Intre noi, parintii...

[Ekaterina]

În prealabil postat de maria25

As avea doua intrebari pentru cei care au copii.

1. Se intampla sa fie cineva pe aici, care sa fi avut sau sa aiba copil extrem de energic si greu de controlat? Baiatul meu de aproximativ 5 ani imediat, este foarte destept si creativ (aici chiar asta-i adevarul), insa la capitolul ascultare, ma face bucatele. Nu stiu cum sa il mai rog sa ma asculte. In plus, bombane in continuu. Imi vine sa pun joarda pe fundul lui, dar si asa, m-as racori doar eu, iar lui i-ar iesi pe cealalta ureche. Ma gandesc sa-l dau la un sport de iarna de performanta. Suntem intr-o zona montana (eu fac naveta la scoala) si ma gandeam la varianta ca poate un instructor, il poate domoli. Si el vrea sport. Oare toata nesupunerea asta vine din cauza lipsei tatalui? Simt ca cedez nervos.

Faptul ca baietelul dumneavoastra este sanatos este cel mai important lucru, restul problemelor au o rezolvare. Si mie mi se intampla sa traiesc aceasta stare de epuizare, iar copilasii mei parca nu obosesc niciodata. Dar ma bucur atat de mult ca sunt sanatosi si voiosi, incat nu indraznesc sa ma mai plang de nimic. Nici eu nu ma pot lauda ca ma asculta, cand ii rog ceva trebuie sa repet de mai multe ori si uneori cu un ton mai aspru ca sa ma fac auzita. Un sport este de dorit, astfel isi mai consuma din energie si isi petrece timpul intr-un mod sanatos si placut. Sa va dea Dumnezeu rabdare si putere!

În prealabil postat de maria25

2. Nu sunt genul care sa piarda timpul la tv, insa am nimerit din intamplare sa vad un serial corean (ura de fiica, ii spune; seo young my daughter) pe care ulterior l-am vazut tot, online, cu subtitrare in engleza. M-a ravasit total. Ma rog, revenind la idee, am ramas profund impresionata de respectul copiilor fata de parinti, despre cum tatal este capul familiei si cum acesta le asigura tot ceea ce trebuie si cum copiii nu se casatoresc fara acceptul parintilor (aici adaug aspectul social si aranjarea casatoriilor). In ce masura fata de cele mentionate, sunteti de acord ca parinti? Eu una am ramas profund uimita, dupa care am citit despre cultura lor.

La acest punct a raspuns Glykys cum nu se putea mai bine.

[Hartford]

In ziua de azi e f greu de crescut si educat copii mai ales in familiile cu un singur parinte,trebuie multa rabdare si nervii tari. Va inteleg pe voi mamici foarte bine. Sfatul meu e sa nu folositi bataia,varguta.... cu vorba buna e cel mai bine.

[maria25]

Multumesc frumos pentru raspunsuri.

Intr-adevar, daca esti sanatos, acest lucru este cel mai important. Iar ca parinte singur, va trebui mereu sa fiu si mama si tata, din toate punctele de vedere. Cateodata simt ca ma depaseste totul. Insa, sper din tot sufletul, ca peste cativa ani, straduinta mea sa dea rezultate. In momentul de fata, nu simt decat presiunea financiara si sentimentul de neputinta, dar sper sa vina si soarele in timp in viata noastra. Mereu ma intreb, asta cum fac, dar aia cum o s-o rezolv si tot asa. Mereu apare cate ceva, uneori neprevazut si in acele momente nu-mi doresc decat sa am viitorul pentru care muncesc... sa pot sa spun da, sa pot sa am rezolvari pentru copilul meu, sa nu ma mai izbesc de faptul ca nu am un leu in buzunar...

Cu privire la serial, pur si simplu m-a uimit respectul si bunul simt al oamenilor. Anul trecut m-am lovit numai de oameni care m-au umilit si m-au batjocorit... iar cand eroina din serial bea apa de la robinet ca sa-i tina de foame, imi aduceam aminte de mine... cum fac si eu sa fac facultatea asta... Cred ca mai exista oameni cu bun simt, respect si de incredere, insa eu sunt foarte rezervata in aceasta privinta. Am ramas foarte dezamagita de cum toti prietenii mei au plecat de langa mine... chiar si persoane noi. Insa, sunt fericita ca am un copil, cu care pot sa conversez cand ma simt singura.

Exista o carte numita "Spernanny" si a aparut si in romana.
Asta vara am fost la o familie cu copii relativ mici, si care se confrunta cu aceleasi probleme, despre care se scrie mai sus. Am rasfoit cartea si am gasit un caz similar descris in carte si cu solutia pentru acel caz.
Mi se pare o carte f bine gandita, ceea ce o face un bun ajutor pentru parintii cu copii mici.
Copiii sunt cu totii f dragalasi si ei stiu ca apasand pe butonul dragalaseniei, pot obtine tot ce isi doresc; sau dand drumul la sirul de lacrimi - absolut teatrale, dupa parerea mea - parintii ii fac voia.
De aceea cred ca trebuie vorbit f serios cu copilul - el oricum se crede mare, nu?!? - privindu-l in ochi, tinandu-l aproape si acaparandu-i atentia, care cu usurinta se imprastie. In felul acesta parintele stie, ca este ascultat de copil. Apoi trebuie facute intelegeri cu copilul, pe care el trebuie sa le inteleaga si sa le respecte. Cu timpul copilul invata sa promita si sa se si tina de cuvant; invata sa isi respecte mama sau tatal, care il invata de bine. Practic copilul invata regulile jocului, caci viata nu e un joc fara reguli, cum sunt ei tentati sa creada.
Va rog, fara bataie, ci cu fermitate!

Scrisoare către mamica şi taticu’

Dragă mami şi dragă tati,

Cum am apărut în casa voastră habar nu am. Uneori am impresia că vă sunt un vecin de apartament. Stau ore în şir în camera mea şi mă uit la televizor sau pe internet căci, părinţi buni cum sunteţi, mi-aţi creat condiţii.



Aş dori să mă învăţati la timp ce-i bine şi ce-i rău şi să nu vă mai certaţi în faţa mea. Unele treburi aş putea să le fac foarte bine şi eu, ca să nu am impresia că munca e pentru sclavi. Nu vreau să mă simt sclav atunci când voi fi nevoit să muncesc.


Aş vrea să staţi mai mult timp de vorbă cu mine, să-mi citiţi ceva cu drag şi să-mi spuneţi voi la ce filme pot să mă uit şi la care nu. Dacă iau o notă proastă, rămân tot copilul dumneavoastră. Nu mă abandonaţi sufleteşte, ci încurajaţi-mă, căci poate că am avut şi eu o zi proastă sau poate că mi-a fost lene să mă pregătesc. Nu e de vină neapărat doamna profesoară...



Când eram în clasa a cincea vă supăraţi pe mine când veneam acasă cu nota nouă şi nu mai vorbeaţi cu mine trei zile. Nici nu ştiţi cât sufeream. Acum sunt în clasa a şaptea şi am o colegă de clasă minunată, dar care e îndrăgostită de altcineva… Vă supăraţi pe drept cuvânt acum, că am luat un şapte şi un cinci, dar vreau să simt iubirea voastră chiar dacă mă certaţi. Anul viitor vor fi examene… Ce se va întampla dacă nu voi lua zece?


E vârsta întrebărilor. Trebuie să învăţ să pun şi să primesc întrebări care dezvoltă înţelepciunea şi să-mi asum greşelile. Până sunt minor, ştiu că pot să vă reclam în caz că-mi daţi vreo palmă, dar ce voi face fără înţelepciune atunci când viaţa îmi va da palme? Ce legi vor exista pentru a mă scuti de palmele pe care mi le poate da viaţa? Totuşi vă indemn să aveţi dreaptă judecată pentru a şti când să-mi daţi o pedeapsă şi când să-mi daţi un sfat sau chiar un ajutor.



Un copil cu condiţii