Nunta + depresia

Păi dacă vorbim de iubire (și de ce altceva să vorbim când avem în vedere căsătoria?), ea nu prea are obiceiul să stea cu picioarele pe pământ. Are obiceiul de a fi neînțeleaptă, nebună, de a risca totul.

Crucea însăși, după Apostolul Pavel, este nebunie (pentru lume); adică jertfa lui Hristos, dar și a noastră. Lumea, acum ca și atunci, este pragmatică, înțeleaptă, își face calcule, socoteli, analizează, raționează, cumpănește.

Este adevărat că și Mântuitorul ne dă pilda cu împăratul care, înainte de a pleca la război, își face socoteala dacă va putea sau nu să biruie, iar dacă vede că nu, să trimită solie de pace. Prin urmare, chibzuiala este, și ea, recomandată de Dumnezeu, este o virtute.

Dar când să fim chibzuiți și când să fim nebuni?
Având în vedere că Domnul ne cheamă la cruce, să-I urmăm Lui și, prin urmare să ne asemănăm cu El, ne cheamă deci să nu ne iubim pe noi înșine, să nu ne facem griji pentru noi, dacă ne va fi bine sau rău, ci grija noastră să fie mai mult pentru ceilalți: să le facem lor ce am vrea să ni se facă nouă. Să trăim în locul lor, să purtăm durerile, bolile lor. Adică să-i iubim cu dragoste dumnezeiască.

Atâta timp cât dragostea noastră este curată, liberă de orice păcat, de egoism, cred că trebuie să facem ceea ce ne îndeamnă ea; dacă o facem pentru Dumnezeu și pentru omul iubit. Puterea de a birui bolile nu o vom putea anticipa cumpănind, pentru că nu de la noi vine. Dacă credem că putem anticipa tot ce va urma, înseamnă că excludem lucrarea lui Dumnezeu cu noi. Or, atunci când Îi faci Lui loc în căsnicia ta, vei avea parte de surprize, de ajutor nebănuit, atunci când nu te aștepți. Și de dureri, dar și de puterea de a le birui.

De aceea cred că singurul lucru care contează este dacă-l iubești, dacă simți din toată inima că vrei să trăiești și să mori cu el, dacă simți (în cazul de față) că depresia lui este depresia ta.

Poți, oare, să stai pe mal cumpănind, când vezi că cel pe care-l iubești ca pe tine însuți se îneacă? Ori reușești să-l ajuți, ori mori împreună cu el. Însă dacă simți o ezitare, e mai bine să rămâi pe mal.

[ioana5760]

Intai de toate va multumesc din suflet pentru mesaje si tot ceea ce ati scris.
Am sa mai adaug ceva detalii si ganduri de-ale mele.

Eu 39 ani, el 39 ani, amandoi cu studii superioare, ne cunoastem de jumatate de an. Amandoi crestini ortodox, mergem la biserica, ne spovedim, vorbim despre ce citim in carti ortodoxe, el tine posturi cat poate, mai mult el decat mine…ne straduim.

Prietenia o devem cu un rost, adica sa ne cunoastem cat mai bine pentru casatorie, nu sa piedem vremea.

Dupa ce mi-a spus de ce sufera, mi-au explodat in cap mii de intrebari privind viitorul.
Am doua strari contradictorii, pe de o parte mahnire si multe intrebari, iar pe de alta parte parca o multumire ca stiu adevarul din timp si nu mi l-a ascuns. Dar oare ce mai trebuie sa aflu?

Din ce mi-a povestit problemele i se trag de la situatia din familie. Desi provine dintr-o fam. cu studii superioare, au existat certuri in casa, tensiuni, ura, resentimente, o atmosfera de suferinta si chin, de mic copil pana in prezent tot asa este in casa la ei. Probabil au fost mai multi factori care din mandria lui de barbat nu o spune, astea fiind si iubiri din trecut.
Cum se manifesta el inainte de a incepe tratamentul nu stiu, si nici nu am pe cine sa intreb dintre rude, pentru ca nimeni nu stie decat cei din casa. Noi nu locuim impreuna asa ca nu pot scotoci prin hartii dupa ceva acte medicale sau dupa medicamente sa vad cam ce ar fi.

Nimeni nu stie viitorul si riscurile privind sanatatea. Eu acum sunt bine iar el nu, dar viitorul nu-l stie nimeni, nimeni nu e scutit de boli si intamplari nefericite si oricand pot cadea si eu in depresie sau alte boli, fiind in situatia ca altcineva sa aiba grija de mine.

Exista o diferenta intre cele doua situatii, cea dinaintea casatoriei si cea de dupa.
Cand doi se casatoriesc si sunt bine sau bine in linii mari, iar peste ani apar probleme de sanatate sau altele e una, trebuie sa le ducem pentru ca de asta am jurat in biserica sa fim impreuna la bine si la rau. Acum eu vorbesc teoretic, cei casatoriti probabil zambesc ca sunt visatoare, ca nu stiu practic daca le pot duce sau nu.
Dar situatia unei persoane inainte de casatorie e diferita. Putem pune punct mai devreme. Pe langa sentimente mai trebuie si minte. Cel putin asa sunt eu, mai cerebrala, ascult si de inima, dar si de minte, si mai cer si o parere la cei din jur, la cei din casa.

Parca plec cu stangul. Una e sa plec la drum cu un om cu probleme de inima, de ficat, bila, care toata viata va lua tratament, regim si alta cu ce ma confrunt acum.

Am multe intrebari si multe frici: vreau sa am langa mine un om pe care sa ma bazez, care sa-mi ofere siguranta si incredere, nu sa-l urmaresc mereu daca isi ia tratamentul, sa nu bea alcool, sa nu faca urat prin casa, iar la derapaje sa-l duc de mana la doctor. El e un tip linistit, dar ma gandeasc oare acesta este felul lui sau e linistit datorita tratamentului? din cate am citit pe internet depresia poate fi doar ce se vede, varful icebergului, se pot ascunde mai multe de fapt dedesubt, schizofrenie, boli de temut; depresia se poate ameliora chiar vindeca sau agrava, cine poate sti. Nu vrea sa-mi spuna cine e medic, evita, si chiar sa-mi spuna numele medicului, singura sa fac investigatii nu pot ca e confidential. Poate e ceva ce e tinut sub control din moment ce poate face serviciu, daca ar fi ceva mai grav nu ar mai putea lucra. Incepusem sa ma gandesc sa investighez, chiar lucreaza unde zice sau numai spune ca merge la serviciu.

Imi doresc un copil, un copil sanatos, am 39 ani, timpul nu merge in favoarea mea; el fiind sub tratament este exclus un copil, plus ca se mosteneste...

Imi place cum spune dl. N.Priceputu despre iubire: “ea nu prea are obiceiul sa stea cu picioarele pe pamant. Are obiceiul de a fi neinteleaptă, nebuna, de a risca totul”.
Foarte frumos ceea ce spune, dar iubirea asta o gasim in filme, romane de dragoste, poezii, o gasim cand citim carti ortodoxe, la sfiinti etc. Aceasta iubire nu se gaseste in viata reala, noi suntem oameni, nu putem iubi asa, dar tindem spre ea. Poate fi si in realitate traita de noi aceasta iubire nebuna, noi o traim ca pe o patima nebuna, iubim patimas, mergem cu ea pana dam cu capul in zid.
Bine spune “Lumea, acum ca si atunci, este pragmatică, înteleaptă, isi face calcule, socoteli, analizează, rationează, cumpăneste”. Iubirea e foarte frumoasa, te face sa te simti minunat, dar ne trebuie si minte, sa gandim ce facem.

“Poti, oare, sa stai pe mal cumpanind, cand vezi ca cel pe care-l iubesti ca pe tine insuti se ineaca? Ori reusesti să-l ajuti, ori mori impreună cu el. Insa daca simti o ezitare, e mai bine sa ramai pe mal”.

E o cruce grea inaine, dar cine vrea cruce???
Imi trebuie mai multa rugaciune dar e greu ca ma simt imprastiata.
Si timpul ma preseaza, parca sunt in criza ca nu am timp.

Deocamdata e prea devreme sa fac vreo miscare, stau langa el, ma mai gandesc, mai vorbesc cu el si cu voi.

În orice caz, nu e bine să iei o hotărâre sub presiune. Frica e un sfetnic rău. De nimic nu trebuie să te temi când ești cu Hristos, nici măcar de trecerea timpului. Am convingerea că viața se poate împlini și fără familie sau copii, după cum poate fi neîmplinită avându-le pe acestea. Harul este cel care le împlinește pe toate.
Cred că dacă gândești și simți așa vei putea alege în deplină libertate și vei alege bine. Dumnezeu să vă lumineze!

Ai primit câteva întrebări/ gânduri la care ader:

- Înainte de a-ţi spune că are depresie, ţi se părea ceva în neregulă cu el? Cum se manifestă concret această problemă?

- De unde ştii că starea depresivă nu se va vindeca, sau va fi menţinută sub control?

- Ce părere ai de un om considerat sănătos, dar trufaş, iute la mânie...?

Părerea mea este că în citatul de mai jos ar trebui pus în ghilimele atributul "înţeleaptă"...
"Lumea, acum ca și atunci, este pragmatică, înțeleaptă, își face calcule, socoteli, analizează, raționează, cumpănește."

Apropos şi de cele rămase de la Isaia "şi dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată" [înaintea Ta].

Desigur, decizia e a ta şi nu trebuie să te înhami la ceva ce nu poţi duce...

Corect. Mulțumesc pentru ghilimele.
Încă un gând pentru Ioana: Cred că deciziile importante e bine să fie luate nu doar în urma unor analize mai mult sau mai puțin reci, ci după ce vom fi lăsat gândurilor și simțămintelor un răgaz să crească, să se coacă, să se așeze, să se liniștească. În această stare, dacă te vei și ruga, cu inima deschisă către răspunsul lui Dumnezeu pentru tine, cred că vei face alegerea cea bună.

[ioana5760]

În prealabil postat de Annyta

Ai primit câteva întrebări/ gânduri la care ader:

- Înainte de a-ţi spune că are depresie, ţi se părea ceva în neregulă cu el? Cum se manifestă concret această problemă?

- De unde ştii că starea depresivă nu se va vindeca, sau va fi menţinută sub control?

- Ce părere ai de un om considerat sănătos, dar trufaş, iute la mânie...?

Părerea mea este că în citatul de mai jos ar trebui pus în ghilimele atributul "înţeleaptă"...
"Lumea, acum ca și atunci, este pragmatică, înțeleaptă, își face calcule, socoteli, analizează, raționează, cumpănește."

Apropos şi de cele rămase de la Isaia "şi dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată" [înaintea Ta].

Desigur, decizia e a ta şi nu trebuie să te înhami la ceva ce nu poţi duce...

1. Nu mi se parea ceva in neregula cu el. Ne si cunoastem de putin timp, de jumatate de an. Nu am trecut impreuna prin chestii de viata grele care sa implice dureri si socuri - boli, spitalizare, decese ale parintilor/rudelor sau altele si nu locuim impreuna ca sa-l vad acasa cum e. Am observat ca nu consuma alcool deloc. Altfel e destul de controlat. Concret nu stiu cum se manifesta ca e sub tratament, nu stiu daca il cunosc, de asta si spuneam ca e linistit, dar oare el e asa sau nu. Pare un om normal, de asta mi-a cazut ca o bomba in cap. Un pic mi s-a parut in neregula graba spre casatorie si declaratii de iubire, ma cam sperie repezeala si ca "esti de-acum a mea", iar eu il mai temperez facand glumite ca trebuie sa ne mai cunoastem, ca daca "sunt o sotie care arde pana si oul fiert ce se face? da divort?"
2. Nu stiu.
3. Proasta. Nu stau alaturi de un om trufas si iute la manie, nervos.

În prealabil postat de ioana5760

1. Nu mi se parea ceva in neregula cu el. Ne si cunoastem de putin timp, de jumatate de an. Nu am trecut impreuna prin chestii de viata grele care sa implice dureri si socuri - boli, spitalizare, decese ale parintilor/rudelor sau altele si nu locuim impreuna ca sa-l vad acasa cum e. Am observat ca nu consuma alcool deloc. Altfel e destul de controlat. Concret nu stiu cum se manifesta ca e sub tratament, nu stiu daca il cunosc, de asta si spuneam ca e linistit, dar oare el e asa sau nu. Pare un om normal, de asta mi-a cazut ca o bomba in cap. Un pic mi s-a parut in neregula graba spre casatorie si declaratii de iubire, ma cam sperie repezeala si ca "esti de-acum a mea", iar eu il mai temperez facand glumite ca trebuie sa ne mai cunoastem, ca daca "sunt o sotie care arde pana si oul fiert ce se face? da divort?"
2. Nu stiu.
3. Proasta. Nu stau alaturi de un om trufas si iute la manie, nervos.

Nu e o idee rea să vă mai cunoaşteţi, în timp... Până la urmă problema s-ar putea să nu fie depresia, ci graba asta a lui...
La chestiile mai grele de viaţă nu ştim niciunii cum reacţionăm.

[fallen]

Totusi, permiteti-mi sa raman la parerea mea ca un bolnav diagnosticat si tratat e mai "safe" decat un om aparent sanatos, dar care nu sti ce ascunde, ce zace in el mocnit. Apoi stiu ca depresia asta mai e si simptomatica, poate apare ca urmare a unor situatii de viata suprasolicitante, si oputem experimenta, din pacate, oricare dintre noi. Nu e vorba neaparat de schizofrenie sau boala bipolara, care intr-adevar sunt incercari grele. Bine, acum daca dumnealui se asteapta sa-l vindecati dvs de depresie...e putin hazardat. Desigur, il puteti ajuta substantial, sustinandu-l, ajutandu-l sa-si indeplineasca ceea ce si-a dorit si nu a putut pt ca nu a avut sustinere din partea apropiatilor, pana acum, dar...in primul rand, unele lucruri, dorinte trebuie sa ti le indeplinesti singur (si eu am ajuns la aproape 36 ani la concluzia asta) si 2), de boala nu te poate vindeca nici doctorul, decat numai prin bunavointa lui Dumnezeu.