Suntem vreodata indreptatiti sa discriminam, maltratam aproapele?

[fallen]

În prealabil postat de N.Priceputu

De acord. De aceea am zis că e nevoie de a discerne între situa?iile simple ?i cele complexe, între cele în care păcatul este foarte clar ?i cele care î?i depă?esc puterile. ?i, într-adevăr, dacă nu ?i se cere sfatul, e bine să nu-l dai. Dar dacă unul fură în fa?a ta (indiferent în ce mod), e?ti dator să-l tragi de mânecă.

Asa spune si-n mijloacele de transport in comun, dar din pacate nimeni nu are curajul sa intreprinda nimic in acest sens :). Iar "profesorii" de autoaparare ne indeamna sa nu ne riscam viata sau integritatea corporala pt un portofel :).

[Mihailc]

În raportul dintre sfătuitor şi sfătuit, unul domină şi celălalt e dominat. Primul se caţără pe o poziţie de autoritate, iar al doilea rămâne sau retrogradează într-o poziţie subalternă, fapt care poate să determine infiltrarea unui păcăt comun "sub acoperire" în minţile amândurora: mândria, în prima variantă gonflată de conştiinţa unei superiorităţi circumstanţiale, iar în a doua variantă rănită de declanşarea complexului de inferioritate prin simţirea umilinţei de a fi cumva condus, dirijat, deci incompetent în administrarea problemelor propriei vieţi.
Genul sfătosului care vrea să pară priceput la toate produce iritare, mai ales când cel în cauză îşi camuflează haosul din propria viaţă prin dorinţa/nevoia patologică de a pune ordine matematică în vieţile altora. Găsim prin biserici (şi pe internet mai ales) destui creştini care practică joaca de-a duhovnicii prin proiectarea unei păreri de sine eronată în exterior, sub pretextul că ei pun în practică lucrarea îndreptării aproapelui. Uneori nici preoţii nu sunt atât de zeloşi ca aceştia, deşi e vorba de un zel nebun şi contraproductiv pentru toată lumea. Când un orb "călăuzeşte" un alt orb ştim ce se întâmplă, din Evanghelie.

Pe de altă parte Tradiţia ne aminteşte că "cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească", "mântuirea stă întru mult sfat" şi "cei lipsiţi de povăţuitori cad ca frunzele", deci nu suntem îndreptăţiţi nici să dormim în propria noastră autosuficienţă. Dar fiecare este liber să întrebe/ceară sfat acolo unde crede că găseşte înţelegere adecvată pentru problemele lui. Duhovnicul, o prietenie profundă şi oamenii pe care-i iubim şi ne iubesc sunt tot atâtea instanţe cu ajutorul cărora putem traversa cu bine impasuri şi ieşi din fundături.

[Yasmina]

În prealabil postat de Mihailc

În raportul dintre sfătuitor şi sfătuit, unul domină şi celălalt e dominat. Primul se caţără pe o poziţie de autoritate, iar al doilea rămâne sau retrogradează într-o poziţie subalternă, fapt care poate să determine infiltrarea unui păcăt comun "sub acoperire" în minţile amândurora: mândria, în prima variantă gonflată de conştiinţa unei superiorităţi circumstanţiale, iar în a doua variantă rănită de declanşarea complexului de inferioritate prin simţirea umilinţei de a fi cumva condus, dirijat, deci incompetent în administrarea problemelor propriei vieţi.
Genul sfătosului care vrea să pară priceput la toate produce iritare, mai ales când cel în cauză îşi camuflează haosul din propria viaţă prin dorinţa/nevoia patologică de a pune ordine matematică în vieţile altora. Găsim prin biserici (şi pe internet mai ales) destui creştini care practică joaca de-a duhovnicii prin proiectarea unei păreri de sine eronată în exterior, sub pretextul că ei pun în practică lucrarea îndreptării aproapelui. Uneori nici preoţii nu sunt atât de zeloşi ca aceştia, deşi e vorba de un zel nebun şi contraproductiv pentru toată lumea. Când un orb "călăuzeşte" un alt orb ştim ce se întâmplă, din Evanghelie.

Pe de altă parte Tradiţia ne aminteşte că "cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească", "mântuirea stă întru mult sfat" şi "cei lipsiţi de povăţuitori cad ca frunzele", deci nu suntem îndreptăţiţi nici să dormim în propria noastră autosuficienţă. Dar fiecare este liber să întrebe/ceară sfat acolo unde crede că găseşte înţelegere adecvată pentru problemele lui. Duhovnicul, o prietenie profundă şi oamenii pe care-i iubim şi ne iubesc sunt tot atâtea instanţe cu ajutorul cărora putem traversa cu bine impasuri şi ieşi din fundături.

Exact,vad ca nimeni nu a luat in calcul mandria sifonata a celui care pacatuieste.
Eu zic ca noi insine nu mantuim pe nimeni cu interventii din afara;am vazut cazuri live in familie,cunoscuti,prieteni :un sot este credincios si nu reuseste toata viata sa-si mantuiasca sotia...si mor asa in lumi diferite!
De ce ? Pt ca nu putem sa facem noi totul pt mantuirea altora caci lucrarea incepe mai intai in constiinta lor.
Ce se intampla cand ii faci unui prieten comentarii despre ce este"bine si rau"? Se ofuscheaza,ii ranesti orgoliul si-ti intoarce spatele;am patit-o de multe ori si am vazut ca nu procedez bine. Important este sa faca fiecare ce doreste pe propriile raspunderi,caci si greselile sunt cei mai mari profesori.

Bine asta nu inseamna ca as ramane muta in fata unor probleme legate de morala adica daca as vedea un om care il maltrateaza pe altul as interveni,la fel as raporta orice act criminal incepand chiar cu furt mic de portofel.
La fel cum nu mi-as vedea de treaba daca cineva apropiat mi-ar spune ca vrea sa avorteze sau sa omoare pe cineva... Bine,dar asta teoretic nu se cam intampla,toate prietenele care au recurs la avort mi-au spus dupa cand chiar nu se mai putea face nimic.
In rest ,am atata de lucru cu mine insami caci daca as plina de intentiile cele mai bune ,tot nu as putea sa-i indrept pe altii din lipsa de timp.

[fallen]

E adevarat ca mandria îi e sifonata atat celui caruia i se face morala, cat si celui care incearca sa faca dar nu e ascultat sau chiar e luat peste picior. Uneori chiar mandria "doare" mai rau ca dreptatea :). Doare cand suntem mustrati, certati, ironizati, chiar si pe nedrept. Doare si cand nu suntem ascultati, dar ce ne doare mai rau? Mandria noastra, sau pacatul aproapelui? Pe mine de exemplu la serviciu ma doare de 2 ori cand nu suntem ascultati de clienti: o data ca-si bat joc de autoritatea noastra, ca specialisti, si de toata munca noastra, si inca o data ca-si bat joc si-si pun in pericol propriile animale cand se contrazic cu noi si le fac tratamente dupa cum considera dansii si cum ii taie capul. Si apoi daca mai vin si la piata cu lapte, oua, mai pun in pericol si sanatatea publica :). Si mai e un aspect ingrijorator, constatat de curand: daca tot ma rog la Dumnezeu sa-mi dea rabdare, si n-o pot obtine decat cu medicatie :), poate ca nu asta e ceea ce imi trebuie acum; poate sunt situatii in viata cand nu rabdare se cere, ci revolta :)!

[gabriela8]

În prealabil postat de fallen

daca tot ma rog la Dumnezeu sa-mi dea rabdare, si n-o pot obtine decat cu medicatie :), poate ca nu asta e ceea ce imi trebuie acum; poate sunt situatii in viata cand nu rabdare se cere, ci revolta :)!

Cand cerem lui Dumnezeu rabdare, smerenie, iubirea aproapelui etc., Dumnezeu ne va da situatiile prin care putem dobandi cele cerute, "nu le primim pe tava".

[fallen]

E adevarat ca mandria îi e sifonata atat celui caruia i se face morala, cat si celui care incearca sa faca dar nu e ascultat sau chiar e luat peste picior. Uneori chiar mandria "doare" mai rau ca dreptatea :). Doare cand suntem mustrati, certati, ironizati, chiar si pe nedrept. Doare si cand nu suntem ascultati, dar ce ne doare mai rau? Mandria noastra, sau pacatul aproapelui?

[lavinia40]

În prealabil postat de fallen

E adevarat ca mandria îi e sifonata atat celui caruia i se face morala, cat si celui care incearca sa faca dar nu e ascultat sau chiar e luat peste picior. Uneori chiar mandria "doare" mai rau ca dreptatea :). Doare cand suntem mustrati, certati, ironizati, chiar si pe nedrept. Doare si cand nu suntem ascultati, dar ce ne doare mai rau? Mandria noastra, sau pacatul aproapelui?

Cat mai avem constiinta ne doare tot...
Perseverand intru cunoastere a binelui..ne dor si dureri straine..