Suntem vreodata indreptatiti sa discriminam, maltratam aproapele?

[fallen]

Bun gasit!
Sa presupunem doua situatii, in care multi dintre semenii nostri se considera indreptatiti sa se poarte urat, sa maltrateze, umileasca, injoseasca, etc pe altii:
1. Avem un coleg la munca, care e putin mai "retardat" sau mai degraba mai indolent, mai greu de cap, sau mai putin preocupat si implicat in buna desfasurare a lucrurilor, mai cu capul in nori, in lumea lui , cautand mai degraba "imparatia cerurilor"?, poate, sau poate confortul, linistea personala, decat sa atinga un anumit standard de performanta personal si implicit al echipei, companiei in care lucreaza; e normal ca acesta sa fie mai discriminat, sa fie sarit de la prime sau mariri de salariu, sa nu i se dea libere, sa fie tinut peste program sau cand ceilalti colei sunt in pauza, sa fie chemat de acasa in zilele lui libere, si daca comenteaza ceva, ca e nedrepatit fata de ceilalti, sa i se raspunda ca el e mai putin performant ca ei, si de aceea ...?

2. Avem un membru in familie - sotie, logodnica, nora, cumnata, sora, frate, etc...care, spre deosebire de cilalti, actuali sau fosti (iubite, prietene, sotii, nurori, cumnate, etc) e mai indolenta, mai putin orientata spre a fii o buna gospodina, sotie, mama ("cea mai buna " din familie, sau de pe strada, sau din bloc, care are cele mai curate geamuri, cele mai calcate camasi, etc) si in schimb e orientata, preocupata mai mult ori de serviciu, ori de alte probleme spirituale, filozofice, etc...De ex, vine de la serviciu si in loc sa caute sa vada daca totul e in ordine, daca nu cumva sotul sau vreun copil a curatat cartofi si a lasat cojile intr-o punga sau pe un ziar, sub masa, sa le ia de acolo si sa le arunce, sa stranga masa si hainele dupa ei, sa vada ca au mai facut si sa remedieze, eventual le aduna superficial de pe masa vasele murdare, le depune in chiuveta, pune apa cu detergent in cratitile sau tigaile murdare sa se mai inmoaie, si apoi da drumul la calculator pt a studia o problema care a preocupat-o la serviciu; chiar daca intre timp s-a luat deja o decizie in aceasta privinta, si chiar nu mai are nici o importanta parerea ei, ea totusi vrea sa cerceteze daca a avut sau nu dreotate, daca decizia sefilor ei a fost cea buna, etc...sau poate a avut o disputa 'spirituala" sau filozofica cu cineva, si o preocupa atat de mult, incat tb sa cerceteze si sa o lamureasca...Intre timp vine sotul acasa, vede ca nu a remediat tot ce era de remediat, si se considera indreptatit sa o certe si sa o ameninte, chiar sa o jigneasca, sa-i spuna ca nu e o sotie buna, pt ca nu o preocupa indeajuns problemele casnice, ci mai mult cele intelectuale sau spirituale, ceea ce nu ar trebui, pt a fii o buna sotie si mama...

Sunt acestia indreptatiti sa se poarte asa, sau sunt chiar ei victimele, cei discriminati de colegii sau partenerii de viata care nu-si fac treaba, datoria, asa cum trebuie? Cum ar trebui sa ne purtam , ce atitudine sa adoptam, din ambele pozitii, atat fata de cei care nu reusesc sa se ridice la asteptarile, standardele noastre, cat si atunci cand suntem noi cei care nu reusim sa satisfacem asteptarile colegilor, sefilor, partenerilor, parintilor, socrilor, etc?

[iustin10]

La servici trebuie sa existe o ordine .
Trebuie sa ai anumite performante profesionale si anumite capacitati de comunicare.
Sefu te intreaba daca ai trimis mailul si tu ii raspunzi cu vreo cugetare pe linga subiect,in care crezi ca esti original .Sau cu dispret ca acestea sunt lucruri prea inferioare pentru atentia ta .
Cine a descoperit calea spre ceilalti stie cum sa fie si la servici .
Eu cred ca 'imparatia cerurilor' de care vorbesti, nu e rupta de viata cotidiana. Ba dimpotriva e f puternic implicata acolo . Cine e absent la servici si nu isi face treaba, e absent si in relatia sa cu Dumnezeu.
Si spune si apostolul Pavel sa ne supunem oranduirilor lumesti,ca si ele vin tot de la Dumnezeu.
Daca eu nu imi fac treaba,tu nu ti-o faci firma se duce de ripa ,iar raul se extinde asupra tuturor, nu numai asupra noastra.
Sa dam deci cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.

[gabriela8]

Nu cred ca poate fi cineva indreptatit sa maltrateze pe cineva in orice situatie ar fi, iar discriminarea nu are nimic in comun cu "dragostea fata de aproapele" pe care Mantuitorul ne indeamna sa o avem, ca si cum ne-am iubi pe noi insine.
Omeneste mai gresim, insa ar fi bine sa nu generalizam in sufletul nostru un anumit mod de comportament.

[Leoaica]

Trebuie sa avem dreapta socoteala in toate. De multe ori citim ca tot ce facem (acasa, la serviciu, pe strada) in fata lui Dumnezeu facem. Deci persoanele din cele doua exemple trebuie sa se gandeasca daca lui Dumnezeu ii place cum traiesc/lucreaza sau cum isi ajuta aproapele. Caci de aproapele nostru depinde mantuirea noastra. Iar aproapele este, in aceeasi masura, colegul de la serviciu, chiar seful care ne nedreptateste, cat si sotul/sotia/copiii. Nu trebuie sa-i tulburam prin faptele noastre.

[AlinB]

Ce titlu retoric are subiectul :)

[iustin10]

Nu suntem niciodata indreptatiti sa discriminam sau mai rau,sa maltratam aproapele .
Indiferent ce rau ar fi facut nu avem acest drept
Sa pedepsim ,poate ni se mai da ocazia in viata asta :ca parinte, sef ,judecator .Dar sa fim nedrepti si necinstiti , sau sa abuzam pe nedrept de aproapele , sau sa il maltratam psihic ,acestea nu avem dreptul sa facem .
Pedeapsa e una ,si e de ordin social .Dar rautatea si dispretul si asuprirea nedreapta niciodata nu vor avea ce cauta in Imparatia cerurilor .
In apocalipsa este scris "Despre un cer si un pamant nou" ,
"In care vor locui dreptatea si nici o pata nu se va gasi in el " (scuzati citatele aproximative)
Cine isi dispretuieste aproapele , se exclude pe sine din dragostea lui Dumnezeu.

Daca insa aproapele este dusman al tarii, al credintei , al oranduielii sociale putem sa luptam cu el. Lupta este permisa, dar ura niciodata .

[Ekaterina]

Am citit intregul mesaj postat de tine si din cate am inteles prezinti doua situatii diferite. O situatie este atunci cand omul nu poate mai mult, nu a fost inzestrat cu mai mult, iar o alta situatie este cand omul nu vrea mai mult.

Spunea un Parinte ca intr-o casnicie sotii trebuie sa se intreaca in a se sluji unul pe celalalt si cu cat te jertfesti mai mult pentru sot/sotie cu atat il/o iubesti mai mult. In exemplul dat de tine, daca o sotie vine acasa si gaseste totul in dezordine si ea stie ca acest lucru il deranjeaza pe sot, pentru intelegere si armonie in familie cred ca prima data trebuie sa puna randuiala in lucruri si apoi sa faca altceva.

Daca intr-un anumit colectiv un angajat nu poate sa se ridice la asteptarile sefilor, colegilor, el nu trebuie tratat urat. In ziua de astazi nu esti tinut la locul de munca daca nu esti performant, asa ca tot el are de pierdut din cauza neputintei lui, nu trebuie sa se adauge la asta si rautatea celor din jur. Dar daca poate mai mult si nu vrea, lasa greul in spatele altora, se menajeaza, atunci nu are cum sa le ceara celorlalti sa fie multumiti si sa-l aprecieze. In aceasta situatie el isi face rau singur.

[fallen]

Si deci atunci e indreptatit (sotul) sa te injure, sa te bata si sa te ameninte ca te trimite "la ma-ta"? Sau sa-ti promita "razbunare" ?

[AlinB]

Fara doar si poate ca da, daca al tau comportament de pana atunci a aratat ca poti tolera chiar si asta, pe langa multe altele de acest gen, oferind la schimb un devotament cainesc, derivat poate nu din asa mare dragoste cat comoditatea de schimba ceva, teama lipsei de alternative, etc.

[AlinB]

In ceea ce priveste postarea cu care ai deschis topicul

1. La servici esti privint prin prisma profesionala.
Daca esti capabil, se poate sa ti se tolereze si anumite caderi personale.
Daca nu esti capabil, sau pur si simplu cineva cu putere de decizie te considera antipatic, zbori din schema chiar si fara a gresi ceva in mod deosebit.

2. Acasa ar trebui sa fii privit ca om, in complexitatea sa, apreciate preocuparile intelectuale, etc.
Din pacate insa, majoritatea asteapta de la celalat tot un soi de "performanta profesionala", strict axata pe niste subiecte care tin de satisfactia personala, restul trecand intr-un con de umbra.

Adica bun, eu sunt prost/proasta si incult(a) dar as putea, din perspectiva dragostei si nu doar, sa apreciez preocuparile intelectuale ale celuilalt.
Insa in realitate, prostia nu vine singura la pachet ci cu invidia, ceea ce este o calitate la celalalt, eu il privesc ca pe un defect pe care i-l reprosez intr-un anumit context in care perspectiva asta pare credibila (nu mi-ai facut cutare lucru de care EU am nevoie, pentru ca citeai o carte, scriai pe un forum, etc.)

Sigur, nu e dragoste, dar cui ii pasa?
Adica stim ca nu suntem iubiti, dar ne mintim in continuare, atunci de ce ne declaram surprinsi, revoltati, cand realitatea demonstreaza inca o data asta?