ce sa fac

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de daxaaa1

Ai dreptate dar nu asta e problema.Problema e ca eu si preotul meu duhovnic avem o relatie foarte stransa si e ca si cum i-as zice mamei ca m-am apucat de droguri(doar un exemplu aleatoriu).Adica e clar ca ma simt prost sa zic unele lucruri fata de relatia care o avem poate pentru ca ma gandesc ca ma va privi cu alti ochi, sau isi va schimba parerea despre mine sau ma va certa.

Cu alte cuvinte ţii mai mult la imaginea ta în ochii altcuiva decât la sufletul tău.
Oare cum s-o numi asta? (îmi trec prin minte câteva expresii - slavă deşartă, autosabotare)
Oricum s-ar numi, face parte din boala tuturor oamenilor, împotriva căreia au luptat toţi cei care au dorit să se mântuiască. Biserica e o bolniţă; ca urmare, Doctorului se cade să nu Îi ascundem nimic dacă voim să fim vindecaţi.

Şi la ce bun o relaţie strânsă dacă ea e bazată pe ascundere şi dorinţa de a culege doar aprecieri? În ce constă această "strânsoare"? Eu cred că, dimpotrivă, preotul te va aprecia cu adevărat (şi multă bucurie va fi şi în Ceruri) dacă află că nu te-ai împopoţonat ca fariseii (de azi şi dintotdeauna) cu platoşa de faţadă a virtuţii sub care zace necurăţia ("Morminte frumos văruite...") ci, precum sfinţii, ţi-ai mărturisit slăbiciunile şi păcatele.
Smerindu-te, spre a primi ajutor întru însănătoşire şi mântuire.

Doamne ajută!