Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

TOAMNĂ NOUĂ (Videoclip, 5 min.)
http://www.youtube.com/watch?v=o1T849RpHfg

[TINERI PENTRU ROMANIA]

NOUL NOSTRU LOGO

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Respectul

-I-

În prezent respectul e pe cale de dispariţie. Foarte mulţi cred că e pueril şi demodat. Tineretul nu mai respectă vârstnicii, de altfel nimeni nu mai respectă nimic. Dacă legea nu ar fi apărată de poliţist şi de jandarm, am considera-o facultativă. Lipsa respectului se manifestă, din nefericire, mai ales în Familie. Cine se mai jenează de străini, nu se mai jenează de ai săi. În general, să te jenezi cât mai puţin posibil a devenit un ţel. Viaţa aşa cum Dumnezeu o vrea, aşa cum Naţiunea o cere, e plină de îndatoriri şi pentru a ne menţine la un nivel moral superior e nevoie să ne jenăm mai mult. Respectul, nu e doar frumos, el mai e şi unul din cele mai bune mijloace de a diminua egoismul. Unele forme exterioare de politeţe sunt folosite în lume aproape maşinal, dar respectul obişnuit şi constant e mult mai greu de practicat în Familie.

Fără îndoială copilul îşi ascultă părinţii, fiindcă autoritatea lor, ca aceea a legii, se afirmă la nevoie prin forţă, dar înţelege de ce e necesar să-i asculte? Îi e clar că la orice vârstă singurul mod de a fi independent faţă de o autoritate e de a-i recunoaşte caracterul venerabil?
Copilul se crede adesea nu doar egalul părinţilor săi, ci mult mai capabil ca ei. O tânără modernă, suportând poate cu condescendenţă mustrările materne, va gândi că „biata mama” are concepţii învechite, aşa cum unii băieţi îşi vor trata tatăl, prea îngăduitor, ca pe un coleg de clasă. Toate acestea sunt şocante, pentru că Familia trebuie să fie o şcoală a respectului. Altădată respectul domina tandreţea. Memoriile din trecut ne dau imaginea unor Familii unde mamei i se spunea „Doamnă”, sărutându-i-se mâna.

-II-

Încercând să fim mai puţin protocolari am sărit la cealaltă extremă. Tutuiala s-a generalizat. Să recunoaştem însă că în Familie tutuiala exprimă mai multă afecţiune. Poţi să-ţi respecţi părinţii, chiar dacă îi tutuieşti. Limbajul, tonul sunt cele care contează. Trebuie însă evitat aici tot ce marchează egalitatea, părinţii şi copiii nu sunt egali. Fără respect, afecţiunea filială nu e ce s-ar cuveni să fie, îi lipseşte baza şi odată cu ea, trăinicia.

Alături de părinţi sunt bunicii şi către ei trebuie să îndrepte cel mai mult respectul nostru, pentru că ei au pe lângă dreptul anilor, pe acela al slăbiciunii. Autoritatea lor nu se mai manifestă, ea personifică îngăduinţa, ei îi lasă pe părinţi să mustre, spunându-şi că le rămân puţini ani pentru a îndrăgi. Cum le-am putea arăta vreodată toată stima pe care o merită? Ei reprezintă un trecut de înţelepciune şi de trudă. Prosperitatea Familiei, atâta câtă e, e în parte realizată de ei. Şi pentru toate acestea, de care copiii profită, e prea mult să ceri deferenţă, lipsa contradicţiilor? Aceşti bătrâni amabili, care nu mai trăiesc decât prin ceilalţi, aceste bunici păstrându-şi tinereţea inimii până la capăt, sunt pentru tineri o lecţie vie contra egoismului care usucă şi paralizează. Să ne ridicăm privirile spre ei, pentru că sunt mai sus ca noi pe treptele care duc spre culmi.

-III-

Continui cu ce ar fi trebuit să încep, cu respectul de sine, care-l implică pe acela pentru chinuita noastră limbă română, fiică de Familie bună şi de origine nobilă. Multe tinere adoptă argoul şi tonul liceenelor care nu prea dau pe la şcoală. Folosirea unor expresii vulgare afectează gândirea, care şi ea devine vulgară. Fără să incriminez gustul pentru sport, mă văd obligată să remarc că el dă uneori acestor domnişoare un aspect teribil de viril şi un jargon supărător. Femeile, indiferent de vârstă, au datoria să păstreze pe lângă bărbaţii din Familia lor prestigiul delicateţei. Ele trebuie să le merite respectul ca să-l poată pretinde întotdeauna. Evitând camaraderia fetele vor deveni cele mai bune prietene pentru fraţii lor. Respectul de sine e o obligaţie strictă, femeia, tânăra îi vor datora respectul celorlalți. Ele să înveţe să-şi controleze comportamentul, limbajul şi gândul, să traseze în jurul lor un cerc de care răul să nu poată trece sub niciun pretext.

-IV-

Câte forme nu are respectul! Să ştii să asculți cu răbdare şi bunăvoinţă, să te arăţi săritoare, amabilă, să ai pentru persoanele mai în vârstă decât tine acele atenţii mărunte care înseamnă atât de mult pentru ceilalţi, să nu-ţi spui părerea pe un ton arogant, să nu tranşezi cu tupeu. În Familie, respectul se dovedeşte în detaliile vieţii de zi cu zi, el se manifestă în fiecare clipă, e lubrifiantul care face angrenajele să funcţioneze fără să scârţâie inoportun. Situațiile când putem da dovadă de devotament sublim fiind rare, să nu neglijăm nicio ocazie de a ne face agreabile.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

OCTOMBRIE (Videoclip, 4:35 min.)
http://www.youtube.com/watch?v=ByCxKT8ggE4

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Spiritul de Familie

-I-

Spirit de Familie? Expresia nu e abstractă. Ea arată că membrii aceleiași Familii sunt solidari, că acţionează cu gândul la interesul lor comun şi că se ajută unii pe alţii la greu. E un fel de angajament tacit care, să recunoaştem, dă un sentiment liniştitor de siguranţă. Spiritul de Familie nu se limitează la soţ, soţie, copii, ci include toate rudele oricât de îndepărtate ar fi. El a dus în trecut la formarea de triburi şi de clanuri. Pe vremea când fiecare Familie românească locuia în acelaşi sat, târg sau măcar provincie, această legătură se păstra până la a şaptea spiţă şi chiar mult dincolo de ea. Nu a mai rămas nimic din astfel de şiruri nesfârşite de neamuri, dar mai sunt Familii care, în ciuda risipirii, păstrează sentimentele de altădată. Membrii lor se simt apropiaţi, chiar fără să se cunoască. Ei se sprijină reciproc în viaţă, fiecare numindu-i pe ceilalţi „ai mei” de câte ori vorbeşte despre ei. O astfel de solidaritate morală e creată de faptul că avem nevoie unii de alţii, că nefiind făcuţi să trăim singuri, ne simţim ataşaţi de toţi cei de acelaşi sânge cu noi.

-II-

Spiritul de Familie e exclusiv ca toate sentimentele puternice şi nu ar fi lipsit de pericole, dacă ne-ar limita simpatia la un cerc restrâns. Dar un asemenea inconvenient nu e de temut, pentru că în prezent spiritul de Familie e pe cale dispariţie. E necesar să-l reconstituim în ce are folositor, să-l insuflăm copiilor, să-l cultivăm în noi. Femeilor le revine această misiune pentru că sunt mai conciliante, mai păstrătoare şi mai diplomate.

-III-

Unele Familii foarte unite păstrează mai multe generaţii aceeaşi conduită, fac aceleaşi munci, îmbrăţişează aceleaşi cariere. Există Familii de militari, Familii de magistraţi, Familii de profesori. Odinioară toţi membrii unor astfel de Familii, de la străbunici la strănepoţi, trăiau împreună sub acelaşi acoperiş în bună înţelegere. În acea vreme respectul reciproc, ascultarea şefului favorizau această viaţă în comun pe care astăzi fie o evităm, fie o acceptăm cu foarte mare reţinere. Condiţiile de independenţă actuale uşurează îndeplinirea obligaţiilor familiale. Un motiv în plus de nu neglija ce a mai rămas din ele. Suntem poate prea dispuşi să alegem între rudele care ne plac şi cele care nu ne plac. Mai sunt apoi rudele bogate şi rudele sărace.

-IV-

Catastrofele, crizele economice, transformările atât de frecvente din viaţa modernă creează diferenţe de avere chiar între copiii aceluiaşi tată, nu doar între rude îndepărtate. Îmbogăţirea, sărăcirea, o carieră strălucită, o căsătorie aruncă în lumi diferite verii care au crescut împreună. Tot ce se poate face aici e să se înalţe sufletele destul de sus pentru ca ele să nu mai ţină cont de diferenţele de stare materială. E frumos să te realizezi singur, dar e o meschinărie să roşeşti din cauza unei origini modeste. O spun pentru cei bogaţi. Invidia e josnică. O spun pentru cei săraci. Femeile sunt mult mai înclinate spre invidie ca bărbaţii. Ele sunt capabile şi de o trufie crudă, alungând de exemplu din Familie un membru care nu le face destulă cinste sau privind de sus o rudă nevoiașă care se deplasează cu autobuzul pentru că nu are maşină. Toate acestea sunt ridicole şi mizerabile. Se poate afirma acelaşi lucru despre geloziile mondene, despre rivalităţile de frumuseţe, despre relaţiile care distrug adesea prietenii.

-V-

Să înţelegem o dată pentru totdeauna că în Familie afecţiunea şi întrajutorarea reciproce sunt mai presus de bani sau de poziţia socială.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ULISE ŞI SIRENELE

-I-

În trecut ne protejam de State agresive, în prezent ameninţarea e pretutindeni. Toţi încearcă să ne impună idei şi comportamente utile lor, nu nouă. În plus mijloacele de manipulare s-au perfecţionat şi multiplicat.

Acestui pericol nu-i putem opune nimic. Instinctul familial ne e subminat prin apologia perversiunilor sexuale şi prin coruperea tineretului. Patriotismul ne e contracarat de propaganda antinaţională. Religia ne e combătută violent.

-II-

Apartenenţa la grupuri de strânsă coeziune ca Familia, cultele, organizaţiile profesionale, partidele ar putea servi ca bastion contra oricăror influenţe negative pentru că prin schimburi socio-afective s-ar forma un sistem solid de opinii individuale. Dar astfel de grupuri sunt fie slăbite, fie neutralizate, fie infiltrate.

În acest moment tendinţa e de a nivela chiar şi diferenţele sexuale. Pe scurt s-a pus în mişcare un tăvălug care uniformizează orice întâlneşte în cale, mijloacele noastre fireşti de apărare fiind anihilate. Ce putem face în faţa acestei situaţii „disperate, dacă nu chiar grave”, cum ar spune englezii?

-III-

Răspunsul l-am putea găsi la vechii greci care au prevăzut totul, chiar şi manipularea. Ulise, într-una din călătoriile lui, trebuia să traverseze cu corabia strâmtorile bântuite de sirene. Ele, se spunea, fermecau pe oricine le asculta cântecele şi-l împingeau la pierzanie. Plaja din faţa sălaşului lor era acoperită de epave şi de oase omeneşti. Pentru a rezista seducătoarelor sirene vicleanul Ulise îşi pune oamenii să-şi astupe urechile cu ceară, le cere să-l lege de catargul corabiei şi-i roagă să nu-l dezlege decât după ce vor fi scăpat de primejdie. Ulise şi însoţitorii lui nu au spus „suntem destul de deştepţi pentru a ne suci minţile cineva”, şi-au pregătit apărarea.

Totul a decurs fără incidente. Vâslaşii au tras la rame pentru că nu auzeau nimic, căpitanul auzea, dar era legat de catarg. Sirenele degeaba au cântat „veniţi la noi, ascultaţi-ne, veţi trăi experienţe extraordinare, veţi avea parte de plăceri extatice, vi se vor deschide orizonturi noi”, ambarcațiunea şi-a văzut de drum, stratagema a reuşit.

-IV-

Isprava a presupus luciditate, modestie, încredere reciprocă şi reţinere faţă de consumul de informaţie nocivă. Putem fi şi noi în stare de aşa ceva?

Pasaj din cartea „Petite histoire de la désinformation” de Vladimir Volkoff apărută la Éditions du Rocher în 12 martie 1999
Traducerea Pârvu Ana Maria
Titlul şi organizarea textului ne aparțin

[TINERI PENTRU ROMANIA]