Istorii cu talc

[tabitha]

A poor Jew finds a wallet with $700 in it. At his synagogue, he reads a notice saying that a wealthy congregant lost his wallet and is offering a $100 reward for it. He spots the owner and gives him the wallet.
The rich man counts the money and says, "I see you already took your reward."
The poor man answers, "What?"
"This wallet had $800 in it when I lost it."
They begin arguing, and eventually come before the rabbi.
Both state their case. The rich man concludes by saying, "Rabbi, I trust you believe ME."
The rabbi says, "Of course," and the rich man smiles. The poor man is crushed.
Then the rabbi hands the wallet to the poor man.
"What are you doing?!" yells the rich man.
The rabbi answers, "You are, of course, an honest man, and you say the wallet you lost had $800 in it. Therefore I'm sure it did. But if the man who found this wallet is a liar and a thief, he wouldn't have returned it at all. Which means that this wallet must belong to somebody else. If that man steps forward, he'll get the money. Until then, it belongs to the man who found it."
"What about my money?" the rich man asks.
"Well, we'll just have to wait until somebody finds a wallet with $800 in it..."

[Mena59]

În prealabil postat de mirela.t

A poor Jew finds a wallet with $700 in it. At his synagogue, he reads a notice saying that a wealthy congregant lost his wallet and is offering a $100 reward for it. He spots the owner and gives him the wallet.
The rich man counts the money and says, "I see you already took your reward."
The poor man answers, "What?"
"This wallet had $800 in it when I lost it."
They begin arguing, and eventually come before the rabbi.
Both state their case. The rich man concludes by saying, "Rabbi, I trust you believe ME."
The rabbi says, "Of course," and the rich man smiles. The poor man is crushed.
Then the rabbi hands the wallet to the poor man.
"What are you doing?!" yells the rich man.
The rabbi answers, "You are, of course, an honest man, and you say the wallet you lost had $800 in it. Therefore I'm sure it did. But if the man who found this wallet is a liar and a thief, he wouldn't have returned it at all. Which means that this wallet must belong to somebody else. If that man steps forward, he'll get the money. Until then, it belongs to the man who found it."
"What about my money?" the rich man asks.
"Well, we'll just have to wait until somebody finds a wallet with $800 in it..."

Cred ca e instructiva istorioara.
Dar sa-ti spun ceva ce se pare ca nu sti: sunt multi oameni care doar citesc postarile de pe forum si nu stiu engleza. Eu cunosc cel putin 2 persoane. Acestia nu au cont deschis dar se bucura, de fiecare text din care se poate invata ceva.
Acestora, si mie, de asemenea, ne pare rau ca nu stim limba engleza...
Dar, probabil nu ai scris si pentru noi.

[tabitha]

OK, era vorba de un evreu sarac care gaseste un portofel cu 700 dolari in el.
La sinagoga citeste un anunt ca un enorias bogat si-a pierdut portofelul si ofera o recompensa de 100 dolari gasitorului. Se duce, il vede pe pagugas si ii da inapoi portofelul.
Acum evreul bogat zice : Vad ca ti-ai luat recompensa. Aveam 800 dolari in portofel cand l-am pierdut.
Incep ei sa se certe pe tema asta si ajung la rabin.
Acolo, bogatasul spune : Dle rabin, sper ca ma credeti pe mine !
Iar rabinul : Desigur. (bogatasul zambeste, iar saracul este distrus)
Dupa care ii da portofelul evreului sarac.
- Cum, ce faceti?! sare bogatasul.
Iar rabinul raspunde : Desigur, cred ca sunteti un om onest cand spuneti ca portofelul avea 800 dolari in el cand l-ati pierdut. Dar si acest om care l-a gasit, daca ar fi un mincinos si un hot, nu v-ar fi inapoiat portofelul. Ceea ce inseamna ca acest portofel apartine altcuiva. Daca acel om iese in fata, o sa i-l dau. Pana atunci el ii apartine gasitorului.
- Dar cu banii mei cum ramane ?!? intreaba bogatasul
- Ei bine, spune rabinul, va trebui sa asteptam pana cand cineva gaseste un portofel cu 800 dolari in el.

[cristiboss56]

Când avem voie să ne mâniem? De ce ne mâniem? V-aţi pus vreodată aceste întrebări? Când este mânia o patimă şi când este ea îngăduită, ba chiar binecuvântată? Răspunsul îl aflăm la cel mai mare predicator pe care l-a avut Biserica Răsăriteană.
Vorbind despre mânie, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Mânia s-a dat nouă nu spre a vătăma pe aproapele, ci spre a îndrepta pe cei aflaţi în păcat şi spre a ne trezi din lenevire. Mânia a fost sădită în noi ca un fel de bold spre a ne face să stăm cu tărie împotriva diavolului, spre a ne înverşuna împotriva lui, nu spre a ne pune pe unii împotriva altora. Eşti înclinat spre mânie? Mânie-te pe păcatele tale: mustră-ţi sufletul, biciuieşte-ţi cugetul, fii aspru judecător, nemilostiv întru osândirea păcatelor tale. Aceasta este calea spre a face mânia de folos. Aceasta este pricina pentru care Dumnezeu a sădit mânia în noi“.
Necazul este că cei mai mulţi dintre noi ne mâniem pentru fleacuri: ne îmbrăcăm dimineaţa în grabă şi la plecare, când ne încălţăm ni se rupe şiretul de la pantofi; sau ratăm verdele la semafor din pricina unui şofer mai lent aflat în faţa noastră. Ne mâniem pentru astfel de lucruri, dar nu simţim nici o mânie faţă de nedreptăţile şi păcatele din viaţa noastră sau din societate. În concluzie, putem zice că „măsura omului este dată de mărimea lucrurilor pentru care se mânie în viaţa sa“. (Preluare din volumul „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009)

[Mena59]

Un frate fiind asuprit de un alt frate, a mers la avva Sisoe Tebanul şi a zis:

- Părinte, m-a asuprit un frate şi vreau să mă răzbun singur.

Iar stareţul îl ruga, zicându-i:

- Nu, fiule, ci lasă-l mai bine în plata lui Dumnezeu şi Acela să te răzbune.

Iar el zicea:

- Nu-l voi lăsa de nu mă voi răzbuna.

Deci a zis stareţul:

- Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.

Apoi sculându-se a zis:

- Dumnezeule, de acum noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu Te mai îngrijeşti de noi, nici să răsplăteşti celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.

Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând:

- Iartă-mă, că de acum nu mă voi mai sfădi cu fratele şi-l voi ierta. Şi i-a zis stareţul:

- Să mă crezi, fiule, că acela ce se mânie pe fratele său va pierde toată fapta cea bună şi rob diavolului se face pe sine.

(Î.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 270)
Sursa:
http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...i-ce-ne-supara

[cristiboss56]

Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.
Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:
- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.
Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:
- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.
Si indata a auzit glasul staretului:
- Serghei, vino incoace!
Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.
- De unde ma stie el?
Dar staretul a repetat cu glas tare:
- Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.
Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:
- Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata - duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.
Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.
La sfarsit, staretul a spus:
- El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului - ea are o mare putere.
Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului.

[Mihailc]

Trăia odată un credincios vestit pentru viaţa lui austeră. Într-o zi, aflându-se în faţa altarului L-a chemat pe Dumnezeu, zicându-i:
- Doamne, aş fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru Tine. Supune-mă la orice încercare şi vei vedea că spun adevărul.
- Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l ras cu ulei, pune-l pe cap, străbate piaţa şi apoi oraşul, stradă cu stradă, şi întoarce-te, dar bagă de seamă, să nu iroseşti niciun strop de ulei.
Omul a umplut vasul, l-a aşezat pe cap şi a pornit cu braţele întinse în echilibru, rostind la tot pasul: „niciun strop să nu se irosească!".
Era zi de târg şi bărbatul a străbătut întreg oraşul, stradă cu stradă, fără să piardă niciun strop de ulei.
Mulţumit s-a întors şi a aşezat vasul la biserică. A luat icoanele drept martore a izbânzi sale, dar tăcere. Şi în zilele următoare icoanele au rămas mute. Cuprins de disperare, omul, cu capul pe genunchi, plângea amar şi repeta printre suspine: „şi totuşi nici un strop nu s-a irosit".
Atunci s-a auzit un glas iarăşi:
– La ce-mi trebuie Mie uleiul tău, omule?
Ce să fac eu, Dumnezeu, cu un vas cu ulei?
De câte ori, în timp ce purtai vasul pe cap, de câte ori, omule, te-ai gândit la Mine? Niciodată!
Aşa era, omul se gândise numai la ulei.
– Mai bine ai fi răsturnat vasul şi te-ai fi gândit la Mine, cu iubire.
Lasă de-o parte încercările, care te fac vestit, şi iubeşte-Mă cu adevărat.