Ipocrizie?

[AlinB]

Intreabarea e ceva de genul: "Am raie, dar imi place sa ma scarpin. Sunt ipocrit?"

Si urmeaza vaitele: "Dar de ce nu imi raspunde nimeni la intrebare??? Ce e in neregula cu voi, oameni buni??"

[fallen]

Poate nu ar trebui sa judecam, pt ca contactarea unei boli parazitare nu se intampla intodeauna din vina noastra, si nici nu reusim sa scapam usor de ea...(vreau sa zic ca pierderea credintei se poate intampla, uneori, si din cauze extrinseci, fara sa o cautam neaparat cu lumanarea, ci pur si simplu, din nebagare de seama si lenevire, ne trezim ca se duce pe apa sambetei si nu mai reusim sa o regasim; daca ne simtim bine sau nu in lipsa ei, asta depinde de la o persoana la alta).

Cat despre muzica...recunosc ca si pe mine ma atrage muzica, si ca afara de asta, am si multe alte motive subiective care ma atrag spre biserica, ceea ce poate nu este tocmai onest. Adica daca nu as fii gasit oarecare suport, nu as fi ramas "sustinatoare" a acestei institutii .

Referitor la ipocrizie, sunt voci care spun ca biserica, decand s-a legiferat crestinismul, incearca sa atraga credinciosii tocmai prin muzica si arta, prin cladiri marete, frumoase, monumentale, picturi stralucitoare si muzica minunata. Poate daca lucrurile ar sta altfel, daca crestinismul ar fii in ilegalitate (Doamne fereste) si bisericile ar fii niste locuri total dezagreabile, ascunse prin vagauni si cotloane, mult mai greu accesibile, si ar fii o adevarata mucenicie sa ajungem la ele, atunci poate am putea fii mai siguri de autenticitatea credintei noastre. Acum e mai mare dragul sa mergi la biserica, in conditiile in care inauntru e vara racoare si iarna cald, poti sta pe scaun si asculta muzica frumoasa si admira picturi, si nu te costa mai nimic, de asemeni poti sta pe o banca in curtea bisericii, la umbra copacilor, vara, si poti admira florile si asculta pasarele, departe de tumultul strazilor aglomerate si de forfota orasului.

Adevarata ipocrizie, si autentica, este cand mergi la biserica doar de ochii si gura lumii, ca sa te dai mare ce nunta, botez sau parastas ai facut tu..

De asemeni, daca ar fii sa fim rautaciosi, am putea spune ca sa-ti placa muzica religiosa dar sa nu crezi, e ca si cum ai admira o femeie frumoasa, si nu numai, ti-ar placea sa-ti petreci timpul cu ea, mai ales intr-un anume fel, insa nu ai iubi-o cu adevarat, dar nu pot sa sustin aceasta comparatie pentru ca nu sunt convinsa ca chiar asa e (afara de asta, muzica poti doar sa o admiri, la fel cum poti sa admiri si femeia si doar atat, ipocrizia ar fii daca ai si profita de ea, dupa care ai spune ca de fapt nu-ti trebuie asa ceva, nu ai nevoie de ea in viata ta in alte scopuri decat pentru placerea momentului). Nu cred ca poate altcineva dinafara sa ne spuna daca suntem ipocriti sau nu, pentru ca nimeni nu poate sti mai bine decat noi ceea ce simtim, si daca sentimentele noastre sunt autentice sau nu.

[fallen]

Tocmai am vazut o situatie de genul acesta intr-un serial american cunoscut (nu stiu cum s-a terminat, acum e publicitate), cum o sotie si mama vazandu-si vecinii plecand duminca la biserica, intra in casa si incearca sa isi mobilizeze si ea familionul. Sotul insa ii spune ca el provine dintr-o familie religioasa care l-a tarat la biserica toata copilaria si considera ca si-a ispasit pacatele indeajuns. Apoi cand unul din copii afirma ca el stie despre Iisus ca e ajutorul lui Mos Craciun, atunci tatal decide ca totusi e cazul sa mearga... Insa sotia se consulta cu o vecina care ii spune sa nu mearga la catolici pt ca stai cand in picioare cand in genunchi, zici ca esti la sala...

[fallen]

1. Daca arfii sa dicutam despre ipocrizie, desi nu e aici locul potrivit, ar trebui sa ma intreb, in anume situatii, cine e mai ipocrit? barbatul, atunci cand se simte bine cu femeia, desi nu o iubeste, sau femeia care desi este satisfacuta in intimitate, se plange ca nu e multumita de relatie in general? O explicatie ar fii pt ambele variante : in cazul femeii, aceea ca placerea este o chestiune foarte efemera, care se evapora aproape instantaneu, iar in urma ei raman aceleasi nemultumiri; in cazul barbatului, presupun (n-am de unde sa stiu sigur) ca cele doua tipuri de satisfactie nu sunt atat de interconectate si interdependente (cea fizica cu cea sufleteasca). Dece continua fiecare sa profite totusi de aceste ultime pleceri si avantaje pe care si le ofera unul altuia? Nu stiu; ori pentru ca sunt casatoriti sau traiesc impreuna de o viata, ori pentru ca le e de ajuns, ori ca e mai bine decat nimic.

2.Un alt exemplu de posibila ipocrizie, care de data asta nu mai are nici un fel de conotatii sexuale, poate fii atunic cand desi te declari ateu, totusi in momente de cumpana nu pregeti sa zici macar "doamne ajuta" sau chiar sa te rogi. Mereu m-am intrebat, la cine se roaga ateii in astfel de momente, sa priimeasca ajutor? Pentru ca sunt convinsa ca in subconstient macar, orice om se roaga. acela care nu se mai roaga, a renuntat, acela nu e neaparat ateu, ci e un om deznadajduit, deprimat. din contra, acela care nu s emai roaga cu disperare (da doamne sa iasa bine, te rog, ajuta-ma, nu ma lasa) ci spune doar "Doamne,faca-se voia Ta", poate ca nu e neaparat un om resemnat, ci un om care a castigat smerenia si stie ca daca se lasa pe mana Domnului va fii bine.

3. cat de ipocrita sunt eu insami, sau altii in situatia mea? Acum tin la traditie (ce-i drept, mereu mi-a placut, si am tinut), nu mi-au placut niciodata petrecerile in cluburi, insa au fost si momente in viata, de-a lungul anilor, cand m-am dedat la desfrau, in asemenea momente, in zile de sarbatoare, sau in zilele de post dinainte, cand eram si eu tanara si indragostita. Acum regret ca nu am purtat de grija, insa lumea care ma cunoste si stie ce am facut ma considera, desigur, cea mai mare ipocrita, la fel si pe celelate femei care in tinerete s-au simtit bine si acum se pocaiesc. Lumea crede ca fac asta doar pentru ca "nu le-a mers", au imbatranit, nu mai sunt dorite, sunt dispretuite de cei care, candva, au profitat de ele, si acum asteapta de la Dumnezeu iertarea si totodata reabilitarea in fata oamenilor, sa vada si acestia ca se caiesc si ca vor sa devina persoane serioase, si poate , cine stie, pana la urma mai au o sansa sa se realizeze si in casnicie si viata de familie. Inafara bisericii, insa, sunt mult mai multe persoane, si femei si barbati, care desi au desfranat in tinerete, s-au reabilitat mult mai usor, s-au asezat la casa lor, s-au cumintit, si nimeni nu ii mai judeca, cel putin in aparenta.