![]() |
![]() |
|
#27
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Revin: Cu ajutorul prețios primit de la un cunoscător, sau cercetător eficient :-), am aflat că în jurnalul său intitulat "Istoria unui suflet", Tereza de Lisieux nota următoarele: "Să mă fac mai mare - nu se poate, trebuie să mă accept așa cum sunt, cu toate imperfecțiunile mele, dar vreau să caut mijlocul de a ajunge în Cer pe o cale mică foarte dreaptă, foarte scurtă, o cale mică întru totul nouă, calea evanghelică a sfințeniei menită pentru fiecare." "Nu am alt mijloc să-Ți dovedesc iubirea mea decât să-Ți arunc flori, adică să nu las să-mi scape nici un mic sacrificiu, nici o privire, nici un cuvânt, să profit de toate lucrurile cele mai mici și să le fac din iubire." Last edited by Annyta; 27.02.2014 at 10:58:39. |
|