Sunt ateu si am cateva nelamuriri

[paduretu]

În prealabil postat de Hitchens

nu accept oameni ca paduretu sa vorbeasca asa cu mine.

Si cum faci cand nu accepti?

Ii respect pentru asta si le doresc sa-si atinga idealurile oricare ar fi acelea.

Asta e o înjuratura ateiasca? Idealurile alea sunt basme pentru tine, nu?

Daca o sa studiati statistici(din surse multiple), o sa vedeti urmatoarele:
- cele mai slab dezvoltate tari sunt si cele mai religioase
- cele mai puternic dezvoltate tari sunt intr-o mare masura ateiste
- cei mai multi oameni de stiinta sunt atei. Ei au facut lumea voastra sa arate asa.
- instrumentul care il folositi in momentul asta a fost creat de un homosexual ateu.
- ateii sunt considerati mai buni decat oamenii religiosi. (a se observa cativa membri ai forumului si atitudinea lor fata de semeni)
- ateistii isi vor schimba viziunile daca dovada apare. Adica daca Iisus sau oricare zeitate va aparea si va dovedi ca este cine este, vom cere iertarea pacatelor si ne vom inchina toti la el.
- ateii nu au nimic de demonstrat. Religia are multe de spus si putine demonstrate.

Sa presupunem ca afirmatiile tale sunt adevarate. Nu Inteleg un lucru:ele sunt argumente ca nu exista Dumnezeu ?

Rog echipa de moderare sa inchida acest topic .

In genunchi?

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Măi ceată de copilaşi, sunteţi gălăgioşi şi frumoşi, vă strigaţi în inimioarele voastre of-ul şi credeţi că n-are cine-l auzi şi cine-l mîngîia. Ce v-aş strînge în braţe şi v-aş pupa pe toţi, că dragi îmi sunteţi toţi.

Am citit pe sărite, sunteţi minunaţi. N-aţi lăsa orgoliul şi mîndria, vanitatea şi egoismul, nicidecum.

Nu spun nimănui nimic, Dumnezeu vă va răspunde la momentul potrivit, încă din viaţa aceasta trecătoare, vouă celor ce sunteţi aici pe forum, vă promit asta !

Hristos a înviat !

Bucurii.

[paduretu]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Nu spun nimănui nimic, Dumnezeu vă va răspunde la momentul potrivit, încă din viaţa aceasta trecătoare, vouă celor ce sunteţi aici pe forum, vă promit asta !

Hristos a înviat !

Bucurii.

Adevarat a înviat! Aveti dreptate.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Doamne ajută.

Măi ceată de copilaşi, sunteţi gălăgioşi şi frumoşi, vă strigaţi în inimioarele voastre of-ul şi credeţi că n-are cine-l auzi şi cine-l mîngîia. Ce v-aş strînge în braţe şi v-aş pupa pe toţi, că dragi îmi sunteţi toţi.

Am citit pe sărite, sunteţi minunaţi. N-aţi lăsa orgoliul şi mîndria, vanitatea şi egoismul, nicidecum.

Nu spun nimănui nimic, Dumnezeu vă va răspunde la momentul potrivit, încă din viaţa aceasta trecătoare, vouă celor ce sunteţi aici pe forum, vă promit asta !

Hristos a înviat !

Bucurii.

Iata cu adevarat un mesaj nostim! Cum ar spune vrednicul de pomenire Arsenie Papacioc: "E smerit, mândruţul!"
Iarta-ma, te rog si nu pune reactia mea pe seama celor enumerate mai sus, chiar daca ar putea fi si asa. Tu, "nespunand nimic", ai spus si ceea ce n-ai fi dorit sa se vada!... Ironia si nesinceritatea, fiice ale acelorasi parinti ca si orgoliul, mandria, vanitatea si egoismul!
...Bucurii!
P.S. - Daca omul ar simti cu adevarat bucuria... nebucuriei, ar fi sigur ca este pe drumul cel bun. Bucuria adevarata nu e aceea de a ne implini cine stie ce vise pe care le tot cerem de la Dumnezeu, fie ca le meritam, fie ca nu. Bucuria adevarata este atunci cand suntem victimile unui mare necaz si in loc sa ne intristam, sa descoperim in acel necaz exact contrariul: faptul ca Dumnezeu ne cerceteaza, fiindca ne iubeste mai mult decat am merita noi sa fim iubiti! Cand te pomenesti ca cineva te-a furat, sau ca politistul iti suspenda permisul nu fiindca esti vinovat, ci asa ii casuneaza lui ca n-ai acordat prioritate de trecere celui ce abia pusese piciorul pe zebra, in timp ce tu erai la 5-6 m distanta de trotuar si circulai cu viteza redusa... Acestea sunt doar unele dintre obisnuitele necazuri pe care Dumnezeu i le da omului. Iata, chiar ieri mi s-a intamplat acest lucru, si venind acasa, in loc sa ma simt tulburat si mahnit, simteam in mine o bucurie necuprinsa intelegand in asta faptul ca, Dumnezeu chiar vrea sa ma fereasca de un mare necaz (in aceasta perioada trebuia sa fac un drum lung in tara, cu masina personala, dar se pare ca se contramandeaza)... Aceasta mi se pare mie ca e cea mai mare bucurie: "Bucuria nebucuriei!" Puterea de a accepta voia lui Dumnezeu, cu inima deschisa, fara revolta si razvratire...

[delia31]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

P.S. - Daca omul ar simti cu adevarat bucuria... nebucuriei, ar fi sigur ca este pe drumul cel bun. Bucuria adevarata nu e aceea de a ne implini cine stie ce vise pe care le tot cerem de la Dumnezeu, fie ca le meritam, fie ca nu. Bucuria adevarata este atunci cand suntem victimile unui mare necaz si in loc sa ne intristam, sa descoperim in acel necaz exact contrariul: faptul ca Dumnezeu ne cerceteaza, fiindca ne iubeste mai mult decat am merita noi sa fim iubiti! Cand te pomenesti ca cineva te-a furat, sau ca politistul iti suspenda permisul nu fiindca esti vinovat, ci asa ii casuneaza lui ca n-ai acordat prioritate de trecere celui ce abia pusese piciorul pe zebra, in timp ce tu erai la 5-6 m distanta de trotuar si circulai cu viteza redusa... Acestea sunt doar unele dintre obisnuitele necazuri pe care Dumnezeu i le da omului. Iata, chiar ieri mi s-a intamplat acest lucru, si venind acasa, in loc sa ma simt tulburat si mahnit, simteam in mine o bucurie necuprinsa intelegand in asta faptul ca, Dumnezeu chiar vrea sa ma fereasca de un mare necaz (in aceasta perioada trebuia sa fac un drum lung in tara, cu masina personala, dar se pare ca se contramandeaza)... Aceasta mi se pare mie ca e cea mai mare bucurie: "Bucuria nebucuriei!" Puterea de a accepta voia lui Dumnezeu, cu inima deschisa, fara revolta si razvratire...

imi creste inima cand citesc asa ceva. multumesc Mosneagule!
sa luam aminte!

[Mihailc]

În prealabil postat de delia31

imi creste inima cand citesc asa ceva.

Şi mie îmi creşte glicemia!

[delia31]

În prealabil postat de Mihailc

Şi mie îmi creşte glicemia!

Vorbeam cu Mos-Neagu. Asta dupa ce tocmai citisem pe alte topicuri, postari de-ale unora vesnic nemultumiti, vesnic derutati, vesnic revoltati ca un asa-zis Dumnezeu bun ingaduie sa li se intample mici sau mari necazuri, tocmai lor, cei atat de virtuosi ( me included)!

Mos-Neagu, cred ca intelege pe propria piele ce se castiga cand ceva se pierde si ce se pierde cand ceva se castiga, chiar daca, stiu eu? probabil inca n-o fi experimentat drama lui Iov in toata splendoarea ei bine camuflata.

Ceea ce unul considera a fi necaz/nenorocire ori blestem, altul considera binecuvantare. Sau macar nu se revolta stupid dand vina pe Dumnezeu si nici nu stagneaza blazat in nerugaciune.

Comentariul tau e cumva la comentariul meu? (ca asa, ai dreptate, am “talentul” de a trimite oamenii la farmacie dupa ceva de tensiune sau glicemie). Sau la spusele lui Mos-Neagu? (ca asa, iti reamintesc o bine cunoscuta parabola sa o comentezi si pe asta.)

''Traia candva un batran intelept, taietor de lemne ce traia intr-un satuc aproape de granita cu Mongolia.
Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba sari gardul si trecu in mainile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:
- Ne pare rau de calul tau... ce veste rea.
Batranul le spuse:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii lui erau entuziasmati de asta data:
- Ce cal frumos, ce veste buna!
Raspunsul batranului i-a socat iarasi:
- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.
A doua zi, singurul copil pe care-l avea a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:
- Ne pare tare rau, ce veste rea!
Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
La putin timp dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.
Atunci, batranul zise prietenilor sai:
- Vedeti, lucrurile pe care voi le-ati considerat bune au fost de fapt rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.

Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plangem de incercari, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramane credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.
Tot ce ni se intampla are un inteles imediat, pe termen scurt si un alt inteles dupa un timp oarecare".

[AlinB]

În prealabil postat de Mihailc

Şi mie îmi creşte glicemia!

Adevarul e ca ai nevoie de un mare curaj sa vezi in toate purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Asta si poate pentru ca cei mai multi oameni, printre care si noi insine, de multe ori, ne straduim tare mult sa cadem in afara ei.

[Mihailc]

E clar, umorul meu n-are forţă de penetrare în acest mediu.

Replica mea nu are nicio legătură cu mesajul lui Mosh-Neagu ci cu expresia "îmi creşte inima", fenomen cunoscut în lumea medicală sub numele de cardiomegalie, sindrom cu posibile consecinţe letale.

Nu-i prea indicat să-ţi crească niciun fel de mădular al corpului (cu o singură excepţie) şi nici substanţele de natură hormonală, nici măcar la modul metaforic.

Cam asta era ideea şi nimic mai mult.

[anita]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Iata cu adevarat un mesaj nostim! Cum ar spune vrednicul de pomenire Arsenie Papacioc: "E smerit, mândruţul!"
Iarta-ma, te rog si nu pune reactia mea pe seama celor enumerate mai sus, chiar daca ar putea fi si asa. Tu, "nespunand nimic", ai spus si ceea ce n-ai fi dorit sa se vada!... Ironia si nesinceritatea, fiice ale acelorasi parinti ca si orgoliul, mandria, vanitatea si egoismul!
...Bucurii!
P.S. - Daca omul ar simti cu adevarat bucuria... nebucuriei, ar fi sigur ca este pe drumul cel bun. Bucuria adevarata nu e aceea de a ne implini cine stie ce vise pe care le tot cerem de la Dumnezeu, fie ca le meritam, fie ca nu. Bucuria adevarata este atunci cand suntem victimile unui mare necaz si in loc sa ne intristam, sa descoperim in acel necaz exact contrariul: faptul ca Dumnezeu ne cerceteaza, fiindca ne iubeste mai mult decat am merita noi sa fim iubiti! Cand te pomenesti ca cineva te-a furat, sau ca politistul iti suspenda permisul nu fiindca esti vinovat, ci asa ii casuneaza lui ca n-ai acordat prioritate de trecere celui ce abia pusese piciorul pe zebra, in timp ce tu erai la 5-6 m distanta de trotuar si circulai cu viteza redusa... Acestea sunt doar unele dintre obisnuitele necazuri pe care Dumnezeu i le da omului. Iata, chiar ieri mi s-a intamplat acest lucru, si venind acasa, in loc sa ma simt tulburat si mahnit, simteam in mine o bucurie necuprinsa intelegand in asta faptul ca, Dumnezeu chiar vrea sa ma fereasca de un mare necaz (in aceasta perioada trebuia sa fac un drum lung in tara, cu masina personala, dar se pare ca se contramandeaza)... Aceasta mi se pare mie ca e cea mai mare bucurie: "Bucuria nebucuriei!" Puterea de a accepta voia lui Dumnezeu, cu inima deschisa, fara revolta si razvratire...

Dar de ce sa nu recunoastem ca suntem asa cum spune Daniel ce ortodox .
Nu cumva are dreptate ?
Sfantul Nicolae Velimirovici spunea ca cea mai corecta imagine este cea pe care si-o formeaza ceilalti despre noi. Sa le multumim totusi.