Icoana unicat

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophia

Sincera sa fiu pe mine ma socheaza anumite picturi sau/si icoane si am ajuns de mai mult timp la concluzia ca in mare parte arta de fapt nu exista decat poate in autorul unei lucrari.
Daca el nu pune macar o nota explicativa, ca sa intelegi ce si cum a vazut el, atunci nu o intelegi (cum trebuie), nu iti place si atunci nu se mai cheama arta.

Spunea Ioan-Cezar mai sus si sunt de acord cu el, ca icoana nu este (numai) o opera de arta ci mai ales un mijloc de a ne uni cu Cerul.
Si atunci daca nu-ti place si in loc sa te faca simti ceea ce trebuie, te ingrozeste, nu poti sa "zbori la cer cu ea". Sa ma ierte Dumnezeu.

De aceea mie multe dintre icoane nu-mi plac si nu inteleg de ce sunt facute asa. Mie nu-mi spun nimic, nu-mi trezesc nici fiori (placuti), nici credinta, ci dimpotriva.
Mi se pare cumva si o lipsa de respect la adresa persoanelor pictate sa le reprezinti disporportionate, cu figuri strambe, patratoase, etc.

Poate ma lamureste de ex. cineva de ce icoana cu Brancovenii (cea de mai sus) este asa? Oamenii patratosi, chei, culorile, etc. Singura mai reusita este doamna. Asa aratau ei? Asa era imbracati (sau goi)?
Sa inteleg si eu simbolistica.

Nu-mi plac nici mare parte din icoanele cu Maica Domnului si pruncul. Sunt prea diforme. Asa ii vad oamenii? Eu nu ii vad asa si ma doare...

Nici icoana cu pruncul mergand nu-mi place.

In alta ordine de idei, nu prea stiu sa existe icoane cu Iisus copil mai marisor.
Una mai este cu Iisus in templu.
Nici nu prea exista in scripturi nimic despre viata lui de la pruncie, pana la adult. Este o bucata necunoscuta...

Icoana care pe mine ma duce cu adevarat la cer, este cea de la Sihastria, cu Maria care se roaga indurerata. Este superba cu adevarat. Oare acel autor cum de a putut s-o vada/simta asa si altii nu?

Spunea cineva odata ca icoanele sunt asa pentru ca nu trebuie sa conteze infatisarea, ci simbolul. Dar cum sa fie pictat simbolul, fara ca totusi sa lipsesti de respect persoana reprezentata si sa sochezi pe cel ce priveste?

Sigur că te şochează (mysterium tremendum), că doar Dumnezeu nu Se întrevede, nu răzbate ca să ne simţim noi confortabil şi confirmaţi în cele lumeşti. Nu ne e factor de confort, ci de cutremur, de reaşezare, măcar de nu cumva de re-înfiinţare. E bine, deci, dacă te şochează, întrucât aşa te şi poate preface, reînnoieşte.
Dacă spui că icoana de la Sihăstria te-a purtat în Cer, ei bine, îţi propun un criteriu de evaluare: orice călătorie în Cer are un efect transformativ. Omul e transfigurat când "vizitează" Cerul. Nu mai eşti ca înainte, după ce ai fost prin Cer. Între parcul Herăstrău şi Cer e următoarea diferenţă: primul relaxează şi delectează, al doilea învie, transformă, înveşniceşte. Pune altă lumină în ochi, vezi lumea cu străveziul câştigat ori deschis de har în tine.
Spui că nu prea înţelegi cum e treaba cu Brâncovenii. Nici eu, deocamdată. Dar mă gândesc că omul îndumnezeit nu mai este ca înainte. Schimbă ceva în om, pe ici pe colo, îndumnezeirea asta... Aşa că nu te aştepta să găseşti o fotografie a unui om într-o icoană. Icoana nu redă fidel, realist-naturalist, chipul pământesc al unui om ci deschide accesul la lucrarea îndumnezeitoare a harului în omul respectiv. Nu ne dă simţământul de recunoaştere a familiarului nostru omenesc, confirmîndu-ne limitele egoului, măgulindu-l astfel pe acesta - ci ne poartă în mirarea cutremurătoare de dincolo de confortul eului nostru, dezvrăjindu-ne.
Dacă ai fost prin Cer, nu se poate să nu fii familiarizată cu oamenii înveşniciţi. Ca urmare, mă aştept să întrezăreşti cu prilejul perceperii icoanei sfinţilor ceva ce nouă ne scapă, nouă celor de pe pământ... Sau să vezi altcumva. Prin străveziul, câştigat în Cer, al minţii tale.