Crucea fiecăruia şi nădejdea în Dumnezeu

[forever...]

În prealabil postat de OctavianAdrian

Cauza tuturor problemelor/depresiilor este relativitatea centrului vietii. Focusati-va mai mult si mai des asupra modelului hristic. Rugati-va dimineata, seara, cititi pilde duhovnicesti, purtati discutii inaltatoare pentru suflet....

Invatati sa va cunoasteti mai bine. Ignorati nimicurile si focusati-va asupra modelului Iisus Hristos.

Vă mulţumesc pentru răspuns. E întotdeaua de folos să nu uităm de rugăciune.
Îmi place mult să citesc pilde şi cărţi duhovniceşti, numai că nu prea am timp. Asta mă întristează. Fiecare avem nişte datorii de îndeplinit şi probabil mulţi suferă de lipsa timpului.

Oricum mă simt puţin prost că am deschis topicul, pentru că problema mea nu e chiar aşa de (g)rea. (Acum sunt şi într-o perioadă mai relaxată...)

[Mena59]

Nu ai de ce sa te simti prost...
Toti avem perioade in care rabdarea noastra slabeste, ne doboara greutatile zilnice. Este chiar bine si indicat sa spui cuiva, sa te "descarci". Facand asa, ai ocazia sa primesti o incurajare, o povata, ori sa asculti alte persoane cu greutati mai mari... si asta te ajuta sa privesti cu alti ochi necazul tau...
Eu asa fac. Cand imi zice gandul: "of, nu mai pot!" Imi zic cu glas tare:" I sa vedem, de ce nu mai pot? Ce este asa greu?"... Si imi insir cu glas tare (vorbesc singura) ce anume nu mai pot. Si, surpriza! parca nici nu e asa de grav. Imi "suflec manecile", zic un Doamne ajuta! fac o cruce mare si frumoasa si pornesc la lupta (cu greutatile, desigur)

[glykys]

Cu totii avem aceste perioade.
Pentru mine, cel putin, de mare folos in astfel de momente este spovedania. Apoi, interactiunea cu oamenii. Pentru ca vezi tu, eu cred ca in spatele acestor perioade se ascunde si un egoism - problema mea, crucea mea, viata mea, necazul meu - pentru ca tindem sa sporim tot ce are legatura cu ego-ul nostru. Insa daca intri in relatie - mai activa si mai profunda, nu superficiala - cu altii, mai ales in acele momente, ti se muta cumva centrul de interes dinspre problemele tale inspre altceva. Si e bine sa iei o pauza din cand in cand, pentru ca nu moare nimeni :). Un creier odihnit reactioneaza altfel, da randament mai mare. Poti cere ajutorul in aceste momente si, la fel, iti poti oferi celorlalti ajutorul. Din proprie experienta iti spun ca atunci cand am un program incarcat si se nimereste sa imi ceara cineva ajutorul, iar eu se intampla sa i-l dau, desi ma gandesc ca nu am timp nici pentru mine, daramite pentru altii, problemele mele se rezolva mai repede decat m-am asteptat.

E o reprezentare a raiului si a iadului foarte sugestiva. In ambele locuri sunt niste mese cu mancare, dar lingurile sunt prea mari pentru a fi duse la gura de meseni. Oamenii din iad sunt tristi si slabi, in timp ce oamenii din rai sunt grasuti si foarte veseli, pentru ca se hraneau unii pe altii. Eu una cred ca primii se tot macina cum sa faca ei ca sa iasa din starea in care se afla, se vaita, pentru ca isi vad starea amarata, insa se gandesc doar la sine si la neputinta lor, care devine o parte din ei. Si asa e si in viata. Or a doua categorie nu sta sa se vaite ca nu are cum sa manance si nu isi stoarce creierii ca sa gaseasca o solutie sa manance, ci observa doua lucruri: 1. ca are ceva de daruit, deci isi transforma neputinta in preaplinul lor. Or pentru asta nu trebuie sa fii doar bun si altruist, ci sa fii si inteligent 2. ca persoanele din jur au nevoie de acel preaplin si atunci il ofera. Si cum oamenii care se aseamana se aduna, nu raman nemancati nici cei care ofera :). Si de asemenea, este importanta comunicarea (si comuniunea) - care exista doar in rai :).

Curaj!

Ah, poate te ajuta sa iti faci o lista cu problemele tale si, alaturat, o lista cu actiunile / strategiile pe care le intreprinzi ca sa le solutionezi, pentru ca nimic nu se rezolva de la sine. Poti cere si altora sprijinul. Spre exemplu, eu daca vreau sa mai slabesc 5 kilograme si mananc paine si dulciuri, apoi ma plang ca sunt grasa si uite altele ce bine arata si eu nu - e un exemplu vulgar, stiu, dar mi se pare edificator - inseamna ca e doar vina mea ca adopt o strategie extrem de defectuoasa si imi fac mai mult rau decat bine :).

Si inca ceva, de care mi-am adus aminte citind acest mesaj: scriu un mail in care cer o parere autorizata profesional lui X, Y, Z. Cei trei stiu ca au muuulta treaba si multe responsabilitati, dorm putine ore pe noapte, sunt implicati in tot felul de activitati... X imi raspunde: vino sa discutam fata in fata. Se vedea ca era tare nedormit si ca avea multe pe cap, dar si-a rupt o ora din timpul lui ca sa ma lamureasca si mi-a spus sa il mai caut cand am vreo problema. Y mi-a raspuns pe loc: citeste aia, aia, eu personal cred ca este asa, si mai discutam cand ne vedem. Z imi scrie in detaliu cat de mizerabila e viata lui - desi nu l-a intrebat nimeni - si cate are de facut si nu are timp si cate boli are si cat de greu ii este... niciun cuvant despre ce ii scrisesem eu, de ma gandeam ca mai bine folosea timpul in care compusese lungul mesaj sa se uite peste ce i-am trimis si sa isi spuna scurt si la obiect punctul de vedere...

[forever...]

În prealabil postat de glykys

Cu totii avem aceste perioade.
Pentru mine, cel putin, de mare folos in astfel de momente este spovedania.
Apoi, interactiunea cu oamenii. Pentru ca vezi tu, eu cred ca in spatele acestor perioade se ascunde si un egoism - problema mea, crucea mea, viata mea, necazul meu - pentru ca tindem sa sporim tot ce are legatura cu ego-ul nostru. Insa daca intri in relatie - mai activa si mai profunda, nu superficiala - cu altii, mai ales in acele momente, ti se muta cumva centrul de interes dinspre problemele tale inspre altceva. Si e bine sa iei o pauza din cand in cand, pentru ca nu moare nimeni :). Un creier odihnit reactioneaza altfel, da randament mai mare.

Un mesaj frumos, mulţumesc!

Bine-venită atenţionarea la egoism.
Spovedania, sau pur şi simplu vorbitul cu Părintele îmi sunt luminiţa concretă de la capătul tunelului. El mi-a spus chestia cu crucea.
Relaţia cu oamenii - la mila Domnului. Adică poţi avea surpriza ca dintr-un cuvânt sau o privire să capeţi o încurajare, o bucurie sau pur şi simplu înţelegere de la cine nu te aştepţi. Altfel, contra-cronometru fiind, nu văd cum să ajungi la relaţii profunde... Astfel de relaţii se construiesc în timp, în ani de zile!
Pauzele, astea sunt problema. Că uneori nu ţi se permit.

Ah, poate te ajuta sa iti faci o lista cu problemele tale si, alaturat, o lista cu actiunile / strategiile pe care le intreprinzi ca sa le solutionezi, pentru ca nimic nu se rezolva de la sine. Poti cere si altora sprijinul. Spre exemplu, eu daca vreau sa mai slabesc 5 kilograme si mananc paine si dulciuri, apoi ma plang ca sunt grasa si uite altele ce bine arata si eu nu - e un exemplu vulgar, stiu, dar mi se pare edificator - inseamna ca e doar vina mea ca adopt o strategie extrem de defectuoasa si imi fac mai mult rau decat bine :).

Astfel de soluţii nu m-au atras nici cu alte ocazii. Nu e prea mult loc de strategii. Cred că e pur şi simplu lupta cu lumea, în care să nu uităm să-L chemăm în ajutor pe Cel care a biruit lumea.

Si inca ceva, de care mi-am adus aminte citind acest mesaj: scriu un mail in care cer o parere autorizata profesional lui X, Y, Z. Cei trei stiu ca au muuulta treaba si multe responsabilitati, dorm putine ore pe noapte, sunt implicati in tot felul de activitati... X imi raspunde: vino sa discutam fata in fata. Se vedea ca era tare nedormit si ca avea multe pe cap, dar si-a rupt o ora din timpul lui ca sa ma lamureasca si mi-a spus sa il mai caut cand am vreo problema. Y mi-a raspuns pe loc: citeste aia, aia, eu personal cred ca este asa, si mai discutam cand ne vedem. Z imi scrie in detaliu cat de mizerabila e viata lui - desi nu l-a intrebat nimeni - si cate are de facut si nu are timp si cate boli are si cat de greu ii este... niciun cuvant despre ce ii scrisesem eu, de ma gandeam ca mai bine folosea timpul in care compusese lungul mesaj sa se uite peste ce i-am trimis si sa isi spuna scurt si la obiect punctul de vedere...

Este evident că X şi Y sunt modelele preferate. Eu îl înţeleg şi pe Z în ipoteza că ar fi fost pur şi simplu epuizat. (Fără partea cu văicăreala.)

[forever...]

3. Nu cere de la mine ceea ce-ţi este plăcut şi-ţi aduce măgulire, ci ceea ce îmi este mie pe plac şi-mi aduce cinstire; căci, judecând drept, se cuvine să asculţi mai curând de poruncile mele pe care să le pui mai presus de orice, decât să te laşi dus de pofte şi de alte dorinţe de-ale tale. Eu ştiu aleanul tău, căci urechile mele aud toate suspinele tale. Dacă ar fi după tine, ai vrea, acuma chiar, să te afli în starea libertăţii fiilor lui Dumnezeu; de pe acum ai dori să te bucuri de acoperişul casei din ceruri, de fericirile patriei cereşti: dar ceasul acesta n-a sunat încă, acum e timpul luptei, ostenelii şi încercărilor. Ai vrea să te înfrupţi de pe-acum din bunul de pe urmă, dar lucrul nu e cu putinţă acuma. Sunt aici, zice Domnul, aşteaptă-mă până va veni împărăţia lui Dumnezeu.
4. Se cade însă să fii trecut prin încercări aici pe pământ, cercetat şi călit în multe privinţe. Între timp nu vei fi lipsit de mângâiere, niciodată însă atâta câtă să-ţi sature inima. Căleşte-te aşadar şi fii puternic, atât în faptă cât şi în îndurarea împotrivirilor firii. Trebuie să te îmbraci în omul nou (Ef 6, 24) ca să devii alt om. Trebuie deseori să faci ceea ce n-ai vrea să faci şi să laşi deoparte ceea ce ai vrea să faci.
5. ...Iată de ce vei fi, din când în când, cum este şi firesc, abătut; şi mare lucru dacă vei şti să taci. Astfel, şi în alte feluri, e încercat slujitorul credincios al Domnului: de aici se vede în ce măsură e în stare să se lepede de sine şi să-şi răstignească pornirile. Aproape nu-i lucru mai potrivit spre a te face să simţi cât de mult trebuie să mori pentru tine ca atunci când ţi se cere să înduri lucruri ce vin în răspăr cu firea şi voinţa ta; sau când ţi se porunceşte să faci lucruri nepotrivite sau fără rost la prima vedere. Tocmai pentru că, fiind supus, nu ai cutezanţa împotrivirii la voinţa mai marilor tăi, îţi vine greu să te laşi la cheremul altuia, fără vreun drept la părerile tale.
7. Prin urmare, pleacă-te acum cu umilinţă sub voinţa tuturora; puţin să-ţi pese cine spune sau cine porunceşte ceva. Grija ta cea mai mare să fie aceea de a primi cu inimă deschisă totul, străduindu-te sincer să aduci la îndeplinire orice ţi s-ar cere, fie că cel ce ţi-a poruncit ar fi unul mai mare sau, dimpotrivă, unul mai mic decât tine, sau unul deopotrivă cu tine. Lasă-l pe fiecare să-şi vadă de treabă şi să umble după tot ceea ce vrea; lasă-l pe fiecare să se mândrească cu ceea ce pofteşte şi să primească mii şi mii de laude; în ceea ce te priveşte, nu te lăsa tras nici încoace nici încolo, ci un singur lucru să-ţi aducă mulţumire: lepădarea de tine însuţi, îndeplinirea voinţei mele şi mărirea numelui meu. Aceasta să-ţi fie dorinţa de căpetenie: ca în viaţă şi moarte Dumnezeu să fie proslăvit prin tine.

[gpalama]

Sf. Ignatie Briancianinov spune despre lucrarea lui Thomas Kempis (Urmarea lui Hristos) ca este scrisa "sub parere persoanala", avand marturie din mai multi oameni cu viata sfanta pentru aceasta carte si ca nu o recomanda....

Sunt multi duhovnici romani care au carti exceptionale de povatuire duhovniceasca....

[forever...]

În prealabil postat de gpalama

Sf. Ignatie Briancianinov spune despre lucrarea lui Thomas Kempis (Urmarea lui Hristos) ca este scrisa "sub parere persoanala", avand marturie din mai multi oameni cu viata sfanta pentru aceasta carte si ca nu o recomanda....

Am mai citit că această lucrare este controversată, totuşi mie îmi place.
Sper să nu dăuneze în vreun fel.

Sunt multi duhovnici romani care au carti exceptionale de povatuire duhovniceasca....

A, da, părintele Cleopa de exemplu, sau părintele Arsenie Boca.
Te-ai gândit la vreo carte anume? Chiar sunt curioasă, poate îmi foloseşte şi mie.

[Mihailc]

În prealabil postat de gpalama

Sf. Ignatie Briancianinov spune despre lucrarea lui Thomas Kempis (Urmarea lui Hristos) ca este scrisa "sub parere persoanala", avand marturie din mai multi oameni cu viata sfanta pentru aceasta carte si ca nu o recomanda....

Sunt multi duhovnici romani care au carti exceptionale de povatuire duhovniceasca....

Într-adevăr, "Urmarea lui Hristos" de Toma de Kempis este o carte controversată asupra căreia s-a emis un embargo cu largă susţinere printre personalităţi influente în Biserică, deşi nu puţini au fost şi cei care au recomandat-o ca lectură obligatorie pentru credincioşi.

Părerile, deci, sunt împărţite, iar în tabăra pro-Kampis se găsesc inclusiv sfinţi (de exemplu sfântul Nicodim Aghioritul care a şi editat-o în greceşte, făcându-i o intrare fastuoasă în lumea ortodoxă, alături de prima versiune a Filocaliei).

A fost tipărită în limba română veche, pentru prima dată, în 1646 la Mănăstirea Dealu, tiparniţa oficială a Mitropoliei Târgoviştei, ediţia respectivă fiind dedicată solemn mitropolitului Varlaam al Moldovei.

Există dovezi că a fost receptată pozitiv în Sfântul Munte într-o anumită perioadă, întrucât este citată ca argument în "cearta colivarilor" de partea susţinătorilor împărtăşirii dese.

Nu cred că best seller-ul lui Toma de Kampis trebuie respins automat doar în baza contrarecomandărilor de autoritate emise de personalităţi influente în interiorul ortodoxiei (deşi au şi acelea un rost important), ci receptat cu suspiciune pentru că a fost secole de-a rândul principala portiţă prin care a întrat în Biserică virusul pietismului catolic semiluminat purtător de al unei evlavii deviate eclezial în direcţia individualismului religios, subiectivismului soteriologic (foarte asemănător celui adoptat ca doctrină oficială în protestantisme), misticismului egocentric etc.

Desigur, cei infectaţi deja de pietism nu vor recunoaşte aceste trăsături contradictorii cu propovăduirea esenţială a dreptei credinţe şi de aceea au nevoie de atenţionări autoritariste de tipul celei emise de Sfântul Ignatie Briancianinov.

Asta nu înseamnă că nu poate fi citită laolaltă cu alte producţii literare religioase heterodoxe sau opere ale culturii seculare, însă nicidecum în calitate de lectură duhovnicească.

[Mena59]

Cel ce a fost unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani dar si unul dintre cei mai aspri, parintele Arsenie Boca ne face cunoscute pricinile si rosturile necazurilor vietii noasrte.


Chemarea care ustură: necazurile

„Mai tare şi mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieţii, însă, iau pe oameni mai aspru dintr-o altă parte, silindu-i să-L caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră.
Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti – şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei – bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru când nu-l mai ai.
Sunt două feluri de necazuri. Necazurile pentru păcate şi necazurile pentru Evanghelie. Aci vorbim numai despre necazurile vieţii de pe urma păcatelor, şi care, prin usturimea lor, au darul să fie crezute de cel ce trece prin ele. Iar omului care vrea să iasă din ele nu-i rămâne altă cale, decât să-şi îndrepte purtările după voia lui Dumnezeu. Deci «când îţi va veni vreo încercare pe neaşteptate, nu învinovăţi pe cel prin care ţi-a venit, ci întreabă-te: pentru ce a venit? Şi vei afla răspuns. Deoarece fie prin acela, fie prin altul trebuie să bei amărăciunea judecăţii lui Dumnezeu.» (Sf. Maxim Mărturisitorul)
Pe pricina suferinţei iată un schimb de cuvinte intre Dumnezeu şi om: Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi acum, care de cine să asculte mai întâi?
Chemarea aceasta mai aspră o face droaia de necazuri şi nenorociri, strâmtorări şi năpaste, vrajbe între oameni, bătaie între părinţi şi copii, războaie şi vărsare de sânge, pagube, beteşuguri, seceta şi foametea, şi tot felul de pustiiri, ce nu s-au mai pomenit: toate, urmări şi plată îndesată pentru purtare şi pentru lipsa de minte, că oamenii nu vor să înţeleagă la ce îmblăteală de necazuri îi duce iubirea de păcate.”

[glykys]

quoted
Sunt absolut de acord cu cazurile pe care le descrii şi realizez că am muulte motive de mulţumire.
Doar că dacă mulţumesc doar că ... nu sunt aşa.... aş semăna cu fariseul.
Bucuria adevărată păleşte în cazul epuizării.


Cred ca Gpalama nu se referea la observarea suferintelor unor oameni mai incercati decat noi, ci la observarea modului lor de a-si purta o cruce mai grea decat a noastra.

E bien cand avem in preajma oameni care isi duc cu demnitate si vrednicie crucea, oameni bucurosi, veseli, care stiu sa raspandeasca bucuria. Iar daca nu ii avem in preajma, sa ii cautam!