Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

De aceea vă sfătuiesc şi vă rog ca mai întâi spălând păcatul prin spovedanie, pocăinţă şi toate celelalte, să ascultaţi dumnezeieştile cuvinte. (…) Dacă în lada în care păstrezi hainele cele scumpe şi cu fir o slugă de a ta va pune o haină plină de întinăciune şi cu mulţi păduchi, oare vei suferi această ocară cu blândeţe? Spune-mi! Sau dacă într-un vas de aur în care de obicei păstrezi miruri, ar fi turnat cineva noroi, oare nu l-ai fi bătut pe cel ce a făcut aceasta? Şi dacă în cel ce s-a turnat mirul cel dumnezeiesc, cum vom putea oare pune întinăciuni diavoleşti, cuvinte sataniceşti şi cântece pline de desfrânare? Cum va suferi Dumnezeu acestea, spune-mi? Mai ales că deosebirea între darul cel duhovnicesc şi între această lucrare rea este mai mare ca cea dintre hainele cele de fir şi între cele întinate şi decât cea dintre mir şi noroi.

Nu te temi, o omule, ca să priveşti cu aceiaşi ochi atât scena pe care este orchestra şi pe care se săvârşeşte lucrurile cele spurcate ale curviei cât şi această Masă Sfântă pe care se săvârşesc Tainele cele înfricoşate? Nu cu aceleaşi urechi auzi pe desfrânată grăind cuvinte de necinste şi cu aceleaşi pe Prooroc şi pe Apostol învăţându-te cuvinte de taină? Cu aceeaşi inimă primind şi otrava şi Jertfa cea înfricoşată şi sfântă?



Sf. Ioan Gură de Aur, Din ospăţul stăpânului, p. 45.

[cristiboss56]

Precum sfârşitul luptelor olimpice, este cununa, aşa şi sfârşitul postului este împărtăşirea cea curată. De aceea de nu vom săvârşi aceasta, în zadar ne-am chinuit, căci atât neîncununaţi cât şi fără de nici un dar ne ducem de la nevoinţa postului. Pentru aceasta părinţii au întins vremea cea de nevoinţa a postului, dându-ne timp de pocăinţă, ca spălându-ne şi curăţindu-ne, curaţi să ne apropiem de împărtăşanie. Şi eu, iată, de acum strig cu glas luminat şi mărturisesc, rog şi poftesc, ca să nu vă apropiaţi la această Sfântă Masă cu întinăciune sau cu conştiinţă încărcată. Că astfel de apropiere nu poate fi împărtăşire, cu toate că de nenumărate ori ne vom atinge de acest Sfânt Trup, ci osândă şi chin şi adăugire de pedeapsă.



Nimeni fiind păcătos să nu se apropie. Dar n-am zis bine nimeni păcătos, căci şi pe mine întâi mă opresc de la dumnezeiasca Masă, ci nimeni rămânând păcătos să nu se apropie. De aceea, iată vă spun de mai înainte, ca nu cumva sosind cina cea împărătească şi venind acea sfântă seară, să poată să zică cineva: Am intrat negătit şi pustiu, pentru ce nu ne-ai spus acestea mai de demult. Că de aş fi auzit mai de demult, negreşit m-aş fi schimbat şi m-aş fi curăţat şi aşa m-aş fi apropiat. Deci ca nimeni să nu poată spune acestea, iată vă vorbesc de mai înainte şi vă rog să arătaţi multă pocăinţă.



Sf. Ioan Gură de Aur, Din ospăţul stăpânului, p. 16.

"Cea mai bună şi mai la îndemână cale de sporire duhovnicească este calea de mijloc." (Părintele Arsenie Papacioc)

"Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniştea este misterul lumii ce va veni." (Sfântul Isaac Sirul)

[cristiboss56]

Sunt unii, de fapt sunt mai mulți care, chiar și atunci când nu postesc, se poartă asemeni celor ale celor ce postesc. Se îmbracă într-o fățărnicie mai rea decât păcatul în sine.

(Mt. 6, 16) Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

Făcând aceasta, nu numai că imităm pe fățarnici, dar și îi întrecem de departe. Oftăm cu putere și ne plângem cu amar. Sunt unii, de fapt sunt mai mulți care, chiar și atunci când nu postesc, se poartă asemeni celor ale celor ce postesc. Se îmbracă într-o fățărnicie mai rea decât păcatul în sine.

Fac asta, spun ei, ca să nu-i smintească pe ceilalți (care se așteaptă să postească). Legea dumnezeiască poruncește aceasta (să postești) și tu spui că smintești, ascultând de ea? Dacă postești sufletește, smintești, dar dacă nu postești sufletește (însă te arăți că postești trupește), nu smintești. Poate fi ceva mai nebunesc decât aceasta? De ce nu încetezi a fi mai rău decât fățarnicii (pe care îi judeci), înmulțind propria fățărnicie și nu te gândești la ce sfârșit duce acest mare rău? Nu te rușinezi nici acum, privind la însemnătatea versetului de dinaintea noastră? Căci Iisus nu spune numai că ei se prefac, ci și mai grav, că-și smolesc feţele.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 20.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

[cristiboss56]

Gândindu-ne la ziua cea înfricoşătoare a judecăţii, la focul iadului şi la muncile cele înfricoşătoare de acolo, să ne întoarcem de pe calea noastră cea rătăcită. Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai putem neguţători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi.



Timpul de acum e timp de pocăinţă; acela, de judecată!



Timpul de acum e timpul luptelor; acela al cununilor!



Timpul de acum e timp de osteneală; acela de odihnă!



Timpul de acum e timp de muncă, acela de răsplată!



Deşteptaţi-vă, vă rog, deşteptaţi-vă şi să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute! Am trăit în trândăvie, să trăim şi în pocăinţă! „Pentru ce te trufeşti, tină şi cenuşă?” (Sirah 10, 9) Pentru ce te mândreşti, omule? Pentru ce te făleşti? Ce nădăjduieşti de la slava lumii şi de la bogăţie? Să ne ducem la morminte, vă rog, şi să vedem tainele de acolo. Să vedem pe om descompus, oasele roase, trupurile putrezite.



Sf. Ioan Gură de Aur, Din ospăţul stăpânului, p. 67.

[cristiboss56]

Postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul inteligibil şi acoperământul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luându-şi împreună-lucrătoare privegherea, postul înmoaie învârtoşarea furişată în inimă şi în locul lăcomiei dinainte, face să ţâşnească izvoarele străpungerii inimii; lucru pe care să râvnim să se facă şi în fiecare din noi înşine, rogu-vă fraţilor! Fiindcă făcându-se acest lucru în chip uşor împreună cu Dumnezeu, străbatem toată marea patimilor şi, trecând prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizeaza amarnic, vom ancora la limanul nepătimirii. Dar nu este cu putinţă, fraţii mei, ca acest lucru să se facă într-o singură zi, nici într-o singură săptămâna, ci în mult timp şi cu osteneală şi trudă, pe măsura hotărârii şi alegerii libere a fiecăruia, încă şi pe măsura credinţei [Rm 12,3]şi a dispreţuirii lucrurilor văzute şi gândite, şi nu numai aceasta, dar şi potrivit cu acea căldură a pocăinţei neîncetate şi a lucrării săvârşite cu darul şi harul lui Dumnezeu, fie grabnic, fie mai zăbavnic, în cămara ascunsă a sufletului [Mt 6, 6], dar fără post nimic din acestea nici din celelalte virtuţi nu vor putea fi înfăptuite de către cineva; fiindca postul este începutul şi temelia oricărei lucrări duhovniceşti. Prin urmare, câte le vei zidi pe temelia aceasta se fac neclintite şi nezdruncinate, ca întemeiate pe o stâncă tare; dar dacă iei această temelie şi pui în locul ei săturarea pântecelui şi poftele iraţionale, acestea se scurg ca un nisip sub gândurile rele şi răul patimilor, şi toată zidirea virtuţilor se prăbuşeste [Mt.7, 26-27]. Ca să nu se întâmple şi cu noi acestea, să stăm cu bucurie pe temelia tare a postului, să stăm, fraţii mei, bine, să stăm de bunăvoie; fiindcă cine se urcă silit, fără voie, pe stânca postului, va ajunge să fie târât de acolo de către poftă, de mâncatul în ascuns, şi, mâncând, se face, pe cât se pare, mâncare celui rău [Mt.4, 1-7]; fiindcă există o lege dumnezeiască, şi pe cei ce îndrăznesc să o calce, diavolul prinzându-i îi biciuieşte ca un călău, dar nu numaidecât sau neîntârziat, întrucât Dumnezeu are îndelungă răbdare faţă de noi şi aşteaptă pocăinţa noastră [I Ptr. 3, 20], negreşit însă nu vom scăpa din mâinile lui [Tob 13,2] fie aici, fie în veacul viitor, dacă stăruim fără pocăinţă în păcat, căci făcând aşa ne luăm osândă împreună cu el şi vom fi condamnaţi de judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu să fim pedepsiţi sub el şi împreună cu el pe veci; căci dacă ne putem ascunde de întâi-stătătorii noştri, de Stăpânul şi Dumnezeul întâi-stătătorilor nu ne putem ascunde.


(Extras din Sfântul Simoen Noul Teolog, Cateheze, Scrieri. II, Editura Deisis, Sibiu)

[cristiboss56]

Placuta este ochilor nostri privelistea marii linistite, rasfrangand pe intinderea ei netulburata lumina scaparatoare a razelor soarelui in plina stralucire.
Dar si mai desfatator este sa privesti si sa graiesti despre Biserica cea strans unita dupa vointa lui Dumnezeu, izbavita de tulburari si luminata, in chip tainic, de lumina cea dumnezeiasca, desfacandu-si aripile catre stralucirea de dincolo si intinzandu-si in sus mainile, ochii, simtirea, precum si intreaga ei cugetare
. Dupa ce harul Duhului Sfantmi-a harazit astazi aceasta vedere placuta si a ingaduit ca voi toti sa petreceti impreuna noaptea si ziua in templul lui Dumnezeu, nelipsindu-va voua ravna venirii voastre la El, haideti acum sa ajutam, dand putere pomului tainic, rasadit la cumpana apelor Duhului Sfant, si ca si voi prin rugaciunile voastre de dimineata, tot asa si noi, in masura in care ne ingaduie timpul, sa adaugam invataturii de dimineata pe cea de seara, aratand mai lamurit iscusintele prin care vrajmasul mantuirii noastre face ca nu numai postul, dar si rugaciunea noastra sa ramana in tot chipul fara de nici un folos.

Dar noi, fratilor, in vremea postului si a rugaciunii, sa scoatem din sufletul nostru – rogu-va – ceea ce avem impotriva cuiva, fie ca in adevar si pe drept avem, fie ca doar socotim ca avem, si sa fim cu totii oameni evlaviosi, sa gandim mai mult unii despre altii sub indemnul dragostei si al faptelor ce lor bune, graindu-ne de bine, cumpanind in noi in sine si cugetand la cele bune inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, pentru ca sa postim noi cu postul cel aducator de laude si fara de prihana. Iar cererile noastre catre Dumnezeu, cele din vremea postului, sa fie bine primite, si sa-L numim pe El “Tata dupa har, in chip cuvenit, invrednicindu-ne astfel a-l grai cu indrazneala: “Tata, iarta-ne noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.