Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Spiritualitatea ortodoxa
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 06.07.2014, 22:26:07
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.350
Implicit

Citat:
Oriunde ne-am afla, așa cum sutașul a crezut, și eu trebuie să cred că privirea Mântuitorului, cuvântul Lui, mă găsește și îmi răspunde. El este mai adânc decât eul meu cel mai adânc; cum va spune un Părinte al Bisericii, Augustin – “mai interior decât intimitatea mea ultimă”.
Credința, ca început al virtuților:
Citat:
Așa cum zice Mântuitorul: “Oile Mele ascultă glasul Meu” și Eu le aud, și Eu le văd, Eu le privesc și le răspund. Este de ajuns să mă rog și, ca sutașul, să cred. Credința e începutul virtuților, ea este începutul vederii duhovnicești. Omul e chemat să vadă nu numai cu simțurile cele trupești, ci și cu cele duhovnicești. Credința este începutul, ca să pot vedea dincolo de trup, dincolo de orice obstacol al acestei lumi. Ea pătrunde și zidurile sărmanei noastre căderi. Să nu uităm: Dumnezeu nu ne silește să-L iubim; dacă ne închidem, El nu ne forțează, nu ne violentează libertatea și voința.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 13.07.2014, 18:05:33
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.350
Implicit problema răului

În predica la duminica de azi, a vindecării celor doi demonizați din Gadara, este abordată problema răului. Cum și de ce este posibil răul în creația lui Dumnezeu, dacă El este doar afirmație, fără negație (căci nu are contrariu, cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul?)?
Citat:
“Întrucât Dumnezeu nu are contrariu, El e numai Da. Făptura are și un contrariu al ei – neexistența. Căci a fost adusă de la nu la da”. Eu nu exist decât prin Da al lui Dumnezeu. Dar de la neființă am fost adus la ființă; din contrariul existenței. Și neîncetat să cugetăm la adevărul existenței noastre: existăm prin Dumnezeu și prin Da al lui Dumnezeu. Dumnezeiescul Părinte Atanasie cel Mare spune, plecând tot de la ideea de necreat, care e Dumnezeu, și creatura, care suntem noi, că în aceasta a constat ispita demonului, întâi: ca prin păcat să ne întoarcă la neființă.
Omul, fiind adus de la neființă la ființă, poartă în sine și negația, posibilitatea de a spune nu:
Citat:
Și atunci reținem, iarăși: răul nu e în ființă, nu ființa devine rea, nu firea, ci viața, gândirea. Răul e numai în mintea noastră, numai în voința noastră. Așa de adânc spune Sfântul Grigorie: Dumnezeu e bunătatea vie și de viață făcătoare a celor vii. Pe câtă vreme atunci când ispita pătrunde în mintea omului, în voința omului, atunci duhul omului se unește cu răul; tentația lui, ispita către nu, către neființă, către moarte.
Cei doi demonizați trăiau în morminte - loc al morții - și izolați, singuri, despărțiți de oameni (ce poartă pecetea chipului lui Dumnezeu):
Citat:
aceasta era starea celor doi demonizați: mormântul și despărțirea de oameni, de creație, într-o negare; o negare nu absolută, căci nu e cu putință. Absolut e numai Dumnezeu. O negare a totul. E un fel de duh al morții. Răul nu are ființă; el e o negare, o lepădare, o îmbolnăvire, o tăgăduire, o despărțire de Dumnezeu, o paralizie.
Răul nu are existență în sine, moartea nu are ființă:
Citat:
Și înțelegem, atunci: răul e tocmai neființa. E neființă pentru că nu are ființă. Cum spune Sfântul Grigorie Palama: Ajungi duh mort nu prin ființă, căci nu e o ființă a morții, ci prin lepădarea vieții adevărate.
Attached Files
File Type: doc 00 Vindecarea demonizatilor din Gadara.doc (68,0 KB, 2 views)

Last edited by CristianR; 13.07.2014 at 18:30:34.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 13.07.2014, 18:35:30
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.350
Implicit continuare

În orice stare de păcat, chiar și în cea mai profundă cădere, când omul este stăpânit de diavol, adâncul său, pecetea pusă de Dumnezeu pentru totdeauna în sufletul omului, nu se distruge:
Citat:
cei doi demonizați în fața lui Hristos L-au mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu – adâncul din ei nu era distrus. Deodată au cunoscut în Hristos Originea, Adevărul ultim.
Omul (noi toți) alienat se înstrăinează de acest adânc al său, nu mai este conștient de el, nu mai păstrează legătura. Dar când este de față Hristos, se petrece o recunoaștere: a Sa și a ta. Căci nu te poți cunoaște cu adevărat pe tine însuți, dacă nu-L cunoști pe El, care te-a făcut și care este Prototipul fiecăruia dintre noi.

„Ai venit înainte de vreme, să ne chinuiești?” - spun demonizații. Înainte de Judecată, adică:
Citat:
Judecata va însemna sentința asupra a ceea ce este bine și ce este rău, încât va fi sfârșitul confuziei, nu al lumii.
Probabil suntem cu toții contrariați pentru faptul că Mântuitorul le-a îngăduit demonilor să intre în turma de porci:
Citat:
A îngăduit aceasta ca să arate că opera demonilor e o operă a distrugerii, nu a zidirii. Dumnezeu zidește, demonul distruge.

Last edited by CristianR; 13.07.2014 at 18:42:41.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 13.07.2014, 18:52:51
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.350
Implicit taina libertății

[continuare]
Citat:
Cele două lumi: cea eternă – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt –, lumea libertății, și lumea făpturilor, creată – din care facem parte și noi care după chipul Fiului de Tatăl în Duhul Sfânt suntem zidiți; lume adusă de la neființă la ființă, de la nu la da. Nu lumea aceasta îmi dă libertatea.
Citat:
Legea creației este o lege a aducerii de la nu la da, căreia mă supun: căci dacă mă arunc în foc ard, dacă mă arunc în gol mă prăbușesc. Deci e o lege a necesității și în necesitate nu e virtute. Iar virtutea nu-i din lumea aceasta, e mai bătrână decât această lume.
Libertatea nu poate veni din cele ale lumii create, legătura cu ea ducând inevitabil către un sfârs™it:
Citat:
Și numai robul lui Dumnezeu e liber, e unit cu libertatea Celui veșnic, unde nu e contrariu, unde e numai da, numai lumină. Aceasta este libertatea fiilor lui Dumnezeu, libertatea vieții, libertatea învierii.

Last edited by CristianR; 07.08.2014 at 10:00:54.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare