Scrisoarea Sfântului Andrei către Români - Nicolae Pintilie

[cristiboss56]

Ultima zi a lunii noiembrie, a treizecea, este pentru Biserica Ortodoxă Română o zi de mare sărbătoare, zi de bucurie, a plinătăţii credinţei, nădejdii şi dragostei. Este ziua în care ea-Biserica, prăznuieşte pe cel ce a născut-o în Hristos, pe părintele ei duhovnicesc Sfântul Apostol Andrei.

Născut în familia pescarului Iona din Betsaida Galileii, frate cu Sfântul Apostol Petru, Andrei este cel dintâi chemat în soborul sfinţilor apostoli, şi cel care, între alte popoare ale Răsăritului, a vestit evanghelia Domnului Hristos şi strămoşilor noştri din Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi.

Mare cinstire pentru noi ca neam şi fapt înduioşător al Părintelui ceresc că dăruieşte noului născut – poporul român, credinţa adevărată în Mesia-Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Său devenit Dumnezeu–Om, şi ca părinte duhovnicesc pe unul din cei doisprezece, pe Andrei cel întâi chemat. Poporul, la rându-i, s-a arătat primitor şi odihnitor, iar mai târziu mulţumitor şi roditor. Dacă în alte ţinuturi unde a propovăduit apostolul (între care Bizanţul, care avea să devină scaunul Apostolic al Bisericii Răsăritului), Sfântul Andrei a suferit multe împotriviri şi prigoane, aici, în Ţara Mioriţei, a fost primit cu dragoste şi prietenie, găsindu-şi loc de odihnă.

După tradiţie el a stat, douăzeci de ani într-o peşteră, din localitatea Ion Corvin de astăzi, unde s-a ridicat în ultimii douăzeci de ani o preafrumoasă mânăstire în cinstea şi sub protecţia sa. Din această peşteră, care i-a folosit ca biserică şi mânăstire (loc de retragere), în care slujea zilnic Sfânta Liturghie împreună cu ucenicii săi, mergea prin împrejurimi propovăduind localnicilor, strămoşilor noştri, liniştiţii păstori de oi vestea cea bună a sfintei credinţe.

Cu grijă părintească, Sfântul Andrei a rămas lângă fiul său duhovnicesc – Poporul român care de-a lungul zbuciumatei sale istorii, nu a părăsit credinţa şi învăţăturile sale. S-a rugat neîncetat lui Hristos-Dumnezeu, să fie milostiv poporului, aici pe pământ „şi-n ziua judecăţii”, cum se cântă la slava Litiei. Să-l întărească, să-l păzească până în ziua cea mare a răsplătirilor.
De la mormântul său din Patras (Grecia), unde odihnesc moaştele sale, şi de unde cheamă mereu popoarele la Dumnezeu, apostolul a venit cu mare dor în două rânduri în România (1996 şi 2001) la praznicul Sfintei Parascheva. Şi-a potolit dorul sufletului văzând locurile unde a propovăduit pe Hristos – Domnul, şi mai ales s-a bucurat văzând pe fiii săi duhovniceşti. Întregul sobor al sfinţilor români: ierarhi, preoţi, mărturisitori, cuvioşi, voievozi dreptcredincioşi, poeţi, scriitori, artişti care au mărturisit credinţa prin opera şi scrierile lor, precum şi bunii creştini, care prin fapta şi cuvântul lor, au mărturisit credinţa în Iisus Hristos. Inima i s-a bucurat iar duhul i-a tresăltat cu mulţumire nespusă văzându-şi apostolul, roadele ostenelilor sale.

Îi cerem să se roage pentru noi Mântuitorului Hristos, ca să sporească în noi credinţa, nădejdea şi iubirea sfântă, să ne ajute să trăim în ascultare faţă de Dumnezeu, în armonie şi iubire frăţească. Să ne dea râvnă pentru slujire, pentru rugăciune, pentru post şi pentru orice lucrare duhovnicească. Să ne ajute să cultivăm în noi virtuţile sfinţilor şi ale strămoşilor noştri, statornicia în credinţă, lucrarea faptelor bune, răbdare în ispite, în lipsuri şi în nedreptăţire. Să ne izbăvească de orice rău, de dezbinare şi alte păcate şi patimi. Să ne înveţe să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33), lăsând pe planul al doilea realizările materiale din lumea aceasta. Să ne înveţe să privim mereu în Sus, la Hristos, cu bucurie şi cu nădejde, trăind în pacea şi bună plăcerea lui Dumnezeu.