Dumnezeu nu vrea sa avem familie?

[fallen]

Multumesc, dar nu vreau sa stau nici in casa parintilor, nici a bunicilor. Aici ma simt mai independenta decat acolo, am viata mea, am responsabilitati, nu sunt precum o pasare in colivie sau alt soi de animal de casa, care in schimbul banilor pe care-i aduce, primeste un pat si un blid cu mancare. Vreau sa muncesc si sa castig bani pt mine si familia si copiii mei, pentru o familie vie, de viitor, nu una moarta. Daca parintii sau bunicii s-au gandit ca ne-au facut ca sa avem grija de ei la batranete, probabil din pct lor de vedere s-au gandit bine, insa pt viitorul nostru, ca persoane, nu e o alternativa buna. Mai cunosc femei care nu s-au maritat, au ramas langa parinti, si cand acestia s-au dus, ele, batrane la randul lor s ramase singure, au cazut in depresie, nemaiavand alt scop in viata afara de ingrijirea parintilor. De fapt acelasi lucru se intampla si cu femeile care traiesc numai pt copiii lor, atunci cand acestia cresc si pleaca la casa lor. Deaceea nu trebuie nimeni sa traiasca pt altcineva, adica pt cineva anume, afara poate de Cristos, dar dc traiesti pt El, atunci tb sa traiesti si sa iubesti pe toata lumea deopotriva, fara discriminare, si putini suntem capabili de asta. ( iar cei care sunt, sunt huliti si discriminati de propriile familii, care i-ar vrea doar pt ei)
S-ar putea sa nu mai imi doresc atat de mult sa am proprii copii, pt ca din cate s-a exprimat dumnealui, ar vrea sa stea mai mult el cu copilul, si ar si pufea, el avand program flexibil pecand eu sunt consemnata la locul de munca, de dim pana seara, de luni pana vineri, si atunci copilul automat il va place, iubi si asculta mai mult pe el, si nu ar fi problemaca nu mava iubi si asculta pe mine, ci ca nu va iubi pe Cristos si oricat as incerca sa-l duc la biserica nu ma va asculta pe mine, daca nu-i va zice si taica-su acelasi lucru ( ba din contra, l-ar invataegoist )
Si apoi mai e un aspect: io pe omul asta nu-l percep ca pe ceva ce am ales, mi ll-am luat, ci pe ceva cu care m-am procopsit, un cal de dar, dar fata de care am o responsabilitate, nu-l mai pot lasade izbeliste. Nu ca nu s-ar descurca, dar vreau sa am eu o responsabilitate, sunt addicta de asta :-) ( atat servici, ca si familie, gospodarie). Cat am stat cu parintii, aproape 30 de ani, am incercat sa imi asum partial responsabilitatea acelei case, dar ma cam depasea, si nici nu era potrivit, nefiind familia si copiii mei.
Dar nu are rostsa mai continui ptca oricum nu ma inttelege nimeni. Voi se pare ca vedeti problema doar dintr-un pct de vedere unilateral' nu in ansamblu, adica toate aspectele vietii mele de pana acum. Credeti ca totul era perfect inante sa apar el, si de-atunci s-a stricat. Nu e deloc asa, viata mea era varza inainte, acum e mult mai bine. Nu mai e cale de intors, din pacate. Abia de-acum am ncput sa inteleg si sa imimdau seama ce vreau cu adevarat.