Pai si daca il infiaza si e tulburata mintal , si ea si sotul, nu e la fel de rau pentru copilul acela?
Stiti, mi-a spus odata un psiholog ca daca te lupti prea mult ( timp) ca sa obtii ceva ( sa-ti faci o casa, sa faci copii) si consumi prea multa energie, se acumuleaza prea multe tensiuni, ( muncesti pana la epuizare, ani la rand, nuiti iei concediu, te abtii de la alte placeri si nevoi), chiar daca vei reusi in final sa obtii ceea ce ai vrut, ai putea fi mult prea epuizat ca sa mai poti sa te bucuri cum se cuvine de realizarea respectiva.
Nu zic ca n-ai cum sa te bucuri de venirea unui copil, insa datorita efortului imens fizic si psihic depus pana la acest moment ( mai ales in cazul adoptiei, dar si in cazul conceptiei naturale, daca aceaste e dificila si necesita tratament, sau e o sarcina mai grea, cu riscuri, cu tensiuni, cu temeri), la momentul venirii lui poti fi foarte epuizat si vazand ca nu mai ai energia necesara sa te ocupi de el, sa intri in panica si sa experimentezi o mare cadere nervoasa

...
Iar in cazul nefericit in care ai amanat cu buna stiinta facerea de copii pana la momentul cand ai crezut tu de cuviinta ca e timpul potrivit...ai toate sansele sa patesti precum smochinul care s-a uscat pt ca nu a dat rod la vremea cand i s-a cerut asta de catre Dumnezeu...