Innoirea gandirii sau sensul pocaintei in cuvintele Parintelui Galeriu

[CristianR]

Mulțumesc de îndemn, prieten bun. Nu mă aștept încă la comentarii și, de altfel, cele mai mari așteptări le am de la mine însumi.

Întrucât predicile părintelui sunt la îndemâna oricui le vrea, pe net, m-am gândit să le postez însoțite de mici comentarii fără pretenții, care să se refere la o temă sau o idee de-a părintelui.

Îmi propun, de fapt, un studiu - dacă nu-i prea mult spus, având în vedere nepriceperea mea -, pentru că părintele avea anumite teme predilecte, pe care le aborda în predici diferite, după cum găsea prilejul.

Nu am de gând să extrag temele din toate predicile și să le adun, ci, mai degrabă, să le semnalez atunci când ele se ivesc.

Am început cu pocăința din motivele arătate în introducerea topicului. Fragmentul postat nu l-am transcris încă, din lipsă de timp.

Evident, despre pocăință părintele va mai vorbi și în alte predici, după cum va vorbi despre înviere, despre jertfă (și răscumpărare), despre lumină și întuneric, despre iubire și ego(centr)ism, despre Cuvânt și despre rațiune, despre buna relație dintre știință și religie, despre normalitate, despre sfințenie ș.a.m.d.

Toate sunt teme actuale și, cred eu, de maxim interes pentru noi.
Și tocmai preocuparea pentru ele cred că ne îndreptățește să le luăm în discuție, indiferent cât de puțin ne-am pricepe, sau poate tocmai de aceea.

Având mereu modelul Mântuitorului înainte, Părintele Galeriu nu vorbea doar pentru cei cu multă carte, ci căuta să se facă înțeles de tot omul, nu era un elitist. Și cu atât mai mult se făcea respectat și iubit de către toți.

Voi continua, cu ajutorul lui Dumnezeu, iar lucrul la acest topic ar putea dura mai mult de un an, însă am nevoie de timp. Doamne ajută!

Cristian daca nu astepti nimic de la nimeni (daruind tu totul) si judecandu-te pe tine(un avva din Pateric a spus odata ca un frate a adormit langa el la Liturghie.Un alt frate l-a intrebat ce a facut si el a spus ca l-a lasat sa se sprijine pe el,fara sa-l trezeasca)atunci chiar cred ca esti persoana potrivita pentru un topic despre un asemenea om sfant,caci cei blanzi ca el vor mosteni pamantul.Sa-ti ajute Dumnezeu.

[sophia]

Foarte frumos topicul...
Eu nu sunt in masura sa discut pe asa un subiect inalt si teoretic.
Stiu ca parintele Galeriu avea un dar deosebit de a vorbi oamenilor.
Predicile poate ca nu sunt pe nivelul tuturor, ba as spune ca sunt de un nivel prea inalt pentru multi.
Pentru mine insa cea mai mare valoare o are persoana lui, faptele lui, modul de a fi si trai credinta si modul in care se purta cu oamenii.
Caci pana la urma asta cred ca este cel mai important la un preot: sa fie un model prin el si sa stie sa lucreze cu oamenii, sa-i ajute, sa-i invete in credinta.

Sfintia Sa cred ca traia credinta cu sufletul lui si cu blandete si asa o si impartasea. Nu spune lucrurile oricat ar fi ele de teoretice si abstracte, decat cu blandete si iubire. Niciodata nu cu bata, sau cu asprime, sau amenintand.
Eu asa il stiu si il port in suflet.

Inainte de orice ii pasa de om si nevoile si suferinta lui. Si modul lui de a fi influenteaza si modul in care vedea credinta, in care isi compunea predicile.

El mi-a aratat ca totusi credinta inseamna fapta si trairea si mai apoi (pentru cine are acest har deosebit), talcuirea in scrieri si predici.

Nu-i tin minte predicile, dar n-am sa uit niciodata felul in care mi-a fost aproape atunci cand am fost la mare necaz si cum pentru fiecare avea ceva de daruit din suflet: o rugaciune profunda, o carticica de povete cu dedicatie, o mangaiere, un sfat, o carte de imprumutat pentru a citi. Ce mult as fi avut nevoie de Sfintia sa si acum...!

A fost un sfant pe pamant...

[CristianR]

Tuturor celor care l-au cunoscut le lipsește, cred. Multora le-a fost ca un părinte bun.

În privința predicilor, chiar dacă are o abordare profund teologică, cred că ele reușesc să transmită ceva oricărui om, indiferent de nivelul intelectual. Sufletul e important să fie curat, adică receptiv.

Ca exemplu, îmi vine în minte ce mi-a spus un fost coleg, a cărui fetiță în vârstă de 1 an a început să se închine auzind la casetofon vocea Părintelui.

Probabil în tonul vocii Părintelui a sesizat nimic altceva decât harul, cu care va fi făcut cunoștință când au dus-o părinții la biserică.

[CristianR]

Căutând și alte referințe al Părintelui la pocăință, am dat peste articolul lui Costea Munteanu, Părintele Galeriu - tâlcuitor al duhului vremurilor.
Nu o dată a arătat sfinția sa legătura dintre starea economică și starea morală, duhovnicească a omului. „Cum poți face o economie sănătoasă cu oameni bolnavi?”, obișnuia să spună.

[CristianR]

Cum ziua de luni care a trecut a fost închinată Sfintei Treimi, vă pun la dispoziție predica Părintelui din 1998, audio: Sfânta Treime, și text, în ataș.

[CristianR]

O temă adesea întâlnită în predicile părintelui - Omul, creat după chipul lui Hristos:

Cuvântul, adică Fiul lui Dumnezeu, Care e totodată Cuvântul şi Chipul Părintelui Ceresc; precum am învăţat noi, mereu, că Părintele Ceresc este Protochipul, Fiul este Chipul Părintelui Ceresc iar noi suntem după chipul Părintelui. Asta este rânduiala. Nimeni să nu zică despre sine că e chipul lui Dumnezeu; chipul este Unul: Dumnezeu-Cuvântul. Iar noi, cei mulţi, după al Unuia chip al Părinteleui Ceresc, Fiul lui Dumnezeu. Şi trei sunt în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul, şi Aceşti trei, una sunt. După chipul acestei unităţi, şi noi, cei mulţi, una să fim.

Un proiect precede fiecare om și fiecare făptură. Omul este proiectat după chipul lui Dumnezeu:

Învăţătorii pământului care s-au învrednicit de darul cunoștinței, dar al Duhului Sfânt, mărturisesc faptul că în fiecare dintre noi, şi în toată făptura, e mai întâi un proiect, o raţiune dumnezeiască; căci toate prin Dumnezeu Cuvântul s-au făcut. În fiecare făptură e o raţiune divină, iar în om - un proiect mai complex. Căci atunci când Dumnezeu Tatăl a rostit în sfatul Sfintei Treimi: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”, luând apoi ţărână din pământ şi plămădind pe om, a suflat în el suflare de viaţă. Din această suflare de viaţă, din acest har, a zidit Dumnezeu sufletul lui Adam ca vas, ca templu, ca tron dumnezeiesc. A suflat în Adam suflare de viaţă, întipărind în el chipul Său; căci Tatăl tot prin Fiul a insuflat în Adam chipul Său, pe care Duhul Sfânt îl zidea, învăluindu-l în lumină… A insuflat în noi proiectul după Chipul Lui.

În proiect (sufletul, conştiinţa) sunt schiţate trăsăturile Chipului; aşa încât din proiect, neîncetat, se desăvârşeşte Chipul, care este în proiect aşa cum în ghindă e stejarul în toată măreţia lui (dar să aibă condiţiile prielnice creşterii).

A-L cunoaște pe Dumnezeu din făpturile (lucrurile) Sale, care sunt urmele Sale în Creație:

Spunea un filosof: “Realul e raţional şi raţionalul e real”. Nu zicea greşit. Dar ce înseamnă “a privi lumea în raţionalitatea ei”? Înseamnă a vedea în fiecare făptură un sens, un rost.

...și împărtășirea de harul Său, ce vine dintr-o astfel de cunoaștere:

Dar dacă simţi că atingi raţiunea divină, Logosul, sensul, dumnezeiescul, te împărtăşeşti de harul veşniciei şi birui muritorul din tine; simţi nemuritorul, harul cel fără de moarte, lumina aceea a cărei strălucire nu se stinge.

Despre modul în care se cuvine a face mustrarea/ îndreptarea cuiva:

În dumnezeiasca Evanghelie, al cărei cuvânt îl reluăm, ni se spune: “De-ţi va greşi ţie fratele tău, mustră-l...”- în iubire; în iubire să-l mustri, nu aşezându-te pe tine deasupra lui ca un învăţător (Unul este Învăţătorul, a spus Mântuitorul: Hristos), ca un domn peste el (Unul este Domnul); ci în smerenie, simţind el că vrei să-l ajuţi. În smerenie îl povăţuiesc pe fratele meu; dacă nu mă ascultă mai iau doi, trei colegi şi îl supun la întrebări şi ascultare. Căci după cuvântul Scripturii, în mărturia a două sau trei spuse stă tot adevărul.

[CristianR]

După ce, vindecându-i pe cei doi demonizați din ținutul Gadarei, locuitorii acelei cetăți Îl roagă să plece, Iisus se urcă în corabie și trece pe celălalt țărm al Mării Galileii, în Capernaum, cetatea unde locuia adesea. Ajungând aici, este înconjurat de mulțimi în scurt timp, și i se aduce înainte, coborându-l prin acoperișul desfăcut al casei, un slăbănog, pe care Mântuitorul îl vindecă iertându-i păcatele.

Slăbănogul în fața Mântuitorului, atunci, noi, acum, la Liturghie sau în fața icoanei, la rugăciune, când ne împărtășim, când ascultăm Evanghelia, dacă avem simțire duhovnicească.

„Iertate îți sunt păcatele”.

Prin păcat, spun Părinţii, omul încearcă să-şi pună un fel de nou început; să se vadă pe el însuşi ca un fel de cauză a lui. Parcă-ţi pierzi conştiinţa originii. Originea e Dumnezeu. Şi, în despărţirea de Dumnezeu, e ca şi cum tu ai fi propria ta origine, propria ta cauză. În egocentrismul tău, făcând din tine un fel de centru. Şi fiecare devenind un fel de centru - mii şi miliarde de centre, haotic. Sărmanul om!

Această predică o găsim și în format audio, aici.

[Mihailc]

Păcat că un topic de o asemenea anvergură a apărut într-un sezon secetos al forumului, când pustiul bântuie pe-aici ca la el acasă!

[CristianR]

Adevărat, de o vreme e secetă mare pe forum. Poate cu ajutorul sfântului Ilie de mâine să vină și ploaia.

Oricum, sper că topicul se va întinde pe o durată destul de lungă, încât să poată fi descoperit de cei care îl vor găsi util.