Aparitii editoriale

[anita]

În prealabil postat de mirela.t

Răspunde părintele Nicolae Steinhardt : "Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi."

Da ,este politicos ,dar politetea nu mantuieste ,nu tine loc de iubire.

[cristirg]

În prealabil postat de anita

Da ,este politicos ,dar politetea nu mantuieste ,nu tine loc de iubire.

-asta asa este, politete pot sa aiba si masonii,satanistii...

Cuv. Paisie Aghioratul: "Cu durere in suflet marturisesc ca, dintre toti filounionistii (ecumenistii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am vazut pe nici unul sa aiba nu miez, dar nici macar coaja duhovniceasca. Cu toate acestea, stiu sa vorbeasca despre dragoste si unire, desi ei insisi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindca nu L-au iubit."

-nu inteleg nici aspecte ecumenistii

Care este diferenţa între ecumenicitate şi ecumenism

Una este ECUMENICITATEA - DEPLINĂTATEA, universalismul, sobornicitatea Bisericii Ortodoxe
şi alta este ECUMENISMUL, mişcare INTERNAŢIONALISTĂ care vrea să amalgameze toate ”bisericile” (auto)intitulate ”creştine”, inclusiv sectele recente gen ”Martorii lui Iehova”, devenite între timp ”confesiuni” ”creştine”).
În dogmă nu există concesie - ceea ce propune ecumenismul. Între altele, ce noimă poate avea ”dialogul” - nu mai vorbim de unitate - cu anglicanii, de exemplu, când aceştia ”binecuvântează” căsătorii homosexuale?

Biserica Ortodoxă este ECUMENICĂ (universală), dar NU ECUMENISTĂ. Şi rămâne ecumenică atâta vreme cât nu cade în ispita ecumenismului.
ECUMENICITATEA constituie expresia deplinătăţii Bisericii şi se propune şi celorlalţi, fără să se împartă sau să se ajusteze după concepţiile omeneşti
Faptul că ortodocşii refuză, pe baza hotărârilor canonice (ale Sfinţilor Apostoli şi ale celor şapte Sinoade Ecumenice), orice contact cultic şi sacramental cu eterodocşii, nu înseamnă că privează de dragostea creştină oamenii în general, în planul relaţiilor social-umane.

Biserica Ortodoxă se roagă, conform poruncii scripturistice, pentru pace în lumea întreagă (”să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii... ca să petrecem viaţa paşnică” - Timotei), dar misionarismul social, ospitalitatea creştină, buna cuviinţă nu trebuie să aibă a face cu promovarea minimului dogmatic.
Biserica Ortodoxă este definită chiar în DEX ca fiind ”singura confesiune creştină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiţia, cultul şi organizarea bisericească fixate încă de la începuturile creştinismului, prin Sinoadele Ecumenice"


Ce este ecumenismul?

Ecumenismul s-a născut în sânul Protestantismului la începutului secolului al XX-lea, ca un efort de redobândire a unităţii pentru o lume protestantă împărţită în nenumărate grupări şi ramificaţii. Ecumenismul nu are absolut nici o legătură cu ecumenicitatea şi catolicitatea Bisericii, care este pe deplin păstrată, atât geografic cât şi ecleziologic, în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, adică Biserica Ortodoxă, care continuă să creadă ceea ce a fost crezut "întotdeauna, pretutindeni şi de către toţi." Existenţa ereziilor nu neagă nici unitatea, nici ecumenicitatea şi nici catolicitatea Bisericii. Biserica continuă să fie una şi universală.

Erezii şi schisme ca "bisericile" "catolice" şi protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale Răsăritului nu sunt bisericile locale autentice şi legitime ale acelor ţinuturi; aceste biserici redobândesc unitatea şi catolicitatea, devin adevărate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe Soborniceşti (Catolice), care nu este doar adevărata Biserică, ci şi singura Biserică. Prin urmare, de la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul "Conciliu Mondial al Bisericilor", ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestant, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un "Conciliu Mondial al ereziilor şi schismelor."

(Din concluziile conferintei teologice inter-ortodoxe "Ecumenismul: Origini. Asteptari. Demistificare" - 2004

Ecumenismul nu are nici o baza in traditia si istoria Bisericii Ortodoxe: nici un sfant ortodox nu a fost vreodata ecumenist, nu a participat la intalniri cu ereticii ca sa faca schimb de experienta, nu s-a rugat impreuna cu ereticii. Ba din contra, falsele "uniri" care s-au realizat in Istoria Ortodoxiei au fost anatemizate si cei care s-au opus tradarii au fost trecuti in randul sfintilor si cinstiti de poporul drept-credincios care nu s-a unit cu minciuna si a aparat dreapta si sfanta credinta ortodoxa cu pretul sangelui.

[cristiboss56]

[cristirg]

Mircea Pacurariu - Istoria bisericii ortodoxe romane (Vol. 1).pdf 5.5 MB: https://mega.co.nz/#!NdInmATQ!iGeW3j...N2ZtXbKkTUswY4

Mircea Pacurariu - istoria bisericii ortodoxe romane (Vol. 2).pdf 5.6 MB: https://mega.co.nz/#!FA4ABTBI!EAXJrC...zG1iBqwvd8_tMs

[tabitha]

În prealabil postat de cristirg

Biserica Ortodoxă este ECUMENICĂ (universală), dar NU ECUMENISTĂ.

Corect. Și eu și Patriarhul Bartolomeu suntem creștini ortodocși ecumenici, nu ecumeniști. Aviz amatorilor grăbiți să pună etichete. :)

[cristirg]

În prealabil postat de mirela.t

Corect. Și eu și Patriarhul Bartolomeu suntem creștini ortodocși ecumenici, nu ecumeniști. Aviz amatorilor grăbiți să pună etichete. :)

-despre acest patriarh este vorba:

PATRIARHUL BARTOLOMEU TRADEAZA ORTODOXIA DIN INTERIOR:


Ortodocșii greci cer caterisirea de urgenta a Sanctitatii Sale Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, Noua Roma, pentru călcarea flagranta a Sfintelor Canoane Apostolice si Patristice ce interzic impreuna rugaciunea cu ereticii

Acțiunile pline de iubire ecumenica-cosmică(iata inchizitia ecumenista, poliția gandirii) a patriarhului ecumenist Bartolomeu asupra marturisitorilor de la Manastirea Esfigmenu.

Episcoțiii(inclusiv patriarhul Bartolomeu) ortodocși care au participat la “intronizarea papei” nu reprezintă Ortodoxia ci se arata pe ei inșiși a fi APOSTAȚI!

Un motiv foarte serios pentru a opri comuniunea cu Patriarhul Bartolomeu: Papa Benedict(pseudo-episcopul Romei) pomenit in Biserica Patriarhiei Constantinopolului in cadrul cultului ortodox. Pseudo-episcopul Romei binecuvinteaza pe crestinii ortodocsi impreuna cu Patriarhul Bartolomeu!

Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic din partea comunităților grec-ortodoxe din America in legatura cu intalnirea sa cu papa Francisc la Ierusalim.Condamnarea impreuna rugaciunii cu ereticii si a acordului semnat.

Marturia video a lui Serafim Larsen, cel care L-a vazut pe Hristos in apa botezului ortodox. Primise Taina Mirungerii in exarhatul rus de Constantinopol inainte de botez. A fost excomunicat pentru ca s-a botezat! Cea mai mare binecuvantare este sa fii afurisit de Patriarhul ecumenist de Constantinopol si de acolitii lui.

[tabitha]

This is a neverending story and I am not going to entertain it any longer. Enough is enough.

[Mihailc]

Dacă nu sunteţi cuprinşi cu totul de toropeala estivală şi n-aţi picat încă în ispita lui "dolce far niente" vă recomand:

Sfântul Anastasie Sinaitul - Călăuza (îndrumar hristologic)



Călăuza Sfântului Anastasie Sinaitul, unul dintre cele mai îndrăgite texte filocalice din spațiul bizantin, reușește să împletească în filigran literar aurul dogmelor cu răsfrângerile cele mai subtile ale gândirii umane, spre a pune la îndemână, prin respectarea exigențelor unui ghid hristologic postcalcedonian, un vademecum peren care luminează calea celui iubitor de nevoință (philopon) spre întâlnirea cu Dumnezeu-Omul.
O lucrare de sinteză, un exemplu remarcabil pentru modul patristic de abordare și valorificare dialectică a conceptului, a argumentației prin excelență teologice, având ca reper asimilarea literaturii patristice anterioare, într-un secol obscur, modest în surse și crud încercat sub agresiunile monofizitismului și ale invaziei arabe.
Versurile în ritm iambic care prefațează, asemenea unui motto, notița biografică sinaxarială (21 aprilie) îl supranumesc pe Sfântul Anastasie Sinaitul, autorul acestui îndreptar, „Noul Moise”, făcând astfel referire atât la locul în care Sfântul s-a nevoit, cât și la semnificația spirituală a activității sale scriitoricești și pastorale, ca exponente ale tradiției teoptiei și teoriei sinaitice − sufletul Bisericii luptătoare.

http://www.librariasophia.ro/carti-C...-so-11715.html

[cristiboss56]

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut de curând ediţia a treia a volumului „Istoria Bisericii Ortodoxe Române“ al părintelui profesor Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, informează Ziarul Lumina. Compendiul, care face parte din colecţia „Cursuri, Manuale şi Compendii de Teologie Ortodoxă“, a fost publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Reeditarea acestui volum reprezintă un eveniment important atât pentru studenţii la Teologie, cât şi pentru preoţii şi credincioşii care doresc să-şi sporească sau să-şi împrospăteze cunoştinţele de istorie a Bisericii neamului. Lucrarea are 615 pagini, care pe lângă textul principal mai cuprind un tabel cronologic cu cele mai importante date istorice privind evoluţia creştinismului românesc, o listă de abrevieri, un vast indice onomastic, la care se adaugă numeroase imagini, planşe şi hărţi. Cartea este un rezumat al lucrării în trei volume a părintelui Mircea Păcurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române“, cea mai importantă lucrare de istoriografie bisericească românească editată până în prezent. Acest compendiu a apărut pentru prima dată la Chişinău, în anul 1993, şi a fost ulterior reeditat la Sibiu în anul 2007. Pentru valoarea sa academică a fost tradus şi în limba germană în anul 1994, în cadrul colecţiei „Oikonomia“, fiind a doua lucrare de teologie ortodoxă românească accesibilă vorbitorilor acestei limbi, după ce anterior a fost tradusă „Teologia Dogmatică Ortodoxă“ a părintelui Dumitru Stăniloae.

Compendiul începe printr-o prezentare critică a studiilor de istorie bisericească şi a evoluţiei acestora, până în prezent. Materialul propriu-zis este împărţit în cinci capitole mari, în funcţie de principalele perioade istorice din evoluţia neamului românesc şi a Bisericii Române, după cum urmează: perioada întâi, secolele II-VI, prezintă originea apostolică a creştinismului românesc şi continuitatea sa pe teritoriul ţării după retragerea aureliană; perioada a doua, secolele VII-XIV, evidenţiază organizarea vieţii bisericeşti până la recunoaşterea mitropoliilor; perioada a treia, secolele XIV-XVIII, cuprinde patru subcapitole dedicate fiecărui secol în parte şi scoate în evidenţă desăvârşirea organizării canonice a Bisericii în cele trei ţări româneşti, dezvoltarea culturală a acesteia, arta bisericească şi viaţa monahală; perioada a patra, anii 1821-1918, subliniază importanţa Bisericii la obţinerea independenţei şi la reîntregirea teritorială naţională şi importanţa autocefaliei; perioada a cincea, din 1918 până în prezent, arată rolul Bisericii Ortodoxe Române în societate.