Versetul de azi

[cristiboss56]

În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marţi seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta şi Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.


Miercuri se săvârşeşte Liturghia darurilor înainte sfinţite unită cu Vecernia din Sfânta şi Marea Marţi în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieşirea capitolul II, versetele 11 la 22 şi cartea Iov capitolul II, versetele 1 la 10. În cadrul acestei Liturghii se citeşte pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXVI, versetele 6 la 16. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfinţite din Săptămâna Patimilor care se săvârşesc în zilele de luni, marţi şi miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

[cristiboss56]

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Pătimirilor Domnului este ziua în care se oficiază, de dimineaţă, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Structura acesteia urmează o rânduială specială și este unită cu Vecernia. La această Liturghie se sfințește şi un al doilea Agneţ care va fi uscat şi sfărâmat în a treia zi de Paşti.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază numai de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Vasile, pe 1 ianuarie, în Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Pătimirilor, în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie şi în cel al Bobotezei, pe 5 ianuarie

[cristiboss56]

În zilele acelea, apostolii s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă. Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui. Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis: Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri.
Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus, începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui. Şi au pus înainte pe doi: Pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli.

[cristiboss56]

În vremea aceea, sculându-se, Petru a alergat la mormânt şi, aplecându-se el, a văzut numai giulgiurile singure zăcând, şi s-a dus acasă mirându-se în sine de cele ce se întâmplaseră. Iată apoi că doi dintre ucenici mergeau într-aceeaşi zi la un sat, departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Dar pe când vorbeau ei şi căutau lămuriri Însuşi Iisus s-a apropiat de ei şe a mers împreună cu dânşii, dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Atunci El i-a întrebat: ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi, în drumul vostru şi pentru ce sunteţi aşa de trişti? Şi răspunzând unul, al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi n-ai aflat de faptele întâmplate în el, în aceste zile? Şi El i-a întrebat: care? Iar ei I-au răspuns: cele despre Iisus Nazarineanul care era prooroc, puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a tot poporul; cum L-au dat arhiereii şi căpeteniile noastre la osândă de moarte şi L-au răstignit. Noi însă nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Ba, ne-au mai spăimântat şi nişte femei dintr-ale noastre, care au fost dis-de-dimineaţă la mormânt şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Şi s-au dus unii dintre noi la mormânt şi au aflat aşa cum au povestit femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci El a zis către ei: o, nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu inima ca să credeţi toate câte au grăit proorocii! Nu trebuia oare, să pătimească acestea Hristos şi să intre în slava Sa? Şi, începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate scripturile, locurile ce erau despre El. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe, dar ei L-au rugat stăruitor, zicând: rămâi cu noi, căci este spre seară şi s-a plecat ziua; şi a intrat, ca să rămână cu dânşii. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea a binecuvântat-o şi, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El s-a făcut nevăzut de lângă dânşii. Iar ei au zis unul către altul: oare, nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? Şi sculându-se în acel ceas, s-au întors în Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că într-adevăr Domnul a înviat şi s-a arătat lui Simon. Atunci ei au povestit cele ce se îmtâmplaseră pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

[cristiboss56]

În zilele acelea, zis-a Petru către popor: Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi, pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât. Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea. Căci David zice despre El: «Pururea L-am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei umple de bucurie». Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre patriarhul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta. Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să-i aşeze pe tronu din rodul coapselor lui, mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos, că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut stricăciune. Dumnezeu L-a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi Îi suntem martori. Deci, înălţându-Se de-a dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, El L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi acum. Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: «Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale». Cu încredinţare să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos. Iar ei, auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem? Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.

[cristiboss56]

În zilele acelea, Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Şi era un bărbat olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau şi-l puneau în fiecare zi la poarta templului, zisă Poarta Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu. Acesta văzând că Petru şi Ioan aveau să intre în templu, le-a cerut milostenie. Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Priveşte la noi! Iar el se uita la ei cu luare-aminte, aşteptând să primească ceva de la ei. Iar Petru a zis: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! Şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi îndată gleznele şi tălpile picioarelor lui s-au întărit. Şi sărind, a stat în picioare şi umbla, şi a intrat cu ei în templu, umblând şi sărind şi lăudând pe Dumnezeu.

[cristiboss56]

În zilele acelea, Filip, coborându-se într-o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos. Şi mulţimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de către Filip, ascultându-l şi văzând semnele pe care le săvârşea. Căci din mulţi care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele ieşeau şi mulţi slăbănogi şi şchiopi s-au vindecat. Şi s-a făcut mare bucurie în cetatea aceea. Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare, la care luau aminte toţi, de la mic şi până la mare, zicând: Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui, îi uimise. Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau. Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era uimit. Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt.

[cristiboss56]

În zilele acelea, un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Şi, ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea acasă; şi, şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta. Şi, alergând, Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: «Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui». Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva? Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.

[cristiboss56]

Duminica a 4-a după Sfintele Paşti



(a Slăbănogului),



Ioan 5, 1-15



În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa, şi cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă! Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.

[cristiboss56]

În zilele acelea, Pavel şi Barnaba au înţeles primejdia şi au fugit în cetăţile Licaoniei: la Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur. Şi acolo propovăduiau Evanghelia. Şi şedea jos în Listra un om neputincios de picioare, fiind olog, din pântecele maicii sale şi care nu umblase niciodată. Acesta asculta la Pavel când vorbea. Iar Pavel, căutând spre el şi văzând că are credinţă ca să se mântuiască, a zis cu glas puternic: Scoală-te drept, pe picioarele tale. Şi el a sărit şi umbla. Iar mulţimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat glasul lor în limba licaonă, zicând: Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la noi. Şi numeau pe Barnaba, Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului. Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile. Şi auzind apostolii Pavel şi Barnaba, şi-au rupt veşmintele, au sărit în mulţime, strigând şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni către Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele, şi Care, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor, deşi El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi şi timpuri roditoare, umplând de hrană şi de bucurie inimile voastre. Şi acestea zicând, abia au potolit mulţimile, ca să nu le aducă jertfă.