Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Femeia şi Familia

=PARTEA A DOUA=

-I-

Suntem foarte departe de visul copilelor răsfăţate care îşi imaginează că vor putea continua să-şi facă toate capriciile şi de rolul de bibelou de lux atribuit femeii în telenovele. Totuşi aceasta nu exclude farmecul. Dar să ne înţelegem asupra termenului. Nu conferă farmec doar frumuseţea fizică, graţia, copilăriile, veselia tinerească, ci şi bunătatea, lipsa toanelor, intuiţiile pătrunzătoare, talentul rar de a face întotdeauna ce trebuie. Acest din urmă tip de farmec poate rafina un anturaj mediocru, îl poate dezobişnui de grosolănie, îi poate rezolva dificultăţile şi asigura armonia.

Femeia se cuvine să-şi ajute soţul, copiii luminându-le calea, dându-le curaj. Când ea plânge e nenorocire, nimeni nu rezistă lacrimilor sale, forţa tuturor se evaporă.
Femeia are prin urmare datoria să fie sfetnic înaintea nenorocirii, ajutor curajos după, să prefere la nevoie onoarea bogăţiei.
Nu toate femeile pot juca bine un rol atât de providenţial şi de luminos, dar toate pot tinde spre aceasta.

Unii spun că pentru a reforma societatea, ar fi de ajuns să fie reformate femeile. De fapt ar fi mult mai simplu ca ele să fie atrase spre lucruri serioase şi modificată acea convenţie creată de prejudecăţi, de mode, care odinioară voia femeia sentimentală, care azi o vrea prostituată, dar care îi ignoră intelectul.
Să fii sfătuitoarea ascultată, voinţa activă a unei Familii, dă, orice s-ar spune, mai mult respect de sine ca postura de cocotă chiar foarte bine îmbrăcată.
De altfel cea mai imperioasă misiune a femeii e naşterea de copii şi educarea lor. De mamă depinde esenţa învăţământului școlar, orientarea sa morală. Ori, cum se știe, prin învăţământ se menţine şi se consolidează Naţiunea.

-II-

Toate femeile se nasc învăţătoare, fie şi numai pentru a le transmite fiicelor lor acele gusturi care le-au ajutat să deschidă, în monotonia îndatoririlor zilnice, ferestrele spre lumina şi aerul pur de sus.
Oricare ar fi situaţia în care soarta a adus o femeie, ea e datoare să-şi folosească adaptabilitatea pentru a-şi îndeplini cu cât mai multă graţie misiunea care-i revine. Caracterul o determină să prefere o viaţă liniştită şi stabilă, ocupaţii de interior, ceea ce-i permite să facă să înmugurească în Familie floarea idealului. Zorelele de la balconul garsonierei umile a unei vecine casnice cu doi copii mă îndeamnă întotdeauna să mă gândesc la aceasta. Să fii obligată de o situaţie oarecare să stai acasă e o binefacere.

Surmenajul pe care viaţa modernă îl impune femeilor, goana nebună după distracţii nu li se potriveşte nici moral, nici fizic.
Vizitele interminabile prin magazine, afişarea unui lux fals pentru a-şi da o aparenţă de eleganţă, preocuparea exagerată pentru modă, toate acestea sunt opusul vocaţiei noastre, toate acestea alungă bărbaţii când e vorba de căsătorie.
Cultura şi nu hainele, grija pentru aproape şi nu bibelourile sau zorzoanele sunt cele care ne vor impresiona cel mai mult când vom intra în locuinţa unei femei cu adevărat bune şi distinse. Casele noastre poartă amprenta sufletelor noastre, aşa cum hainele noastre iau forma corpurilor noastre.

În Familie, femeia face binele discret. Ea e ca vata pusă în cutiile cu porţelanuri. Scoasă de acolo totul se face ţăndări. Dar blândeţea ar fi insuficientă dacă nu ar fi dublată de fermitate, de acea hotărâre promptă care doar ea permite să se adopte o atitudine tranşantă când e cazul.
Fără să încalce autoritatea şefului Familiei, soţia, mama se va fi implica în tot ce ţine de folosirea veniturilor comune. E o greşeală să se creadă că femeile nu sunt făcute pentru afaceri. Cu atenţia lor pentru lucrurile mărunte, ele le înţeleg foarte bine. Felul în care unele
s-au îmbogățit dovedeşte că au totul de câştigat dezvoltându-şi spiritul administrativ dobândit în gospodărie. La ţară multe femei iau parte la conducerea unor ferme mari cărora vigilenţa lor le asigură succesul.

-III-

Treburile făcute cu zel, propunându-ţi un ţel de atins, devin atractive oricare ar fi ele, chiar şi menajul. Să nu depreciem ocupaţiile umile pe care el le implică pentru că poezia le-a glorificat, dovadă Nausicaa spălând rufe, deşi era prinţesă şi Charlotte a lui Goethe făcând tartine cu unt. De la cea mai mare doamnă până la cea mai neînsemnată femeie, virtutea menajului e mai presus de oricare alta ca instrument de a păzi viaţa. Activităţile aparent mărunte îşi au însemnătatea lor.

E important să-ţi iubeşti munca. Iubind-o te achiţi bine de ea. Nu vă asumaţi însă munca altora. O bună stăpână a casei nu-şi risipeşte timpul şi forţele cu activităţi pe care alţii pot să le facă sub îndrumarea sa, dar nu ezită să se implice întotdeauna personal în acele crize provocate de lipsa de resurse care nu cruţă nici micile gospodării, nici marile State. Firea nu a făcut degeaba femeia fină şi dibace, înclinată spre ordine, spre meticulozitate, spre prevedere. Rezultă de aici economie, ceea ce nu înseamnă zgârcenie, ci înţelegerea inteligentă a cheltuielilor, adaptarea lor la venituri. Această economie bazată pe principiul sever „nicio datorie, plata pe loc” va da cu siguranţă Familiei o organizare mai bună, mai mult confort, mai multă sănătate. E de preferat o locuinţă mobilată cu simplitatea dragă părinţilor noştri fanteziilor costisitoare plătite prin reducerea cheltuielilor pentru masă sau căldură.

Ordinea, curăţenia, punctualitatea par puţin lucru şi totuși ele creează o atmosferă de pace. O casă în neorânduială îi produce fiecăruia o stare de disconfort care înăcreşte caracterele.
De la o discuţie pentru o mâncare nereuşită sau o cină întârziată se poate ajunge la certuri grave. Punctualitatea, una din micile virtuți adesea dispreţuite, e un element esenţial pentru păstrarea armoniei. Pare foarte vulgar şi banal să faci să depindă pacea Familiei de amănunte de menaj, dar fiecare dintre noi gândeşte în secret sau o spune pe şleau: „Ţin la persoana mea.” Or femeia are grijă ca persoana celor dragi să fie îmbrăcată călduros şi hrănită după plac. Această purtare de grijă nu o va pune în inferioritate, dacă va şti s-o înalţe prin intenţie şi dacă nu face din ea un ţel, ci doar un mijloc.

Popescu Angela