Vietile Sfintilor

[Mihnea Dragomir]

Imi pare evident ca citatele de mai sus se refera la haruri lucratoare si nu la harul sfintitor. Sau, in terminologie scolastica, la gratiile actuale si nu la gratia habituala. Numai gratiile actuale se pot retrage, adica sa nu mai fie date, ocazional, pentru mai multa intarire (ca sa vada Dumnezeu cum omul lopateaza singur contra curentului). Gratia habituala nu se retrage, ca de aia e habituala. Se poate pierde prin pacat, asta e altceva.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Imi pare evident ca citatele de mai sus se refera la haruri lucratoare si nu la harul sfintitor. Sau, in terminologie scolastica, la gratiile actuale si nu la gratia habituala. Numai gratiile actuale se pot retrage, adica sa nu mai fie date, ocazional, pentru mai multa intarire (ca sa vada Dumnezeu cum omul lopateaza singur contra curentului). Gratia habituala nu se retrage, ca de aia e habituala. Se poate pierde prin pacat, asta e altceva.

Precum stim, invatatura catolica e diferita de cea ortodoxa, adevarata, harul creat fiind inca de pe vremea Sfantului Grigorie Palama o invatatura condamnata ca eretica (la greco-catolici nu stiu cum e, ca unii il cinstesc pe Sf. Grigorie).
In scrierile sfintilor harul se retrage, cateodata datorita pacatelor, alteori ca o incercare. Botezul da harul, care insa trebuie activat, asa numita sinergie, conlucrare intre om si har. La fel ca si Botezul, nici Mirungerea nu se repeta si nu se pierde, doar in cazul trecerii la alta credinta, cult.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Imi pare evident ca citatele de mai sus se refera la haruri lucratoare si nu la harul sfintitor. Sau, in terminologie scolastica, la gratiile actuale si nu la gratia habituala. Numai gratiile actuale se pot retrage, adica sa nu mai fie date, ocazional, pentru mai multa intarire (ca sa vada Dumnezeu cum omul lopateaza singur contra curentului). Gratia habituala nu se retrage, ca de aia e habituala. Se poate pierde prin pacat, asta e altceva.

Nu ştiu dacă e chiar aşa, cum că Domnul ar "sta să vadă". E drept că Hristos şade la uşă, dar nu cred că se uită pe gaura cheii...
Mai degrabă Domnul îl lasă pe om să lucreze şi singur, îi favorizează lucrarea de întărire a sufletului prin nevoinţă, ca luptătorul să se oţelească. Domnul nu ne cocoloşeşte, nu ne învaţă leneşi, nu ne moleşeşte. Ci, ca un înţelept părinte, îi dă şi copilului să facă treburile lui de copil, ca să crească prin efort propriu, să se dezvolte, să experimenteze, să descopere, să se lămurească.

Altfel nici nu am mai vorbi despre împreună-lucrare (sau sinergie, cum spune Cătălin) ci despre pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă... Despre cum dă Dumnezeu şi cum bagă-n sac.

Nu există dezvoltare fără implicare în activitate.
Nici un atlet (cu atât mai puţin atleţii lui Hristos) nu îşi câştigă laurii stînd, ci antrenîndu-se.
Cu toate acestea, intervenţia antrenorului este utilă, când şi când (mai ales în momentele-cheie, pentru progres).

Domnul nu ne ia propria participare la travaliul sfinţirii, la travaliul naşterii şi devenirii. Dumnezeu nu se substituie omului.
După cum nici omul (care vrea să crească în Hristos) nu Îl respinge pe Dumnezeu. Altminteri, n-ar mai face nimic bun.

E o conclucrare, o cooperare, ca în orice treabă de echipă.
Împreună-lucrare, teandrie, sinergie.