Filtru propriu

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, marturisesc ca nu am auzit in viata mea de "comandamentul urmarii binelui".

Ei, nu... E suficient să-ţi aminteşti de "detaşamentul de pionieri". Avea şi el un Comandament Suprem...

Ideologia e o hidră cu multe capete, mereu renăscînde.
Şi ce poate fi mai îngrozitor decât transformarea credinţei în ideologie?
Oare nu asta se încearcă peste tot în lume? În chiar viaţa Bisericii, nu acesta e morbul cel mai periculos?

Căderea în ideologie e stingerea tuturor scânteilor spiritului. Ceea ce a fost dumnezeiesc întru început şi s-a dat călăuză pentru oameni, a devenit în timp un produs doar omenesc. Iată ideologia!
Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.

În ruptul capului "Comandamentul urmării binelui" nu vrea să demisioneze, de mii de ani.
Îţi aminteşti, însă, ce le spunea Hristos? - O salbă de "Vai, vouă...!"...

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omul nu îşi urmează călăuza, fie Ea chiar din Ceruri, ci o confiscă, o sluţeşte şi se închide iarăşi în cercul infernal al "filtrelor" proprii pentru a se preamări pe sine, cel devenit el însuşi călăuză. Asta-i ideologia!
Omul care se încrede mereu în sine ca într-un dumnezeu, umanismele de tot soiul, bunătatea naturală devenită zeu, iubirea naturală devenită zeu, primatul datului genetic (corupt ca vai de el) devenit măsură pentru om. Şi pentru Dumnezeire.
Ideologie. Idolul fără de viaţă al tuturor valorilor. Intelectul care naşte adevăruri, fără a mai fi permeabil la Adevăr.
.

Eu ma gandeam la rolul personalitatii noastre , in cadrul credintei,nu in afara ei . Nu inteleg de ce automat,cineva care are opinii, ar fi suspectat ca este in afara credintei. De unde a rezultat ca filtrul propriu ma indeparteaza de Dumnezeu,cand speranta mea era sa aud tocmai ca ma va face sa ma apropii cu partea mea cea mai adevarata ,cu sinele meu, de Dumnezeu?
Nu dau intaietate eu-lui in raport cu Dumnezeu, acesta este un inteles prea limitat al termenului in discutie , ci vreau sa subliniez rolul eu-lui nostru in raport cu Dumnezeu ,adica sa intelegem si sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii
Opusul acestei stari ar fi tocmai ideologizarea credintei, limitarea la a face ceva doar ca trebuie, si nu a intelege si a asimila de ce trebuie .
Normal ca nu te poti mantui singur ca ai nevoie de Dumnezeu in primul rand, de Biserica ,de ceilalti , de tot ce te inconjoara
Dar tot ce este in jurul tau te vrea autentic,nu fals, te vrea in armonie cu tine , si nu chiniuuindu-te singur cu legi autoimpuse,pe care nu le intelegi.
La acest aspect ma refer eu , cum sa asimilam ceea ce Dumnezeu ne descopera, si sa resusim sa integram in forul nostru interior
Iar in acest drum accept orice ,inclusiv atitudini aparent opuse cultivarii eului nostru,cum ar fi :smerenia ,golirea de sine , recunoasterea cand nu avem dreptate .
Sper sa ma fac mai bine inteles,pentru ca la astfel de lucruri as vrea sa mi se raspunda, si nu la intelesuri atat de primitive ale termenului de personalitate,care e clar ca nici eu nu le consider rodnice, atata timp cat se refera la un eu egoist situat in afara dumnezeirii

[Mihnea Dragomir]

Iustin, ti se pare ca lumea nu pricepe bine ce vrei sa spui. Dar, te-ai gandit ca, poate, formularile folosite de tine sunt vagi ? Fereste-te de formulari vagi, fiindca ele corespund unor concepte vagi, fiindca merg in contra disciplinarii mintii si fiindca afecteaza comunicarea, ceilalti putand intelege totul si orice cand dumneata, de fapt, vrei sa spui un anumit lucru.

Dumnezeu nu este vag, ci, mereu cand a vorbit oamenilor, a formulat lucrurile foarte clar, incat orice elev corijent la scoala ajutatoare poate pricepe. "Sa nu furi", "adu-ti aminte de Ziua Domnului","sa nu pizmuiesti" "din toate fructele poti sa mananci, dar din fructul acesta sa nu mananci": asa vorbeste Dumnezeu si asa trebuie sa vorbim si noi. De aceea m-a amuzat exprimarea "comandamentul urmaririi binelui": e o formulare vaga si o evidenta exprimata cu pretentii. Un adevar "a La Palice": marchizul acela care, vrand sa formuleze randuri miscatoare cu ocazia mortii unui om de seama, a compus versurile: "cu un sfert de ora inainte de a muri, el inca mai traia!"

Desigur ca oamenii au un filtru prin care trec faptele lor, intentiile, ceea ce aud ori spun ei insisi: noi, crestinii, numim acest filtru "constiinta". Desigur ca toti cei care Il cauta pe Domnul iubesc legile Lui, fiindca il iubesc pe Domnul si stiu bine cat de mult doreste El ca acele legi pe care ni le-a transmis sa fie urmate, fiindca de asta depinde daca vom fi aproape de El milioane si milioane de ani, ori vom fi despartiti de El in tot acest timp.

Acuma, problema mare este ca filtrul acesta poate fi bine format sau rau format. Constiinta poate fi bine formata ori rau formata. Cand e bine formata, ea este, cu adevarat, "vocea lui Dumnezeu" in spiritul nostru. Dar ea poate fi si pervertita, pana acolo incat oamenii se pot amagi singuri ca L-ar urma pe Domnul cand fac, de fapt, lucruri contrare a ceea ce El doreste. A uita acest lucru inseamna a uita ca diavolul este "maimuta lui Dumnezeu". Ajungem, vrand nevrand, la problema deosebirii duhurilor, care e prea importanta, serioasa si complicata pentru a vorbi de ea aici, la "generalitati".

Nu vreau sa inchei inainte de a observa ca este desarta pornirea de a intelege TOT ceea ce Dumnezeu ne-a revelat. Exista un mister in oricare revelatie, adica ceva ce, oricat de ascutita ar fi mintea noastra si oricat ne-am bate capul, nu avem cum sa intelegem. Daca noi am fi putut intelege, nu ar fi fost nicio nevoie ca Dumnezeu sa ne descopere aceste lucruri, fiindca le-am fi putut cunoaste folosind exclusiv glagoria noastra. Asta nu inseamna ca reflectia teologica nu are sens, ci, dimpotriva, merita a fi facuta, macar pentru frumusetea exercitiului. Dar, un lucru e clar: teologia, despre care s-a spus ca incepe acolo unde se termina filosofia, are la randul ei o capabilitate limitata. La randul ei, se termina acolo unde incepe nepatrunsul si unde nici ingerii din Cer nu cuteaza a privi.

[Ioan_Cezar]

După admirabila postare a lui Mihnea, aş aduce în completare o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul (din colecţia "Rugăciunea" - pag. 49):

"Învăţătorul a tot binele este Domnul, Mântuitorul nostru. Dacă vă veţi preda Domnului cu tot sufletul, vă va învăţa El Însuşi sau printr-un înger toată ştiinţa creştinismului.
Lepădarea de sine, tendinţa de a fi întotdeauna gata spre a sluji celorlalţi, lăsarea totală în voia Domnului împreună cu aflarea în El prin rugăciune - sunt producătorii vieţii duhovniceşti."

P.S. Ce înţelegi prin "sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii"? M-ar interesa, te rog frumos, cuvântul "asimilare" întrucât nu sunt sigur că avem aceleaşi accepţiuni ale acestui termen şi din această pricină nu înţeleg bine afirmaţia ta. Ce înţelegi prin acesta? (avansez de pe acum un cuvânt complementar - acomodare; poate îl lămurim şi pe acesta mai târziu, după ce convenim asupra termenului de asimilare)

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

După admirabila postare a lui Mihnea, aş aduce în completare o scrisoare a Sfântului Teofan Zăvorâtul (din colecţia "Rugăciunea" - pag. 49):

"Învăţătorul a tot binele este Domnul, Mântuitorul nostru. Dacă vă veţi preda Domnului cu tot sufletul, vă va învăţa El Însuşi sau printr-un înger toată ştiinţa creştinismului.
Lepădarea de sine, tendinţa de a fi întotdeauna gata spre a sluji celorlalţi, lăsarea totală în voia Domnului împreună cu aflarea în El prin rugăciune - sunt producătorii vieţii duhovniceşti."

Ca si in citatul postat de tine ,si eu cred in predarea in voia lui Dumnezeu , dar doar cu sinceritatea intregului eu al meu ,inclusiv cu a partii mele neintelegatoare .
Poate unii se predau lui Dumnezeu frumosi albi si puri. Eu ma arat lui Dumenzeu gol,asa cum sunt ,si de aceea am nevoie de un filtru , ca sa nu scap nimic din ceea ce sunt ,si slava lui Dumnezeu sa se arate si mai mult , in toate ungherele intunericului din mintea mea.

P.S. Ce înţelegi prin "sa asimilam pe deplin si porunca iubirii si traditia bisericii"? M-ar interesa, te rog frumos, cuvântul "asimilare" întrucât nu sunt sigur că avem aceleaşi accepţiuni ale acestui termen şi din această pricină nu înţeleg bine afirmaţia ta. Ce înţelegi prin acesta? (avansez de pe acum un cuvânt complementar - acomodare; poate îl lămurim şi pe acesta mai târziu, după ce convenim asupra termenului de asimilare)

Am vrut sa spun simplu , ca iubirea precum si invataturile bune ale ortodoxiei , trebuie amestecate cu eul nostru , 'asimilate' ,inghitite ,intelese pe toate partile , chiar daca initial avem respingeri din partea organismului . Trebuie sa iesim cu Dumnezeu la pescuit pe corabia noastra ,dupa ce ne convingem singuri ,ca fara El ,navoadele ne sunt goale.
Noi nu ne acomodam cu Dumnezeu, noi depindem de El.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de iustin10

Ca si in citatul postat de tine ,si eu cred in predarea in voia lui Dumnezeu , dar doar cu sinceritatea intregului eu al meu ,inclusiv cu a partii mele neintelegatoare .
Poate unii se predau lui Dumnezeu frumosi albi si puri. Eu ma arat lui Dumenzeu gol,asa cum sunt ,si de aceea am nevoie de un filtru , ca sa nu scap nimic din ceea ce sunt ,si slava lui Dumnezeu sa se arate si mai mult , in toate ungherele intunericului din mintea mea.

Am vrut sa spun simplu , ca iubirea precum si invataturile bune ale ortodoxiei , trebuie amestecate cu eul nostru , 'asimilate' ,inghitite ,intelese pe toate partile , chiar daca initial avem respingeri din partea organismului . Trebuie sa iesim cu Dumnezeu la pescuit pe corabia noastra ,dupa ce ne convingem singuri ,ca fara El ,navoadele ne sunt goale.
Noi nu ne acomodam cu Dumnezeu, noi depindem de El.

Mă regăsesc şi eu în frământările tale. Aş vrea să îţi spun câte ceva din cum văd lucrurile acum.
Mai întâi disting două "înţelegeri", două moduri de a fi ale înţelegerii.
Înţelegerea este una subţire, duhovnicească şi se dă ca dar prin Harul lui Dumnezeu. Nu stă în puterea eului meu lumesc să o realizez. eu nu pot cunoaşte duhovniceşte, însă eu luminat de Har, da, nădăjduiesc şi cred că pot cunoaşte duhovniceşte (Doamne ajută!).
Înţelegerea e şi grosolană, lumească. Pe aceasta o ştiu mai bine, sunt plin de ea (şi de fumurile ei). Dar ea nu poate cunoaşte pe Dumnezeu, nu poate fi în părtăşie cu Harul, autoexcluzîndu-se. Când Harul se coboară, mintea tace deja. Inclusiv partea senzorială tace, se suspendă. Intră în joc doar simţurile duhovniceşti (ale cămăşii pe care am îmbrăcat-o prin Sfântul Botez).

Ai nevoie de un filtru, insişti. OK. Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face e acesta: Cerem lui Dumnezeu să ni-l dăruiască! Prin el să ne vedem şi să vedem toate cele de folos...

Ungherele întunericului sunt construite şi automenţinute prin ataşamentul la duhul cel lumesc, la schemele noastre mintale lumeşti. Lumina la care râvnim şi care e aducătoare de sinceritate vine exclusiv prin har. E lumina harului. Să cerem har! Şi întunericul va dispărea, când harul va veni. Rugăciunea cu lacrimi de căinţă e aducătoare de lumină în ochii sufletului.

"Nimeni, rupînd petic de la haina nouă, nu-l pune la haină veche, altfel rupe haina cea nouă, iar peticul luat din ea nu se potriveşte la cea veche." (Lc, 5,36)
Privind prin lentila acestui verset, cred că Învăţăturile Bisericii nu ar trebui amestecate cu eul nostru cel lumesc (cum oare săfie eul nostru, de nu lumesc?). Mai degrabă îmi pare că eul lumesc trebuie să se dea la o parte. Eul nostru cel lumesc este un zid gros de stări sufleteşti, gânduri şi obişnuinţe, prin care lumina nu trece de nu retragem fie şi măcar un gând, o obişnuinţă, o mică ambiţie de-a noastră, deşartă... Eul nostru e opac tocmai prin densitatea repetării nesfârşite a aceloraşi scheme păcătoase, deprinse încă din copilărie şi, mai vârtos, din adolescenţă. Dureroasă e orice izbitură în zidul minţii noastre! Turnul babilonian al minţii, însă, trebuie cutremurat bine, aşa cum omul gospodar bate bine covoarele...


Asimilarea e pentru mine a integra un conţinut nou într-un mecanism de gândire vechi.
Cam ceea ce am constatat că facem deseori, cam ce cred că fac majoritatea teologilor scolastici, livreşti. Dar haide să ne reamintim cuvântul Scripturii: "Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi... Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi împreună se vor păstra." (Lc, 5-37)
Deci trebuie schimbat burduful vechi (al duhului lumesc) cu unul nou (cel al credinţei).
Cel vechi se leapădă, se aruncă, deşertăciune fiind.
Această schimbare a burdufului e cam ce încercam să spun prin termenul de "acomodare". Adică schimbarea/transformarea vechilor scheme în altele noi - cele ale credinţei şi cugetării duhovniceşti. Cât timp coexistă (se înfruntă cu mare consum emoţional, dramatic, conflict cel puţin nevrotic) legile celor două duhuri în noi, se va întâmpla aşa:
"Şi nimeni, bând vin vechi, nu voieşte de cel nou, căci zice: e mai bun cel vechi." (Lc., 5-39)
Aceasta fiind rezistenţa la acomodare, la înnoirea minţii, la abandonarea vechilor obiceiuri de a fi, acelea ale lui Adam cel vechi. Rezultat: respingem înnoirea minţii. Batem pasul pe loc. Rămânem în apropierea Bisericii dar nu facem pasul înlăuntru.

Asimilarea Tradiţiei la eu îmi pare un proces răsturnat; o eroare. Dimpotrivă, tind să mă rog lui Dumnezeu pentru exact opusul - asimilarea mea la Tradiţie (la bolta cerească a revelaţiilor în sfinţi).
În schimb, acomodarea mea (transformarea, înnoirea minţii, pocăinţa) sub învăţătura Bisericii e posibilă şi de dorit. Calea e bunăvoinţa de a lepăda vechile ataşamente. Desigur, ajutat de har, care se găseşte în primul rând în atmosfera Duhului Bisericii.

[iustin10]

@ Cezar

As dori sa combat o oarecare rigiditate in intelegerea termenilor duhovnicesti
Vorbesti si se vorbeste si in scriptura de dezbracarea de omul cel vechi , omorarea lui, si invierea omului cel nou ,in Biserica,prin har ,in Hristos.
"Eu nu mai traiesc ci Hristos este cel ce traieste in mine" spune apostolul Pv.
Dar pe de alta parte recunosti ca tu personal precum si majoriotatea celorlalti suntem preponderant la nivelul eului lumesc .
Trecerea de la persoana veche la cea noua nu s-a facut si nici nu se poate face aruncand pur si simplu la gunoi haina veche . Numai cineva stapinit de har face aceasta, pentru ca nu isi mai suporta trupul cel vechi al pacatului. Numai primind lumina harului si vazand si simtind in interior frumusetea dumnezeirii , toate cele vechi ni se par desarte. Deci ,ca sa aruncam haina cea veche,trebuie neaparat sa avem una noua . Cine ar fi intelept,daca si ar arunca haina in mijlocul iernii,doar pentru ca e veche,pina nu ar avea o haina si o caldura noua?
Pentru a primii harul trebuie sa facem si noi niste pasi . Desi harul este darul lui Dumnezeu, si noi trebuie sa facem un lucru,fara de care harul nu soseste nicidecum ,si anume : trebuie sa ne cunoastem starea decazuta si pacatoasa, sa ne cunoastem poftele,patimile , indoielile si razvratirile . Altfel riscam sa credem ca harul exclusiv va face totul ,printr-un procedeu mecanic,in care investim doar o cantitate de rugaciuni si de mers la biserica, si primim automat harul. Parerea mea este ca trebuie sa recunoastem ca AVEM NEVOIE de har , si asta nu o putem face fara a ne cunoaste pe noi insine.
De aceea avem nevoie sa ne cunoastem ,sa acceptam ca asa suntem,dar asta nu inseamna ca sa ne si invoim cu pacatul nostru. Recunosc ca ma indoiesc de multe dogme ortodoxe,dar nu exclud ca ele sa fie corecte , si doar eu insumi sa fiu intunecat la un anumit moment al evolutiei mele . Imi accept indoiala ,dar aceasta nu imi omoara speranta in Adevar.
Rugaciunea e buna,atunci cand vine din nevoie , din strigatul interior,din admiratia coplesitoare fata de Dumnezeu si din inima .Dogma e buna atunci cand o intelegem,chiar daca pentru aceasta trebuie sa ne recunoastem deschis toate indoielile. Participarea la slujbe e buna,atunci cand intelegem slujba , si retraim farmecul si misterul ei.
Aceasta este saminta care aduce rod,din parabola semintelor , anume intalnirea Cuvantului cu eul nostru ,precum intalnirea semintei cu pamantul cel bun,si intelegerea noastra a Cuvantului trecandu-l prin filtrul propriu , insotita apoi de revelatia Cuvantului catre noi . Dupa aceasta etapa,a revelatiei , rolul filtrului propriu se schimba , el devine doar o lentila muta de admiratie in fata perfectiunii si frumusetii divine.
Coplesit de har ,eul nostru ar vrea sa dispara, pentru a nu stingheri in nici un fel cu micimea sa, frumusetea revelatiei divine.

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Desigur ca oamenii au un filtru prin care trec faptele lor, intentiile, ceea ce aud ori spun ei insisi: noi, crestinii, numim acest filtru "constiinta". Desigur ca toti cei care Il cauta pe Domnul iubesc legile Lui, fiindca il iubesc pe Domnul si stiu bine cat de mult doreste El ca acele legi pe care ni le-a transmis sa fie urmate, fiindca de asta depinde daca vom fi aproape de El milioane si milioane de ani, ori vom fi despartiti de El in tot acest timp.

Acuma, problema mare este ca filtrul acesta poate fi bine format sau rau format. Constiinta poate fi bine formata ori rau formata. Cand e bine formata, ea este, cu adevarat, "vocea lui Dumnezeu" in spiritul nostru. Dar ea poate fi si pervertita, pana acolo incat oamenii se pot amagi singuri ca L-ar urma pe Domnul cand fac, de fapt, lucruri contrare a ceea ce El doreste. A uita acest lucru inseamna a uita ca diavolul este "maimuta lui Dumnezeu". Ajungem, vrand nevrand, la problema deosebirii duhurilor, care e prea importanta, serioasa si complicata pentru a vorbi de ea aici, la "generalitati".
.

E admirabil ca aveti lucrurile asa clare . Raul e rau si binele e bine, si constiinta vine intotdeauna si ne duce de mina in directia dorita . Cel putin in acest aspect oare nu este o gandire ramasa la nivelul VT ? Apostolul Pavel nu avertizeaza ca nivelul de la care Logosul preia omenirea este acela al legii morale a VT ,adresate aceleiasi constiinte de care vorbiti , dar al carui rezultat a fost exprimat astfel: 'fac raul care nu vreau sa il fac '?
NT propune o alta abordare,in care bineinteles ca se priau comandamentele anterioare : sa nu furi,sa nu ucizi , care insa nu puteau fi indeplinite doar prin simplu fapt ca avem o constiinta.
Deci nu putem identifica filtrul propriu cu constiinta . Pentru ca nu avem aceasta constiinta,ci ne zbatem sa o avem.Constiinta este pervertita,este in adormire ,sub greutatea pacatelor noastre.
Singurul lucru pe care il avem sigur , nu este cunoasterea binelui si a raului ,definitia clasica vechi-testamentara a constiintei, ci cunoasterea nimicniciei noastre . Acesta este eul nostru ,filtrul nostru ,anume smerenia ,si zdrobirea inimii . Doar unei astfel de alcatuiri interioare ,care nu mai asteapta nimic de la sine , vine si ii vorbeste vocea lui Dumnezeu .

Si inchei cu un singur exemplu,pentru a sublinia mai bine contextul in care am simtit nevoia acestui dialog.
Recunosc,cu filtrul meu personal si carcotas ,cercetator si dornic de adevar , ca nu inteleg multe din comandamentele ortodoxe. Dar totodata vad in mine si incapatinarea de a le intelege, de a crede in ele cand mintea vede peste tot contradictii , de a le simti in paine ,in ulei,in spovedanie , cand ratiunea nu are raspunsuri. Si acestea din urma tot din filtrul meu fac parte. Deci ma accept asa cum sunt ,cu toate contradictiile mele. Alternativa ar fi sa nu imi accept greutatile de intelegere si indoielile ,sa ma mint ca totul este ok, si,urmind o anumita reteta standard voi gasi impacarea cu mine. Poate intr-o zi vor apare si shortcuturile ca sa nu mai fie nevoie sa ma accept si sa trec cumva direct la actiune . Dar e cert ,ca atata vreme cat am actionat fara a fi eu insumi ,mai mult am ratacit. Prefer sa imi accept si sa imi plang nimicnicia ,decat sa nu o recunosc, si apoi sa incerc cumva,de la acel moment zero ,cu tot ansamblul personalitatii mele, sa pun niste baze mai bune, astfel ca , doar cu ajutorul lui Dumnezeu , sa pot iesi la lumina.