Dupa 7 ani de la prima postare aici.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Newage919

Buna,

Sunt un baiat gay in varsta de 24 de ani.

Acum aproximativ 7 ani am postat aici pe forum despre frustratrea mea si cat de problematic este a fi homosexual si crestin ortodox. Am avut foarte multe raspunsuri private si publice in care unii ma incurajau iar altii ma dispretuiau.

Nu mai pot gasi postarea mea de atunci, dar contul este acelasi.

Motivul pentru care am revenit este pentru a-mi impartasi calatoria in a-mi gasi linitea de sine.

Aveam in jur de 16-17 ani cand am postat prima data. Eram inca la liceu.
Tin minte ca mergeam saptamanal cu prietenul meu cel mai bun la o manastire apropriata. Era mult de urcat pana la ea (era situate printer dealuri) dar era un drum frumos oricum. Nu eram extreme de religios, dar respectam posturile si mergeam des la biserica.

Dar pentru faptul ca sunt homosexual, eram confuz si stresat. Nu stiam de ce nu pot fi acceptat pentru ceea ce sunt. De ce ar trebui sa ma transform - sau mai rau sa mint o femeie o viata doar pentru a face copii si a duce o viata tipic ortodoxa.

Dupa ce am dat bacul, am plecat in UK. Aici am terminat o faculate de criminologie si psihologie. Pe langa asta am inceput sa lucrez ca voluntar pentru diverse populatii din inchisori (femei, barbati, oameni cu diverse alte cetatenii, etc).

Am incetat a mai merge la biserica. Si pana la urma m-am departat complet de credinta. Acum sunt agnostic.

Bineinteles, partial facultatea m-a influentat in a devein agnostic. Adica, dupa ce studiezi psihologia timp de 3 ani, nu prea mai crezi in divinitati.

Eliberarea de credinta a fost eliberarea de tot ce consideram a fi in neregula cu mine.

Am realizat ca nu am nevoie de credinta pentru a fi o persoana buna si sufletista. Cel mai important insa - am realizat ca nu am nevoie de un motiv (in esenta - a merge in rai) pentru a fi o persoana buna. In schimb pot fi o persoana buna pentru ca sunt o fiinta morala si

Pana acum am lucrat ca voluntar pentru un orfelinat in Romania, un penintenciar pentru personae tinere, o inchisoare de categoria B in Londra si o organizatie care lucreaza cu prizonieri si familiile lor aici in UK.

Acum lucrez pentru o fundatie in domeniul justitiei sociale.

Parintii mei nu inteleg cum pot fi agnostic (sau ateu - cum spun ei) - si sa aleg sa ma dedic atat pentru altii, cand as putea sa imi vad de ale mele si sa incerc sa fac bani multi si sa imi iau masini si case etc.

In fine, inapoi la homosexualitate. Sunt total ok cu asta acum. Ma pot plimba cu un barbat de mana pe strada fara sa ma simt aiurea. Am relatii perfect normale. Doresc sa ma casatoresc si adopt copii cand va fi timpul.

Bineinteles, totate astea nu ar fi posibile in Roamnia. Motiv pentru care planiesc sa raman aici. Nu am motiv sa ma intorc, daca oamenii nu ma vor, atunci nici eu nu ii vreau.

Mai mult - imi place mult lumea de aici. Pana si unele biserici. Lucrez cu preoti si crestinii ce merg la bisericile lor. Ei isi dedica timpul liber pentru a ajuta pe cei cu nevoi. In Romania nu am auzit de asa ceva.

In concluzie, inainte sa deviez iar de la subiect.

Credinta a fost un impas pentru mine. Daca as putea sa imi dau un sfat pentru cand eram mai mic, mi-as spune sa nu ma mai stresez degeaba. Sa imi vad de ale mele, sa imi traiesc copilaria si sa fiu cine sunt fara a-mi fi frica de parerea altora.

Imi e teama sa ma gandesc unde as fi fost astazi daca nu ajungeam la concluzia asta.

Cu stima,
Ovidiu

Dragostea pentru altii este sensul existential profund, dincolo de orice altceva, chiar si propria suflare de viata.

Cine o are se afla deja in miezul creatiei, si-a gasit menirea adevarata, indiferent de apartenenta sa conceptuala.

Cine nu o are, mai trebuie sa caute, indiferent de apartenenta religioasa sau crezul sau despre viata.


Insa, una este dragostea omului, care este imperfecta, amestecata cu multe miscari launtrice impure / necuratii - iar alta este dragostea Duhului.

Dragostea omului se stinge ca o lumanare in bataia viscolului, la cele mai mici greutati sau neajunsuri. Repede se schimba in alte trairi omenesti.

Dragostea dumnezeiasca este ca un soare nepieritor, care straluceste vesnic. Nimic nu poate sa acopere aceasta caldura minunata, nimic nu este ocolit de aceasta imbratisare.


Cel intelept cauta dragostea Lui Dumnezeu prin care sa iubeasca toata faptura.

[Newage919]

În prealabil postat de florin.oltean75

Dragostea pentru altii este sensul existential profund, dincolo de orice altceva, chiar si propria suflare de viata.

Insa, una este dragostea omului, care este imperfecta, amestecata cu multe miscari launtrice impure / necuratii - iar alta este dragostea Duhului.

Dragostea dumnezeiasca este ca un soare nepieritor, care straluceste vesnic. Nimic nu poate sa acopere aceasta caldura minunata, nimic nu este ocolit de aceasta imbratisare.


Cel intelept cauta dragostea Lui Dumnezeu prin care sa iubeasca toata faptura.

Nu sunt de acord cu asta, dar sper ca pe uni ii ajuta mult asta.

Cred ca este mult mai important sa iti pese de cei din jur.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Newage919

Nu sunt de acord cu asta, dar sper ca pe uni ii ajuta mult asta.

Cred ca este mult mai important sa iti pese de cei din jur.

Iti pasa de cei din jur atunci cand ii consideri importanti, semnificativi pentru existenta ta.

Ce facem cu cei din jurul nostru care ne jignesc sau ne dezaproba in insasi identitatea noastra asumata?

Ne mai pasa de ei sau nu ne mai pasa? Mai sunt importanti pentru noi sau nu mai sunt?

"Cred ca este mult mai important sa iti pese de cei din jur" mai are validitate, ecou real in inima noastra sau ramane doar un slogan?

Omul in adancul sau se afla dincolo de orice identitate circumstantiala.

Nu este nici heterosexual, nici homosexual.

Nu este nicio intelepciune in a crede ca heterosexualitatea reprezinta un plus la examenul Judecatii. Sau ca homosexualitatea trebuie trambitata ca normalitate printre heterosexuali.

Fiecare are dreptul la autodeterminare, la alegere, la asumarea oricarei identitati. Mintea omului poate sa gandeasca ce vrea, limitele fiind intrinseci propriei minti.

Omul are nevoie de identitate. Identitatea se afla in stransa legatura cu nevoia de securitate.

Homosexualul are o evolutie mai convulsionata pana cand isi contureaza si accepta o identitate. Trece prin mai multe etape, rationeaza mai intens pentru a gasi un sens de normalitate - care sa-i induca stabilitate si siguranta psihica.

Dupa ce isi accepta conditia, are o mare nevoie ca ea sa fie ranforsata si de cei din jurul sau, de comunitatea locala, de societate in ansamblul ei.

In ultima etapa, cea a maturitatii, nu mai are nevoie sa fie validat, sa fie recunoscut ca "normal" de cei din jurul sau, heterosexuali. Nici sa provoace sau sa testeze opiniile celor "obtuzi".

Homosexualul trece prin viata ca si heterosexualul. Destinul omului este o insiruire de identitati pe care si le asuma la un moment dat, copil, tanar, adult, profesor, homosexual, politician, heterosexual, pensionar...

Fiecare identitate are "farmecul "ei - este o parte a povestii.

Omul insa trebuie sa se gaseasca pe sine, in adancul sau - dincolo de toate aceste forme trecatoare - daca doreste securitate reala, daca doreste sa gaseasca sensul cel mai profund al existentei.

[CristianR]

În prealabil postat de florin.oltean75

Omul in adancul sau se afla dincolo de orice identitate circumstantiala.
Nu este nici heterosexual, nici homosexual.

În adâncul său, da, după cum și după înviere, când „nu se însoară și nu se mărită”, trupul lipsind în primul caz, iar în al doilea fiind covârșit de duh.

Fiecare are dreptul la autodeterminare, la alegere, la asumarea oricarei identitati. Mintea omului poate sa gandeasca ce vrea, limitele fiind intrinseci propriei minti.

De unde decurge acest drept la autodeterminare, la asumarea oricărei identități? Eu mă determin? Nu sunt determinat încă de la începutul vieții mele de către Cel Nedeterminat?

[florin.oltean75]

De unde decurge acest drept la autodeterminare, la asumarea oricărei identități? Eu mă determin? Nu sunt determinat încă de la începutul vieții mele de către Cel Nedeterminat?

Autodeterminare in sensul ca fiecare are dreptul sa-si aleaga propria cale in viata, buna sau rea.

Este o proprietate a viului. Nu suntem masini care ruleaza software.

Desi, in cea mai mare parte, procesele de gandire se bazeaza pe automatisme, pe stereotipii.

Oricine poate crede despre sine orice.

Insa, bineinteles, ca va suporta efectele inerente unei asemeni actiuni mentale.

[CristianR]

În prealabil postat de florin.oltean75

Oricine poate crede despre sine orice.

Insa, bineinteles, ca va suporta efectele inerente unei asemeni actiuni mentale.

Exact. Dacă, împins de nu știu ce imbold lăuntric, mă declar... gâscă, fie voi ajunge la balamuc, fie va trebui să-i conving pe toți ceilalți că eu sunt un caz special, dar tot atât de normal ca și ei.

[ioana5760]

În prealabil postat de florin.oltean75

Nu este nicio intelepciune in a crede ca heterosexualitatea reprezinta un plus la examenul Judecatii. Sau ca homosexualitatea trebuie trambitata ca normalitate printre heterosexuali.

Nici n-am spus ca a fi heterosexual reprezinta un plus la examenul Judecatii si sa ne umflam in pene, dar a fi homosexual e sigur un minus. Sa nu amestecam.

Noi nu il judecam pe Newage919 ce cale alege si cum se simte, e treaba lui, dar sa nu se amageasca pe cine vrea sa urmeze si de ale cui legi/porunci asculta. Cele zise de Iisus sau de lume. Are minte, vointa proprie, el alege, el culege.
E foarte simplu, ce atata discute pe tema asta. Mantuirea e individuala, nu conteaza ce zic altii de mine, tine, el.... lumea...