Ce gasim frumos in Biserica?

[Hartford]

În prealabil postat de iustin10

In primul rand o intrebare,ca sa inteleg despre ce Biserica vorbesti. Despre mersul la lacasul unde se tin slujbe, sau Biserica privita in general ? Intreaga ta expunere,pare a se referi despre mersul la Biserica,ca si cladire.

Dar ca sa revin la esenta intrebarii tale,recunosc ca sunt unul dintre aceia care nu mai sunt atras de Biserica,cel putin de slujbe , si as vrea sa inteleg si eu de unde aceasta respingere.Si voi fi sincer: slujbele mi se par prea repetabile,asculti ani intregi aceleasi lucruri. Dar nu simt un fior,un progres,ceva care sa ma atraga. Daca este ceva de inteles, o speranta ca lucrurile au un sens ascuns, acesta este foarte abstract . Ar trebui sa am in cap o duzina de tratate greoaie si abstracte despre liturghie ca sa inteleg ceva ,si ,in final,sa simt promisul fior.
Vad ca toti sunteti extaziati ,folositi cuvinte mari despre frumusetea trairilor din timpul slujbei ,si asta ma face sa ma simt si mai neajutorat.
Ador simplitatatea ,frumusetea simpla ,umana,fericirea aceea simpla care ne cuprinde in anumite situatii. Daca eu nu le simt in Biserica, decat probabil dupa o instructie si mai sustinuta care ar trebuyi sa o fac ,inseamna ca multi sunt ca mine,si ca sunt un exemplu reprezentativ pentru starea celor multi.
Daca oamenii nu primesc trairi simple ,ci explicatii abstracte , ei se vor indeparta de acel lucru,sau ,cel mult se vor duce la Biserica din convenienta,speranta,frica,sau alte sentimente colaterale,dar nu din placere.

Dar ca sa nu fiu total pessimist,voi spune si ce imi place in Biserica . Imi place spovedania si impartasania ,pentru ca sunt niste taine concrete. Sunt lucururi care imi provoaca sentimente concrete si puternice,foarte folositoare sufletului. Cred ca in aceasta cheie ar trebui explicata liturghia ,ca drumul spre impartasanie. Doar astfel ,cei multi ar putea fi atrasi. Pentru ca este o lupta personala cu tine insuti,care e captivanta,spre rasplata primirii harului lui Dumnezeu,impartasirea cu Trupul Sau , si care se msanifesta prin linistie si bucurie in suflet, si schimbare si evolutie in viata personala.
Si toate acestea sunt sentimente concrete,nu vorbe,sentimente care il vor invada pe cel care le face.
Si mai sunt frumoase rugaciunile mai necunoscute,spuse dimineata,inainte de slujba,sau in diferite alte slujbe din cadrul sapatamanii. Acestea dau un aer de noutate,de comoara ascunsa,si exprima bine ceea ce simtim .

Biserica nu ar trebui tartata izolat,ca un subiect de sine stataor , ci integrata in viata acelui om ,in taririle sale din afara Bisericii,rugaciunile sale cand e singur,intrebarile si meditatiile sale cand e singur , relatiile sale cu oamenii. Biserica ar trebui sa fie o completare a acestora , care sa ii dea energia sa mearga mai departe . Omul sa vina la Biserica asa cum se duce masina la benzinarie ,ca la un loc unde primeste ceea ce ii lipseste.
Biserica trebuie sa fie partea vazuta a lui Hristos in relatia cu oamenii, si nu un edificiu abstractizat,unde doar initiatii au acces.
Vinerea vad oameni imbracati ca de servici , cu genti de servici ,si care ,in traseul lor catre servici,trec pe la Biserica. E un gest asa de firesc,ca si cum ar trece pe la magazine sa isi ia hrana,sau pe la farmacie sa isi ia reteta. Aceasta e Biserica adevarata , la cei care ajung sa o integreze firesc si cu drag in viata lor.
Sa fim bucurosi ca avem intre noi astfel de oameni si sa invatam din credinta lor tacuta

Eu zic sa fiti bucurosi ca aveti si biserici deschise la tot pasul si puteti intra din fuga macar sa faceti o inchinaciune sa sarutati o icoana.. cit de frumos ,nu ca altii trebuie sa conduca citiva Km sa intre intr-o biserica sa participe la o slujba.

[iustin10]

În prealabil postat de Hartford

Eu zic sa fiti bucurosi ca aveti si biserici deschise la tot pasul si puteti intra din fuga macar sa faceti o inchinaciune sa sarutati o icoana.. cit de frumos ,nu ca altii trebuie sa conduca citiva Km sa intre intr-o biserica sa participe la o slujba.

Mda,buna solutie. Si eu cand am fost plecat mai mult timp muream de dorul unei biserici.
Asa e omyul,plin de contradictii,cand are face mofturi,cand nu are tanjeste .

[cristirg]

-aici e vorba de frumosul interior,de deschiderea sufleteasca spre slujbe ,liturghie,de trairea sufleteasca,de simtirea harului, eu le simt de cele mai multe ori chiar daca ascult Liturghia la radio: http://www.ortodoxradio.ro/live.php

-

[dobrin7m]

"Cativa analisti ai lumii contemporane au numit oamenii de azi "generatia eu" si vremurile noastre "epoca narcisismului" caracterizate printr-o slujire si fascinatie a sinelui care impiedica o dezvoltare normala a fiintei umane. Altii vorbesc de un "univers de plastic" sau o lume a fanteziei in care multi oameni traiesc acum neputand sa infrunte realitatea lumii inconjuratoare sau a propriilor probleme.
Cand "generatia eu" se intoarce spre religie este de obicei spre forma "de plastic " sau fantastica a ei, o religie dezvoltata prin sine, unde sinele ramane obiectul de adorare." Parintele Serafim Rose.

Fara sa ne dam seama oriunde mergem , si orice facem , cautam sa ne satisfacem sinele nostru , propriile noastre dorinte si sa ne implinim propriile simtiri si senzatii. Mergem la Biserica si cautam sa ne simtim bine, nu stim cum, dar dorim asta. Insa sinele nostru , (care nu este curat), are dorinte pe masura lui. Si astfel ne deranjeaza batrana din colt ca vorbeste, si femeia inalta care lalaie, copilul micut care striga si corul care canta, preotul care ne cearta, picturile care parca sunt strambe, turlele care parca sunt prea aurite, cutia milei care pare prea mare, oamenii care par mai posaci, lumanarile care scot fum si asa mai departe. Nimic din ce nu este pe masura ochiului nostru nu ne aseaza, nu ne multumeste si pare ca nu ar fi frumos.

Ceea ce este frumos pentru fiecare este pe masura sinelui sau. Cu cat sinele se umfla mai mult cu atat tot ce este in jur pare ca se urateste, si cu cat sinele nostru se smereste si se miceste cu atat tot ce ne inconjoara devin mai frumoase.

Eu am descoperit frumusetea Bisericii si a Liturghiei pe vremea cand eram in Grecia si nu intelegeam limba greaca in primii ani ai mei pe acele meleaguri. Imi placea de Iisus Hristos Pantocrator, de toti sfintii zugraviti pe pereti, de vocea preotului si a cantorului, de linia melodica a Liturghiei care parca imi acompania rugaciunile, de sarbatorile frumoase de Pasti si Craciun. Ma gandesc totusi ca a fost un avantaj ca nu stiam inca limba greaca, si acest fapt mi-a lasat mintea sa se odihneasca in rugaciune.

Eu cred ca , daca am reusi, sa ne facem orbi si surzi , la cele lumesti ce intra odata cu oamenii in Biserica , am descoperi o intreaga lume, minunata lume, cu sfinti si ingeri si cantece minunate de Slava lui Dumnezeu.