![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
În ziua sărbătorii Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Parohia "Sfântul Nicolae" - Șelari din Protoieria III Capitală își cinstește ocrotitorul. Parohia "Sfântul Nicolae" - Șelari din Protoieria III Capitală este ctitorie a paharnicului Șerban II Cantacuzino și a altor negustori, sin Drăghici Cantacuzino vel spătar, Iorgu Staroste și Apostol Lazăr. Aceasta a fost ridicată între anii 1699 și 1700 pe locul unei mai vechi biserici de lemn a breslei șelarilor. Infiltrațiile de apă, cutremurele și marele incendiu din 1847 au cauzat numeroase fisuri sfântului lăcaș de cult, iar o nouă calamitate naturală putea provoca dărâmarea. Meșteșugari din breasla lumânărarilor, bumbăcarilor și bărbierilor nu au îndurat această eventuală pierdere și și-au asumat reconstrucția bisericii în anul 1860. După câțiva ani, lucrările au stagnat. În acea perioadă, în București, multe erau bisericile ce aveau nevoie de restaurare sau lucrări de reconstrucție, dar un ajutor semnificativ pentru continuarea lucrărilor de la această biserică a venit din partea Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, care au adus și sculptori pentru realizarea jilțurilor regale și a celui arhieresc. Moștenirea acestui monument eclesiastic este deosebită și datorită păstrării picturii lui Gheorghe Tattarescu ce poate fi admirată și astăzi. Icoana Sfântului Ierarh Nicolae ce se află în această biserică are o vechime de peste patru secole, fiind atestată încă din 1664. Originea ei nu se știe, restauratorii Muzeului Național de Artă al României presupun că a fost adusă de monahi greci sau a fost lucrată de meșteri autohtoni.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Biserica „Sfântul Gheorghe” - Nou de la Km 0 al Capitalei își sărbătorește la 6 decembrie 2012, hramul de iarnă, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Biserica adăpostește încă de la începutul ei mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Biserica „Sfântul Gheorghe” - Nou face parte din aceeași serie tipologică arhitecturală, alături de biserica Mănăstirii „Radu Vodă”, de cea a Patriarhiei și de bisericile mănăstirilor Cotroceni, și Văcărești, preluând tipul bisericii cu plan triconc, cu pronaos supralărgit, a lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeș.Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (mâna dreaptă), au fost dăruite Bisericii Sfântul Gheorghe - Nou la anul 1599 de către Voievodul Mihai Viteazul și soția sa doamna Stanca (cf. cronicarului Radu Greceanu).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
Creștinii ortodocși l-au cinstit astăzi, 6 decembrie 2013, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, zeci de lăcașuri de cult din țară sărbătorindu-și hramurile. Printre aceste lăcașuri s-a aflat și Biserica ”Sfântul Nicolae” - Ghica, paraclis universitar, din centrul Capitalei. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care, după Sfânta Liturghie, a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre modelul vieții Sfântului Nicolae.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
|||
|
|||
|
În ziua de 4 decembrie 2013, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit pe Eminența Sa Cardinalul Kurt Koch, Președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine, aflat într-o vizită oficială în România. La întrevedere au mai participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, Excelența Sa Monseniorul Francisco-Javier Lozano, Nunțiul Apostolic în România, și Excelența Sa Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României la Vatican.
Eminența Sa Cardinalul Kurt Koch a mulțumit pentru primire și pentru contribuția reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române în Comisia Mixtă de Dialog Teologic Ortodox – Catolic. În acest sens, Președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine a exprimat speranța că prin dialog și reflecție comună va putea fi depășit impasul actual în redactarea unui document de lucru convergent referitor la raportul dintre primat și sinodalitate din punct de vedere teologic. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Eminenței Sale Cardinalul Kurt Koch pentru sprijinul acordat de Biserica Romano-Catolică Bisericii Ortodoxe Române prin oferirea de burse de studiu unor tineri teologi români și pentru găzduirea unor comunități ortodoxe românești în biserici catolice din diferite țări europene, spre săvârșirea în acestea a slujbelor ortodoxe în limba română. Patriarhul României a subliniat importanța cooperării responsabile pentru elaborarea unui document teologic despre primat și sinodalitate, acceptat de ambele părți. Preafericirea Sa a apreciat necesitatea păstrării în cadrul dialogului teologic între cele două Biserici a unui echilibru de reciprocitate și complementaritate între primat și sinodalitate, ținând cont de evoluția istorică diferită din Răsărit și Apus. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reiterat însemnătatea cooperării practice în plan social, paralelă cu dialogul teologic, ca mărturie creștină comună în societatea secularizată actuală și solidaritate cu creștinii persecutați în diferite părți ale lumii de azi. Biroul de Presă al Patriarhiei Române sursa: basilica.ro |
|
#5
|
||||
|
||||
Peste zece mii de oameni au venit sâmbătă, 7 decembrie 2013, la Curtea de Argeș pentru a participa la sărbătoarea închinată Sfintei Mucenițe Filofteia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
În luna decembrie, Radio TRINITAS promovează colindul tradițional românesc, precum și tradițiile și obiceiurile de sărbători. Sub genericul „Anotimpul colindelor”, în programele radioului Patriarhiei Române, românii pot asculta colinde tradiționale, folclorice, precum și cântece de iarnă din repertoriul național și internațional.Radio TRINITAS al Patriarhiei Române deține o arhivă bogată de albume de colinde, corale și psaltice, imprimări rare din diferitele zone folclorice ale țării, precum și înregistrări din concertele de colinde, organizate de-a lungul anilor.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
Asociația Studenților Teologi Ortodocși din București vine în întâmpinarea celor care doresc să fie informați cu privire la activitățile ASTO, dar și la viața universitară și bisericească din Capitală, cu o publicație proprie. De redactarea revistei se ocupă un grup de studenți, atât de la nivel licență, cât și de la master. În paginile acesteia se regăsesc interviuri, cronici, recenzii, materiale de opinie, dar și poezii. Nu lipsesc anunțurile legate de evenimente culturale sau religioase. Vă puteți întâlni aici cu nume mari ale teologiei românești, dar și ale vieții culturale. Ultimul număr al Revistei ASTO apare cu prilejul Concertului Caritabil „După datini, colindăm!”, organizat de Asociație. Evenimentul se va desfășura joia aceasta, de la ora 18:30, la noul sediu al Bibliotecii Naționale. Revista se distribuie gratuit, dar poate fi citită și online, pe site-ul asociației, asto.ftoub.ro.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|
|