Revelion - intre pacat si sarbatoare

[Florinvs]

Dincolo de cum petrecem revelionul- cred ca ar conta mai mult cu CINE il petreci, si sarbatorile in general! Daca nu ai langa tine o femeie sau o fata pe care sa o iubesti si sa te iubeasca, nu au nici un farmec sarbatorile- sunt doar niste zile ca oricare altele.

Poate mare dreptate aveea Jean Constantin atunci cand zicea cantecul ala "Fi-ar mama ei de viata"!

În prealabil postat de Florinvs

Daca nu ai langa tine o femeie sau o fata pe care sa o iubesti si sa te iubeasca, nu au nici un farmec sarbatorile- sunt doar niste zile ca oricare altele.

Ori poate ca altceva iti lipseste?!
Sa stii ca nu cel de langa tine da farmec sarbatorilor sau vietii in sine sau daca asta crezi e fie pentru ca inca nu stii ce-ti lipseste, fie iti doresti prea putin. Poti sa fii singur cuc, dar cu toate astea sa nu te simti deloc singur si sa te bucuri de praznic. Cum tot asa de bine, poti sa te gasesti in mijlocul unei petreceri, inconjurat de multi oameni, la brat cu cineva si sa te simti teribil de singur.

Ori poate dai prea multa importanta trecerii dintre ani? N-ar trebui, pentru ca nu are nimic important in ea, doar duhul lumii ne cere sa fim musai la petrecere, musai sa ciocnim pahare cu sampanie, musai sa ne uram de toate pentru toti ... iar daca viata noastra personala nu cadreaza cu idealurile din reviste si de la TV, cei care sunt neimpliniti din vari-motive ajung sa urasca sarbatorile sau sa cada in depresie.

Adevaratele sarbatori sunt cele praznuite de Biserica iar atunci, daca mergi la biserica, n-ai cum sa te simti singur fiind inconjurat de atatia oameni pe care chiar daca nu-i cunosti, sunt langa tine si inalta aceleasi rugaciuni, intr-o comuniune tainica unii cu altii si cu Dumnezeu.

Dar ce spui de cei care se impartasesc chiar pe 1 ianuarie, de Sf. Vasile? Pentru ca sunt multi tineri si mai putin tineri care, inainte de aceasta zi, tin post, se roaga si se pregatesc sa inceapa Anul Nou cu dreptul fiind mai putini preocupati de absenta unui partener, de tinuta de petrecere, de masa imbelsugata! Poate ar trebui si noi sa le urmam exemplul!

Sa ne scuturam de protocolul lumesc al sarbatorilor si sa lasa restul grijilor si dorintelor noastre in seama lui Dumnezeu!

[Florinvs]

În prealabil postat de crinrin

Ori poate ca altceva iti lipseste?!
Sa stii ca nu cel de langa tine da farmec sarbatorilor sau vietii in sine sau daca asta crezi e fie pentru ca inca nu stii ce-ti lipseste, fie iti doresti prea putin. Poti sa fii singur cuc, dar cu toate astea sa nu te simti deloc singur si sa te bucuri de praznic. Cum tot asa de bine, poti sa te gasesti in mijlocul unei petreceri, inconjurat de multi oameni, la brat cu cineva si sa te simti teribil de singur.

Ori poate dai prea multa importanta trecerii dintre ani? N-ar trebui, pentru ca nu are nimic important in ea, doar duhul lumii ne cere sa fim musai la petrecere, musai sa ciocnim pahare cu sampanie, musai sa ne uram de toate pentru toti ... iar daca viata noastra personala nu cadreaza cu idealurile din reviste si de la TV, cei care sunt neimpliniti din vari-motive ajung sa urasca sarbatorile sau sa cada in depresie.

Adevaratele sarbatori sunt cele praznuite de Biserica iar atunci, daca mergi la biserica, n-ai cum sa te simti singur fiind inconjurat de atatia oameni pe care chiar daca nu-i cunosti, sunt langa tine si inalta aceleasi rugaciuni, intr-o comuniune tainica unii cu altii si cu Dumnezeu.

Dar ce spui de cei care se impartasesc chiar pe 1 ianuarie, de Sf. Vasile? Pentru ca sunt multi tineri si mai putin tineri care, inainte de aceasta zi, tin post, se roaga si se pregatesc sa inceapa Anul Nou cu dreptul fiind mai putini preocupati de absenta unui partener, de tinuta de petrecere, de masa imbelsugata! Poate ar trebui si noi sa le urmam exemplul!

Sa ne scuturam de protocolul lumesc al sarbatorilor si sa lasa restul grijilor si dorintelor noastre in seama lui Dumnezeu!

Nu e vorba de ce zice lumea sau acest "protocol"- pentru ca nicioadata nu mi-a pasat de "gura lumii"! Nu e vorba de petrecere- pentru ca atunci cand esti singur poate sa fie mama petrecerilor, poate sa cante lautare' mai ceva ca formatie "Acord" sau "Trandafir de la Moldova" din Husi, pur si simplu e degeaba- nu merge!

Iar mersul la biserica in noaptea dintre ani, da stiu ca se mai duce lumea, m-am gandit si la varianta asta, dar sa ma duc acolo si sa stau trist si suparat nu cred ca ar fi bine! Probabil cand te duci acolo trebuie sa ai si o stare de impacare, de liniste sufleteasca!

[cristirg]

Părintele Gh. Calciu: Neruşinarea, beţia, stupiditatea şi practica vrăjitorească fac din 1 ianuarie o zi a satanei, o zi a bucuriei demonilor, o zi de pierzanie a multor suflete:

http://cartearomaneasca.blogspot.ro/...rea-betia.html

"Anul nou la 1 Ianuarie nu are însă nici o semnificaţie; el ar fi putut fi pe 1 Februarie, pe 1 Iulie, pe 1 Octombrie, etc., cu aceeaşi sorţi de a nu semnifica nimic decât faptul ca o autoritate omenească a decis aşa. Prin urmare, toate tradiţiile, toate superstiţiile şi vrăjile ar fi putut fi transmise începutului unei alte luni, decisă convenţional, cu aceeaşi sorţi de neîmplinire ca si cele de la 1 Ianuarie.
Anul nou bisericesc începe la 1 Septembrie. El nu este legat nici de ciclul solar, nici de cel lunar, nici de activitatea agricolă, ci de ciclul liturgic al anului. Toate cântările liturgice ale anului, glasurile şi troparele sunt organizate într’un ciclu liturgic care se repetă an de an. Ciclul liturgic al anului ţine de divin şi nu are nimic de a face cu evenimentele lumii acestea, fie ele astrale, fie sociale. El nu crează confuzii, nu crează superstiţii, nu îngăduie vrăji şi vrăjitoare, ci numai adorarea lui Dumnezeu şi venerarea sfinţilor. De aceea, începutul anului liturgic la 1 Septembrie nu a creat nici un fel de superstiţie, nici un fel de justificare a abaterilor morale sau de la cinstirea sfinţilor, nu a dus la folosirea lucrurilor sfinte pentru vrăji sau blesteme, ci toate au rămas în ciclul sacru al adorării lui Dumnezeu.
Influenţele nocive ale unor obiceiuri şi tradiţii de anul nou, 1 Ianuarie, se nasc din seria lungă de superstiţii şi obiceiuri imorale ale timpurilor dinainte de creştinism.

Biserica nu a fixat nici un del de sărbătoare religioasă cu semnificaţie de început de vreme pentru 1 Ianuarie. Toate sorcovelile, pluguşoarele, şi alte tradiţii care nu au nimic de a face cu credinţa şunt ritualuri agricole, de creştere a vitelor etc. Uneori, aceste tradiţii iau aspecte nocive şi neruşinate, prin adausul gustului pentru obscen a tinerilor care le practică.

Sensul beţiilor de anul nou, sensul «norocului», îndelungile urări de mai bine în anul nou, se pierd într’un timp fară nici o semnificaţie şi într’o zi care nu are nici o valoare, în afară de valorile superstiţioase pe care practicanţii moderni i le acordă.
Dar dincolo de inocenţa aparentă a ceea ce se face de anul cel nou, dincolo de golul imens pe care această zi zgomotoasă şi lamentabilă o are în sine, neruşinarea, beţia, stupiditatea şi practica vrăjitorească fac din această zi o zi a satanei, o zi a bucuriei demonilor, o zi de pierzanie a multor suflete. Pentru că, aşa cum spunea părintele Cleopa despre «sfântul calendar» prin care «cei de pe nou» şi «cei de pe vechi» pun măsura omenească a vremii înaintea sinaxarului, aşa şi aici, toate aceste ritualuri păgâne şi obscene, sunt forme, mai mult sau mai puţin conştiente, de slujire a satanei.
Acolo unde Dumnezeu nu stăpâneşte, se instalează satana; acolo unde binele nu lucrează, lucreaza răul; acolo unde Dumnezeu nu este pomenit cu reverenţă, diavolul cel cu o mie de nume îşi face tron din inimi.
«Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti fereşte-te şi deprinde-te cu credinţa cea adevărată.»(1 Tim. 4:7)"

[sophia]

Of, Doamne! Cum vorbim de serbarea Anului Nou, sau de o nunta, sau aniversare, gata punem betia in fata. De parca toti oamenii si mai ales romanii numai asta stiu: sa bea si sa se imbuibe. Este lipsa de respect la adresa a milioane de oameni.
Si ma deranjeaza asta la preoti!
Nu suntem betivi si nici desfranati!!!!!!!!!

Mai multe nu mai spun.

Legat de slujbele in biserica. Eu sunt surprinsa sa citesc aici de ceea ce se face in alte tari (SUA, Canada). Foarte surprinsa. Pentru ca nu sunt lamurita in ce regim lucreaza acei preoti si cum sunt platiti si cati sunt.

La noi exista cate un preot la 2-3 biserici si pe o raza mare. Nu stiu cum sunt platiti si cum se intretin financiar.

La biserica noastra se tine slujba pe 1 ianuarie si vine lume foarte putina. Eu azi n-am ajuns fiind foarte racita. De obicei ma duc.
Nu se tine pe 31 decembrie.

In schimb se tin de exemplu (anul asta asa s-a intmplat sa se adune) slujbe pe 25, 26, 27 si 28 decembrie. Pe urma pe 6 si deseori pe 7 ianuarie.
La astea se adauga si serbare de Craciun cu colinde si mers pe la case cu Botezul.
Eu zic totusi ca este destul. Si pentru noi si pentru preot, care are destul de tras. Si este loc si pentru copiii cu Sorcova si Plugusorul.

Si eu inteleg ce-i lipseste lui Florin si ce le lipseste si multor altora: Omul, iubirea. Si de multe ori astea nu le gasesti in biserica.
In biserica te duci sa te rogi, sa fii cu Dumnezeu (alta forma de iubire), dar pe urma esti singur. Ai nevoie de o familie, de prieteni.
Nu numai slujbele la biserica sunt necesare si importante pentru om.
Si la ce-ti foloseste daca auzi la biserica invataturile lui Iisus si predica preotului despre cum ar trebuie sa fie si sa fim si tu esti si te simti singur parasit in necazurile si neputintele tale?

[Lucian008]

În prealabil postat de sophia

Eu zic totusi ca este destul.

Exista "destul" in materie de credinta? E o intrebare retorica si prefer sa nu primesc un raspuns.

[sophia]

În prealabil postat de Lucian008

Exista "destul" in materie de credinta? E o intrebare retorica si prefer sa nu primesc un raspuns.

Poate ca nu este termenul foarte potrivit. Dar pana si preotul ne-a spus ca e bine sa fie totul cu masura, pana si slujbele. Era intr-un context de slujba intarziata si lunga. Plus ca, uitasem sa spun ca in posturile mari se prelungesc mult slujbele cu spovedania.

In concluzie trebuie sa nu confundam ceva: credinta din om este permanenta (cum s-ar spune "la purtator"). Dar trebuie mentinuta o masura (in lume, ca la manastire o fi si altfel) pentru biserica si viata cotidiana a omului.
In toate trebuie o masura si asta o spun pana si sfintii si unii teologi.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Florinvs

Iar mersul la biserica in noaptea dintre ani, da stiu ca se mai duce lumea, m-am gandit si la varianta asta, dar sa ma duc acolo si sa stau trist si suparat nu cred ca ar fi bine! Probabil cand te duci acolo trebuie sa ai si o stare de impacare, de liniste sufleteasca!

Uneori nu avem de unde să căpătăm starea de împăcare şi de linişte sufletească (din vreo neatenţie a simţirii şi a voirii ne-om fi închis singuri accesul, ne-om fi tras fără voie obloanele, cugetînd oblu). Şi ce să facem, să nu mai mergem la biserică, aşteptînd să ne vină starea? Dar poate că aşteptînd în afara bisericii, în acele locuri unde ne-am obişnuit cu pustiul, n-o să ne vină niciodată pacea, ba, dimpotrivă, acasă ori aiurea urâtul se va adânci în noi, lăsîndu-ne răni încă şi mai adânci.... Atunci poate că pacea vine chiar acolo, în biserică! Nu pentru asta avem lăcaşurile sfinte? Nu pentru reculegere, pentru liniştire, pentru spălarea sufletului, pentru alinare şi întremare, pentru a nu ne mai simţi atât de singuri?
Odată era o sărbătoare mare, nu îmi mai amintesc acum care, parcă Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. Şi eram aşa mohorât, aşa pustiit şi cum mă vedeam în ce hal sunt cu atât mai mult voiam să mă ascund undeva, să nu mă mai ştie nimeni şi nimic... Mi se părea un contrast atât de mare (că aşa e mintea omului, fabrică de contraste) între ce simţeam înlăuntrul meu şi ceea ce trebuia să fie (atenţie la acest temnicer al însufleţirilor şi al râvnei fireşti, care e "trebuie"!), între atmosfera mea sufletească uscată şi tulburată respectiv atmosfera de sărbătoare din biserică, încât încă mai mult mă simţeam tensionat, descurajat, pustiit.
S-a întâmplat că atunci, cum rar se întâmplă la noi, soţia mea a venit hotărâtă la mine şi, destul de ferm, fără să lase loc de refuz, mi-a spus că mergem la biserică. N-a aşteptat să îi dau vreun răspuns, îmi cunoştea desigur starea, ci a repetat clar şi ferm cererea, aproape ca pe o poruncă. Mi-a părut inutil să mai dau explicaţii, inutil măcar să mă înfurii pe atitudinea ei care mi se părea dominatoare, aproape ofensatoare şi, prin nu ştiu ce întâmplare a fiinţei mele m-am supus, ţinînd cont şi de contextul şi motivul pentru care se arăta fermă şi, fiind destul de mirat de îndrăzneala ei dar avînd parcă încredere că va fi bine, aşa cum de fapt îmi spusese, m-am alăturat şi eu alor mei şi am ajuns la slujbă. Atunci am înţeles mai bine că bisericile noastre nu sunt indiferente la stările noastre sufleteşti ci tocmai pentru aceste suflete ale noastre sunt făcute, ca să ne întremeze şi să ne învie. Totul participă la asta - oamenii, rugăciunile, cântările, arhitectura, icoanele, totul... Atmosfera din timpul slujbei ridică din morţi pe cel care are un minim de bunăvoinţă, de încredere, de deschidere sufletească. Am luat act cu uimire de modificarea treptată şi tot mai luminoasă care se petrecea cu mine. Am intrat ca un mort la slujbă şi am ieşit radios, bucuros şi împăcat. Dacă aş fi rămas acasă, dincolo de faptul că îi mâhneam şi îi îngrijoram pe ai mei, aş fi ales de fapt să rămân în continuare în starea căzută în care mă aflam. Aşa, slavă Domnului, am trecut peste momentul acela dificil în care mă cufundasem cu bună ştiinţă, în baza unei proaste socoteli, a unui scenariu rupt de realitate prin care ghiceam viitorul în defavoarea mea.
Acum mă gândesc: de unde să aibă omul, mai ales când e necăjit, puterea de a fi liniştit, bucuros, vesel dacă nu o caută acolo unde îi e locul cel mai specific, "robinetul", "fereastra" - în comunitatea creştină, comuniunea, sălaşul unde viază Duhul lui Hristos şi se revarsă Harul.
Cred că este o ispită, aceasta, de a ne închipui că haina noastră de nuntă este pacea şi împlinirea cu bucurie, fără de care nu se cuvine să intrăm în biserică. Dimpotrivă, vine omul plângînd şi oftînd, ca un sărac şi un dezbrăcat, ca un rebegit şi betejit, ca un rătăcit şi nemângâiat - şi iese alinat, împăcat, îmbunat, reîntregit şi încrezător, aşa încât nu mai poate spune decât, cu recunoştinţă, "Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!".
Îţi sugerez, Florine, când ţi se mai întâmplă să pui boii înaintea carului, să îţi aminteşti că tuturor ni s-a întâmplat să facem socoteli în mintea noastră şi să ne proorocim un viitor sumbru (că va fi rău la slujbă, că nu mă voi simţi bine, că voi fi în dezacord cu ceilalţi, că nu voi lua parte la bucuria generală) dar, trecînd peste această tentaţie, cu toţii am avut parte de surprize (unele se numesc minuni) care ne-au deprins, cu vremea, să mergem la slujbe mulţumind lui Dumnezeu că avem şansa, prilejul (alţii nu au sau nu mai au) indiferent în ce stare ne găsim înainte să pornim spre biserică sau atunci când intrăm în lăcaş.
Biserica e Arcă a salvării şi e Bolniţă, frate, nu e sală de bal unde se preumblă numai cei merituoşi, care îşi etalează galoanele şi pampoanele....:)
Aşa că să te duci mai des, frate, mai ales când te simţi însingurat şi te închipui fără haină de nuntă. O vei primi în dar, dacă inima ta e deja înveşmântată cu dorul de Hristos. Şi, oare, fiind botezat şi mâhnit de regretul unei vieţi nedepline, ca vameşul, nu ai deja îmbrăcămintea potrivită, bineplăcută Domnului?
Haide, curaj, în casa lui Dumnezeu nici un creştin nu rămâne singur!

[fallen]

La multi ani !
Du-te, Florine, la biserica, ca mai sunt fete singure, si mai de varsta noastra, ( si frumoase) poate chiar mai multe decat baieti ( barbati)! Sa-ti ajute bunul Dumnezeu!