Anul nou bisericesc

[dobrin7m]

În prealabil postat de stefan florin

exista o traditie iudaica ce spune ca in aceasta zi Dumnezeu a inceput lucrarea de creare a lumii si tot in aceasta zi, Mantuitorul a pus inceput activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei. Asta e tot, o traditie

[ Ies ] Ieşirea
[ Cap. 12 ] Mielul pascal. Sărbătoarea azimelor. Sărbătorirea Paştelui. Moartea întâilor-născuţi ai Egiptenilor. Plecarea Israeliţilor.
1 Grăit-a Domnul către Moise şi Aaron în ţara Egiptului şi le-a zis:
2 „Luna aceasta să fie pentru voi începutul lunilor, să fie întâia între lunile anului.
3 Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi spune-le: – În ziua a zecea a acestei luni, fiecare cap de familie să ia câte un miel; un miel pentru fiecare casă.
4 Iar dacă'ntr'o casă vor fi prea puţini pentru un miel întreg, să-l ia împreună cu vecinul cel mai apropiat ca număr de suflete: fiecare să socotească anume câţi sunt de trebuinţă [ca să mănânce în întregime] un miel.
5 Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă; veţi lua fie un miel, fie un ied.
6 Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a acestei luni a, şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l înjunghie spre seară b.
7 Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus, în casele unde-l vor mânca.
8 În chiar noaptea aceea să mănânce carnea, friptă la foc; s'o mănânce cu azimă şi ierburi amare.
9 Din el să nu mâncaţi ceva crud sau fiert în apă, ci numai fript la foc, capul cu picioarele şi măruntaiele.
10 Din el să nu lăsaţi nimic pe-a doua zi, os din el să nu zdrobiţi c. Ceea ce va rămâne pe-a doua zi, să ardeţi în foc.
11 Şi iată cum să fiţi când îl mâncaţi: cu coapsele'ncinse, cu sandalele'n picioare şi cu toiagul în mână d; şi să-l mâncaţi în grabă: e Paştile e) Domnului."

Asadar nu e o traditie ci cuvantul lui Dumnezeu si vine ca o prefigurare.

"e)Etimologia cuvântului Paşti (în româneşte, de la grecescul pásha) e necunoscută. Ebraicul pésah e legat de verbul pāsah = „a şchiopăta“, „a sări“, „a juca într'un picior“, „a sări peste“ (a omite), „a cruţa“. Vulgata îl explică: id est transitus Domini = „adică trecerea Domnului“, sens referitor la faptul că Dumnezeu, în noaptea aceea, a trecut (a străbătut) Egiptul. Primul sens s'ar referi la faptul că, trecând, Domnul „a sărit peste“, „a cruţat“ casele fiilor lui Israel. Fără a nega aceste sensuri, literatura patristică raportează cuvântul şi la „trecerea“ lui Israel prin Marea Roşie, adică de la robie la libertate. Evenimentul istoric este, în acelaşi timp, şi o prefigurare: el Îl anticipează pe Iisus Hristos, Cel ce „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer ne-a trecut pe noi“ (din Canonul Învierii)." Nota din Sfanta Scriptura versiunea Anania.