Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Cine se roagă pentru ceilalţi, cine se vede pe sine mai prejos de ei şi, în acest fel, are o legătură autentică cu ei, străin de orice împătimire şi dispoziţie iubitoare de sine, e cu neputinţă să nu se bucure văzându-le înaintarea, mai ales în cele duhovniceşti şi în virtute. Fericit este monahul care socoteste mântuirea şi îna*intarea tuturor ca pe a sa. Rugătorul reuseşte, prin mijlocirea rugăciunii şi a harului pe care ea îl dă, să se unească profund cu ceilalţi, lăuntric, duhovniceşte, şi nu exterior. Nu numai cu cei pe care îi cunoaşte sau are legături, ci cu toţi oamenii, chiar dacă ei nu-l cunosc şi chiar dacă nu şi-a exprimat simţămintele sale înaintea lor.
Lipsa de invidie a sufletului iubitor şi smerit a celui rugător faţă de ceilalţi îl împlântă în inima lor. Face inima lor ini*ma sa şi îşi uneşte simţirile sale sufleteşti cu ale lor. Aceasta fără nici o vorbire mieroasă şi edulcorată, cum se vede la cei ce ştiu să joace teatru de prost gust. Puterea rugăciunii îl face pe rugător frate "siamez" al celorlalţi, astfel încât ceea ce simte pentru ei este adevărat, firesc şi fără ipocrizie. Această viziune o accentuează cu putere Sfântul atunci când spune că rugătorul este separat şi totuşi unit cu toţi.
(Arhimandrit Evsevios Vitti, Despre rugăciune. Tâlcuiri la Sfântul Nil, Editura Sf. Nectarie, pp. 140-141)

[cristiboss56]

Link permanent catre articolul complet:

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...a-b1-p2174.htm

1. Cu cat mai repede dobandesti o virtute, cu atat mai usor o pierzi.Cu cat o dobandesti mai incet si cu mai multa truda, cu atat mai ferma ramane;exact ca planta aceea care a crescut inalta si i-a spus chiparosului:
- "Vezi ce mult am crescut doar in cateva zile!Esti aici de atatia ani si nu prea ai crescut cine stie ce".
- "Da ", spuse chiparosul, "dar tu n-ai vazut inca furtuni, valuri puternice si ierni friguroase!"
Iar dupa catva timp, planta s-a uscat, in timp ce chiparosul a ramas acolo unde se afla!Asa este si cu omul duhovnicesc.Atat in vreme de furtuna, cat si in vreme de pace el ramane acelasi.De ce? Deoarece lunga perioada de timp a creat stabilitate.Cand la inceput a renuntat la lume, conditia sa duhovniceasca era instabila, dar, in timp, harul lui Dumnezeu a lucrat mantuirea sa si eliberarea de patimi.Asadar, omul trebuie sa se nevoiasca astazi, iar harul lui Dumnezeu va incepe sa actioneze de la sine maine.Atunci, nu va mai trebui sa va nevoiti pentru a avea ganduri bune; harul care ramane in voi este cel care le aduce in mintea ta fara efortul tau.Atunci vei vedea mari taine!
Vei avea sentimentul, sa spunem asa, al amintirii mortii sau o alta amintire benefica.Cand te trezesti si inca iti deschizi ochii, in loc de a te simti somnoros, vei fi progresat;vei fi trecut deja prin intreaga taina a ceea ce numim "theoria"(vederea duhovniceasca) si vei spune:"Dar cum se poate intampla acest lucru, intrucat inca ma scol?Cum se intampla acest lucru?"Totusi, harul lui Dumnezeu actioneaza de la sine - este rezultatul unui process indelungat.


Acelasi lucru se intampla cu pacatul:fie treaz, sau adormit, un pacatos se gandeste permanent la rau.Cand pacatul e ajutat de un obicei rau si de diavol, devine un rau permanent.La fel si cu binele;un obicei bun ajutat de harul lui Dumnezeu devine a doua natura a omului.
2. A suspecta pe cineva ca acesta gandeste rau de tine sau ca spune lucruri rele despre tine e numita drept minciuna a mintii de catre Sfintii Parinti.
O minciuna a limbii este atunci cand, de exemplu, in loc sa spunem ca m-am sculat tarziu pentru a merge la biserica din propria mea nepasare, spun ca eram obosit fiindca am muncit mult ieri!
3. Postul este o virtute exceptionala, el inabusa impulsurile trupesti si da putere sufletului pentru a lupta impotriva otravirii inimii prin simturi si ii ofera un remediu impotriva oricarei otraviri trecute.Postul face ca mintea sa fie permanent curatita.El alunga orice gand rau si aduce ganduri sanatoase, dumnezeiesti - ganduri sfinte care lumineaza mintea si o aprind de mai multa ravna si fervoare duhovniceasca.
4. Indiferent cat de tare ne oprima tiranul cel inspaimantator al sufletelor noastre din invidie si rautate, va veni timpul ca Dumnezeu sa-i judece rautatea si sa ne ofere odihna, noua, celor impovarati.Rabdare, copilul meu.
Haide sa purtam si cununa plina de ghimpi a necazurilor vietii, asa cum a facut-o si arhetipul nostru, Iisus Domnul.Sa lasam ca ghimpii sa intre adanc in capul nostru si sa sangeram indurerati, asa incat durerea si sangele sa infrumuseteze si sa slaveasca haina sufletului nostru, asa incat sa nu fim rusinati atunci cand vom aparea dinaintea lui Hristos si vom vedea alte suflete pline de slava si curatie.Rabdare; iarna necazurilor va trece, iar frumoasa primavara va aduce mireasma harului dumnezeiesc.

5. Lupta cu toata puterea sufletului tau pentru dragostea lui Hristos.Diavolul lupta zi si noapte sa ne faca slugile lui si sa ne faca nevrednici de Preasfantul nostru Dumnezeu.Dar noi sa luptam pentru a deveni vase alese ale Hristosului nostru Celui rastignit asa incat sa-l rusinam pe diavol si sa slavim Dragostea Care a varsat atotsfantul Sau Sange peste noi!
Lupta cu tarie.Nu te teme, caci ii avem dinaintea noastra pe fratii nostri mai mari - ingerii - care lupta impreuna cu noi.Ei sunt incomparabil mai puternici decat demonii.De aceea, fiti curajosi.Intariti-va cu adevarata cunoastere de sine, caci adevarul il apara pe luptator cu arma atotputernica.
6. Roaga-te mereu cu iubita rugaciune a lui Iisus.Interiorizeaza-te prin tacere si lectura.Ingrijeste-te de sufletelul tau, fiica mea.Traieste mai duhovniceste in casa ta.Dumnezeu iti vede situatia, iar ceasul harului va bate in mod miraculos atunci vand se va hotari de sus.Plangi cu umilinta rugandu-te:"Ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?" (Matei 16, 36).Satana foloseste toate mijloacele pentru a frana sufletele de la urcusul duhovnicesc.Fericit cel ce scapa de el si il rusineaza.Meditati la desartaciunea lucrurilor trecatoare si la viata vesnica si adevarata din Ceruri, unde se afla Biserica biruitoatre care asteapta si se roaga pentru Biserica luptatoare, cea care duce lupta cea grea astazi - caci noi avem nevoie de dogmele corecte ale sfintilor nostri Parinti si de o credinta arzatoare in Hristos.

Este vremea cand diavolul ii poate "amagi, de va fi cu putinta, si pe cei alesi" .(Matei 24, 24).

[cristiboss56]

Cand fericirea cladeste un cuib pentru tine si familia ta, nu crede ca ea te va rasfata multa vreme. Caci impotriva oricarei fericiri pamantesti se porneste o rascoala nevazuta. Abia te-ai asezat bine in cuibul fericirii si mai inainte sa te fi incalzit in el, pe neasteptate patrunde in cuib si se arata capul sarpelui. Pentru ca fericirea pamanteasca este o inselare, nu este altceva decat fericirea pe care sarpele a fagaduit-o Evei.
Nefericirea, careia Dumnezeu ii ingaduie sa vina asupra noastra, este mai buna decat fericirea pe care incercam sa ne-o zidim singuri. Nefericirea vine intotdeauna la timp; ea este ca vocea prietenului care striga la miezul noptii catre cel adormit: “Arde !”.
Omul intelept paraseste casa cuprinsa de flacari si lasand-o sa arda, isi scapa viata. Iar omul nebun se vaita in mijlocul focului si asteapta sa fie ars in flacari odata cu casa sa.
Dumnezeu vegheaza asupra fiecarui om mai cu grija decat oricare gradinar asupra pomilor sai. Gradinarul reteaza pomii ca sa creasca mai repede si mai bine. Insa daca reteaza prea mult din crengi si din tulpina, pomul se usuca.
De aceea, sa nu crezi ca Dumnezeu va ingadui vreodata ca suferinta ta sa intreaca masura. Bine spune Nil Sinaitul: “Daca olarul stie cat timp trebuie sa tina oala in foc ca sa fie arsa fara sa se sparga, cu atat mai mult va sti Dumnezeu masura suferintelor noastre”.
Traista fericirii noastre pamantesti este totdeauna rupta. Cu cat bagi mai multe lucruri in traista, cu atat se varsa mai mult din ea.
Cei care nu inteleg intelepciunea dumnezeiasca poarta traistele cele mai mari; insa inteleptii umbla fara traista.
Dar daca te socotesti fericit ca traista ta nu pare sa fie rupta, atunci socoteste ca odata ajuns in mormant, va apasa asupra ta nu numai pamantul, ci si traista fericirii tale cu mult prea plina, care va spori intunericul si greutatea mormantului.
Cu alt fel de fericire va rasplati Dumnezeu pe credinciosii Sai si anume cu fericirea Sa. El nu va intarzia cu rasplata, dar nici nu o va grabi.
Oare atletul asteapta sa fie declarat invingator in timpul alergarii? Oare agricultorul asteapta sa primeasca rodul graului indata ce-l seamana?
Caci esti trimis in aceasta viata nu sa intri in stapanirea fericirii, ci numai sa te faci vrednic de ea.

Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"

http://nordortodox.webs.com/

[cristiboss56]

Cand fericirea cladeste un cuib pentru tine si familia ta, nu crede ca ea te va rasfata multa vreme. Caci impotriva oricarei fericiri pamantesti se porneste o rascoala nevazuta.
Abia te-ai asezat bine in cuibul fericirii si mai inainte sa te fi incalzit in el, pe neasteptate patrunde in cuib si se arata capul sarpelui. Pentru ca fericirea pamanteasca este o inselare, nu este altceva decat fericirea pe care sarpele a fagaduit-o Evei.
Nefericirea, careia Dumnezeu ii ingaduie sa vina asupra noastra, este mai buna decat fericirea pe care incercam sa ne-o zidim singuri. Nefericirea vine intotdeauna la timp; ea este ca vocea prietenului care striga la miezul noptii catre cel adormit: “Arde !”.
Omul intelept paraseste casa cuprinsa de flacari si lasand-o sa arda, isi scapa viata. Iar omul nebun se vaita in mijlocul focului si asteapta sa fie ars in flacari odata cu casa sa.
Dumnezeu vegheaza asupra fiecarui om mai cu grija decat oricare gradinar asupra pomilor sai. Gradinarul reteaza pomii ca sa creasca mai repede si mai bine. Insa daca reteaza prea mult din crengi si din tulpina, pomul se usuca.
De aceea, sa nu crezi ca Dumnezeu va ingadui vreodata ca suferinta ta sa intreaca masura. Bine spune Nil Sinaitul: “Daca olarul stie cat timp trebuie sa tina oala in foc ca sa fie arsa fara sa se sparga, cu atat mai mult va sti Dumnezeu masura suferintelor noastre”.
Traista fericirii noastre pamantesti este totdeauna rupta. Cu cat bagi mai multe lucruri in traista, cu atat se varsa mai mult din ea.
Cei care nu inteleg intelepciunea dumnezeiasca poarta traistele cele mai mari; insa inteleptii umbla fara traista.
Dar daca te socotesti fericit ca traista ta nu pare sa fie rupta, atunci socoteste ca odata ajuns in mormant, va apasa asupra ta nu numai pamantul, ci si traista fericirii tale cu mult prea plina, care va spori intunericul si greutatea mormantului.
Cu alt fel de fericire va rasplati Dumnezeu pe credinciosii Sai si anume cu fericirea Sa. El nu va intarzia cu rasplata, dar nici nu o va grabi.
Oare atletul asteapta sa fie declarat invingator in timpul alergarii? Oare agricultorul asteapta sa primeasca rodul graului indata ce-l seamana?
Caci esti trimis in aceasta viata nu sa intri in stapanirea fericirii, ci numai sa te faci vrednic de ea.
Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"

[Ekaterina]

Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu. (Parintele Paisie Aghioritul)

[cristiboss56]

Omul plin de ravna nu ajunge niciodata la pacea mintii. Iara fara pace, nu este nici bucurie. Daca pacea mintii este sanatatea desavarsita, iar ravna este contrara pacii, atunci greu boleste cel ce are ravna rea.
O, frate, tu-ti pui ravna ca sa alungi bolile celor straini, dar tu ai alungat sanatatea propriului tau suflet! Osteneste-te mai intai sa-ti vindeci sufletul tau. Iara daca neaparat vrei sa te ocupi de cei neputinciosi, atunci afla ca bolnavii au mai multa nevoie de ingrijire, decat de mustrare.
Ravna in oameni nu se vadeste prin chipurile intelepciunii, ci se arata prin bolile sufletului, adica prin stramtorarea cugetului si prin nestiinta.
Inceputul intelepciunii lui Dumnezeu este bunatatea si blandetea. Ca ea vine din marinimie si neputintele oamenilor le poarta. Ca zice: “Noi suntem datori sa purtam neputintele celor neputinciosi” (Rom. 15, 1) si: “pe cel ce greseste indreptati-l cu duhul blandetei” (Gal. 6, 1). Printre darurile Duhului Sfant, Apostolul numara pacea si rabdarea.
Daca ai fapte bune, dar nu ai mila, esti inaintea lui Dumnezeu ca un om, care ucide pe fiu inaintea tatalui. Cel care avand sufletul bolnav, incearca sa indrepte pe fratii sai, este ca un orb care arata altora calea.
Mila este o mahnire pornita din Har, care se pleaca spre toti cu indurare, si care pe cel ce merita rautate nu-l pedepseste, iar pe cel ce merita bunatate, il copleseste. Caci mila tine de dreptate, iar judecata (chiar dreapta) se apropie de rautate. Pusticul nemilostiv, pom fara roada este.
Cel ce se roaga, dar are aducerea aminte a raului, este ca unul care asteapta secerisul, dar samanta o arunca in mare. Rugaciunea cu pomenire de rau este samanta cazuta pe piatra. In adunari, pretuieste tacerea. Ca ea opreste multa vatamare. In ziua in care deschizi gura ca sa acuzi pe cineva, socoteste-te mort in fata lui Dumnezeu si toate faptele tale zadarnice, oricat s-ar parea ca sunt pe buna dreptate. Caci ce nevoie are cineva sa-si darame propria zidire sufleteasca, ca sa indrepte pe cele ale aproapelui sau?
Teme-te mai mult de obiceiurile tale rele, decat de vrajmasi. Obiceiul, daca nu-i dai ce-ti cere, il slabesti. Daca insa ii implinesti cererea, a doua oara il gasesti intarit impotriva ta.
Cu privire la orice lucru, adu-ti aminte ca: mai bine te ajuti pazindu-te, decat lucrand. Caci toata lucrarea pe care o faci fara socotinta si fara cercetare, sa stii ca zadarnica este, oricat ar fi de cuviincioasa. Daca esti inca bolnav, fugi de orice incercare de a vindeca pe altii (nu mai fa pe doftorul!). Daca nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba. Si de nu-ti poti pune gandurile in randuiala, cel putin simturile randuieste-ti-le.
Adu-ti aminte ca Hristos n-a murit pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi… De aceea, este lucru mare sa ne mahnim pentru cei rai si sa facem mai mult bine pacatosilor decat dreptilor. Daca poti sa-ti indreptezi sufletul tau, atunci nu urmari alta dreptate. Lasa sa fii rastignit tu, nu rastigni tu pe altii. Lasa sa te nedreptateasca altii, tu sa nu nedreptatesti. Lasa sa te cleveteasca altii, tu nu cleveti. Nu ravni rautatea, ci fii bland.
Justificarea nu tine de viata crestinilor, nici nu face parte din invatatura lui Hristos. Sa nu ocarasti pe nimeni, nici chiar pe cei cu viata foarte rea. Intinde-ti haina peste cel ce greseste, ca sa-l acoperi. Chiar de nu poti sa-i iei greselile lui asupra ta si sa primesti in locul lui pedeapsa si rusinea, rabda totusi si nu-l rusina.
In tot ce faci sa te calauzeasca cumpatarea trupului si curatia constiintei. Caci fara de acestea, zadarnic este orice lucru in fata lui Dumnezeu. Daca nu poti posti doua zile, macar pana seara nu manca. Chiar daca nu poti posti pana seara, cel putin nu manca pana te saturi. Nu esti sfant cu inima, fii cel putin curat cu trupul. Daca nu esti facator de pace, macar nu indragi tulburarea. Daca n-ai putere sa astupi gura celui care cleveteste pe fratele tau, cel putin nu lua parte la clevetire.
Afla ca de va iesi foc de la tine si va arde pe altii, din mainile tale va cere Dumnezeu sufletele acelora, care s-au ars in focul tau. Chiar daca nu tu aprinzi focul, ci esti numai binevoitor cu cei ce-l aprind, si gasesti placere in aceasta, la judecata vei fi partas cu acela. Daca iubesti blandetea, fii pasnic. Caci nu este smerit, decat cel pasnic. Si daca te vei invrednici de pace, mereu vei avea bucurie.
Afla frate ca de aceea trebuie sa stam inlauntru, in chilie, ca sa nu cunoastem faptele cele rele ale oamenilor. Si atunci, cu mintea noastra cea curata, ii vedem pe toti Sfintii cei buni. Amin!
.
Sursa bibliografica: Sf. Isaac Sirul, “Cuvinte despre nevointa”

[cristiboss56]

Tot binele pe care îl avem și toată fapta bună pe care o săvârșim sunt ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu. De aceea avem datoria de a-I mulțumi Lui pentru toate, pentru orice bine primit din mâna Lui cea milostivă, la arătare sau în ascuns, pentru orice faptă bună, pentru orice nevoință bună a noastră și pentru orice biruință asupra vrăjmașilor mântuirii noastre, după cum ni s-a poruncit: Întru toate mulțumiți, că aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi (I Tes. 5, 18). Deci îngrijește-te să aprinzi în tine sentimentul recunoștinței față de Dumnezeu din prima clipă după scularea din somn și de-a lungul întregii zile, ca apoi să adormi cu cuvinte de mulțumire pe buze, pentru că ești înconjurat de binefacerile lui Dumnezeu, printre care se numără și însuși somnul.
Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea ta, însă tu ai neapărată nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. Iar cea care primește și păstrează aceste binefaceri în tine este inima recunoscătoare. „Cel mai bun mijloc de a menține facerea de bine față de tine din partea unui binefăcător - zice Sfântul Ioan Gură de Aur – este aducerea aminte de binefacere și neîncetata mulțumire”. Iar Cuviosul Isaac scrie: „Recunoștința celui care primește îl îndeamnă pe cel care dă să dea daruri mai mari decât cele dinainte. Cel care nu este recunoscător pentru puțin, acela și întru cele mari va fi dezamăgit în așteptările sale. Darul nu rămâne fără adaos, decât atunci când nu este mulțumire față de el”. [...]


(Războiul nevăzut – Ediția sfântului Teofan Zăvorâtul, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, pp. 230-231)