![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
Dar totuși rezultatele materiale ale muncii oamenilor nu sunt chiar așa de nule, chiar dacă așa ar părea sau chiar sunt, privind lucrurile dintr-o perspectivă ultimativă, eshatologică să zicem. Însă chiar așa "nule" cum sunt, ori mai bine spus cum au avut grijă asasinii politici și economici să le facă să devină după revoluția americană din '89, deci chiar așa "nule" ele au fost și sunt rezultatul unei munci enorme (în paranteză fie spus, al cărei furt după '89 a fost și este ilegitim, ilegal și criminal și va trebui să se plătească pentru aceste nelegiuiri strigătoare la ceruri!), unor investiții de pe urma cărora mulți au beneficiat și am beneficiat și beneficiem și în ziua de azi, crescând totuși într-o anumită măsură nivelul de trai al rumânilor și al celorlalți locuitori ai Țării. Dezvoltarea economică a permis eliberarea unor resurse, în principal de timp dar nu numai, pentru ca oamenii să se poată ocupa mai serios și cu alte lucruri, nu doar cu munca zi lumină și destul de neproductivă cu care era obișnuit rumânul, majoritar țăran. Evident că o viață spirituală și morală, o viață creștinească autentică nu se putea duce sub comunism decât cu consecința marginalizării, a excluderii, a discriminării, a primirii a tot felul de lovituri și chiar a lichidării. Dar asta nu înseamnă că producția de bunuri ori creșterea și dezvoltarea economică sunt chiar atât de "nule" și negative în istoria pe care o trăim, ci dimpotrivă o anumită eliberare sau ușurare din punct de vedere economic, o creștere a calității vieții și a timpului care nu e strict ocupat cu munca pentru întreținere ori pentru o afacere poate constitui un beneficiu prin distribuirea timpului liber câștigat unor activități de socializare, de civilizare, de cultură, de studiu religios etc., fără deci să apară în mod necesar o legare necreștinească de această lume ori ca să fie puse în slujba unei ideologii criminale și ilegitime. Însă, în ceea ce îi privește pe ortodocși, o anumită eliberare economică nu prea putea fi obținută atât timp cât Biserica însăși întreținea și întreține această stare de lucruri, dând mai mult apă la moară propagandei comuniste care spunea că Biserica a devenit un instrument de manipulare a maselor în slujba claselor conducătoare exploatatoare și a "clasei" clericaliste, exploatatoare și profitoare la rândul ei în dauna și pe spatele muncii săracilor care erau ținuți sistematic la un nivel de sărăcie, ignoranță (atât intelectuală cât și spirituală, religioasă) și de greutăți economice precum și altele care derivă din sau le însoțesc pe cele economice. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
-conteaza si partea materiala ,poate am exagerat eu putin pt ca m-au deranjat postarile lui Florin care erau ca pe vremea lui ceasca roductia la hectar a crescut,s-au construit multe,..Ceausescu reales la al 16 congres...si nu a prezentat deloc crimele si atrocitatile regimului comunist
|
|
#3
|
|||
|
|||
|
Nimeni nu a negat crimele anilor 50'. Au fost prezentate foarte bine de alti colegi, iar cei care au condus securitatea si militia pana in 1962-1964 se fac vinovati de cumplite crime impotriva poporului roman. Au fost vremuri cumplite in anii 50'. Atunci securitatea si militia erau total subordonate sovieticilor, majoritatea cadrelor de conducere nefiind romani, ci evrei sau sovietici (uneori si maghiari sau tigani).
Insa nu putem invinovati securitatea si militia de dupa 1964 pentru crimele anilor 50'! Ce vina poate sa aiba un om care si-a servit tara si poporul pe linia muncii informative precum Iulian Vlad , pentru ce s-a intamplat in anii 50' ?! Sau Dumitru Ceacanica- probabil cel mai mare criminalist roman ?! Sau militienii de dupa 1964 de la ordine si liniste publica, care patrulau pe strazi (si atunci erau mult mai putine crime, violuri, talharii si nu existau "clanuri tiganesti") ? Sau cei de la "economic" care l-au depistat pe escrocul Stefanescu ('afacerea Bachus") si in general urmareau sa nu se fure din "avutul obstesc" ? Sunt de acord sa-i invinovatim, dar pe cei care merita cu adevarat, nu pe cei care nu merita! |
|
#4
|
|||
|
|||
|
http://www.youtube.com/watch?feature...&v=J1U3AS8BKkA ("Amintiri din epoca de aur- porcul")
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Nu doar că nu le-a prezentat, dar le sare și le ignoră cu multă nesimțire. Și tot ceea ce a făcut pe acest thread, de când l-a inițiat, nu a fost decât să încerce să justifice practic cele mai criminale regimuri din istorie -- criminale nu doar după nivelul de victime, ci și din punct de vedere spiritual și moral -- cu așa zisele "realizări" materialiste ale acestui regim ilegitim și criminal. Insul vădește încă o dată, din nefericire pentru el, că nu are nici cea mai mică legătură serioasă cu Biserica, că nu este creștin și că face propagandă împotriva poziției Bisericii în această chestiune.
|
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#7
|
|||
|
|||
|
Iar eu cred că e cazul să mergi să te mai încreștinezi, să te mai mobilezi intelectual, spiritual și moral, și după aceea poate mai stăm de vorbă despre comuniști, masoni etc. Deocamdată ești foarte lipsit de mijloace, și probabil de aceea și faci atâta apel la copy și paste.
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Familia in regimul comunist | florinbrasov0 | Generalitati | 40 | 12.09.2016 00:24:09 |
| Fiara bolșevică, Holocaustul roșu, Genocidul comunist | doctor_faustus | Generalitati | 28 | 12.02.2013 10:39:16 |
| Imi cer iertare ca am laudat fostul regim ateisto-comunist | mihailt | Generalitati | 44 | 29.09.2010 16:33:34 |
| Profetii despre romania | IonelS | Intamplari adevarate | 74 | 22.09.2010 14:46:09 |
| Materiale despre Romania | coralina | Generalitati | 15 | 12.10.2009 10:23:01 |
|
|