Dumnezeu, Patrie, Famile

[catehumen]

Miroase parca putin a legionari aici ,nu credeti ? Si sloganul e legionar.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

În prealabil postat de catehumen

Miroase parca putin a legionari aici ,nu credeti ? Si sloganul e legionar.

Nu suntem legionari şi nu ştim nimic despre legionarism. Dacă legionarii gândesc ca noi înseamnă că ar tebui să ne alăturăm lor.
Nu suntem puţini...

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CÂNTEC SFÂNT
de Ştefan Octavian Iosif

Cântecul ce-ades ţi-l cânt
Când te-adorm în fapt de seară,
Puiule, e-un cântec sfânt,
Vechi şi simplu de la ţară.

Mama mi-l cânta şi ea,
Şi, la versul lui cel dulce,
Puiul ei se potolea
Şi-o lăsa frumos să-l culce.

Azi te-adorm cu dânsul eu,
Ieri el m-adormea pe mine,
Şi-adormi pe tatăl meu
Când era copil ca tine...

Mâine, când voi fi pământ,
Nu uita nici tu şi zi-le,
Zi-le doina, cântec sfânt,
La copiii tăi, copile!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PANSEURI

Sunt româncă şi sunt om datorită calităţii mele de româncă.

Pentru a înlănţui un popor trebuie să-i distrugi religia şi să-i adormi conştiinţa naţională.

Reuşita individuală şi reuşita naţională sunt inseparabile.

Uneori să fii liber nu înseamnă să poţi pleca, ci să poţi rămâne.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Tânăra la părinţi

-I-

Dacă în cercul Familiei rolul femeii e activ, acela al tinerei e şi activ şi pasiv. Vreau să spun că e necesar ca activitatea sa să se exercite în primul rând în folosul alor săi. Iat-o ajunsă la vârsta când educaţia i s-a terminat, când sacrificiile făcute de părinţi pentru ea au încetat. Vor trece nişte ani înainte ca ea să-şi întemeieze propria Familie. Va rămâne, deci, în continuare în cămin. Ce va face cât va mai sta acolo?

E încântătoare, se înţelege, dar e de ajuns pentru o fiinţă umană? Unele cred că da. Se preocupă doar de aspectul lor exterior, se străduiesc să placă fără să remarce că admiraţia care li se arată nu are nimic măgulitor. Despre o tânără frumoasă, care nu-şi dezvoltă inteligenţa şi inima, se va spune ce spunea Milton, orb, despre soţia sa: „E ca un trandafir, îmi dau seama după spini.” Mulţi părinţi, fără să fie orbi, ar putea repeta aceleaşi cuvinte. Calităţile exterioare asigură în lume un oarecare succes, dar sunt mai puţin importante în Familie. Cel mai drăguţ chip, dacă e posac, îşi pierde mult din farmec, în timp ce o bună dispoziţie constantă, lipsa toanelor şi a irascibilităţii aduc bucurie într-o casă.

-II-

Nevoia de distracţie a unei tinere e de fapt o prejudecată. Fiica s-ar cuveni să-şi însenineze tatăl îngrijorat de viitor sau obosit de muncă, mama care se zbate pentru toţi, fraţii preocupaţi de carierele lor.

E ciudat că tinerele, la o vârstă când totul e nou, par adesea plictisite şi imposibil de înveselit. Cele mai multe dintre ele trăiesc liniştite, părinţii scutindu-le de corvezi şi satisfăcându-le capriciile în limita posibilităţilor. Au deci timp să-şi dezvolte talentele şi cu toate acestea se plictisesc, ba chiar pozează în victime.

Iat-o pe domnişoara X… Ei bine, ea striveşte totul în cale, oprimă o mamă prea slabă care
i-a devenit satelit şi terorizează un tată care nu-şi mai exercită autoritatea asupra ei ca să nu o supere. Rebela domnişoară X comandă, conduce, se revoltă împotriva oricui încearcă
să-i impună ceva, declară că are propriile sale idei şi le impune cu orice preţ. Ceea ce nu o împiedică să-şi plângă de milă.
Şi pe „biata” Z… Aceasta e mai puţin bătăioasă. S-a închis în turnul său de fildeş, trăieşte acolo detaşată de toate şi pentru că nu a fost acceptată de Familie ca regină atotputernică declară că Familia nu o mai interesează decât foarte puţin. Dacă mama o mustră se bosumflă şi face pe neînţeleasa.
Las la o parte pe aiuritele care consideră distracţia obligatorie, deşi e doar o odihnă permisă. Să te distrezi când poţi, foarte bine, dar să faci din asta o preocupare permanentă, niciodată.

-III-

Din fericire cea mai mare parte a fetelor nu caută întotdeauna distracţia. O tânără de oarecare valoare e o personalitate în formare. Dorinţa de afirmare o face să aștepte cu nerăbdare să i se ofere o şansă, iar dacă aşteptarea se prelungeşte, îşi pierde răbdarea. Ea ar vrea independenţă pentru a putea atinge un ţel oarecare. Dar cine o împiedică să aibă un ţel? Ar putea, de exemplu, să-şi perfecţioneze fiinţa morală, să-şi dezvolte spiritul, să stea drept în faţa vieţii în loc să se legene în iluzii. Nu-i trebuie decât voinţă.

Tânăra se poate pregăti pentru viaţă ajutându-şi părinţii. Ea îi va face astfel pe ai săi să beneficieze de calităţile pe care le are, de pregătirea sa. Alături de tatăl său va găsi o mie de modalităţi de a fi utilă, în afară chiar de atenţia pentru detalii caracteristică femeilor. Ştiu un tată care şi-a făcut fiica asociată la firma sa şi consilieră în vânzări. Dacă s-ar fi dovedit superficială sau iresponsabilă, e clar că el nu ar fi implicat-o în afacerea sa. De ea a depins încrederea care i s-a arătat.

-IV-

Muzica, lecturile în comun, jocurile de cărţi ca tabinetul sau macao, tot ce alungă monotonia serilor în Familie, iată domeniul tinerelor. Pentru că nu aparţii nimănui, nu e un motiv să te preocupi în mod egoist doar de tine, ci dimpotrivă o şansă de a fi folositoare.
Independenţa, cum o înţeleg unele, se obţine cu preţul unor responsabilităţi. Ori tânăra nu are nici responsabilităţi, nici experienţă, chiar dacă a învăţat totul din cărţi, de aceea nu are de ce să i se pară dificil să-şi asculte mama.

Românca e în general crescută acasă, ceea ce face ca între ea şi mama ei să apară o comuniune de gusturi şi de gânduri. Viaţa sub acelaşi acoperiş păstrează această apropiere, asemănările de fire o accentuează. Fiica îşi destăinuie îndoielile, visele, entuziasmele mamei sale fiindcă ştie că poate găsi la ea înţelegere sau îndrumare. Astfel mama şi fiica ajung să fie tinere împreună. Nicio afecţiune nu dă rezultate mai bune, nicio afecţiune nu are o influenţă mai salutară asupra cuiva care tocmai pășește în viaţă ca afecţiunea dintre un părinte şi copilul său.

Tânăra devine ajutorul mamei sale, sfătuitoarea sa în amănunte de interior, mângâierea sa în confruntarea cu neliniştile provocate de griji. Jucând un asemenea rol, care de fapt îi şi aparţine, ea câştigă enorm pentru inimă şi minte. Mama poate să-i călăuzească gândul spre ce ţine de intelect şi s-o pregătească temeinic pentru lucruri serioase, lăsând-o totodată să-şi manifeste liber înclinaţia specifică vârstei pentru veselie, pentru îmbrăcăminte chiar. Buna dispoziţie e o mare virtute, iar eleganţa o formă de manifestare a bunului gust.

-V-

Iată înfăţişat succint tipul de tânără care se impune admiraţiei noastre, iată tânăra model. Şi acest tip ideal poate fi regăsit în toate literaturile de oricine vrea să reflecteze la el. E Antigona, e Cordelia, e adorabila Iphigenia a lui Racine.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

TOAMNĂ NOUĂ (Videoclip, 5 min.)
http://www.youtube.com/watch?v=o1T849RpHfg

[TINERI PENTRU ROMANIA]

NOUL NOSTRU LOGO

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (8)

SOCIETATEA

Dreptatea

=PRIMA PARTE=

-I-

Cele patru virtuţi cardinale sunt Forţa, Prudenţa, Cumpătarea şi Dreptatea. Le-aţi văzut statuile sculptate de artiştii Renaşterii? Forţa şi Dreptatea, grave şi frumoase, sunt reprezentate împreună cu atributele lor. Forţa cu sabia şi Dreptatea cu balanţa. Oare din cauza înfăţişării lor severe ne par demne de stimă, dar nu atrăgătoare? Se întâmplă cu virtuţile ce se întâmplă cu unele persoane ale căror merite le cunoaştem, dar de a căror companie ne ferim.
Alături de cineva puternic, prudent, cumpătat şi drept ne-am apărea nouă înşine aşa cum suntem, nu aşa cum ne place să credem că suntem.

Dreptatea e, după părerea mea, marea bătaie de inimă a omului. Anticii o defineau mai clar: voinţa fermă şi constantă de a da fiecăruia ce i se cuvine. Sentimentul a ceea ce e drept şi nedrept se află în sufletul tuturor. Un copil, de cum începe să înţeleagă, îşi dă foarte bine seama când greşeşte şi simte că e nedreptăţit, dacă e certat fără s-o merite. Naţiunile din antichitate au respectat omul drept, chiar dacă uneori l-au exilat ca pe Aristide, sau l-au omorât ca pe Socrate.

Ceea ce numim lege naturală nu e de fapt decât îndatorirea de a fi drepţi şi nu au existat niciodată Popoare care s-o fi ignorat complet. Era doar pusă în umbră, denaturată de barbarie sau de coruperea moravurilor, ceea ce nu o împiedica să existe. Admirăm în toate epocile figurile nobile care au personificat-o, cu toate că nu complet, pentru că aceşti oameni erau influenţaţi de mediul lor, de timpul lor şi credeau legitime lucruri care astăzi ne revoltă ca sclavia, cruzimea faţă de învinşi, sacrificiile umane. Chiar în vechea Romă, renumită pentru legile sale drepte, cei slabi erau trataţi dur. Romanii priveau legea mai mult ca pe un mijloc de reglementare a raporturilor dintre cetăţeni, decât ca pe o modalitate de a-i ocroti pe cei lipsiţi de apărare.

-II-

Dreptatea are două aspecte, unul comutativ şi unul distributiv. Dreptatea comutativă se aplică schimburilor, atât pentru atât. Ea nu ţine cont de persoane, ci doar de obiectele schimbate. Balanţa o simbolizează. Dreptatea distributivă se aplică persoanelor. Ea pune de acord salariul cu meritul. Egalitatea raporturilor o simbolizează. Cinstea are mai multă supleţe. Anticii o comparau cu o riglă de plumb care ia forma sinuozităţilor terenului de măsurat, spre deosebire de rigla rigidă de fier. Nimic material nu o exprimă totuşi în întregime. E doar spirit. Şi pentru că există în sufletele oamenilor lucruri pe care doar un suflet le poate aprecia, cinstea, deşi îşi are locul alături de dreptate, e mai presus de ea.

Ideea de dreptate o implică pe cea de drept. Conaţionalii noştri fiindu-ne fraţi au drepturi egale cu noi. Formula „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” arată succint de ce suntem datori să fim drepţi. Avem obligaţia să respectăm drepturile aproapelui şi ca să fim siguri că nu i le încălcăm e bine să ne punem uneori în locul lui. Fiindcă trăim în comun, fiecare dintre faptele noastre corespunde unei fapte a celor de care suntem legaţi prin frăţia naţională, prin rudenie, prin prietenie, prin asocieri de tot felul. E limpede că omul care ar acţiona după placul său, fără a-i păsa de ceilalţi, nu ar putea fi decât nedrept. Cuvântul nedreptate e atât de odios că provoacă indignare imediat ce e rostit. Nimic nu ne răneşte mai mult ca reproşul „eşti nedrept”, mai ales dacă nu suntem decât vag conştienţi că am comis o nedreptate.

E de ajuns să se spună „S-a făcut o nedreptate” ca să apară proteste. Un instinct puternic, dacă nu-l inhibă interesele, ne va avertiza pe toţi că apărăm o cauză comună. Aproape toată lumea poate să vadă unde e nedreptatea. Conştiinţa cea mai amorţită o spune destul de tare pentru a fi auzită, dar unii nu au forţa sau voinţa de a o asculta. Trei virtuţi, din cele patru, le lipsesc. E ceea ce se numeşte lipsă de caracter.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (8)

SOCIETATEA

Dreptatea

=PARTEA A DOUA=

-I-

E mai greu să fii drept decât să fii bun. Pentru a fi buni e de ajuns adesea să ne ascultăm inima. Când suntem drepţi, ne achităm de o datorie imperioasă şi să plăteşti o datorie e mult mai puţin plăcut decât să faci un cadou.

Ca să apreciem corect faptele noastre sau ale celorlalţi, trebuie să le cunoaştem cauzele. Suntem ispitiţi să ne credem mai buni decât suntem, să considerăm că avem întotdeauna dreptate, să spunem vorbe goale. E şi mai rău când nu e vorba de noi, ci de cineva drag. Femeile, mai ales, sacrifică fără milă drepturile acelora care nu înseamnă nimic pentru ele. Când iubim, inima judecă. Stare sufletească duioasă pentru noi, coşmar pentru ceilalţi.

Ne apărăm prietenii, îi susţinem chiar când greşesc. Orbi la defectele lor, îi ajutăm în mod inconştient să facă rău altora care ne sunt indiferenţi. Multe femei se comportă aşa şi sunt antrenate în tot felul de dezastre.

-II-

Dreptatea nu ţine degeaba în mână o balanţă. Greşim că-i măsluim greutăţile. Mulţi se indignează, protestează, dacă li se încalcă drepturile, dacă li se ia ce le aparţine, dar puţini văd binele aproapelui şi-l respectă.

Cea mai mare parte a nedreptăţilor făcute de noi, a prejudiciilor pe care le cauzăm celorlalţi ar fi evitate, dacă ne-am strădui să fim drepţi. A fi drepţi cu ceilalţi înseamnă să le vedem şi părţile bune. A fi drepţi cu noi înseamnă să ne vedem şi părţile rele. E necesar să ne cunoaştem bine defectele şi calităţile ca să ne putem îndeplini îndatoririle.

E injust să nu-ţi folosești toată energia pentru a face bine. E injust de asemenea să nu-ţi aperi drepturile, demnitatea. O femeie care, din slăbiciune sau timiditate, şi-ar lăsa copii să dea dovadă de lipsă de respect faţă de ea, nu ar fi în stare să-i educe. Şi îndatoririle trebuie apreciate corect. Nimeni nu e mai nedrept, mai despotic ca o persoană care îşi priveşte obligaţiile doar din punctul său de vedere şi se achită cu intransigenţă de ele considerând că face bine. Biată balanţă, dacă am ţine-o în echilibru în loc să aşezăm totul pe un singur taler, multe lucruri ar merge mai bine pe lumea aceasta! E cu siguranţă greu să ne punem în locul altuia. Două fiinţe pot nutri o mare afecţiune reciprocă fără să reuşească să se înţeleagă bine. Cum să fim siguri de consecinţele reale ale faptelor noastre asupra celorlalţi? Ni se va întâmpla inevitabil să fim nedrepţi fără să ştim. Putem însă să fim drepţi în intenţii, sinceri, imparţiali în comportament şi să nu uităm niciodată principiul de bază al unei echităţi elementare: fă bine pentru că aşa e bine, nu din instinct.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (8)

SOCIETATEA

Dreptatea

=PARTEA A TREIA=

-I-

Îndatoririle au fost împărţite în stricte şi mari. Să nu răspunzi la bine cu rău e o îndatorire strictă. Să faci bine întotdeauna pentru că aşa se cuvine e o îndatorire mare a cărei îndeplinire o aşteptăm de la ceilalţi, la fel cum ei o aşteaptă de la noi.

Au fost multe nedreptăţi în toate timpurile. Istoria le condamnă, înregistrând totodată faptele bune ale acelora care au iubit atât de mult dreptatea că şi-au dat şi viaţa pentru ea. Adevăraţii prieteni ai dreptăţii nu s-au lăsat influenţaţi nici de teamă, nici de interes, iar răspunsul lor la ameninţări sau promisiuni a fost întotdeauna „Nu!” pentru că le era imposibil să nu-şi facă datoria.

Dreptatea distributivă se aplică femeilor mai mult în sfera căminului. Ele nu se prea implică în treburile publice, deşi de la Debora, profetesa care judeca în Israel sub un palmier, au fost destule suverane drepte. Să veghezi la menţinerea ordinii publice, la respectarea interesului general şi privat, la garantarea de drepturi egale tuturor, să trebuiască să decizi declararea unui război sunt responsabilităţi greu de asumat. Dreptatea la cele mai multe dintre femei se confundă cu nepărtinirea. Nepărtinirea le e necesară în relaţiile sociale pentru că sunt înclinate să urmeze primul impuls, să vadă lucrurile doar din punctul lor de vedere. Blândeţea e cu siguranţă virtutea principală a sexului lor, dar ea poate veni din slăbiciune, din capriciu,
dintr-o fantezie în judecăţi. De aici până la nedreptate în fapte nu e decât un pas. Ele au deci obligaţia să-şi cultive obişnuinţa de a recunoaşte imparţial ce e drept.

-II-

Dreptatea presupune într-adevăr un drept recunoscut şi pozitiv spre deosebire de nepărtinire, care deşi îşi are sursa în simţul moral, ascultă totuşi de îndemnurile inimii. Dreptatea strictă e pentru bărbat o obligaţie, nu-l laudă nimeni pentru ea. Nepărtinirea e dimpotrivă la femeie o virtute foarte apreciată, fiind aproape imposibil de practicat fără folosirea devreme a raţiunii pentru a reprima pornirile care tulbură judecata şi pentru a alege liber calea datoriei.

Femeile, având dintotdeauna o mare influenţă asupra opiniei publice, sunt datoare faţă de societate s-o exercite în favoarea unor cauze drepte. Ele să ştie să ierte şi să deplângă răul, dar să nu ajungă niciodată să-l justifice sau să-l apere din lipsa acelei limpezimi a judecăţii care împiedică sensibilitatea s-o ia razna. Nu ajunge ca autoritatea lor în Familie sau în comunitate să fie plină de farmec şi bunăvoinţă, e important ca ele să dea dovadă de spirit de dreptate în purtarea lor, să vadă clar nedreptatea şi să nu se teamă s-o semnaleze.

Chiar când facem bine, trebuie să fim drepţi. Sacrificiul cel mai dezinteresat poate fi nedrept, dacă lipseşte pe cineva de timpul nostru sau de afecţiunea noastră. E ceea ce femeile nu înţeleg prea bine, atrase cum sunt de faptele bune şi uitând de îndatoriri obligatorii. Să-ţi neglijezi Familia pentru activităţi facultative de voluntariat, s-o lipseşti de cele necesare oferind ca donaţie banii de cheltuială, să faci rău unui străin ca să-i faci bine unui prieten, să combaţi o cauză bună când e susţinută de cineva care-ţi displace sunt forme de nedreptate frecvente cu atât mai crude cu cât sunt mai pătimaşe şi mai oarbe.

-III-

Foarte puţine persoane sunt drepte în mod firesc, iar dintre cele care sunt unele manifestă adesea reticenţă din interes. Să nu mai ai decât doi lei şi să fii nevoit să dai unul e greu oricare ar fi motivul pentru care trebuie s-o faci. Dar cum putem fi drepţi, dacă nu facem ce e drept indiferent de împrejurări? Spiritul de dreptate ne face în acelaşi timp să fim îngăduitori cu cei lipsiţi de el şi ne ajută să li-l insuflăm. Virtuţile nu se exclud una pe alta, ci se completează reciproc.

Cele de mai sus pot fi folositoare unei tinere. Ea va învăţa din ele să nu-şi conceapă contabil existenţa ca pe diferenţa dintre încasări şi cheltuieli, să nu ceară reciprocitate riguroasă în toate. Dacă suntem drepte, nu ne vom imagina că lumea e făcută pentru noi, nu vom ocupa peste tot cel mai bun loc, nu vom trăi fără să ne pese de cei pe care i-am putea călca în picioare. Aplicarea virtuţii dreptăţii în toate ne va ajuta să stârpim din noi microbul egoismului, care altfel ne-ar îmbolnăvi iremediabil.

Popescu Angela