Istorii cu talc

[cristiboss56]

Un ucenic si-a intrebat batranul dascal: Cate feluri de oameni sunt?
Batranul i-a spus: Sunt patru soiuri de oameni:
Cei care stiu si stiu ca stiu. Acestia sunt invatatii.
Cei care stiu, dar nu stiu ca stiu. Acestia sunt visatorii si trebuiesc treziti.
Cei care nu stiu si stiu ca nu stiu. Ei trebuie ajutati sa invete.
Cei care nu stiu si nu stiu ca nu stiu. Acestia sunt neghiobii, pentru care nu mai e mare lucru de facut.

[cristiboss56]

Un batran a fost intrebat de un frate:
- Pentru ce judec necontenit pe fratele ?
Batranul i-a raspuns:
- Pentru ca nu te cunosti inca pe tine insuti.
Cel care se cunoaste pe sine nu se mai uita la viata si faptele fratilor.

[cristiboss56]

Trei adolescente erau preocupate zilnic de cum sa aiba niste maini tot mai frumoase. Isi impartaseau una alteia importanta unei creme sau a unei lotiuni.
Intr-o zi, celor trei fete care iesisera la plimbare si se odihneau in parc, li s-a alaturat o alta fata. Pentru ca ele conversau despre maini, fata nou venita si-a privit mainile. Avea bataturi din cauza muncii, iar unghiile erau nevopsite si nelacuite. A fost luata in deradere.
In acel moment a aparut in fata lor o batrana, care le-a rugat pe fete sa o ajute sa urce dealul, mai ales ca avea cu ea si o sacosa destul de grea in mana. Cele trei fete i-au intors spatele, motivand ca exista riscul sa-si piarda frumusetea mainilor. Cealalta fata s-a repezit de indata, i-a luat sacosa si a ajutat-o sa urce dealul.
Cand au ajuns sus, batranica prefacuta in inger, i-a luat mainile si i-a spus:
- Fata mea, cele mai frumoase maini sunt cele care ajuta pe altii.

[cristiboss56]

Intr-o zi, tatal unei familii primeste vestea ca trebuie sa ajunga urgent intr-un oras dintr-o tara vecina. Fara prea mari pregatiri, si-a luat sotia si copiii si a pornit la drum. Sotia, pentru ca nu reusise sa faca bagajul asa cum obisnuia, era nelinista si punea o multime de intrebari: "Cunosti drumul?", "Daca trebuie sa manacam, unde vom opri?", "Daca vom avea probleme cu masina, unde le vom rezolva?" etc.
Obosita de intrebarile adresate sotului, privi in oglinda si observa ca cei doi copii, aflati pe bancheta din spate, erau linistiti si admirau bucurosi peisajele. Observand cat de calmi erau, mama i-a intrebat: "Nu sunteti ingrijorati pentru aceasta calatorie?" Unul dintre ei a raspuns: "Conduce tata, de ce mi-as face griji?"
Acelasi lucru se intampla si in viata, suntem chemati sa ajungem la o destinatie. Daca avem credinta ca Dumnezeu ne conduce pe drumul unde suntem chemati, nu avem de ce sa ne facem griji.

[cristiboss56]

Răsfoind o carte având drept subiect darurile Sfântului Duh, am dat întâmplător peste o istorioară petrecută acum vreo 300 de ani în Mănăstirea Sarov, acolo unde la acea vreme trăia stareţul Serafim. Sfântul este celebru pentru minunile săvârşite, pentru înainte-vederea lui, dar mai ales pentru conversaţia cu Nikolai Motovilov, căruia i-a arătat ce înseamnă dobândirea harului Duhului Sfânt. Istorioara din carte se referă la un alt episod. Se spune că un călugăr de aici era lovit de melancolie, încât nu putea să se ridice de jos. Întâlnindu-se o dată cu Sfântul Serafim prin mănăstire, a fost „citit“ de marele stareţ, care i-a înţeles suferinţa de îndată. Pedagog subtil, avva a început să cânte un tropar, arătând fratelui tânăr cum să-şi depăşească neputinţa. Era vorba despre un imn din cântarea a 9-a a Paraclisului Maicii Domnului:€žUmple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei şi ai pierdut grija păcatului€œ.
În toate ceasloavele, titlul Paraclisului e însoţit de indicaţia: €žSe zice la întristarea sufletului şi la vreme de nevoie€œ. Acest lucru e de la sine înţeles, mai ales că grecescul €žparaclisis€œ înseamn㠀žmângâiere€œ. Precum citim în numeroase alte rugăciuni, Sfânta Fecioară e mângâietoarea noastră în necazuri. Teostirict Monahul, presupusul autor al paraclisului, accentuează de mai multe ori calitatea Maicii de mijlocitoare către Hristos, lucru ce se datorează curăţeniei sale duhovniceşti şi trupeşti, pentru care a şi fost aleasă de Dumnezeu, pentru ca din ea să Se nască nouă Mântuitor.
După ce a cântat acest tropar, Sfântul Serafim a adăugat: €žNu ne este îngăduit să fim întristaţi! Hristos a biruit toate! L-a înviat pe Adam! A eliberat-o pe Eva! A biruit moartea!“ Părintele a făcut astfel o scurtă incursiune biblică a motivelor pentru care Maica Domnului poate umple de bucurie inimile. Numai dacă ne gândim că întreg universul a căpătat o altă lumină după Întruparea lui Hristos înţelegem că Maica Sa este pur şi simplu bucuria întruchipată. Privind la Fecioara Maria ţinând pe Prunc în braţe, nu vedem numai o icoană a maternităţii, ci totodată pe cea a curăţiei, a iubirii şi a smereniei. La venirea Arhanghelului Gavriil cu vestea cea minunată, ea a răspuns: €žIată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!€œ (Lc. 1, 38), şi astfel a primit „plinirea bucuriei€œ, care este Hristos, Care a biruit toate, inclusiv moartea şi a înviat pe Adam, aşa cum spunea stareţul din Sarov.
Încă un lucru se mai spune în imnul adresat Sfintei Fecioare, anume că a pierdut grija păcatului, o expresie care trezeşte nedumerire, mai ales că de cele mai multe ori ne îngrijim să evităm ceva - or, în acest caz este vorba despre exact opusul. Nu fără motiv se spune că poruncile cele vechi erau îndeobşte negative: ele înfierau ceva, purtau grijă de oameni ca să nu păcătuiască. Până şi în Rai, Adam primise porunca de a nu mânca fructul unui anumit pom. Mai târziu, Decalogul dat pe Muntele Sinai trasa liniile unei vieţi morale în acelaşi mod, îngrijind ca omul să nu păcătuiască, spunându-i ce să nu facă. În schimb, Hristos le d㠀žporuncă nouă“ ucenicilor: să se iubească unii pe alţii (In. 13, 34). Despre iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui mai vorbise şi altă dată (Mt. 22, 39), însă cel mai cunoscut exemplu rămâne pilda Sa despre samarineanul milostiv, care nu s-a mai îngrijit de treburile sale şi nici de cutumele sociale, ci a sărit în ajutorul celui rănit (Lc. 10, 25-37). Pe scurt, porunca nouă a lui Hristos este cea prin care se pierde grija păcatului. Având în faţă pe aproapele, omul nu mai are în prim plan gândul la ce nu trebuie să facă, la evitarea căderii în greşeală. Grija păcatului s-a pierdut şi a început grija dragostei - care propriu-zis nici nu e o grijă, ci atitudinea firească a omului care se aseamănă din ce în ce mai mult Creatorului.
Comentând apologia iubirii din prima epistolă sobornicească a Sfântului Ioan (1 In. 4, 4-12), Fericitul Augustin a scris o omilie devenită celebră în literatura creştină. El arată cum orice faptă a noastră trebuie să fie făcută oglindind iubirea: €žÎntr-un cuvânt, primeşte această scurtă poruncă: iubeşte şi fă ce vrei! Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi să fie din iubire; dacă îndrepţi, îndreaptă din iubire; dacă ierţi, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din această rădăcină nu poate ieşi decât bine€œ (Augustin, Zece omilii la Epistola lui Ioan către Parţi, VII, 8).

[cristiboss56]

Cu mult timp în urmă, într-un sătuc, se găsea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”.
Un caţeluş mititel, vesel din fire, aflând de acest loc, s-a hotărât să-l viziteze. Când a ajuns, sărea fericit pe scări şi a intrat în casă. S-a uitat pe hol cu urechiuşele late şi dând din coadă. Spre marea sa surpriză, s-a trezit privind la alţi 1000 de căţeluşi fericiţi, care dădeau din coadă ca şi el. A zâmbit, şi a primit înapoi 1000 de zâmbete, la fel de calde şi prietenoase. Când a plecat, s-a gândit: “Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez!”.
În acelaş sat, alt câine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotărât şi el să viziteze casa. A urcat cu greu scările, cu coada între picioare şi capul lăsat. Când a văzut 1000 de câini neprietenoşi uitându-se la el, s-a speriat şi s-a zbârlit pe spate, mârâind. Când ceilaţi 1000 de câini au început şi ei să mârâie, a fugit speriat. O dată ieşit afară, s-a gândit: “E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată”.
Toate chipurile sunt oglinzi.

[cristiboss56]

A fost odata,tare demult,un batran…El locuia cu fiul sau, cu nora si
nepotul.Intr-o zi sotia fiului ii spuse:
“Auzi draga, hai sa ii amenajam un loc in grajd tatalui tau ca aici ne incurca… Asa o sa avem mai mult spatiu…”, sotul initial nu a vrut, dar pana la urma se lasa convins.
Cu un carlig de lemn il luara pe Batran si il transportasera in grajd.
Copilul care asistase la toata scena, se duse si lua carligul de lemn si il puse foarte bine in casa. Tatal vazandu-l il intreba :
- La ce iti trebuie acel carlig ?
- Pai, acum nu imi trebuie dar, si tu vei ajunge ca tataie, si atunci cu siguranta imi va trebui,raspunse copilul…
In urmatoarea clipa batranul fuse adus inapoi in casa si trai cele mai frumoase clipe!