GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[Mihailc]

"Ingratitudinea omului trupesc faţă de binecuvântarea primită în dar o ilustrează cazul unui logodnic care dăruieşte un inel logodnicei sale, dar aceasta iubeşte inelul astfel primit mai mult decât pe logodnicul care i l-a dat; nu va fi ea adulteră în însuşi darul pe care i l-a făcut logodnicul ei? Desigur, ea iubea ceea ce i-a dăruit logodnicul ei, dar dacă spune <acest inel îmi e de ajuns, nu vreau să-i mai văd faţa>, ce va fi ea? Cine nu ar detesta acest delir? Cine n-ar convinge-o de adulter? Iubeşti aurul în locul bărbatului tău, iubeşti inelul în locul logodnicului tău. Dacă în tine e cu adevărat acest gând să iubeşti inelul în locul logodnicului tău şi nu mai vrei să-l vezi, atunci din zălog al iubirii sale arvuna pe care ţi-a dat-o devine un semn al căderii tale depline în cele ale trupului " (Fericitul Augustin - Omilie la Epistola a II -a a lui Ioan)

Comentariul lui Jean-Luc Marion: "În cazul acestei ingratitudini caricaturale teologul stigmatizează păcatul în general care ne conduce să iubim darurile lui Dumnezeu, respingându-L pe Dumnezeu care ni le-a dat. Descrierea fenomenologică a darului nu e mai puţin pertinentă: logodnica vede mai întâi logodnicul, dăruitorul, apoi darul, inelul; intenţia logodnicului consta în chip firesc în aceea ca, văzând darul (inelul), logodnica să nu înceteze să vadă faţa dăruitorului; socotea să beneficieze de o structură fenomenală de tipul trimiterii: inelul care-şi oferă vizibilitatea şi, în plus, o împrumută şi retrimite prin transparenţă vizibilităţii absente a dăruitorului, care, prin acest indiciu, ar beneficia de o vizibilitate de împrumut. Astfel dăruitorul, invizibil ca atare, dă fiinţă darului vizibil, iar darul vizibil i-ar da în schimb o vizibilitate prin delegaţie. Or acest schimb, în aparenţă simplu, nu e valabil la nivel superficial: logodnica nu vede, sau nu vrea să vadă, prin semn, o trimitere la prezenţa în absenţă a dăruitorului. Darul oferit ca atare acaparează întreaga vizibilitate şi condamnă dăruitorul la dispariţie din vizibilul de grad secund. Atunci nu doar că logodnicul dăruitor este exclus din fenomenul darului, dar chiar caracterul de dăruit al darului se şterge: inelul devine posesiunea logodnicei în care nu se mai vede decât pe ea însăşi şi nimic altceva. Odată cu dăruitorul dispare darul însuşi"

[Yasmina]

Ma uimeste ca acest topic a ajuns la 35 de pagini iar eu l-am descoperit abia acum :)
Este destul de citit si aprofundat asa ca am sa incep cu prima pagina.

Diferenta dintre litera si Duh,sau un punct de vedere cu privire la studiului Patristicii.Cand cititi topicul nu uitati de titlul topicului,este vorba in primul rand de o anumita viziune vie,nu incremenita,transpusa-n viata,acesta este mesajul principal care,am sperat si sper,sa ajute pe toti cei care vor citi.Fara aceasta transpunere nu va exista nici viata,care emana cu puterea unui izvor pt insetati,pe care ei incerca sa o transmita.Dumnezeu sa va ajute.

[Mihailc]

Maxime ale Cuviosului Nil Ascetul

Calea bună şi scurtă spre virtute este fuga de lume.
Cine pofteşte cele nestricăcioase trebuie să socotească drept nimic cele stricăcioase.
Dacă doreşti viaţa cea adevărată, ucide în tine omul cel vechi.
Urăşte viaţa de faţă, căci vezi roata ei mişcându-se fără rânduială.
Nu pofti bunuri a căror folosire trece şi agoniseală piere.
Râzi de cei ce prosperă în afaceri şi compătimeşte cu cei ce pierd în ele; căci cel dintâi lucru aduce răsplată, iar celălalt iubire de înţelepciune.
Deprinde răbdarea, în care au ştiut să se exerseze martirii, fiindcă şi de la noi se cere martiriul conştiinţei.
Preferă tuturor lucrurilor sufletul şi alergarea virtuţii îţi va fi fără osteneală. Căci toate sunt stricăcioase, dar sufletul e nemuritor; se cuvin, aşadar, ca în locul celor stricăcioase să preferăm nemurirea.
Pregăteşte-te pentru cele triste şi vei fi scutit de întristări mai multe.
Nu cere de la Dumnezeu cele plăcute, numai cele folositoare; căci cerându-le pe acelea nu ţi le va da, iar dacă le primeşti, degrabă se vor strica.
Nu dispreţui sărăcia, căci ea îl face pe luptător să nu fie distras de la porunci.
Nu te bucura de bogăţie, căci grijile pentru ea separă de cele mai multe ori pe om de Dumnezeu, chiar şi împotriva socotinţei sufletului.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Maxime ale Cuviosului Nil Ascetul

Calea bună şi scurtă spre virtute este fuga de lume.
Cine pofteşte cele nestricăcioase trebuie să socotească drept nimic cele stricăcioase.
Dacă doreşti viaţa cea adevărată, ucide în tine omul cel vechi.
Urăşte viaţa de faţă, căci vezi roata ei mişcându-se fără rânduială.
Nu pofti bunuri a căror folosire trece şi agoniseală piere.
Râzi de cei ce prosperă în afaceri şi compătimeşte cu cei ce pierd în ele; căci cel dintâi lucru aduce răsplată, iar celălalt iubire de înţelepciune.
Deprinde răbdarea, în care au ştiut să se exerseze martirii, fiindcă şi de la noi se cere martiriul conştiinţei.
Preferă tuturor lucrurilor sufletul şi alergarea virtuţii îţi va fi fără osteneală. Căci toate sunt stricăcioase, dar sufletul e nemuritor; se cuvin, aşadar, ca în locul celor stricăcioase să preferăm nemurirea.
Pregăteşte-te pentru cele triste şi vei fi scutit de întristări mai multe.
Nu cere de la Dumnezeu cele plăcute, numai cele folositoare; căci cerându-le pe acelea nu ţi le va da, iar dacă le primeşti, degrabă se vor strica.
Nu dispreţui sărăcia, căci ea îl face pe luptător să nu fie distras de la porunci.
Nu te bucura de bogăţie, căci grijile pentru ea separă de cele mai multe ori pe om de Dumnezeu, chiar şi împotriva socotinţei sufletului.

Bune de citit, ne mai aducem aminte de Dumnezeu. Mulțumim ! și mai așteptăm și altele ...

Extras din articol: ,,Sfântul Simeon spune că lumina transformă şi preface în lumină tot ceea ce atinge. În Imnul 16, Sfântul Simeon mărturiseşte despre faţa sa şi despre toate mădularele sale devenite purtătoare de lumină: „El însuşi Se găseşte întru mine, fulgerând înăuntrul inimii mele ticăloase, învăluindu-mă de jur-împrejur cu strălucirea Lui nemuritoare, făcând să scânteieze toate mădularele mele cu razele Sale, împletindu-Se întreg cu mine, mă sărută întreg, Se dă întreg mie, nevrednicului, şi mă satur de iubirea şi frumuseţea Lui, mă umplu de plăcerea şi îndulcirea dumnezeiască, mă împărtăşesc de lumină, mă împărtăşesc şi de slavă, iar faţa mea străluceşte ca şi a Celui dorit de mine şi toate mădularele mele devin purtătoare de lumină“.

Articolul complet,scris de preot Liviu Petcu,il puteti citi aici

[cristiboss56]

O rugăciune a Sfântului Simeon Noul-Teolog:
„…cu focul mă împărtăşesc, iarbă uscată fiind eu, si – străină minune! – mă răcoresc nears, ca rugul de demult care, aprins fiind, nu se mistuia”.
Acest foc necreat este un foc spiritual şi iubitor, fiindcă Dumnezeu este Iubire, iar focul divin al prezenţei Sale este Iubire. Sfântul Simeon Noul-Teolog a spus următoarele:
„Dumnezeu este foc şi foc a venit să arunce pe pământ; de aceea aleargă căutând lemne, adică o intenţie şi o hotărâre liberă bună, ca să cadă pe ele şi să le aprindă. Iar în cei care sunt aprinşi, se înalţă ca o flacără mare şi ajunge până la ceruri… Dar după ce ne-am făcut cu desăvârşire curaţi de întinăciunea patimilor, [focul] se face neîncetat înăuntrul nostru hrană şi băutură, luminare şi bucurie şi ne face pe noi înşine lumină prin împărtăşire”