În prealabil postat de Florinvs
Ca sa nu cadem in nici o extrema, cateva consideratii de bun-simt ar fi necesare:
-Mi se pare normal ca femeile, in societate, sa aiba acceleasi drepturi ca si barbati. Ma refer aici la dreptul de a vota (in 1948 a fost acordat drept de vot pentru femei), de a fi alese in functii de conducere in aparatul de stat, de a aveea acces la educatie, asistenta medicala ori sociala, etc.
-Este adevarat ca sunt unele meserii, care, prin natura lor, pot fi facute mai greu sau nu mi se par potrivite pentru o femeie: electrician, tamplar, instalator, sofer de cursa lunga, marinar, zidar, fierar-betonist, majoritatea meseriilor din domeniul transport feroviar.
-La fel exista anumite meserii care nu sunt potrivite pentru un barbat (in domeniul cosmeticii, modei)
-In privinta echilibrarii vietii profesionale cu cea de familie, aici raspunderea este in egala masura si a barbatilor si a femeilor. Nu numai femeia trebuie sa aiba grija de casa, dar si barbatul. Si barbatul are o mare responsabilitate, in a fi serios si fidel, mai ales daca prin natura meseriei alese sta un timp indelungat departe de casa (marinarii, soferii de cursa lunga, etc).
-In privinta asa-ziselor "drepturi ale omului" pentru care se face mare tapaj astazi- avorturi, libertinajul (a nu se confunda cu libertatea), etc- ma pronunt categoric impotriva.
-Comportamentul unor "barbati", care inteleg a-si demonstra "forta" prin lovirea, insultarea, bataile aplicate nevestelor sau alte asemenea, este evident condamnabil. In cazuri bine intemeiate si extrem de grave- daca barbatul nu este fidel, are "darul" bauturii, este violent, nu vrea sa se incadreze intr-o munca cinstita utila societatii si duce un trai parazitar (desi este sanatos si poate munci), atunci mi se pare normal ca si femeia sa aiba dreptul de a divorta.
|