Sensul suferintei

[florin.oltean75]

A suferi cu sens creştinesc

"Frica, groaza ne cuprinde când se deschid înaintea noastră ultimele trepte ale suferinţei.
Însă lucrul prin care se deosebeşte calea creştină
este tocmai faptul că, paralel cu pogorârea în latura chinurilor, devine cu putinţă
înălţarea duhului omenesc în tărâmurile Luminii Nefăcute.
Când cad asupra noastră sfâşieri de nesuportat, aşa cum ne apar nouă,
atunci neaşteptat ni se deschide ieşirea
către
acel neţărmurit prinos al vieţii; atunci începem a cunoaşte mai adînc pe Hristos,
şi în Omenirea Sa, şi în Dumnezeirea Sa.
Iar duhul nostru prăznuieşte
şi se uimeşte de minunea pe care a făcut-o cu noi Dumnezeu."
(Arhim. Sofronie Saharov - "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este")

Cand Eul intra in criza si iese la suprafata din barlogul lui, in mare suferinta, poate fi vazut si inteles in integralitatea sa.

Aceasta este vindecarea vesnica.

Caci duhul necunostintei este nimicit.

[Tomita]

- sa fim mai buni daca acceptam suferinta
- sa cunoastem mai mult
- sa apreciem binele prin comparatie
- sa trecem testul unei eventuale razvratiri impotriva lui Dumnezeu
- sa fim mai uniti intre noi
- sa se arate ajutorul lui Dumnezeu/al celorlati prin vindecare
- daca avem mostenite anumite inclinatii spre rau sa fie corectate sau "platite" in avans
- etc.

Paradoxul invins

Să trăim curaţi într-o lume murdară, să fim lumină în întuneric, să mulţumim când avem şi eşecuri, să rămânem în picioare când alţii s-au prăbuşit, să slujim când toţi vor să se relaxeze, să binecuvântăm pe cel ce ne blesteamă, să facem bine celui ce ne face rău, să facem măcar un pas în plus când toţi s-au oprit… Asta e dorinţa lui Hristos cu privire la noi. Un ansamlu de paradoxuri.

Paradoxul este o ciudăţenie. O absurditate. Este o părere contrară adevărului unanim recunoscut. El ridică o barieră: “Pe aici, nu se trece!” În spatele ei unii se blochează, alţii se lamentează şi cei mai mulţi dau dosul, fug înapoi. Totuşi, cineva mearge liniştit înainte.

Paradoxul e un enunţ contradictoriu dar în acelaşi timp şi demonstrabil. Asta face Creştinismul versus celelalte religii. Creştinul în raport cu lumea. Paradoxul creştinismului e că vedem lucrurile care nu se văd; câştigăm atunci când renunţăm; suntem înălţaţi atunci când ne smerim; suntem mari atunci când ne facem mici; ne odihnim atunci când purtăm jugul; suntem stăpâni atunci când slujim; devenim liberi atunci când ne facem robi; ne îmbogățim atunci când dăruim; trăim atunci când murim!

Sf. Pavel ne spune că demonstrăm paradoxul când trăim în belşug deşi avem sărăcie, ne bucurăm când suntem întristaţi, suntem tari atunci când suntem slabi. Iar toate lucrurile sunt ale noastre fiindcă noi numai suntem ai noştrii.

Ce ne-ar mai trebui pentru o viaţă fericită? Dinamică. Plină de evlavie. De bucurie? Atunci, de ce n-o avem? Căcii unii dintre creştini suntem mohorâţi de nefericire. Nu doar acasă, nu doar pe străzi. Ci şi în biserici! Iar un creştin nefericit, e adevărat paradox!

Nicolae G.
Sursa: http://luminapentrucandeladinsuflet....adoxul-invins/