu-si aduce aminte de viata de pe pamant.

Probabil ca singurul numitor comun intre cele doua lumi sunt sentimentele care formeaza partea spirituala a omului.
Dar totusi este discutabil daca nu cumva si sentimentele au nevoie de un suport de memorie pentru a functiona.

In orice caz, asta da apa la moara adeptilor reincarnarii.

[AlinB]

Pai de asta ti-a placut si explicatia, ca pana la urma contrazice principiile "explicatorului" :))
Oricum, nu stiu unde ai vazut claritate in explicatiile alea intortocheate cu iz gnostic de unde mai scotea capul si cate o erezie, cum ar fi cea a preexistentei sufletelor.

[dobrin7m]

În prealabil postat de iliegh

Foarte bun post, destul de clar si explicativ.

Deci omul este animat de doua "entitati" : sufletul si creierul.

Se pare ca sufletul nu are memorie, se bazeaza doar pe creier pentru a-si forma sentimentele. Creierul ii furnizeaza sufletului datele primare din care se formeaza sentimentele.

In afara trupului, sufletul are o alta sursa de memorie si vede o alta lume.

Asta am inteles din ce-ai zis tu, si e destul de logic.

Atunci automat apare urmatoarea situatie. Dupa moartea fizica, sufletul care supravietuieste nu esti tu, e altceva. Memoria ta e stearsa, sufletul nu mai are acces la memorie, nici nu mai stie care era numele tau in timpul vietii.

La o eventuala judecata de apoi, sufletul va fi intreabt despre niste pacate despre care nici macar nu-si aduce aminte, pentru ca sursa memoriei, creierul, s-a dus.

Pare destul de coerent. Asa cum intrupat, sufletul nu-si aduce aminte de viata de dincolo, tot asa dupa destrupare, nu-si aduce aminte de viata de pe pamant.

Probabil ca singurul numitor comun intre cele doua lumi sunt sentimentele care formeaza partea spirituala a omului.
Dar totusi este discutabil daca nu cumva si sentimentele au nevoie de un suport de memorie pentru a functiona.

In orice caz, asta da apa la moara adeptilor reincarnarii.

Total gresit. Retine te rog aceste indemn al meu ca pe ceva de seama, e total gresit ce ai inteles despre suflet in ce ai expus mai sus.
Sufletul are ratiune , nu trupul fizic. Mintea este a sufletului nu a trupului. In experientele ascetice, cand simti Duhul Sfant, trupul parca nici nu mai exista, nu este simtit nimic din cele ale trupului. Sufletul se detaseaza, si chiar simti departarea de trup dar nu in sens fizic asa cum intelegem noi. Atunci cand simti Sfantul Duh, ramane doar suflet si ratiune. Atunci sufletul vede clar cu ochii sufletului.
Trupul este ca un vesmant, insa cu cat suntem mai pacatosi cu atat sufletul se pierde in cele ale trupului, in pacatele in care se complace, iar omul devenind orb sufleteste nu stie , nu simte sufletul sau, si cu cat te cureti mai mult de pacat cu atat sufletul incepe sa se simta mai usor, mai eliberat de trup. este ca un fel de micime a sufletului pacatos si de marime a sufletului ce se curata de pacat.

Dar iata un articol care te va lumina mai bine.
Iti recomand sa nu asculti ce le spunem noi pe aici despre lucruri atat de mari mai ales daca nu le-am trait noi insine ci sa citesti ce spun sfintii, cei care au si experiat toate acestea in rugaciunile si contemplatiile lor.
Iata articolul:
http://www.crestinortodox.ro/credint...lui-69861.html

[Demetrius]

În prealabil postat de iliegh

Foarte bun post, destul de clar si explicativ.

Deci omul este animat de doua "entitati" : sufletul si creierul.

Se pare ca sufletul nu are memorie, se bazeaza doar pe creier pentru a-si forma sentimentele. Creierul ii furnizeaza sufletului datele primare din care se formeaza sentimentele.

In afara trupului, sufletul are o alta sursa de memorie si vede o alta lume.

Asta am inteles din ce-ai zis tu, si e destul de logic.

Atunci automat apare urmatoarea situatie. Dupa moartea fizica, sufletul care supravietuieste nu esti tu, e altceva. Memoria ta e stearsa, sufletul nu mai are acces la memorie, nici nu mai stie care era numele tau in timpul vietii.

La o eventuala judecata de apoi, sufletul va fi intreabt despre niste pacate despre care nici macar nu-si aduce aminte, pentru ca sursa memoriei, creierul, s-a dus.

Pare destul de coerent. Asa cum intrupat, sufletul nu-si aduce aminte de viata de dincolo, tot asa dupa destrupare, nu-si aduce aminte de viata de pe pamant.

Probabil ca singurul numitor comun intre cele doua lumi sunt sentimentele care formeaza partea spirituala a omului.
Dar totusi este discutabil daca nu cumva si sentimentele au nevoie de un suport de memorie pentru a functiona.

In orice caz, asta da apa la moara adeptilor reincarnarii.

Creierul este un organ al trupului care, pe baza informațiilor obținute de la organele de simț(văz, auz, gust, miros, tactil) decide instinctual orice reflex, dar de asemenea și conștientizează și înștiințează sufletul care-și va forma un sentiment, iar acest sentiment are valoare de memorie după moarte; cu cât va fi inima mai plină de astfel de sentimente cu atât culoarea aurei sufletești va fi mai luminoasă, iar ”verdictul” la judecata particulară(imediat după moarte) va fi mai binecuvântat.
Sentimentele formează memoria inimii și cu cât sunt mai multe cele valoroase cu atât inima este mai puternică fiindcă este mai plină de Duh Sfânt.

Cât timp sufletul este în trup, el este asaltat(chiar bombardat) de cereri, dorințe, nevoi, pretenții imperative din partea trupului, iar el le va accepta sau le va respinge și în funcție de aceste alegeri, sufletul se apropie sau se îndepărtează de Voia lui Dumnezeu, devine mai puternic sau mai slab, se mântuiește sau se osândește în fiecare clipă. Nevoile reale ale trupului sunt foarte modeste, dar de cele mai multe ori, dorințele sunt exagerate și impuse cu ușurință ca nevoi unei inimi slabe, care astfel se ”murdărește” tot mai mult.

În afară de trup sufletul are viziune universală, dar nu poate face absolut nimic fiindcă nu are trup; poate doar să se bucure sau să scrâșnească, depinzând de sentimentele predominante în care moartea l-a surprins și care s-au eternizat în culoarea aurei sale sufletești.

La o eventuală judecată de apoi sentimentele din inimă stau mărturie pentru faptele făcute, dar și pentru disponibilitatea sa la orice alte fapte(vrednicia sa) și ele se reflectă în strălucirea aurei sale, care de fapt constituie ad-hoc un fel de judecată automată ce nu poate fi ici nmăsluită, nici relativizată, ci recunoscută în tot universul.

Întrupat sufletul nu-și aduce aminte de nimic din lumea de dincolo, dar are presetate(moștenite de la părinți) niște sentimente firave și un destin de împlinit pe care le ”managerizează” îngerul său păzitor; de aceea uneori apar intuitiv niște decizii altfel inexplicabile.

Ce frumos ai remarcat că numitorul comun între cele două lumi sunt sentimentele care formează poartea spirituală a omului, iar eu adaug pentru că aceasta derivă din Dumnezeu, din IUBIREA Lui, adică Duhul Lui Cel Sfânt.
IUBIREA este singurul sentiment ce nu are nevoie de suport pentru funcționare pentru că e Însuși Dumnezeu; de aceea este Atotputernic și nu poate fi biruit.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Demetrius

Creierul este un organ al trupului care, pe baza informațiilor obținute de la organele de simț(văz, auz, gust, miros, tactil) decide instinctual orice reflex, dar de asemenea și conștientizează și înștiințează sufletul care-și va forma un sentiment, iar acest sentiment are valoare de memorie după moarte; cu cât va fi inima mai plină de astfel de sentimente cu atât culoarea aurei sufletești va fi mai luminoasă, iar ”verdictul” la judecata particulară(imediat după moarte) va fi mai binecuvântat.
Sentimentele formează memoria inimii și cu cât sunt mai multe cele valoroase cu atât inima este mai puternică fiindcă este mai plină de Duh Sfânt.

Cât timp sufletul este în trup, el este asaltat(chiar bombardat) de cereri, dorințe, nevoi, pretenții imperative din partea trupului, iar el le va accepta sau le va respinge și în funcție de aceste alegeri, sufletul se apropie sau se îndepărtează de Voia lui Dumnezeu, devine mai puternic sau mai slab, se mântuiește sau se osândește în fiecare clipă. Nevoile reale ale trupului sunt foarte modeste, dar de cele mai multe ori, dorințele sunt exagerate și impuse cu ușurință ca nevoi unei inimi slabe, care astfel se ”murdărește” tot mai mult.

În afară de trup sufletul are viziune universală, dar nu poate face absolut nimic fiindcă nu are trup; poate doar să se bucure sau să scrâșnească, depinzând de sentimentele predominante în care moartea l-a surprins și care s-au eternizat în culoarea aurei sale sufletești.

La o eventuală judecată de apoi sentimentele din inimă stau mărturie pentru faptele făcute, dar și pentru disponibilitatea sa la orice alte fapte(vrednicia sa) și ele se reflectă în strălucirea aurei sale, care de fapt constituie ad-hoc un fel de judecată automată ce nu poate fi ici nmăsluită, nici relativizată, ci recunoscută în tot universul.

Întrupat sufletul nu-și aduce aminte de nimic din lumea de dincolo, dar are presetate(moștenite de la părinți) niște sentimente firave și un destin de împlinit pe care le ”managerizează” îngerul său păzitor; de aceea uneori apar intuitiv niște decizii altfel inexplicabile.

Ce frumos ai remarcat că numitorul comun între cele două lumi sunt sentimentele care formează poartea spirituală a omului, iar eu adaug pentru că aceasta derivă din Dumnezeu, din IUBIREA Lui, adică Duhul Lui Cel Sfânt.
IUBIREA este singurul sentiment ce nu are nevoie de suport pentru funcționare pentru că e Însuși Dumnezeu; de aceea este Atotputernic și nu poate fi biruit.

"Dar mintea, departe de a fi ceva deosebit de suflet, este insusi sufletul propriu-zis. Mania si pofta sunt puteri care o insotesc in viata pamanteasca ce se naste din asocierea sufletului cu trupul. Sunt functii proprii grijii de trup si inraurite de legatura mintii cu trupul. Desigur, ele nu sunt exclusiv ale trupului, caci trupul in sine este inert. Ele reprezinta o energie a sufletului, orientata spre trup si colorata de convietuirea cu el. Energia dorintei si a barbatiei le are sufletul si in sine, si le va avea si dupa sfarsitul acestei vieti. Vor inceta atunci pofta si mania, asa cum le cunoastem pe pamant, in elementul lor trupesc si irational. Energia din ele, spiritualizata, se va orienta exclusiv spre Dumnezeu.

Dar mintea (nous), inteleasa ca suflet propriu-zis, sau insusi sufletul, fata de care pofta si mania au o pozitie mai exterioara, este si ea intreita. Calist Catafygiotul considera sufletul ca fiind nous - minte, ratiune si duh, dupa asemanarea Sfintei Treimi. Acest intreit aspect nu-i atinge catusi de putin simplitatea.

Aceasta conceptie are o importanta deosebita, ajutandu-ne sa intelegem o multime de lucruri din viata tainica a sufletului. Dupa Sfantul Marcu Ascetul, Hristos Se asaza la Botez in altarul inimii, sau in partea cea mai din launtru a fiintei noastre, fara sa ne dam la inceput seama de acest fapt, ci devenind constienti de aceasta abia prin preschimbarea treptata a noastra."Par. Dumitru Staniloaie - articolul propus de mine mai sus