Istorii cu talc

[cristiboss56]

Intr-o buna zi , un baietel de sapte ani s-a apropiat sovaielnic de sora lui mai mare si i-a pus o intrebare care il framanta de multa vreme : " Poate cineva sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?"
Ocupata pana peste cap cu ajustarea sprancenelor , fata i-a raspuns iritata : " Desigur ca nu , prostutule ! Dumnezeu isi are salasul in inaltimile cerului si nimeni nu are cum sa il zareasca !"
A trecut catava vreme , dar importanta problema continua sa nu ii dea pace baiatului .Asa s-a facut ca , in cele din urma, s-a apropiat de mama lui , absorbita de pregatirea pranzului, si i-a spus :"Mama , l-a vazut cineva vreodata pe Dumnezeu ?" "Nu , nu chiar " , i-a raspuns mama ."Dumnezeu este o faptura fara trup care traieste in adancul inimilor noastre , asa ca nimeni nu a avut cum sa il vada asa cum ma zaresti tu pe mine ".
Cumva satisfacut de aceasta explicatie , baietelul si-a astamparat pentru o vreme curiozitatea nesatioasa.
Nu mult timp dupa aceea , el a plecat la pescuit impreuna cu bunicul sau . Desigur , s-au simti foarte bine impreuna , incercand sa vada care dintre ei vor momi cei mai multi pesti ascunsi in lumea de sub apa. Timpul a trecut pe nesimtite si apusul soarelui i-a surprins aflati inca pe marginea lacului.Culorile amurgului erau de o frumusete neobisnuita , iar bunicul privea cu incantare desfasurarea de frumusete din fata lui.Vazand expresia de seninatate si satisfactie de pe fata batranului , baiatul a ezitat un moment , dar nu s-a putut impiedica sa intrebe : ": Bunicule , nu mai aveam de gand sa mai spun acest lucru altcuiva , insa exista ceva care ma nedumereste de multa vreme.Poate vreun om sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?"
Batranul nu a parut sa fie surprins de aceste cuvinte.A ramas neclintit , cu fata catre apus si , in cele din urma , a spus cu o usoara uimire : "Nepoate , nu stiu cum se face dar, oriunde mi-as indrepta privirea , nu il vad decat pe Dumnezeu ."

[cristiboss56]

Un monah s-a dus la un părinte sfânt şi l-a întrebat: Cum ai dobândit o smerenie aşa de mare şi atâtea harisme, părinte? Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni şi neputinţe, sunt mai rău decât toţi. Monahul a stârnit. Atunci părintele îi zice: Primarul satului este ca împăratul în satul lui: însă când împăratul îl cheamă în capitală şi se întâlneşte cu miniştri şi generali, atunci vede că e un nimic, un zero: astfel, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smereşte mai mult. Smerenia este cea mai importantă dintre virtuţi: când o dobândeşti, vrăjmaşul nu poate să te lovească. Se dobândeşte încet-încet, îţi trebuie ani întregi pentru a o dobândi pe deplin: însă când o dobândeşti, nu mai e nevoie de strădanie, va lucra de la sine. (Părintele Efrem Athonitul, Despre credinţă şi mântuire)

[tabitha]

A poor Jew finds a wallet with $700 in it. At his synagogue, he reads a notice saying that a wealthy congregant lost his wallet and is offering a $100 reward for it. He spots the owner and gives him the wallet.
The rich man counts the money and says, "I see you already took your reward."
The poor man answers, "What?"
"This wallet had $800 in it when I lost it."
They begin arguing, and eventually come before the rabbi.
Both state their case. The rich man concludes by saying, "Rabbi, I trust you believe ME."
The rabbi says, "Of course," and the rich man smiles. The poor man is crushed.
Then the rabbi hands the wallet to the poor man.
"What are you doing?!" yells the rich man.
The rabbi answers, "You are, of course, an honest man, and you say the wallet you lost had $800 in it. Therefore I'm sure it did. But if the man who found this wallet is a liar and a thief, he wouldn't have returned it at all. Which means that this wallet must belong to somebody else. If that man steps forward, he'll get the money. Until then, it belongs to the man who found it."
"What about my money?" the rich man asks.
"Well, we'll just have to wait until somebody finds a wallet with $800 in it..."

[Mena59]

În prealabil postat de mirela.t

A poor Jew finds a wallet with $700 in it. At his synagogue, he reads a notice saying that a wealthy congregant lost his wallet and is offering a $100 reward for it. He spots the owner and gives him the wallet.
The rich man counts the money and says, "I see you already took your reward."
The poor man answers, "What?"
"This wallet had $800 in it when I lost it."
They begin arguing, and eventually come before the rabbi.
Both state their case. The rich man concludes by saying, "Rabbi, I trust you believe ME."
The rabbi says, "Of course," and the rich man smiles. The poor man is crushed.
Then the rabbi hands the wallet to the poor man.
"What are you doing?!" yells the rich man.
The rabbi answers, "You are, of course, an honest man, and you say the wallet you lost had $800 in it. Therefore I'm sure it did. But if the man who found this wallet is a liar and a thief, he wouldn't have returned it at all. Which means that this wallet must belong to somebody else. If that man steps forward, he'll get the money. Until then, it belongs to the man who found it."
"What about my money?" the rich man asks.
"Well, we'll just have to wait until somebody finds a wallet with $800 in it..."

Cred ca e instructiva istorioara.
Dar sa-ti spun ceva ce se pare ca nu sti: sunt multi oameni care doar citesc postarile de pe forum si nu stiu engleza. Eu cunosc cel putin 2 persoane. Acestia nu au cont deschis dar se bucura, de fiecare text din care se poate invata ceva.
Acestora, si mie, de asemenea, ne pare rau ca nu stim limba engleza...
Dar, probabil nu ai scris si pentru noi.

[tabitha]

OK, era vorba de un evreu sarac care gaseste un portofel cu 700 dolari in el.
La sinagoga citeste un anunt ca un enorias bogat si-a pierdut portofelul si ofera o recompensa de 100 dolari gasitorului. Se duce, il vede pe pagugas si ii da inapoi portofelul.
Acum evreul bogat zice : Vad ca ti-ai luat recompensa. Aveam 800 dolari in portofel cand l-am pierdut.
Incep ei sa se certe pe tema asta si ajung la rabin.
Acolo, bogatasul spune : Dle rabin, sper ca ma credeti pe mine !
Iar rabinul : Desigur. (bogatasul zambeste, iar saracul este distrus)
Dupa care ii da portofelul evreului sarac.
- Cum, ce faceti?! sare bogatasul.
Iar rabinul raspunde : Desigur, cred ca sunteti un om onest cand spuneti ca portofelul avea 800 dolari in el cand l-ati pierdut. Dar si acest om care l-a gasit, daca ar fi un mincinos si un hot, nu v-ar fi inapoiat portofelul. Ceea ce inseamna ca acest portofel apartine altcuiva. Daca acel om iese in fata, o sa i-l dau. Pana atunci el ii apartine gasitorului.
- Dar cu banii mei cum ramane ?!? intreaba bogatasul
- Ei bine, spune rabinul, va trebui sa asteptam pana cand cineva gaseste un portofel cu 800 dolari in el.

[cristiboss56]

Când avem voie să ne mâniem? De ce ne mâniem? V-aţi pus vreodată aceste întrebări? Când este mânia o patimă şi când este ea îngăduită, ba chiar binecuvântată? Răspunsul îl aflăm la cel mai mare predicator pe care l-a avut Biserica Răsăriteană.
Vorbind despre mânie, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Mânia s-a dat nouă nu spre a vătăma pe aproapele, ci spre a îndrepta pe cei aflaţi în păcat şi spre a ne trezi din lenevire. Mânia a fost sădită în noi ca un fel de bold spre a ne face să stăm cu tărie împotriva diavolului, spre a ne înverşuna împotriva lui, nu spre a ne pune pe unii împotriva altora. Eşti înclinat spre mânie? Mânie-te pe păcatele tale: mustră-ţi sufletul, biciuieşte-ţi cugetul, fii aspru judecător, nemilostiv întru osândirea păcatelor tale. Aceasta este calea spre a face mânia de folos. Aceasta este pricina pentru care Dumnezeu a sădit mânia în noi“.
Necazul este că cei mai mulţi dintre noi ne mâniem pentru fleacuri: ne îmbrăcăm dimineaţa în grabă şi la plecare, când ne încălţăm ni se rupe şiretul de la pantofi; sau ratăm verdele la semafor din pricina unui şofer mai lent aflat în faţa noastră. Ne mâniem pentru astfel de lucruri, dar nu simţim nici o mânie faţă de nedreptăţile şi păcatele din viaţa noastră sau din societate. În concluzie, putem zice că „măsura omului este dată de mărimea lucrurilor pentru care se mânie în viaţa sa“. (Preluare din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009)

[Mena59]

Un frate fiind asuprit de un alt frate, a mers la avva Sisoe Tebanul şi a zis:

- Părinte, m-a asuprit un frate şi vreau să mă răzbun singur.

Iar stareţul îl ruga, zicându-i:

- Nu, fiule, ci lasă-l mai bine în plata lui Dumnezeu şi Acela să te răzbune.

Iar el zicea:

- Nu-l voi lăsa de nu mă voi răzbuna.

Deci a zis stareţul:

- Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.

Apoi sculându-se a zis:

- Dumnezeule, de acum noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu Te mai îngrijeşti de noi, nici să răsplăteşti celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.

Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând:

- Iartă-mă, că de acum nu mă voi mai sfădi cu fratele şi-l voi ierta. Şi i-a zis stareţul:

- Să mă crezi, fiule, că acela ce se mânie pe fratele său va pierde toată fapta cea bună şi rob diavolului se face pe sine.

(Î.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 270)
Sursa:
http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...i-ce-ne-supara