Budism - decodificarea realitatii

[florin.oltean75]

Bine ai revenit Cezar!

Bună Florin,
sunt nelămurit în legătură cu afirmaţia ta despre realitate (în care trăim, în care ne mişcăm şi respirăm).
Mai întâi nu sesizez distincţia dintre realitate şi mediu ambiental. Sunt acelaşi lucru?

Daca mediul ambiental este tot ceea ce percepe mintea noastra inclusiv ambientul senzorial intern trupului si mintii atunci putem afirma ca mediul ambiental este realitatea subiectiva.

Apoi, dacă realitatea e totuna cu o compilaţie a stărilor subiective, să înţeleg că natura realităţii nu are nimic obiectiv?
Nu e nimic independent de subiectivismul nostru?
În fine, dacă subiectivismul e atât de accentuat, ba chiar total, cum se face că persoane diferite, subiectivităţi diferite pot comunica, se pot deosebi ori asemăna etc.?

“Realitatea in care ne miscam si respiram este pur si simplu o compilatie de stari.”

Realitate imediata/subiectiva este suma tuturor experientelor, clipa de clipa.

Este proiectia lumii in mintea noastra, inclusiv propriile ganduri, sentimente, stari trupesti.

Este realitatea efectiva.

Realitatea obiectiva, evident, exista si nu este suma starilor noastre subiective.

Insa, realitatea obiectiva, cea care exista dincolo de raza de actiune a simturilor, nu poate fi accesata decat inferential, prin reprezentari mentale subiective.

De aceea “realitatea obiectiva”, dpdv al sinelui, se curbeaza inerent, curge intr-o “realitate subiectiva”.

Astfel, se poate afirma ca realitatea obiectiva “nu exista efectiv”.

Aceasta nu inseamna ca realitatea obiectiva nu exista in mod absolut.

In experienta curenta, noi insa nu simtim cum ca mintea noastra este cea care oglindeste fiecare experienta personala. Ca este implicata in fiecare cuanta a cognitiei, indiferent cat de neinsemnata.

Figurativ, nu simtim ca propria minte da viata realitatii obiective intr-un mod subiectiv. Realitatea obiectiva o simtim in afara mintii noastre, nu inlauntrul ei.

Percepem viata de zi cu zi ca si cum am fi o singularitate printre alte singularitati. Ca si cum realitatea obiectiva, cu toate promisiunile ei (de mister, placere, cunostere exotica…) asteapta sa fie descoperita de mintea noastra.

Cand de fapt mintea noastra este in centru. Este cea care“da viata” efectiv fiecarei experiente.

Universul exista efectiv pentru ca mintea noastra exista.

Realitatea este inlauntrul nostru, nu inafara noastra.

Cand intelegem acest adevar incepem sa ne reintregim. Ne intoarcem acasa.

Mintea se reintoarce in chip minunat in ea insasi. Nu mai dam nimic dusmanului. Nu mai risipim.

Pana atunci ramanem pribegi, intr-o tara straina.

----------------------
Mintile pot comunica pentru ca pot stabili conventii in raport cu diferite forme de reprezentari mentale. (Etichete, foneme, tipare, simboluri).

Cand conventia nu este stabilita comunicarea este imposibila.

Conventiile sunt forme de realitate subiectiva congruente in subiecti diferiti.

Pe de altă parte, afirmi că budismul arată cum putem despărţi mintea de neuron etc. Că a avea omul trup e cam totuna cu a avea piele de şarpe etc.

“Sa lasam in urma trupescul ca pe o piele de sarpe? Sa "naparlim" - sa lasam, cu totul, duhul cel vechi?”


Adica, omul trebuie sa lase duhul sau cel vechi, apucator si aflat in necunostinta, ca pe o piele de sarpe.

De fapt, mintea trece prin multe naparliri pana ajunge la curatenia desavarsita.

Aici îţi reamintesc că Biserica învaţă nu desconsiderarea trupului sau distrugerea lui, ci înfrânarea, asceza. Iar aceasta pentru un singur scop capital: curăţia necesară lucrării de schimbare a minţii prin nevoinţă şi har (despătimire, iluminare... ştii tu...). Aşadar, în Biserică nu voim să separăm neuronul şi mintea (măcar că mintea e susţinută de fenomenologia unei mase de neuroni cu intercorelaţii sistemice de nespusă complexitate, neputînd funcţiona în baza câte unui element sau a unei grupări oarecare rupte de sistemul întreg) ci să avem parte de harul Duhului lui Hristos în relaţia "neuronului" cu mintea, a sufletului cu trupul.
Problema, după cum înţeleg eu, nu e de a găsi o cale de evadare din trup ci, tocmai prin relaţia (îmblânzitoare, înstăpânitoare în baza unui "duh stăpânitor" pe care îl cerem în rugăciune) cu trupul,
şi pe de altă parte, în extensie simultană cu semenii
şi cu Duhul Sfânt,
să dobândim o relaţie curată şi lucrătoare între minte şi trup, adică o relaţie mântuitoare şi necontenit sfinţitoare în Hristos Cel Înviat şi Pururea Viu.

Duhul şi materia omului se întrepătrund, subiectivul şi obiectivul coexistă. Sfinţii dau mărturie că răpirea în vedenie prin Duhul înseamnă cu totul altceva decât ruptura dintre suflet şi duh, dintre "neuron şi minte".

In budism, trupul este considerat un vas extrem de pretios, insasi fundamentul iluminarii.

Prin ceea ce reflecta trupul in mintea noastra putem cunoaste in cele din urma ceea ce este dincolo de orice impresie trupeasca.

Prin trup patimitor lucram nepatimirea.

“Neuronul” lucreaza activ la toate impresiile noastre trupesti, dar sustine si cugetarea la Dumnezeu.

Insa duhul nu este trup. Mintea nu este trup.

Sunt doua continuumuri diferite, chiar daca temporar coexista si conlucreaza.

Ele sunt separate obligatoriu la moartea trupului (neuronul este despartit de minte), dar pot fi separate si in rugaciunea profunda.

Cand mintea intra in ea insasi poate vedea limpede propria sa natura si lucrare, diferita de cea a trupului.

In rugaciunea adanca mintea devine netrupeasca lasa in urma toate impresiile si imaginatiile - cultivate prin ascultare, citire sau reflectie.

Lasa cele ale trupului (roscoavele lumii) si se intorce la Tatal, hranindu-se cu “frumusetea si lumina Lui”.

Gaseste apa vie si devine apa vie. Nici nu mai inseteaza, nici nu mai flamanzeste.
------