Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

O reţetă a Sf. Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăco­mia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.

Şi tu, fiule, dacă vrei să birui lăco­mia pântecelui, să îndrăgesti înfrânarea, să ai frică de Dumnezeu, şi vei birui. Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgeşti privegherea şi însetarea, să te gândeşti întotdeauna la moarte şi sa nu stai niciodata de vorbă cu femeile, şi vei birui.

Dacă vrei să birui iubirea de arginţi, să îndrageşti neagonisirea şi necheltuirea.

Dacă vrei să birui mânia, să ţii minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei.

Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhneşti nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îţi vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuieşti, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri.

Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletniceşte-te macar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citeşte, sau roagă-te deseori.

Dacă vrei să birui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cinstirile, nici hainele bune, nici şederea pe locurile de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când eşti ocărât şi defaimat în chip mincinos, şi să te mustri pe tine însuţi, zicându-ţi că eşti mai păcătos decât orice om.

Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că posteşti, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând metanii, să spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”…

Nimic nu poate fi mai simplu şi accesibil decât această reţetă a lui Efrem împotriva celor opt boli ale sufletului – iar pentru ca ea să fie mai puternică şi mai eficace, adaugă rugăciunea ace­luiaşi Efrem: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie, iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei daruieşte-mi mie, slugii Tale.”

[cristiboss56]

Pana cand ne vom zbate si ne vom chinui?
Sfantul Siluan Athonitul:

“Adeseori e ca si cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru ca suntem mandri si cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaste mandria in noi insine, dar Domnul lasa pe cel mandru sa se zbata chinuindu-se in neputinta sa pana ce se smereste“.
“Pentru ce sufera omul pe pamant, pentru ce duce necazuri si indura rele?Suferim pentru ca nu avem smerenie. In sufletul smerit viaza Duhul Sfant si El da sufletului libertatea, pacea, iubirea si fericirea“.
“Tu zici: ‘Viata mea e tare amara‘. Dar eu iti voi spune, sau mai degraba Domnul Insusi iti spune: ‘Smereste-te si vei vedea ca, spre uimirea ta, nenorocirile tale se vor preface in odihna si vei spune: ‘De ce ma chinuiam si intristam atat altadata?‘ ‘

Acum insa esti bucuros pentru ca te-ai smerit si harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar daca ai sedea singur in saracie, bucuria nu te va parasi, pentru ca ai in suflet pacea despre care a zis Domnul: ‘Pacea Mea dau voua‘ (Ioan 14, 27). Asa da pace Domnul oricarui suflet smerit”.!

[cristiboss56]

Numărul metaniilor este mai bine să nu-l determinaţi, nici timpul. Rugaţi-vă, făcând metanii, atât timp cât cere inima şi nu vă împotriviţi ei, căci vrăjmaşul se va apropia, zicându-vă: „Te-ai rugat mult...” Metaniile sunt o lucrare trupească. Cu ele trebuie să uniţi gândul la Dumnezeu şi sentimentul către El. Metaniile sunt ajutorul rugăciunii, nu rugăciunea însăşi. Rugăciunea este înălţarea mintii şi a inimii către Dumnezeu.


Sfântul Teofan Zăvorâtul

[cristiboss56]

DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA-
Explicate de Parintele Teofil Părăian

"Mă, nu toti din lume se prăpădesc, nici toti din mănăstire se mîntuiesc"

Avea o putere de sinteă deosebită, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul într-o chestiune. Cînd îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Si de la el au rămas si cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, cînd l-am întîlnit eu pentru prima dată, mi-a si spus un cuvînt, o formulă. Zice: "Mă, nu toti din lume se prăpădesc, nici toti din mănăstire se mîntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva.

"Nici abuzul, nici refuzul"

In legătură cu sexualitatea în familie, Părintele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".

"Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…"

Părintele zicea că de două ori trebuia să se întîlnească omul cu el: o dată cînd îi spune si a doua oară la moarte, să-i spună dacă a făcut ce ia spus. Foarte corect! Ce rost are sã meargă cum merg unii ca să-i spună unul, ca să-*i spună altul, că un cuvînt de folos, că nu stiu ce… si*apoi adună la cuvinte de folos si nu împlineste nimic!

"Cine face curte nu face carte"

Părintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".

"Nasteti-vă sfinti!"

Parintele Arsenie îi îndemna pe oameni să nască sfinti. Bineînteles că pentru a naste sfinti trebuie să fi sfînt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cînd începem să ne ocupăm de noi însine, putem să ne cunoastem, să aflăm negativele noastre, să cunoastem încărcătura dată de altii si pusă în noi, s-o rezolvăm, dar aceasta cere timp si osteneală.

"Să-ti feresti capul de frig si de prostie!"

E un cuvînt care merită să fie stiut si urmat, el putînd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei însisi, tuturor celor care vreau să braveze si nu se gîndesc la urmările pe care le pot avea, spre răul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gîndite si controlate. Să luăm deci aminte la cuvîntul de mai sus si să-l împlinim în cele două laturi ale lui.

"Conceptia de viată crestină"

Cîtă o avem, ne statorniceste în gîndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezeii firea, prin harul si îndurările si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti cîte le avem la îndemînă, aerul, aerul bun, hrana ratională, somnul si energia vitală, pe care nu vrem să o risipim pe plăceri, ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea părintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viată, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea să ia aminte la el.

"În mintea strîmbă si lucrul drept se strîmbă"

Asa obisnuia să spună părintele Arsenie, care urmărea pentru oameni o minte dreaptă si lucruri drepte si îndreptate de mintea cea bună. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toti cei ce îl aud, si asta se întîmpl des, căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor si închinătorilor nostri, mai ales atunci cînd au prilejul să vadă o pictură a părintelui Arsenie reprezentînd Adormirea Maicii Domnului, pictură în fata căreia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brîncoveanu de la Sîmbăta. Mintea se strîmbă în urma patimilor si se îndreaptă pe măsura curătirii de patimi. Cînd mintea se îndreaptă, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In mintea strîmbă si lucrul drept se strîmbă". Asta le place la multi, am băgat de seamă că le place. Cînd le spun că Părintele a zis că "în mintea strîmbă si lucrul drept se strîmbă", oamenii rîd în general. De ce rîd? Pentru că îsi dau seama că asa e. Numai că e greu să stii cînd ti-e mintea strîmbă.

"Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă"

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă, adică de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasă sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesară si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rămîne la informatie înseamnă doar a fi la începutul drumului "la urechi". Pînă la inimă mai e o cale lungă, "cea mai lungă cale".

"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"

Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemănător, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un sfînt trist este un trist sfînt". Părintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastră fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi si ca bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 15, 11).

"Bobul lui se preschimbă în tăciune, iar el se crede grîu nedreptătit"

Asa caracteriza părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu caută si nu primeste îndreptarea, ci îsi explică el mai bine cele pentru sine condamnînd pe cei ce vreau să-l îndrepte. Începutul oricărei îndreptări este să-ti recunosti greseala. "Cînd greseala s-a făcut în tine asezare si adevăr" – cînd o ai ca drepindere si o mai si justifici – atunci "nu mai e greseală ci e păcat de moarte". Într-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fără să si fie de fapt, nu mai e bob de grîu, ci doar tăciune.

[cristiboss56]

Acoperământul Maicii Domnului cel mai lat decât norul

Câtă slavă are Maica Domnului! Auziţi ce spune în Acatistul Sfântului Acoperământ: €žBucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul". Un nor poate să acopere un oraş, o ţară, dar Maica Domnului cu acoperământul şi cu mila ei acoperă toate popoarele lumii, că atâta putere a primit de la Mântuitorul.

Câtă slavă are Maica Domnului! Auziţi ce spune în Acatistul Sfântului Acoperământ:€žBucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul". Un nor poate să acopere un oraş, o ţară, dar Maica Domnului cu acoperământul şi cu mila ei acoperă toate popoarele lumii, că atâta putere a primit de la Mântuitorul. Oricine şi oriunde o cheamă: în pădure, în pustie, la câmp, în cetate, în casă, la închisoare, oriunde ar fi, ea aude, pentru că este pusă acoperitoare şi mijlocitoare a întregii lumi către Dumnezeu.


Părintele Cleopa Ilie

[cristiboss56]

Ştiu şi ce am de făcut: am greşit, zic: „Doamne iartă-mă!”. Am lovit pe cineva, zic: €žIartă-mă!”. Lupt să nu ţin minte răul, lupt să iert imediat, lupt să nu am resentimente, lupt împotriva oricărei forme de răzvrătire... Da, sunt momente în care totul se răstoarnă, totul, şi nimic nu mai merge! Da, chiar pentru Maica Siluana! Şi, ce să fac? Îmi plâng durerea în felul în care îmi vine s-o plâng, dar nu deznădăjduiesc, pentru că eu ştiu că am poruncă să nu deznădăjduiesc. A-ţi plânge durerea nu înseamnă că ai căzut în deznădejde. Trebuie să învăţăm diferenţa şi să plângem cu nădejde ştiind că suntem auziţi. Citiţi Psaltirea. Domnul tot timpul ne spune: €žStrigă la Mine în ziua necazului tău€. Şi atunci vei vedea cum te mângâie în necaz. Întristarea sănătoasă nu este deznădejde. Mântuitorul spune în Ghetsimani: €žÎntristat e sufletul Meu până la moarte€. Şi le spune ucenicilor, în aceeaşi stare sufletească: „Bucuria Mea v-o las vou〝, adic㠀žBucuria Mea să fie cu voi€. Aşadar, bucuria şi întristarea sunt în locuri diferite din sufletul nostru. Sufletul nostru este extrem de sensibil şi orice nu ne place sau ne doare din ce ne face sau spune cineva, ne tulbură. Cum spun Părinţii în Pateric, ai aruncat o piatră în apă, a făcut cercuri, aşa este durerea sufletului în faţa evenimentului dureros. Sfinţii nu devin nesimţiţi, sunt foarte sensibili. Dar să nu reacţionezi ca să pedepseşti, să te răzbuni, ci, trăieşti durerea în mod simplu şi te rogi. E atât de simplu, pentru că nici nu trebuie să simţi că ai iertat. Zici: €žDoamne binecuvântează-l pe cel care mă blestemă, pe cel care îmi face rău€. Şi eu cred că am iertat, gata, nu mai îmi pun problema că o mai fi ceva. Îmi vine gândul că nu pot să-i zâmbesc şi mă gândesc de ce nu pot să-i zâmbesc. Îmi caut în suflet, de ce nu-i zâmbesc acum? Pentru că sunt încă supărat. Dar nu este supărarea păcătoasă, în sensul că apa sufletului îşi revine mai greu, cercurile, nu, până când se sting. Dar eu n-am gând de răzbunare, nu vreau să-i fac rău, nu mai vreau să-i spun încă ceva. Am terminat, s-a terminat evenimentul, acum trăiesc consecinţele până când se duc şi ele.


(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt)

[cristiboss56]

De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.
Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.
Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?
Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.
Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune?
Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.
Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii?
Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor?
Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.
Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime?
Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele?
Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.
Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.


Sfântul Nicolae Velimirovici